2
2020
V-o spun din start: sufăr că nu mai pot recicla pe perioada stării de urgență datorate pandemiei cauzate de coronavirusul COVID-19. Era ritualul meu, aveam mintea setată pe ce să reciclez și ce nu și tocmai ce îi cooptasem și pe copii în


V-o spun din start: sufăr că nu mai pot recicla pe perioada stării de urgență datorate pandemiei cauzate de coronavirusul COVID-19. Era ritualul meu, aveam mintea setată pe ce să reciclez și ce nu și tocmai ce îi cooptasem și pe copii în a decide singuri ce se reciclează și unde strângem materialele.
În plus, era cel mai bun motiv de a ieși din casă pentru o plimbare scurtă-scurtă, care mă relaxa puțin și mă însenina.
Am trimis e-mail și un mesaj privat prin Facebook celor de la Urban S.A., referitor la acest aspect, însă nu mi-au răspuns. După câteva zile am văzut că au postat pe pagina lor un mesaj prin care anunță închiderea centrelor de reciclare, însă eu am aflat de închidere direct de la doamna care lucrează acolo - am fost inspirată să o întreb, altfel mă căram aiurea cu pungile după mine.
Nu înțeleg de ce au închis, doar nu se strângea lume acolo și nici nu atingeam pubelele când aruncam plasticele și sticlele și hârtiile și restul. Probabil că riscul este mai mare pentru cei ce prelucrau materialele.
Iată și anunțul oficial, făcut pe 30 Martie 2020: