27
2019
Probabil că ai ales să citești articolul nu pentru a afla răspunsul la întrebare, căci știi că și tații au treabă cu parentingul la fel ca și mamele, ci pentru că vrei să știi cam cât de multă treabă. Adică, ce știu tații despre creșterea unui copil?
Părerea mea este că ei știu tot atât de mult cât și o mamă. Până la urmă, sarcina și nașterea marchează etapa de transformare a unei femei în mamă, însă nu aduce cu sine și un manual cu instrucțiuni pe care să-l găsim dimineața sub pernă pus de Zâna cea Bună. Personal, am început să ne creștem copiii cum am crezut noi mai bine, doar noi doi. Am făcut o grămadă de greșeli, am crescut și noi alături de ei și, pe parcurs, am înțeles că este necesar un sat întreg pentru a crește copiii fără victime colaterale.
Am decis să scriu despre acest subiect pe blog datorită articolelor citite în Harper's Bazaar România ediția de Iunie 2019 din secțiunea JUNIOR. Un articol mi-a plăcut cel mai mult, în special datorită mesajului transmis, mesaj ce a ajuns la mine tot mai des în ultima perioadă din diverse surse. Pe scurt: este necesară, benefică și normală implicarea tatălui în creșterea copiilor, începând chiar de la concepere.
Mama nu știe prea multe, tatăl nu știe mai nimic, însă împreună formează o echipă puternică în favoarea copiilor.
Articolul din revistă de la care a pornit acest post pentru blog împărtășește opinia dnei Ioana Dumitrescu (bloggar pentru East of Kitchen si MARe Cafe). Am selectat pentru voi câteva pasaje din articol:
La noi în casă nu există treburi de femeie și treburi de bărbat, amândoi spălăm, gătim, curățăm, reparăm, disciplinăm (cu blândețe) sau ne asumăm rolul de clovn, pe rând sau împreună. În același timp, încercăm să nu ținem socoteala cu cine ce face, cred că ar fi în detrimentul amândurora. Nu îmi place să compar, dar realmente m-am simțit norocoasă văzând că în general bărbații din jur nu împart echitabil sarcinile cu partenerele lor și mi-am dat seama că Vlad, așa cum se spune în engleză, really steps up to his plate.Așadar, se poate. Știu familii din ambele tabere - tații participă atât cât pot și cum pot sau tații nu fac mai nimic căci presupun că nu se pricep și o lasă pe mamă să se descurce - și e clar că participarea tatălui echilibrează mult situația și-i confirmă mamei că nu e singură în călătoria asta prin parenting.
Am realizat mai de mult, pe când fiica mea era mai mică, cât de recunoscătoare îi sunt partenerului meu pentru sprijinul necondiționat pe care mi l-a acordat în deciziile luate cu privire la copii, de la naștere, alăptare, prioritizarea timpului cu ei, până la alegerea grădiniței sau a activităților.Deciziile luate împreună, discutate în familie, sunt cele mai bune. Nu e OK să-i zici partenerului: "Fă cum crezi tu, eu nu mă bag că nu știu."
Și mai sunt recunoscătoare că acesta este modelul masculin pe care îl văd copiii noștri zi de zi.Bingo! Aceasta este una dintre cele mai mari mize ale parentingului: ce văd copiii la noi și învață prin imitare. Asta este educația pe care o primesc în primii 7 ani de viață acasă: li se întipărește în minte ceea ce văd și aud, considerând că asta este normal și OK.
[...] mama mea a fost mereu un model de independență și nu și-a asumat niciun rol casnic care să nu fie aliniat cu nevoile, plăcerea sau posibilitățile ei.Cu alte cuvinte, fără victimizare și sacrificiu ca stil de viață. A spune un NU răspicat și clar (NU este o propoziție în sine) este un exemplu dat de cei ce-și stabilesc propriile limite.
[...] e normal să ai nevoie de ajutor, e sănătos să îl ceri și e necesar să o faci înainte de a ajunge la capătul puterilor.Bingo din nou! Niciun părinte, oricât de super erou se consideră, nu poate fi un părinte și un om bun dacă nu mai are resurse interne, este sleit de puteri și de motivație. Ideile bune, în slujba copiilor, se nasc din armonie și relaxare în fața vieții, nu din încrâncenare și luptă continuă.
[...] învăț din ce în ce mai mult să renunț la ideea, de altfel iluzorie, de control. [...] E adevărat, chiar e nevoie de un sat întreg și tocmai asta ne lipsește.Da, este nevoie de ajutor pentru părinți și diversitate pentru copii. Cred că acum "satul" ni-l formăm/ alegem singuri, dintre bunici și educatori și vecini și familie extinsă și multe alte surse. Concluzie: E OK să încurajăm tații, să-i implicăm în creșterea copiilor și să le arătăm copiilor ce înseamnă familie și echipă. Dacă sunt noțiuni pe care nici noi părinții nu le cunoaștem prea bine, acum este momentul să le definim după propriile noastre reguli și să ne croim viața pe care o merităm.
Probabil că ai ales să citești articolul nu pentru a afla răspunsul la întrebare, căci știi că și tații au treabă cu parentingul la fel ca și mamele, ci pentru că vrei să știi cam cât de multă treabă. Adică, ce știu tații despre
Au trecut deja 2 saptamani de cand am nascut un voinic curajos pe nume Cezar Gabriel. Declansarea nasterii m-a luat prin surprindere, ma asteptam sa mai am la dispozitie macar o saptamana sau doua. Oricat de organizata sunt eu in general, de data asta nici macar geanta nu am avut-o facuta. Ca sa nu mai spun de starea de spirit.
Sotul a incropit bagajul in timp ce eu ma pregateam. Si tot ne-a luat cam o ora caci ne impiedicam unul de altul, fiind primele ore ale diminetii (eh, nu chiar, ci doar duminica dimineata pe la ora 9 si ceva, insa eram adormiti si am mai fi dormit). Cand am ajuns la spital, tot mi-au mai lipsit unele lucruri, asa ca sotul le-a mai cumparat pe parcurs. As fi preferat sa nu il plimb atata pe drumuri, dar nu a fost sa fie.
Va povestesc putin mai mult despre mine, ca sa stiti premisele acestui articol. Am nascut natural, fara nicio injectie sau calmant. Am fost externata dupa 2 zile, eu fiind destul de OK iar bebelusul la fel. Avand in vedere ca data trecuta am stat in spital o luna, pot spune ca acum totul a fost la polul opus, in cealalta extrema.
Asadar, iata lista cu lucrurile utile in bagajul pentru maternitate:
Pentru confort:
- Camasa de noapte si halat, nu musai asortate (doua bucati). Insa ai grija ca se pot pata (probabilitate destul de mare) de aceea iti recomand sa le folosesti pe cele din spital si, eventual, sa ai o camasa de acasa pentru eventualele vizite cand vrei sa te prezinti putin ... altfel. Eu am folosit numai camasi din spital pe care le-am patat pe toate (peste noapte si la sesiunile de ingrijire a cusaturii).
- Papuci de casa. Poate vei face dus acolo, asa ca alege unii din plastic. Daca nu ai acasa (cei de plaja nu prea sunt potriviti) vei primi o pereche de la spital.
- Cateva perechi de sosete.
- Sutien special pentru alaptat.
- Hainele cu care sa iesi din spital. Pantalonii sa fie lejeri in zona burtii, eventual tot cei de gravida.
Pentru igiena:
- Vata si pansamente sterile
- Absorbante intime, desi mie mi s-a spus sa nu le folosesc deoarece vata este suficienta si se aeriseste mai bine locul fara plastiscul din absorbante. Oricum vata se pune destul de multa.
- Absorbante pentru sani
- Lenjerie intima de unica folosinta (eu nu am stiut de varianta asta si am avut chilotei normali, din bumbac, pe care i-am aruncat pe toti pentru ca s-au patat). Daca nu ai, pune in bagaj cateva perechi de chilotei din bumbac (5-6 ar fi de ajuns), normali si fara pretentii, pe care sa fii dispusa sa ii arunci daca nu vrei sa ii speli. Asadar, adio tanga pentru o perioada!
- Gentuta cu produsele cosmetice de baza, fara parfumuri: pasta de dinti si periuta, pieptan si moate pentru prins parul (te vei duce la copil cu parul prins), deodorant, gel de dus si/sau sapun, crema de fata si de maini (mainile mele s-au uscat rapid dupa numai doua zile, caci le dezinfectam din 3 in 3 ore cand ma duceam la copil), balsam de buze incolor. Adauga tu orice alt produs cosmetic pe care il folosesti in mod uzual, exceptand parfumul si produsele de machiaj. De preferat, e bine sa ai unghiile taiate scurt, chiar daca sunt date cu oja sau nu.
- Un prosop pentru sters pe fata & maini si unul pentru dus, sa fie acolo caci nu se stie cat vei sta in spital.
- Hartie igienica (oh, da! Good old times.)
- Servetele umede si uscate (un pachet din fiecare sunt suficiente).
Pentru hrana:
- O cana
- Tacamuri
- Apa plata, cat mai multa
- Dupa ce nasti trebuie sa mananci ca sa-ti recapeti fortele. Deci sotul iti va aduce de mancare, insa nu fructe proaspete sau ce stii ca te constipa. In timp, vei putea manca orice, insa la inceput mai lejer si bazat pe legume.
- Eu am nascut la maternitatea Giulesti si am primit mancare de acolo, 3 mese pe zi, din care imi alegeam ce sa mananc. Am avut frigider in salon si o noptiera langa pat.
- Ceai pentru lactatie, pe care ti-l aduce cineva caci nu ai cum sa-l prepari in spital. Deci este util un 
Dupa cum stiti, ne pregatim sa primim un flacau voinic in familie. Avand experienta cu fata, acum suntem mult mai relaxati si mai siguri pe noi. Sarcina asta mi s-a parut mult mai lunga decat prima, poate si pentru ca stiu ce ma asteapta la capatul ei. Sau poate doar cred ca stiu. Adevarul e ca ma simt ca si cum as deveni mama pentru prima data si am ceva emotii.
Nu sunt superstitioasa, asa ca suntem in toiul pregatirilor. Cand vin cu bebe acasa, nu vreau sa stau sa alerg dupa una sau alta. Recunosc, acum e mult mai usor sa fac rost de lucrusoare mai ales pentru ca pot comanda aproape totul online si livrarea se face rezonabil de repede. Site-urile cu 
Am avut recent o experienta la care nu ma asteptam. Stand de vorba cu o prietena despre starea mea de graviditate si ce s-a mai intamplat in vietile noastre in ultimele saptamani, m-am trezit ca ma plang de una-alta. Nu-mi sta in fire sa ma plang, insa din cand in cand e bine sa te deschizi si sa spui ce ai pe suflet. Cand le verbalizezi, lucrurile se aseaza altfel in minte. Parca se structureaza mai bine, si iti dai seama daca unele nu sunt atat de grave pe cat par sau doar suna diferit in capul tau. Cred ca cu totii am trecut prin astfel de momente.
Apoi am aflat ca grupul nostru de amici cu care mai facem iesiri la munte (din care face parte si prietena amintita) s-a mobilizat si au fost 2 zile la munte. Pe mine/noi nici nu ne-au intrebat daca vrem / putem sa mergem. Poate eu nu as fi putut/vrut sa merg fiind deja in luna a 8-a si prinsa printre multe detalii pe care trebuie sa le pun la punct, insa sotul si fetita sigur puteau & doreau sa mearga. Ei au ramas dezamagiti iar eu cu un gust amar. Scuzele si motivele nu ma mai intereseaza deloc, desi le cam banuiesc. Deja sentimentul de abandon si "asa va vedem noi pe voi" s-a instalat deja.
Da, mi-ar fi placut sa merg la munte, chiar daca sunt insarcinata in luna a 8-a. Cine ma cunoaste si ma stie, a observat ca in aceasta sarcina am fost activa. Inca mai merg la sala, cam de 2 ori pe saptamana, unde fac exercitii usoare sub supravegherea antrenoarei. Daca pot sa fac exercitiile de la sala si treaba prin casa, sigur pot sa fac si o plimbare prin padure sau sa ma bucur in tihna de frumusetea muntelui si a naturii.
Da, imi place sa fiu invitata la evenimente, chiar daca uneori exista probabilitatea mare sa refuz invitatia. E dreptul meu de a da un raspuns, de a evalua situatia. Nu stiu daca are legatura cu bagatul in seama, insa cu siguranta are legatura cu sentimentul de a face parte dintr-un grup pentru ca apoi sa-ti dai seama ca nu e chiar asa.
Da, sunt insarcinata si am unele optiuni limitate, insa sotul si fata nu trebuie musai sa sufere din aceasta cauza. Ii incurajez sa isi vada de ale lor, sa fie activi dar si sa se pregateasca pentru marea schimbare care se va intampla in vietile noastre. Si sunt convinsa ca Ruxandrei i-ar fi placut sa cunoasca alti copii si sa lege prietenii noi (pe toti copiii cu care se intelege bine ii considera prieteni, chiar daca ii intalneste o singura data in viata).
Concluzii sub forma de sfaturi:
1. Nu lua niciodata decizii in numele altora. Chiar daca tie ti se par evidente si te consideri bine intentionat(a).
2. Nu fa presupuneri despre viata altora. Nu cunosti toata povestea, nu stii ce-si doresc pe moment oamenii si nici ce eforturi sunt dispusi sa faca sau sa nu faca.
3. Mai bine intrebi si primesti un refuz, decat sa excluzi din start o posibilitate.
Am invatat pe propria piele ca nu e bine sa le spui oamenilor prea multe despre viata ta, mai ales despre ceea ce nu merge ca pe roate. Caci vor trage singuri concluziile care le convin si chiar te vor exclude selectiv din viata lor. Abia acum ii inteleg pe cei sunt discreti cu anumite subiecte.
Ti s-a intamplat si tie sa fii exclus(a) din grupul tau de prieteni doar pentru ca ei credeau ca tu nu poti face un anumit lucru?
Draga mea,
te pregatesti sa devii mamica pentru prima data? Am trecut si eu prin asta si, desi au trecut 7 ani de atunci, imi amintesc emotiile si agitatia. Acum, o iau de la capat cu un baietel tare nazdravan in burtica. Am din nou emotii, chiar daca am experienta primului copil si am invatat multe pe acest parcurs.
Cred ca ai citit tot felul de articole pe net. Fiecare femeie intalnita ti-a dat sfaturi, chiar daca este ea insasi mamica sau nu. Dap, chiar si femeile care nu au copii dau sfaturi despre cum e in sarcina, cum e cu nasterea, cum e cu primii ani ai copilului. Caci atunci cand femeile se intalnesc si una dintre ele este (viitoare) mamica, printre subiectele de discutii sunt si copiii; asta daca nu se discuta exclusiv despre copii si sarcina (Observatie personala: ma enerveaza femeile care nu au copii dar dau sfaturi din experienta altor femei: colege, surori, prietene; sau din ce au mai citit prin carti ori au vazut la TV. Asa imi vine sa le zic vreo doua ...).
Daca esti insarcinata cu primul copil, primul meu sfat meu este sa incepi un jurnal in care sa-ti notezi toate intrebarile, dorintele, temerile si fricile, asteptarile si planurile pentru copilas. Te va ajuta foarte mult sa-ti limpezesti mintea si sa te relaxezi. Nimeni nu va rade de tine si nu te va judeca, totul ramane privat. Dupa ce nasti, noteaza in jurnal si aceasta experienta. Este prima pentru tine (poate singura), unica si definitorie pentru copil. Apoi poti pune jurnalul bine la pastrat pana cand copilul implineste 18 ani si-l poate citi cu seriozitate (chiar daca e baiat si crezi ca nu l-ar interesa treburile astea femeiesti).
Un alt sfat este sa discuti deschis cu tatal despre ce asteptari ai de la el. Cum vrei sa se implice, sa se comporte, sa te ajute atat zi de zi cat si in anumite momente specifice: plimbari prin oras, vizite, petreceri sau de Craciun/Paste. Pentru ca barbatii gandesc structurat, ar fi bine sa-l ajuti pe tatic cu o lista clara, pusa la vedere pe frigider; o va revedea din cand in cand si va avea timp sa se obisnuiasca cu ideea, cu asteptarile de la el, cu noul rol.
Inca un sfat prietenesc pentru tine, sau mai bine zis o sugestie: nu te agita mai mult decat e cazul. Nu iti fa ganduri negre fara un motiv bine intemeiat, nu prealua din pataniile negative ale altora in ideea ca ti se poate intampla si tie. Fiecare sarcina e diferita de toate celelalte, asa cum personalitatile si corpurile noastre sunt diferite intre ele, desi avem o baza comuna. Priveste senina spre viitor, ca si cum esti la inceputul unei noi calatorii, unei noi aventuri ce va va ajuta sa cresteti si pe voi, parintii, alaturi de copilas. Chiar daca nu iti sta in fire, incearca sa ai zilnic ganduri pozitive si pline de iubire indreptate spre copil, chiar si in momentele cele mai grele.
Si acum sa vorbim putin despre sfatul cel mai "tepos", preferatul meu: ajutorul din partea bunicilor. Nu stiu daca e un noroc sau nu sa ai bunici care sa te ajute. Uneori e vorba de noroc, alteori mai rau incurca. Parerea mea e ca mai bine ii implici in treburile casnice, zilnice, pentru ca tu sa te poti concentra cel mai mult pe tine si pe copil. Oricum veti avea pareri diferite despre cum trebuie crescut si educat un copilas, asa ca evita discutiile contradictorii si lasa-i sa faca de mancare, cumparaturi, ordine prin casa, plimbari cu caruciorul prin parc. Oricum nu au rabdarea ta si nici punctele tale de vedere. Da, distanta dintre generatii este acum mai mare ca niciodata. Dar tot putem colabora, daca vrem.
Eu si sotul nu avem si nici nu am avut ajutor din partea rudelor, decat ocazional cand mergem in vizite, concedii si mai interactioneaza intre ei. Si consider ca asa a fost cel mai bine pentru copil, desi a fost mai greu pentru noi. Legatura noastra cu fata este puternica, ne cunoastem bine intre noi si ne facem propriile reguli de viata si familie.
Draga mea, iti doresc sarcina si nastere usoara si nu uita ca cel mai bun lucru pe care il poti oferi copilului este dragostea, intelegerea si atentia ta.
P.S. Daca vrei sa discutam pe anumite subiecte legate de sarcina, scrie-mi aici.
Dupa cum stiti, sunt insarcinata cu al doilea copilas. Sunt putin trecuta de 4 luni si totul este ok pana acum. Burtica se cunoaste, nu o mai pot ascunde; de fapt, n-am incercat nicio clipa sa o ascund.
Lumea observa (nu toata lumea, probabil le e teama sa nu faca vreo gafa legata de dilema insarcinata VS balonata/plinuta) si ma intreaba cum ma simt si daca este fetita sau baietel. Aceste doua intrebari imi sunt puse de fiecare data. Partea despre mine o termin repede, caci ii dezarmez imediat: nimic siropos, nimic fantastic, nimic ce necesita tone de detalii. Daca nu le hranesc curiozitatea, abandoneaza repede subiectul.
Apoi urmeaza intrebarea de care se leaga toata lumea: ce este, fetita sau baietel? Unora le spun ca am o fetita de 6 ani jumatate si ... restul continua ei: ce frumos ar fi sa am pereche! In clipa aia simt ca iau foc, caci ma enerveaza la maxim observatia. Ce inseamna ca e frumos sa am pereche, fata si baiat? In ce consta frumusetea? Opusul lui frumos este urat - adica cei care nu au pereche nu au o familie frumoasa? E o discutie atat de lipsita de sens incat o abandonez din start si o tratez cu un zambet larg. Lumea se resemneaza si imi ureaza sa fie sanatos copilul, nu conteaza ce va fi. De parca pot eu alege, pot eu controla ce se intampla acolo.
Ma intreb daca obsesia asta pentru perechea fata-baiat are legatura cu frica de homosexualitate, cu homofobia in general, cu perfectiunea pe care unii o venereaza si o cauta in viata altora. Familiile cu doua fete sau doi baieti se simt mai putin implinite? Simt un gol in suflet cand privesc copiii altor persoane? Cu siguranta nu! Se gandesc ca ar fi fost o binecuvantare sa creasca si sa educe si un baiat sau o fata? Cu siguranta nu!
De regula, cei care comenteaza provin din astfel de familii "perfect echilibrate" sau nu au copii deloc si preiau din tot ce iese din gura lumii, fara sa treaca prin filtrul bunului simt. Daca mi-as pune mintea cu ei, ar iesi cearta de fiecare data. Asa ca, ma rezum doar la a zambi. Dupa care urmeaza replica lor de aur: "Nu conteaza, sanatos sa fie copilul!"
Acum sa discutam al doilea subiect din titlu. Pana sa raman insarcinata, nu cred ca exista persoana cu care sa stau de vorba si sa ma intrebe cand il facem si pe al doilea. De parca ar fi fost o obligatie. Ridicam din umeri. Si pentru ca nu aveam replica care sa le inchida gura (am incercat cateva, insa mi-am atras antipatii), urma o tirada de motive pentru care e bine sa ai doi copii, eventual cu o varsta cat mai apropiata. Ca sa lamuresc problema: intre Ruxandra si fratiorul/surioara ei va fi o diferenta de 7 ani. Nu ma deranjeaza catusi de putin, nu consider ca va fi o problema.
Am auzit si eu teoria cum ca, daca sunt apropiati de varsta, copiii se joaca mai mult impreuna, insa parintilor le este mai greu cu doi copii mici. Eh, acum nu se vor juca prea mult impreuna (desi nu am cum sa anticipez lucrul asta) insa ne va fi noua mai usor. Problema rezolvata! Diferenta de varsta dintre frati nu va determina calitatea legaturii dintre ei. Cu siguranta, a creste doi copiii e cu totul alta mancare de peste decat a creste un sigur copil. Insa vreau sa pornesc in calatoria asta fara nicio prejudecata, fara nicio eticheta, fara nicio asteptare. Ce va fi, va fi! Oricum simt ca iau totul de la zero cu meseria asta de a fi parinte.
Acum va intreb pe voi: Din experienta voastra de viata cu frati si/sau surori, cum a fost in copilarie si cum este acum la varsta adulta? Nu vreau sfaturi ci doar impartasiri din viata reala. Caci realitatea bate orice sfat bine intentionat.
In loc de concluzie: Nu va puneti niciodata intrebarile "Cum e mai bine sa am: doua fete, doi baieti sau o fata si un baiat? Care sa fie mai mare? Ce diferenta sa fie intre ei?". Lucrurile astea chiar nu conteaza si nici macar nu le puteti controla. Intrebarea care nu trebuie evitata este urmatoarea: "Cum pot fi un parinte mai bun pentru copilul meu?". Restul este doar mersul normal al vietii.
Iti place ca atunci cand mergi la manichiura sa stii ca ustensilele sunt sterilizate inainte de a te atinge? Cred ca da, la fel si mie, nu vreau sa ma atinga toti microbii si ciupercile (bleah!) altor persoane. Asa cum noi ne protejam la manichiura, cosmetica si coafor de potentiale pericole, la fel si bebelusul are nevoie de asemenea protectie, in primele luni de viata, fata de virusii, bacteriile si parazitii ce il pot imbolnavi. Cei care gandesc ca bebelusii trebuie aruncati in valtoarea vietii gresesc foarte mult. Intai trebuie intariti si educati si abia apoi lasati sa se descurce.
Cred ca putini stiu ce este sistemul imunitar, poate nici nu tin cont ca au unul. El trebuie ingrijit si fortificat pe tot parcursul vietii, altfel dam de mare bucluc (nu vreau sa intru in detalii cu stiri apocaliptice cu tot felul de virusi, televiziunile joaca foarte bine rolul asta). Nici nu vreau sa ma gandesc ca sunt parinti care nu sterilizeaza biberoanele micutilor. Daca cunoasteti astfel de parinti, faceti cheta cu amicii si cumparati un sterilizator de calitate, in loc de jucarii si hainute pentru nou nascut. Gasiti 
Cand am ales laptele praf pentru bebe Ruxandra, am facut-o la recomandarea medicului pediatru. Fiind primul copil, habar nu aveam de formule de lapte, de marci si calitatea lor, de preturi si de unde putem cumpara mai ieftin. Fiind vorba de alimentatia copilului, nici prin cap nu mi-a trecut sa caut informatii pe internet. Stiu ca acolo gradina Domnului e foarte mare si ... ciudata, asa ca nu m-am riscat. Ce marca mi-a spus doamna doctor, aia am luat.
Cu 6 ani in urma, nu era explozia asta de magazine online si cumparam laptele praf din farmacie. Nici in super sau hipermarket nu se gasea, asa ca luam din farmacia care credeam noi ca are pretul cel mai bun. Ne facusem si card de fidelitate, dar tot era scump laptele. Insa era o situatie in care nu aveam de ales. Totii parintii o recunosc: cand e vorba de copil, scoti banul si rezolvi problema, in special cand e vorba de lucruri serioase. Daca la jucarii ne mai eschivam, cu laptele praf vrem ce este mai bun pentru copilul nostru.
Acum exista multe magazine online ce vand lapte praf. Unul dintre ele este 
Sunt mamica de aproape 6 ani si fac tot ce pot si stiu pentru copilul meu. De fapt, nu prea stiu multe, dar invat constant. Nimeni nu stie sa fie mama sau tata, e un rol pe care-l inveti din mers. Un rol mereu cu alta partitura, caci atunci cand crezi ca esti stapana pe situatie, copilul a mai trecut de un prag in evolutia lui si are alte nevoi. Deci o luam de la capat, patratelul 1.
Cand ai bebelus, ramai foarte surprins(a) de urmatoarele: narile bebelusului sunt foarte mici, chiar minuscule comparate cu ale adultului care il tine in brate; suflatul nasului este foarte important pentru sanatate dar nu usor de realizat; un nas infundat il impiedica pe bebelus sa doarma bine, sa aiba pofta de mancat si chef de orice. Eu am trecut prin nopti foarte grele cu micuta mea Ruxandra pana cand am decis sa apelez la aparatul de aerosoli care sa-i desfunde nasul si sa-i grabeasca vindecarea virozei. Doctorul pediatru spunea ca nu crede in eficienta aerosolilor, ca nu ajung acolo unde trebuie, decat superficial. Pe de alta parte, nasa mi-a spus, din experienta, ca in 2-3 zile de aerosoli baietelul a scapat de mucii verzi si grosi. Eu pe cine sa cred? Am crezut experienta din viata reala, nu pe cea din cabinetul pediatrei. I-am spus totusi ca-i fac aerosoli, ca sa stie. Si nici nu mi-a fost greu sa aleg - 
Dupa cum stiu toti parintii, odata cu nasterea bebelusului, lucrurile o cam iau razna. Nu stiu cum era pe vremuri, insa acum parintii devin un fel de super-eroi ce se simt nevoiti sa faca totul, dar absolut totul, pentru copilasii lor. Bebelusii oricum nu pricep mare lucru din ceea e li se intampla si pretuiesc un singur lucru: legatura creata cu parintii lor.
Apoi cresc si incep sa interactioneze cu mediul inconjurator prin jocuri si distractie. Nu totul este sursa de amuzament si incantare, iar parintii trebuie sa faca un efort suplimentar pentru a echilibra situatia in favoarea celui mic.
Si uite asa s-a ajuns la termomentru pentru camera si baie ce este totodata jucarie pentru bebelus. Modelul plutitor in forma de floare are 
Imi amintesc cu drag de perioada in care am fost insarcinata. Nu pentru ca m-am simtit speciala ci pentru ca m-am simtit bine, impacata cu mine. E si o anumita doza de stres in perioada aia, dar un stres placut.
Momentele cele mai frumoase erau cele in care mergeam la ecografia cu 
In Noiembrie, Ruxandra mea a implinit 1 an si 11 luni. E incredibil cat de mult s-au schimbat lucrurile in viata noastra fata de acum aproape 2 ani.
Ruxi a crescut si deja ne intelegem prin cuvinte. Nu vorbeste clar decat cuvintele usoare, iar acum incepe sa lege cate doua cuvinte formand un fel de propozitie rudimentara. E foarte haioasa, mai ales cand vorbeste singura in timp ce se joaca iar mie imi place sa o privesc si sa chicotesc in sinea mea. Am facut o regula din a nu intrerupe copilul in timp ce se joaca, chiar daca face gresit ceea ce incearca sa faca - o las sa descopere singura, daca poate, actiunile corecte - cu anumite exceptii, totusi: cand se mazgaleste pe corp cu cariocile sau intinde mancarea pe covor. 
4 fragmente din cartea Bebelusul de Marie Darrieussecq, in traducerea Simonei Flueraru:
(1)
Ruxandrei ii dau, pe langa laptele de la san, si lapte formula. La sugestia dnei doctor pediatru, ii dau lapte praf 
Asa cum spuneam, sa fii insarcinata nu-i un lucru deloc rau. Sarcina aduce cu sine multe bucurii atat mamei cat si familiei (restranse sau extinse) si trebuie celebrata. Daca ai noroc sa ai o sarcina usoara, bucura-te in fiecare zi de ea. Dupa ce o sa nasti, vei deveni nostalgica cand vei vedea alte gravidute.
Voi puncta in continuare cateva aspecte mai putin placute ale sarcinii, ca sa nu credeti ca e totul roz si frumos: 
Sarcina vine si cu bune si cu mai putin bune. Uneori mai multe bune, alte ori mai putine. Insa un lucru este sigur si m-am convins si eu: sarcina este o perioada unica din viata femeii si trebuie sa te bucuri de ea, oricat de greu / rau ti-ar fi.
Cand scriu acest post sunt deja in trimestrul III de cateva saptamani, asa ca voi vorbi din proprie experienta.
Cand cineva vede o femeie insarcinata se gandeste ca nu are o viata prea usoara, de parca a fi insarcinata inseamna sa ai probleme, in special de sanatate. Nu e adevarat! O femeie insarcinata este supusa unor restrictii, insa inafara de asta duce o viata normala. 
Dupa cum v-am promis, revin cu detalii despre sarcina mea minuntata. As vrea sa revin asupra primului trimestru, care este cel mai dificil.
In primul rand, am aflat ca sunt insarcinata deja in saptamana a 6-a, cand ma saturasem sa tot astept ciclul iar schimbarile de chef si dispozitie ridicasera un semnal de alarma. Desi eram convinsa ca o sa-mi vina ciclul si ca tre sa mai astept putin (sanii ma dureau, nu eram in apele mele, spatele ma durea aproape zilnic), am zis sa fac totusi un test de sarcina ... just in case. Si bine ca l-am facut! 
E unul din acele lucruri care, cand se intampla, desi ti-l doreai de mult timp si te consideri pregatita pentru el, ajungi sa te intrebi: Pe bune? Acum ce urmeaza? 8-}
Ati ghicit! Voi fi mamica! |DA|
Deja am ajuns la jumatatea sarcinii, asa ca sunt cat se poate de obisnuita de ideea. La inceput nu mi-a venit sa cred, apoi mi-a crescut moralul foarte mult cand i-am auzit pentru prima data bataile inimii, la numai 6 saptamani. 