Va povesteam odata ca m-am apucat de pictat. Mai mult in joaca, la rugamintea Ruxandrei sa ii termin un desen de care se cam plictisise. Nu a apucat sa-mi zica de doua ori si am lasat totul balta si m-am asezat la masa de activitati. Am stat acolo mai mult de o ora, fara sa am nevoie de nimic, pictand pagina dupa pagina. Cand m-am oprit, mi-am dat seama ca timpul a trecut foarte repede si ca ma simt relaxata (nu m-a deranjat nimeni, fiind surprinsi ca sunt asa de prinsa in activitatea asta). Insa sentimentul cel mai neasteptat a fost cel de implinire. Ciudat, nu?
Nu am facut decat sa folosesc o pensula veche, niste acuarele in culori frumoase si o carte de colorat de-a fiica-mii. Nimic spectaculos, nimic fantastic. Insa de atunci tot repet experienta, cam la cateva zile, caci sentimentul de implinire este ... priceless, vorba reclamei.
De atunci nu-mi da pace un gand: fiecare dintre noi, indiferent de sex, varsta, ocupatie, etnie etc. ar trebui sa practice o forma de arta. Si, slava Domnului, arta se regaseste in atatea forme minunate incat este loc pentru fiecare sa-si aleaga arta prin care sa se exprime. Chiar si arta culinara este una dintre ele, atunci cand este practicata exact ca o arta si nu pe banda rulanta dupa poftele & nevoile trupului.
Care e primul gand care tocmai ti-a venit? Nu ai timp de "prostii"? De fapt, accentul cade pe timp si nu pe "prostii". Da, cu totii ne plangem de repeziciunea cu care se scurge timpul. Firmele sunt primele care vaneaza fiecare minut din timpul angajatilor folosind solutii de time management (ca cea de la Human Resources Planning) pentru a afla, de fapt, cat timp munceste efectiv salariatul ca sa stie cu cat il plateste. Daca la munca suntem pontati, e normal ca acasa sa ne dorim sa fim lasati in pace si sa nu ni se mai zica ce TREBUIE sa facem.
Daca putem afirma ca suntem prea saraci pentru a cheltui banii pe nimicuri sau obiecte de proasta calitate, tot asa putem spune ca avem prea putin timp pentru a-l pierde pe lucruri fara prea mare importanta (cum ar plata facturilor, cascatul ochilor prin magazine sau zile de concediu irosite). Te provoc sa iti alegi o forma de arta, oricare cu care simti ca rezonezi si care te atrage, si sa o incorporezi in viata ta normala si banala (exagerez!). Nu conteaza ce comenteaza lumea, chiar nu are nicio importanta. Ei vor ramane cu trancaneala, iar tu cu exprimarea sub forma de arta a frumosului dar si a framantarilor din sufletul tau. In plus, vei fi mult mai calm(a) si mai atenta la detalii, dar si multumit(a) de tine.
Regizorul filmulul Inside Out spunea ca "It's OK to feel sad, but when you do, make films, draw, make things. It'll make a world of difference."
Ce iti inspira acest citat? Tot mai crezi ca nu ai timp de "prostii"?
Te astept sa imi povestesti cum te-ai apucat sa practici o forma de arta, fie desen sau pictura ori ikebana, si ce efecte ai observat asupra ta.
Living in RO Colors este un blog lansat în 2008 pe care scriu despre frânturi din viața mea ce merită împărtășite cu tine. Pentru că suntem aici împreună!
Viața Mea, Regulile Mele este mantra mea pentru acest an.
Și cred că ACCEPTAREA este Superputerea anului 2025!
Mulțumesc pentru atenția ta! XOXO Mihaela-Daniela
Abundenta. Iata un cuvant "la moda", pe care am inceput sa il folosesc tot mai des. Cine nu-si doreste abundenta? Toata lumea! Adica mai mult din ceea ce ne place, din ceea ce ne dorim. Sau nu asta inseamna cuvantul abundenta? Dexonline spune ca definitia ar fi "Care este în cantitate mare, care abundă; bogat, îmbelșugat." M-am gandit sa-mi doresc si eu abundenta in viata insa mi-am dat seama ca nu stiu exact ce imi doresc. Abundenta de ce? Sau din ce? Prea mult din lucrurile bune nu ne este nici macar necesar. Asa-i?
Exista o vorba din popor care spune ca "Ce-i prea mult, strica." Se aplica atat lucrurilor bune, cat si celor mai putin bune. Nici macar perfectiunea nu este de preferat, si ea strica in doze mare (in special creativitatii). Zilele astea chiar ma lupt cu Ruxandra sa inteleaga ca totul are o limita, cea a echilibrului si a bunului simt. A invatat sa faca abuz de lucrurile si activitatile care ii plac si sa manifeste sindromul FMO (Fear of Missing Out). Incerc sa o temperez si sa ii explic ca mai este si maine o zi, numai buna pentru a o lua de la capat cu ce avem de facut dar si cu ce ne face placere in mod deosebit.
Imi place entuziasmul ei si dorinta de a face cat mai multe, insa ma aflu destul de des in situatia in care trebuie sa o mai temperez putin, sa o mai domolesc si sa ii explic ca mai sunt si alte zile frumoase si interesante. Sincer, nu imi place rolul asta de parinte domolitor, insa trebuie sa o fac. Caci stiu si consecintele, care nu sunt deloc placute pentru nimeni din familie.
Dupa aceasta destainuire din sanul familiei mele, haideti sa vedem ce noutati gasim in revistele romanesti de parenting: