1
2013
Azi este marti si este a treia zi de vreme proasta in Bucuresti. Si cand spun vreme proasta ma refer la ploaie marunta si continua, vant in rafale ce parca nu se mai opresc si un frig ... de fapt o umezeala care-ti intra pe sub haine, pe sub piele si o simti prin tot corpul.
E cod portocaliu si toata lumea vorbeste numai despre asta. Cu alte cuvinte, toata lumea se plange de vremea de afara. Toate posturile de radio trambiteaza prognoza meteo din ora in ora, poate chiar si mai des.
Asa ca, ma gandeam sa infiintam un Club al Iubitorilor de Vreme Rea. Un club al celor carora nu le e frica de vremea rea si s-au saturat ca toata lumea din jur sa se planga de ea. Un club al celor destui de maturi sa se pregateasca pentru vremea rea si destul de curajosi sa o infrunte cu toate mijloacele omului modern. (more…)
Azi este marti si este a treia zi de vreme proasta in Bucuresti. Si cand spun vreme proasta ma refer la ploaie marunta si continua, vant in rafale ce parca nu se mai opresc si un frig ... de fapt o umezeala care-ti intra pe sub haine, pe sub piele si
Dupa cum stiu cititoarele blogului meu, am o fetita care in Decembrie anul asta implineste 4 ani. E o varsta asa de frumoasa ca mi-ar placea si mie sa o retraiesc. Ruxi seamana tatalui ei, in multe privinte, inclusiv pasiunea pentru calatorii. O luam cu noi peste tot pentru ca asa ni se pare firesc. Si pentru ca, pana acum, a ajutat-o mult in dezvoltare.
Pentru plimbarile noastre cu masina prin tara scaunul de masina a fost esential. Au fost si momente cand a protestat: ba ca nu vrea in scaun pentru ca nu vede bine pe geam, ba ca vrea la mine in brate sa vada cum conduce tati, ba ca sa nu o leg pentru ca vrea sa se foiasca. Insa s-a & ne-am speriat de cateva ori, suficient de tare cat sa inteleaga singura ca este in siguranta in scaunul ei, care este special pentru copii ca ea. Acum nu mai zice nimic, se aseaza singura :) .
Zilele trecute ma uitam dupa 
Haideti sa vorbim putin despre curatenie. Pentru cine o face, stie exact care e diferenta intre ordine si curatenie. Ordine imi place sa fac, nu incape indoiala. Strang tot, le pun la locul lor, le rearanjez, arunc fara mila ce nu folosesc si ma tot gandesc cum sa traiesc cat mai minimalist, dar sa nu duc lipsa de nimic. Pe de alta parte, cand vine vorba de curatenie ... imi place sa fie, dar nu si sa o fac.
Nu pentru ca nu-mi place sa fac curatenie sau ca nu stiu; simt chiar o mare satisfactie atunci cand trebaluiesc o zi intreaga prin casa si la lasatul serii totul straluceste si este muuult mai bine decat dimineata. Insa ... m-am cam saturat :) . Am ajuns intr-un punct in care am nevoie de timp pentru mine, cu sotul sau cu copilul meu (sau toti trei, ca familie). Si acest timp mi-l fac renuntand la altele. Printre care, si curatenia. 
Desi traim vremuri tulburi, sunt multi oameni care au cam de toate si, cand vine momentul sa le faci ceva cadou, nu stii ce. Ce-ti permiti tu sa le faci cadou, ei au deja; ce-si doresc ei, nu-ti permiti tu sa le faci cadou. Si uite asa cercul se inchide.
Asa am patit de ziua sotului meu, care are cam de toate. Pentru el, cadoul ideal ar fi o vacanta all inclusive pe o insula izolata unde sa uite de toate problemele si sa nu-l mai bazai eu la cap. Cum asta nu se poate, de fiecare data ma tot gandesc ce sa-i ofer, ce i-ar placea, ce-si doreste. Si, colac peste pupaza, ma mai suna si prietenii care ma intreaba ce-si doreste, sa le dau idei. Un gest urat, as zice. Chestia asta merge la bebelusi, cand au nevoie de atatea si tu nu te pricepi; dar cand e vorba de adulti ... mai bine cumperi ceva haios si surprinzator. 
A inceput febra cu inceputul anului scolar. Se pare ca e o adevarata nebunie pentru parinti. O gramada de pregatiri, de calcule, de cheltuieli. Nu e si cazul nostru, suntem inca cu gradinita. Dar nu pot sa fiu indiferenta la toate campaniile din jurul meu.
Mai sunt 2 saptamani pana la inceperea noului an scolar si forfoteala a inceput. Nu stiu cum o sa fim noi cand va veni momentul ca Ruxi sa mearga la scoala, dar sper sa nu o luam razna cu pregatirile si cheltuielile.
Ma gandesc ca inceputul clasei I e cel mai stresant dintre toate. Atunci e trecerea cea mai mare, de la joaca de la gradi, la lucrurile serioase si temele de la scoala. E o schimbare radicala in atitudine si program. 
Freziile ... Le ador! Sunt flori de primavara, anotimpul (re)nasterii mele. Prin raionul de parfumerie adulmec toate parfumurile care au frezie in compozitie (le tin minte din recomandarile din reviste). Daca ar fi posibil, as avea in permanenta un buchet de 
Am inteles obsesia fetelor pentru pantofi foarte frumosi (cred ca m-am molipsit si eu). Odata incaltati, se schimba totul. Arat altfel, ma simt altfel, merg altfel. Si nu trebuie sa aiba neaparat tocuri foarte inalte. Ci doar sa arate foarte bine si sa ma simt si mai bine in ei. Sa vina turnati, sa simt ca sunt ca si ai mei.
Momentan, sunt intr-o febra a pantofilor. Mi-am cumparat unii online, mi-au placut si mi-au venit bine, asa ca mai vreau. Am inceput sa-i triez la sange pe cei vechi si sa fac loc altora noi. N-am mai facut gestul asta de cand am terminat facultatea. Era cazul pentru o schimbare, nu? 
Mi-ar placea sa am posibilitatea sa pot pleca intr-o mini-vacanta de 2-3 zile oricand am nevoie. Cand ma simt obosita, cand am nevoie de o pauza, cand organismul meu imi spune "Gata, e timpul pentru o pauza!". Pacat ca mersul lucrurilor nu ma lasa sa-mi aranjez asa viata. Trebuie sa astept sa fie weekend ca sa pot pleca de la munca si din oras, sa fie perioada concediilor ca sa se miste lucrurile in turismul romanesc, sa ma potrivesc la programarea concediului cu sotul meu. 
Ma gandeam zilele trecute ... nu am nicio rochie de lux in garderoba. Ceva care sa le faca pe femei sa suspine cand vad eticheta. Ca pe barbati sigur nu-i intereseaza etichetele; decat pe unii, probabil, care stiu ce inseamna pretul hainelor si care te si judeca dupa ele.
Ma uitam si pe net si in magazine, si as avea de unde alege. De fapt, in ziua de azi, bani sa ai, ca in materie de haine, accesorii si cosmetice chiar ai ce sa-ti iei. Si de cand cu shopping-ul online ... cardul e limita. Si ocaziile sa le folosesti. Pentru ca daca nu ai ocazii (si nu ma refer la cele festive), nu are rost sa investesti in prea multe lucruri de lux.
Din categoria 
Vedetele. Fac parte din viata noastra. Trebuie sa fii total ignorant(a) ca sa nu le bagi in seama deloc, sa nu gasesti puncte comune cu vreo una dintre ele, sa nu le placi pe cateva si sa nu-ti doresti, poate, in secret, sa ai viata uneia dintre ele.
De exemplu, nu mi-as dori viata pe care o are 
Toata lumea a inteles ca-n Romania sunt probleme. De toate felurile - mari si mici, superficiale si adanci, usor de rezolvat sau care dureaza ani lungi si anevoiosi. In situatia asta, nici nu stii de unde sa te apuci. Ce este mai urgent si mai important, ce afecteaza cei mai multi oameni sau are consecinte cu impact mare pe termen lung.
Eu ma gandeam sa incepem cu strazi curate. Strazi, orase, sate, totul sa fie curat si ordonat. Sa incepem cu asta si sa vedem ce se intampla mai departe. 
Vara asta mi-am propus sa pun in practica un sfat foarte discutat pe toate partile in sectiunile de sanatate ale 
Ritualul de seara este necesar. M-am convis de asta de cand o am pe Ruxi. La inceput era un haos total in care nu ma regaseam deloc. Incetul cu incetul (adica pe parcursul a catorva luni buni de care nu vreau sa-mi mai aduc aminte) au inceput sa se contureze cateva activitati pe care le puteam numi ritual de seara.
Acum Ruxi are aproape 3 ani si jumatate si deja s-a conturat un ritual de seara pe care ma straduiesc sa il intiparesc in minte. Cand o sa plece in lume sa-si vada de viata, vor fi la alegerea ei activitatile pe care le va pastra sau adauga in acest ritual. 
Imi place reciclarea! Inteleg cum functioneaza si ce beneficii imi aduce mie ca locuitor al aceastei planete si consumator de bunuri cumparate de la piata si de la supermerket. Efortul de a pune separat ambalajele nu e chiar atat de mare, desi inca nu am un loc in casa special pentru asta. Multe ambalaje au inscriptionat pe ele indemnul de le recicla si chiar iti spun in ce tomberon sa le arunci. Deci nu e mare lucru, atata vreme cat exista vointa.
Insa reciclarea nu ma place! Stiu asta cu exactitate pentru ca nu simt nicio vibratie pozitiva din partea ei.
In magazinul Cora din cartierul meu s-a instalat un aparat care colecteaza PET-urile si dozele de aluminiu. 
De ceva vreme au inceput sa se auda si la noi in tara ecourile sustinatorilor unui stil de viata mai apropiat de natura si de realitatea din jurul nostru. Ni s-a adus aminte ca noi, in rolul de consumatori, avem puterea de a alege dintre milioanele de produse pe cele care ni se potrivesc cel mai bine si ne sustin stilul de viata.
Intotdeauna am avut aceasta putere, insa in ultimii ani am fost complesiti de poleiala ambalajelor si promisiunile din reclame incat ne-am simtit intr-un fel obligati sa incercam produsul X sau Y si sa-i facem loc in viata noastra. Apoi ne-am obisnuit cu el, l-am urmarit la promotii si ne-am lasat sedusi de combinatia Pret + Beneficii, uitand ca de fapt aducem in casele noastre mai mult decat atat.
Alegerile noastre in materie de produse ar trebui sa influenteze liniile de productie, insa se pare ca lucrurile stau invers: noi cumparam ceea ce vor ei sa produca, iar ei produc ceea ce le convine din punct de vedere financiar. Nimeni nu face acte de caritate gratuite. 
De fiecare data cand merg la sala fara chef si fara pic de vlaga (trag de mine la propriu si ma gandesc tot drumul spre sala cum sa ma recompensez pentru efortul depus), toata starea mi se schimba dupa primele 5 minute din ora. Muzica tare, sariturile energizante, echipamentul colorat, concentrarea exclusiva pe miscarile corpului meu - nu stiu exact care motiv e mai puternic insa cu siguranta cheful de sport imi revine si ma mobilizez. Niciodata nu mi-a parut rau ca am fost la sala si de fiecare data am plecat de acolo mai relaxata (mental), mai optimista, cu chef de treaba si idei de notat in carnetel |DA| .
Ma amuza cand vad unele fete care nu au nicio treaba cu aerobicul: nu tin ritmul, nu fac exercitiile corect, nu sunt atente cand se schimba exercitiul sau ritmul, se uita intr-una la alte fete din jur si le analizeaza, nu fac eforturi prea mari sa se corecteze si sunt luate prin surprindere cand vine antrenoarea la ele si le arata miscarea corecta. Totusi e bine ca persevereaza! 
Toata lumea spune ca trebuie sa bem 2 litri de apa zilnic. Altii spun ca apa o putem lua si din alimente (fructe, legume, supe&ciorbe), restul spun ca doar apa pura conteaza. Nici nu stiu pe cine sa mai cred - si atunci ascult de instinctele mele si de ceea ce-mi spune corpul. Beau cand simt ca mi-e sete, in timpul si dupa orele de sport si cand simt ca as manca ceva insa stiu sigur ca nu mi-e foame.
Insa undeva tot am gresit - pe la mijlocul lunii Decembrie am avut parte de o memorabila criza de rinichi. Ecografia mi-a spus clar: am rinichii plini de nisip si chiar pietricele de 4 mm. O ora de sport mai saltareata a starnit eliminarea lor, incepand cu rinichiul stang. Am mai avut eu dureri de rinichi si eliminare de nisip, insa de data asta a fost foarte dureros. Chiar m-am speriat si am suspendat orele de aerobic pentru o perioada, am stat la pat si m-am tot gandit cum de am ajuns in aceasta situatie. 
De mult vreau sa scriu acest articol, insa timpul, bata-l vina, nu a fost de partea mea.
Ruxi a crescut si are deja alt program, asa ca anul acesta am putut participa la multe aniversari, zile de nastere si onomastice.
Ma gandeam ca ar fi util sa trag niste concluzii, poate ajuta pe unii sa fie mai buni in aceste zile speciale.
Vecinii mei sunt foarte milosi. Si toleranti. Sau ce putin o parte din ei, minoritara cred eu - insa tot obtin ceea ce vor.
Pe timp de iarna sau cand e frig afara, unii vecini lasa sa intre in casa scarii un caine vagabond. Este tacut si-si asteapta linistit randul langa usa, sa intre sau sa iasa cineva din scara blocului si sa-l lase sa treaca de usa. Unii il alunga, altii il lasa inauntru. Apoi altii il alunga afara si tot asa, insa la finalul serii il gasesc tot in scara.
Circula liber de la etaj la etaj, cautand de mancare si un loc unde sa doarma. 
Acum 2 weekend-uri am avut ocazia sa-mi exersez rabdarea si toleranta. Sunt virtuti, stiu asta, mai ales intr-o lume in care se pune accentul pe rezultate rapide, viteza de actiune si desfasurarea buna si rapida a lucrurilor. Si totusi sunt greu de stapanit, mai ales cand cei din jur sunt pe alta frecventa.
Am calatorit la Bacau cu trenul, 5 ore dus, 5 ore intors. Doar eu si Ruxandra, plus un vagon plin de oameni nerabdatori sa ajunga la destinatie. Plus vreo 2 tipi care faceau ture cu un cos plin cu apa, bere si gustari crocante (nu mere, banane sau fructe uscate) sau cu o tava cu 2-3 paharute cu cafea si plicuri cu zahar. Pe scurt: agitatie, caldura, aer sufocant, oameni care se uitau chioras cand Ruxi mai scancea sau vorbea mai tare. Pe de alta parte, am avut norocul unor vecini care au apreciat joaca cu un copil de aproape 3 ani si si-au adus aminte de vremurile cand copiii lor erau asa de mici. 