24
2020

Dragele mele, sper că sunteți bine și rezistați în aceste vremuri. Eu sunt aici pe blog pentru voi dar și pentru mine, sunt acasă cu cei mici și soțul, sunt cu un ochi la TV și unul pe social media. Am zilele pline, să nu credeți că mă plictisesc.
Sunt relaxată și încrezătoare că vom trece cu bine peste acest mare hop. Nu e nicio tragedie că trebuie să stam în casă și să păstrăm distanța socială. Nu e nicio problemă că petrecem atât de mult timp împreună iar programul nostru zilnic s-a schimbat foarte mult. Nu e ușor, dar nici foarte greu sau imposibil de trecut peste această perioadă. Cine știe, poate iese ceva bun pentru fiecare dintre noi la finalul perioadei de distanțare socială.
Acum s-a creat ocazia pentru alte lucruri de făcut pentru care, poate, înainte ziceam că nu am timp: citit, joacă cu copiii, consumat din produsele cosmetice adunate prin dulapuri, uitat la serialul preferat "Castle", gătit și ordine și curățenie zilnice.
Încerc să am mai multe momente doar pentru mine în care să meditez puțin sau doar să stau liniștită. Nu sunt panicată și nici nu cred că e cazul să mă panichez. Programul zilnic e cam haotic, dar suntem bine. Nu facem întreceri de productivitate cu nimeni. Uneori este OK doar să supraviețuiești și să te asiguri că ești bine zi după zi.
După cum vă povesteam într-un articol anterior, focusul meu în acest an este pe ceea ce este bun în viața mea, pe ceea ce funcționează. Nu mai contează limitările aduse de izolarea socială, nu mai contează ce nu pot face ci numai ceea ce pot face. Ce pot face acum ca să fie bine pentru întreaga familie.
Revistele se vor ține de cuvânt și ne vor prezenta în continuare părțile pozitive ale vieții. Ne vom hrăni cu ele optimismul și speranța. Nu renunțați la citit reviste, e posibil să vă ajute mai mult decât privitul la TV.
| Revistele, ordonate cronologic |
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de APRILIE 2020 | Prețul, numărul de pagini & data apariției |
|---|---|---|
| Revista IOANA | — | 6,99 lei 9 Apr |
| ForbesLife Romania [Live a Rich Life] | Revista poate fi citita gratuit pe magzter.com/RO/BP-Publishing-Media/Forbes-Life-Romania/Business
[Coperta: Ana Consulea, Chris Simion-Mercurian, ] |
10,90 lei 8 Apr |
| Psychologies Magazine România [Împlinește-ți viața!] |
Tema lunii: Împreună. Dosar special: Liniștea
Primul număr de lansare al revistei se poate descărca gratuit de aici: https://www.psychologies.ro/impreuna |
gratuit 8 Apr |
| Shape Magazine România | Ediția trimestrială Primăvară 2020
[Copertă dublă, la alegere: Kerrie McMahon sau Susie Holmes McKagan] |
15 lei 1 Apr |
| Harper´s BAZAAR România [Thinking fashion] |
—
[2 coperți, la alegere] |
14,99 lei 31 Mar |
| Cosmopolitan România [Seducătoare, puternică, feminină] |
—
(Găsești în comentarii variante de a cumpăra sau citi revista online.)
[Coperta: Paris Hilton] |
11,99 lei 31 Mar |
| După Afaceri Premium | Cover story: Despre Obiecte Magice
(Se distribuie gratuit abonaților Ziarului Financiar sau se comandă de la departamentul de distribuție.) |
27 Mar |
| VIVA! [O lume intreaga in VIVA!] |
—
[Coperta: Andreea Berecleanu] |
10,90 lei 27 Mar |
| Avantaje România [Ghidul complet al femeii moderne] |
—
[Coperta: Dana Viisoreanu] |
10,90 lei 25 Mar |
| Unica [Pentru că tu ești unică!] |
—
[Coperta: Ana Morodan] |
11,90 lei 25 Mar |
| ELLE România [Sexy, stylish, spirited] |
— [Copertă: model Ștefania Ivănescu, agenția Allure Management] | 14,99 lei 25 Mar |
| GLAMOUR România [Adevarata. La fel ca tine!] |
Mostră-parfum Lancôme La Vie est Belle Intensement + Mostra-parfum Giorgio Armani Sì Passione Ediție trimestrială Primăvară 2020 | 25 lei 20 Mar |
| Burda Style Germania | — | 19,99 lei 20 Mar |
| 3 REVISTE ROMÂNEȘTI GRATUITE PE CARE SĂ LE RĂSFOIEȘTI ONLINE: STYLER by Băneasa Shopping City București, ediția de Primăvară 2020 Vogue France , ediția de Martie 2020 ForbesLife România, ediția de Martie 2020 | ||
Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Aprilie 2020:
[nggallery id=356]

Dragi cititoare, sper ca acest mesaj să vă găsească sănătoase și în siguranță.
Lucrurile s-au schimbat mult în jurul nostru iar asta influențeză obiceiurile noastre zilnice care ne asigurau starea de bine. Tabieturile și ritualurile de la începutul și finalul fiecărei zile nu vor mai fi aceleași - inclusiv cititul revistei preferate în timp ce savurăm o cafea sau un platou cu fructe.
Am luat inițiativa de a trimite prin e-mail 2 întrebări redacțiilor revistelor glossy românești ce sunt prezentate aici pe blog. Știu că vă sunt dragi revistele și le căutați la chioșcurile de presă în fiecare lună, de aceea meritați să știți ce se întâmplă cu ele în perioada imediat următoare.
Întrebările trimise sunt:
[1] Cum s-a adaptat redacția revistelor glossy din portofoliul dvs. la noua situație?
[2] Credeți că vor fi întârzieri sau chiar anulări ale apariției edițiilor viitoare ale revistelor la chioșcuri?
Iată răspunsurile primite:

Dincolo de toate discuțiile pornite de pandemia de COVID-19, iese clar în evidență un aspect ce nu poate fi ignorat - suntem cu toții un singur organism, un singur popor global. Granițele, politica, economia și toate celelalte sunt aproape inutile în fața unui virus ce ne unește pe toți în lupta pentru creșterea standardelor de sănătate, siguranță și stare de bine.
Nu există garanții cu privire la cine va lua virusul și cine nu, cine este mai expus și cine este exclus - singurul fapt sigur este că virusul se află printre noi, noi toți.
Legăturile dintre noi ies acum clar la iveală. Suntem cu adevărați uniți - familii, frați și surori, vecini și colegi - iar coronavirusul ne arată acest lucru în cel mai evident și direct mod. Acest lucru ar trebui să ne liniștească și să ne calmeze - suntem cu toții implicați în această filă de istorie, indiferent de locul nostru pe planetă.
Compasiunea, bunătatea și precauția stau la baza recunoașterii legăturii dintre noi toți.
Nu mai există noi împortiva lor pentru că virusul nu discriminează - nu-i pasă de statutul social, religie, orientarea sexuală, statutul socioeconomic, locul de pe planetă unde locuiești sau ideile politice.
Se pare că virusului nu-i pasă nici de măsurile noastre de precauție, el continuă să ne unească căci se propagă prin NOI ... este o chestiune de unitate ... o experiență umană la nivel planetar.
A venit serios momentul să înțelegem că suntem împreună în povestea asta - WE ARE IN THIS TOGETHER - și că suntem un singur organism, una cu planeta și cu tot ceea ce ne înconjoară. Este o lecție pe care trebuie să o învățăm acum, pe calea grea - și totuși nu este calea cea mai grea.
Haideți să nu lăsăm această pandemie să ne dividă, să separe comunitățile din care facem parte. În această perioadă, vom trece cu toții printr-un carusel de emoții pozitive și negative, iar tot ce contează este să nu participăm la jocul învinovățirii și să ne focusăm energia pe 
Cred că anul 2020 va fi un an greu pentru toată lumea. De aceea am ales ca firul roșu al acestui an, cel puțin pentru mine, să fie focusul pe pozitiv, pe ceea ce e bun în viață.
Ai observat micuța poză din partea dreaptă a blogului? Reprezintă cuvintele mele pentru 2020: FOCUS ON THE GOOD. Intenționez să țin poza acolo tot anul, ca să nu uit cumva și, poate, să inspir și pe alții.
Va fi un an greu dar va trece. Mă voi focusa pe ceea ce este bun acum în viața mea, pe ceea ce funcționează și este pozitiv. Nu mă voi speria când lucrurile o vor lua razna, când se vor întâmpla situații imprevizibile, ciudate, aiurea. Voi incerca să mă adaptez la fiecare situație în parte și să îmi reamintesc că așa este viața, cu bune și cu rele. Și la finalul fiecărei zile voi fi recunoscătoare - găsesc eu motive, inclusiv pentru aerul pe care-l respir și mărul pe care-l mânănc.
Este abia luna Martie și s-au întâmplat atâtea, mai ales la nivel colectiv. De aceea cred cu tărie, mereu am crezut, că suntem construiți să colaborăm, să cooperăm pentru a ne fi și mai bine. Eu așa sunt făcută: funcționez cel mai bine în echipă, în cuplu. Fac și lucruri singură, însă tot în scopul de a susține și ajuta echipa.
Împreună ne va fi mult mai bine! În ceea ce privește matematica umană, 1+1>2. Întotdeauna!
Poate că a venit momentul să ne mobilizăm și să demonstrăm că suntem o echipă, de la familie, comunitate, până la națiune și rasă umană.

Luna Martie este luna mea preferată din an dintr-un simplu motiv: este luna zilei mele de naștere. Ok, recunosc, sunt 2 motive: este luna în care totul înverzește și Pământul are noi energii de renaștere. Ziua este deja mai lungă și asta mă bucură mult. Anul acesta am avut privilegiul de a sărbători prima zi de primăvară și ziua mea de naștere (în avans) printr-o vacanță în Spania: totul era deja verde sau înflorit acolo, multă curățenie și liniște pe stradă, aer sărat de mare, soare și nisip prietenos. Chiar mă bucură venirea primăverii!
În altă ordine de idei, vreau să subliniez aici și acum ideea că a trecut vremea stocurilor de produse cosmetice și a hainelor pe care le purtăm doar la ocazii. A trecut vremea rușinii de a purta același ruj, același parfum și același accesoriu șic până la epuizare. Ai o geacă preferată? Poart-o tot sezonul, nu va cădea cerul iar bârfele le poți igonora; la finalul zilei contează doar cum te simți tu, adică excelent.
Nu contest, produse de toate felurile sunt minunate și excelente ca design și calitate. Însă povestea vieții noastre începe să capete alte dimensiuni, unele ce nu au legătură cu a cumpăra, cu a avea sau cu a etala - a venit vremea să devenim 100% responsabili de acțiunile noastre și consecințele lor. Cel puțin pentru mine, a trecut vremea cumpărăturilor pentru că pot, vreau, am chef, e la reducere/ promoție/ campanie, am văzut la cineva și mi-a plăcut etc. Acum sunt mult mai atentă pe ce cheltui banii și cu ce obiecte mă înconjor. Mă focusez pe consumul eficient pe termen scurt și pe minimizarea pierderilor. E un proces continuu de învățare și rafinare.
Așadar, alegeți din reviste ceea ce se potrivește stilului vostru și lăsați la o parte trendurile și presiunea anturajului. Important este să vă simțiți bine cu felul vostru de a vă îngriji și gestiona resursele: