12
2016
Vine o vreme in traiectoria unui parinte cand este pus in fata unei decizii foarte grele: "Ce spunem copilului despre adevaratul Mos Craciun?" Chiar daca mami sau tati pot discuta aproape orice cu cel mic, ii pot explica si lamuri toate intrebarile existentiale, cand vine vorba despre Mos Craciun nimeni nu vrea sa dea vestea cea ... complicata.
Nu-mi mai aduc aminte de discutiile pe care le-am avut cu parintii mei pe tema Mos Craciun. Cred ca ei banuiau ca eu banuiam ceva (fiind mai mare decat fratele meu) asa ca au recunoscut doar ca ei cumpara cadourile si impodobesc bradul (Mosul e tare batran si are multe planuri pe cap, deci are nevoie de ajutor). Asta nu infirma nici nu confirma existenta Mosului. Dar odata cu trecerea anilor mi-am pierdut interesul in a cerceta mai multe detalii despre subiect. Doar cand mai primeam cadouri despre care stiam ca sunt scumpe sau greu de procurat (pe atunci nu exista vanatoarea reducerilor din online), ma strafulgera gandul: "Poate totusi exista Mos Craciun! Ai mei nu au de unde sa cumpere Zana-Pusculita. E atat de frumoasa si scumpa!" Acum se gaseste online aici si stiu sigur ca este destul de incapatoare atat pentru banuti cat si pentru nasturi mai deosebiti, margele si pietricele dragute, paiete si ce mai gaseam eu stralucitor si demn de colectionat la varsta aia. Oh, ce amintiri! Pe atunci credeam ca tot ce luceste si imi ademeneste ochiul este si pretios. Sau de pret.
Apropo de asta, am un pont pentru matusile si unchii care nu au copii dar vor sa ofere nepoteilor ceva deosebit: puteti cumpara jucarii mai scumpe pe care si le doresc copilasii si pe care parintii nu le-ar cumpara niciodata din motive financiare. Mai multe persoane pot pune bani la un loc si face o surpriza de neuitat, in special celor care adora figurinele sau animalele fantastice (cele originale arata foarte bine dar au si preturi pe masura calitatii). Putine lucruri bucura mai mult un copil decat primirea unui cadou pentru care nu au complotat parintii; atunci el stie ca primeste cadoul doar pentru ca si l-a dorit foarte mult si nu pentru ca parintii ii fac pe plac sau ca este recompensat pentru ceva.
Deocamdata Ruxandra mea are 7 ani si abia si-a terminat de scris scrisoarea catre Mos Craciun. Isi doreste 2 pestisori aurii si e convinsa ca Mosul ii aduce orice ar cere ea (noi sa stam fara griji caci nu trebuie sa cheltuim bani si nici sa mergem prin magazine). Eu ma fac ca nu stiu nimic, in timp ce sotul meu e cam prea entuziasmat. I-am spus clar ca, daca Mosul aduce pestisorii, eu nici nu ma ating de ei, toata responsabilitatea e a lui si a ei. Presimt ca o sa ma distrez pe tema asta ... asta daca nu se va lasa cu rasu'-plansu'. Daca in dimineata de Craciun Ruxandra va gasi pestisorii sub brad, atunci va sti cu siguranta ca exista Mos Craciun caci numai el i-ar aduce un cadou cu care parintii nu sunt de acord. S-ar putea sa trecem hopul cu bine si anul asta. ;-)
La tine cat de credibila este povestea Mosului?
Vine o vreme in traiectoria unui parinte cand este pus in fata unei decizii foarte grele: "Ce spunem copilului despre adevaratul Mos Craciun?" Chiar daca mami sau tati pot discuta aproape orice cu cel mic, ii pot explica si lamuri toate intrebarile e
Aproape fiecare oras si orasel din Romania are un magazin LIDL. Sunt peste tot, cu aceeasi marfa si organizare a magazinului. Pagina lor de Facebook are 1.747.510 de fani, 81,618 de opinii si rating de 4,1 din 5. Sunt foarte activi si raspund destul de rapid la mesaje.
Ii gasesti si in alte tari, cu aceeasi marfa (teoretic) si cam aceleasi preturi. Magazinele lor sunt la fel de aglomerate ca la noi, mai ales in zonele turistice.
Totusi, ce inseamna sa faci cumparaturi de la LIDL? Iata cateva observatii, la care mi-ar placea sa le adaug si pe ale tale:
Sunt mai bine aprovizionati la capitolul legume si fructe decat alte super- si hipermarketuri.
Am avut recent o experienta la care nu ma asteptam. Stand de vorba cu o prietena despre starea mea de graviditate si ce s-a mai intamplat in vietile noastre in ultimele saptamani, m-am trezit ca ma plang de una-alta. Nu-mi sta in fire sa ma plang, insa din cand in cand e bine sa te deschizi si sa spui ce ai pe suflet. Cand le verbalizezi, lucrurile se aseaza altfel in minte. Parca se structureaza mai bine, si iti dai seama daca unele nu sunt atat de grave pe cat par sau doar suna diferit in capul tau. Cred ca cu totii am trecut prin astfel de momente.
Apoi am aflat ca grupul nostru de amici cu care mai facem iesiri la munte (din care face parte si prietena amintita) s-a mobilizat si au fost 2 zile la munte. Pe mine/noi nici nu ne-au intrebat daca vrem / putem sa mergem. Poate eu nu as fi putut/vrut sa merg fiind deja in luna a 8-a si prinsa printre multe detalii pe care trebuie sa le pun la punct, insa sotul si fetita sigur puteau & doreau sa mearga. Ei au ramas dezamagiti iar eu cu un gust amar. Scuzele si motivele nu ma mai intereseaza deloc, desi le cam banuiesc. Deja sentimentul de abandon si "asa va vedem noi pe voi" s-a instalat deja.
Da, mi-ar fi placut sa merg la munte, chiar daca sunt insarcinata in luna a 8-a. Cine ma cunoaste si ma stie, a observat ca in aceasta sarcina am fost activa. Inca mai merg la sala, cam de 2 ori pe saptamana, unde fac exercitii usoare sub supravegherea antrenoarei. Daca pot sa fac exercitiile de la sala si treaba prin casa, sigur pot sa fac si o plimbare prin padure sau sa ma bucur in tihna de frumusetea muntelui si a naturii.
Da, imi place sa fiu invitata la evenimente, chiar daca uneori exista probabilitatea mare sa refuz invitatia. E dreptul meu de a da un raspuns, de a evalua situatia. Nu stiu daca are legatura cu bagatul in seama, insa cu siguranta are legatura cu sentimentul de a face parte dintr-un grup pentru ca apoi sa-ti dai seama ca nu e chiar asa.
Da, sunt insarcinata si am unele optiuni limitate, insa sotul si fata nu trebuie musai sa sufere din aceasta cauza. Ii incurajez sa isi vada de ale lor, sa fie activi dar si sa se pregateasca pentru marea schimbare care se va intampla in vietile noastre. Si sunt convinsa ca Ruxandrei i-ar fi placut sa cunoasca alti copii si sa lege prietenii noi (pe toti copiii cu care se intelege bine ii considera prieteni, chiar daca ii intalneste o singura data in viata).
Concluzii sub forma de sfaturi:
1. Nu lua niciodata decizii in numele altora. Chiar daca tie ti se par evidente si te consideri bine intentionat(a).
2. Nu fa presupuneri despre viata altora. Nu cunosti toata povestea, nu stii ce-si doresc pe moment oamenii si nici ce eforturi sunt dispusi sa faca sau sa nu faca.
3. Mai bine intrebi si primesti un refuz, decat sa excluzi din start o posibilitate.
Am invatat pe propria piele ca nu e bine sa le spui oamenilor prea multe despre viata ta, mai ales despre ceea ce nu merge ca pe roate. Caci vor trage singuri concluziile care le convin si chiar te vor exclude selectiv din viata lor. Abia acum ii inteleg pe cei sunt discreti cu anumite subiecte.
Ti s-a intamplat si tie sa fii exclus(a) din grupul tau de prieteni doar pentru ca ei credeau ca tu nu poti face un anumit lucru?
Sau cum sa te trezesti de dimineata obligat-fortat pentru ca e vara si lumea e foarte ocupata si activa pe strazile Bucurestiului. Nu stiu cum e la voi in alte orase, insa aici e ... multa galagie. I-as spune poluare fonica (asa am invatat la ora de geografie), insa ma abtin.
Poate vara unii vor sa doarma putin mai mult dimineata, in primul rand datorita programului mai lejer si a noptilor pline de zapuseala care chiar nu te lasa sa ai un somn odihnitor. In calitate de mama, am exersat indelung arta de a ma trezi la (aproape) orice sunet pe care-l aud, chiar daca-l face copilul sau nu.
Decat sa tin pentru mine, mai bine va povestesc si voua despre ce-mi ajunge la urechi intr-o dimineata normala de vara, cand visez sa pot dormi si eu mai mult, sau sa ma bucur de liniste in timp ce scriu pe laptop. Ori pur si simplu sa sper ca Ruxandra doarme si ea mai mult, fiind in vacanta si fara un anume program.
Iata insemnarile:
Unii vecini comunica prin strigaturi unii cu altii. De la distanta. Chiar si cateva minute bune. Ca doar is pe fuga si nu au timp sa stea la taclale pe indelete, fata in fata. Si uite asa afla toata strada de problemele lor, de ce mai face unul sau altul, cand pleaca in concediu, cand se duc la strand ... Mare bucurie pe capul meu!
Una dintre "bucuriile" de a fi mamica de copil mic este ca, exact cand ti-e lumea mai draga - a se citi ca ai mult de munca pentru job, plus curatenie in casa pentru Sarbatorile Pascale care se apropie - se lasa cu febra si stat acasa. Mi s-a intamplat destul de recent un astfel de episod si nu vreau sa-l tin numai pentru mine.
Sa presupunem ca trebuie sa stai acasa cu copilul ce are si febra si muci si tuse - tot tacamul. Cunosc sentimentul de dezamagire si mila, insa trebuie sa trecem peste ele si sa ne asiguram ca zilele de stat acasa (2-3-5) nu devin generatoare de frustrari si suparari.
Din propria experienta, am intocmit cateva sfaturi de supravietuire unei astfel de perioade destul de grele:
Fotograful Presedintelui. Cu el am petrecut 4 ore vineri seara. Eu si inca 39 de invatacei la Scoala Flanco, interesati de fotografie. Unii erau incepatori, altii amatori antrenati. M-am inscris din dorinta de a invata mai multe despre fotografie si pot spune ca exact asta am facut: nu credeam ca este atat de interesant sa ne exprimam prin fotografii. Si nu ma refer neaparat la instantanee, la pozele pe care le facem atunci cand vedem ceva dragut / interesant in drumul nostru. Ma refer la pozele pe care le facem atunci cand vrem sa exprimam ceva, fara cuvinte, fara a cumpara sau oferi ceva. O poza poate exprima o mie de cuvinte, insa putini sunt dispusi sa faca efortul asta.
Sotul meu este pasionat de fotografie, ceea ce mie pana acum mi s-a parut o pierdere de timp. Tot invata chestii, studiaza, urmareste tutoriale, testeaza setari peste setari. Are mii si mii de poze facute, dintre care putine vad lumina din ochii altor privitori. Cele care ajung sa fie printate, sunt apreciate. La fel si cele share-uite pe conturile de socializare. Am inteles ca pentru a face poze reusite trebuie sa nu stai in casa mai deloc. E necesar sa investesti mult timp, resurse de tot felul, inclusiv imaginatie.
Vreau sa va vorbesc despre un exercitiu facut in timpul cursului. Am facut echipe de cate 9 oameni si a trebuit sa facem cam o duzina de fotografii pe o tema data. Unii au avut ca tema liniile, altii mascota sau surpriza, noi am avut oamenii. Adica sa ne folosim de ceea ce gasim in magazinul Flanco din Baneasa pentru a face poze cu tema oamenii. Am crezut ca e simplu, dar m-am inselat. Oamenii sunt peste tot, facand tot felul de lucruri. Unii sunt de acord sa fie pozati, altii nu. Unora le place, altora nu.
Cum trebuia sa procedam: sa gasim o subtema, sa ne gandim la cateva ipostaze pe care sa le fotografiem si sa creem povestea, apoi sa facem pozele. Gandind acum in urma, mi-a venit o idee de fotoreportaj: o serie de poze care sa surprinda efortul unui fotograf de a face poze. Puteam pune pe fiecare din grup sa joace rolul de fotograf care se chinuie in tot felul de ipostaze: cu lupa pozand un produs foarte mic, incercand sa care un produs prea mare, bagand niste flori in congelator, scos de guler de paznicul magazinului, in tot felul de pozitii acrobatice etc. Sunt sigura ca la fata locului ne-ar fi venit mult mai multe idei, doar unde-s multi puterea creativa creste, nu?
Ce-am facut noi: ne-am imprastiat prin magazin, caci am avut mai multe camere foto, plus telefoanele mobile si o tableta. S-au facut poze aleatoriu, la oameni prin magazine, la angajati si unii altuia. Dupa ce timpul a trecut ca intr-o secunda, ne-am adunat sa descarcam pozele intr-un laptop si abia atunci ne-am dat seama ca nu avem o poveste pe care pozele noastre sa o spuna. Am reusit pana la urma sa gasim cateva poze cu un numitor comun: omul din spatele camerei foto. Adica cei cu camerele foto i-au pozat pe altii in timp ce faceau poze. Total aleatoriu, fara niciun plan. Si asta pentru ca nu am fost uniti, nu am facut echipa. O lectie invatata the hard way. Pacat, ar fi putut iesi ceva dragut.
Lasand la o parte acest exercitiu, restul a fost chiar peste asteptari. E minunat sa faci poze, este in primul rand munca de creatie si, pe langa toate astea, are legatura cu storytelling-ul despre care am invatat la cursul Cristinei Bazavan. Nu sunt eu prea tehnica (desi ma straduiesc) insa imi plac povestile si ideile amuzante. In plus, cine este pasionat de fotografie cu siguranta este o persoana dinamica si sociabila.
O ultima idee: mi-ar fi placut ca la final Dragos sa ne povesteasca despre cum sa organizam pozele, cum sa le sortam, cum le dam mai departe cui este cazul. Ideea e ca, cine face poze de placere si are camera la indemana mai tot timpul, ajunge sa adune foarte multe poze in timp. Si daca, la un moment are nevoie de o poza cu un trandafir galben, cum cauti acul in carul cu fan?
Sper sa particip si anul viitor la Scoala Flanco, indiferent de ce cursuri peste asteptari vor organiza.
Putina lume ma cunoaste asa cum sunt eu, fara menajamente. Si mai putina lume are rabdarea sa ma cunoasca pe indelete. Stiu ca toata lumea poarta masti sociale si pentru diverse ocazii, insa esenta nu trebuie uitata, ignorata sau ascunsa niciodata.
Incep cu una rece, o critica care mi s-a adus de mai multe ori: sunt prea taioasa. Adica spun lucrurilor pe nume, asa cum sunt, fara menajamente si cascadorii inutile. Pe Ruxandra o menajez de anumite lucruri, insa ea are doar 6 ani si, la un moment dat, va intelege si ea cum stau lucrurile pe lumea asta (oricum ii prezint totul din perspectiva pozitiva). Dar cu restul lumii discut lucrurile clar, sa inteleaga toata lumea. Nu imi place abureala, nu tolerez minciuna si nici ocolisurile de parca am fi niste mimoze care lesina la prima pala de vant mai zdravana. Unii percep asta drept rautate, ca nu vreu sa fac efortul sa indulcesc situatia, sa menajez pe toata lumea, sa fiu diplomata.
Ca atunci cand el s-a apucat sa-mi povesteasca de tevile din cupru pe care trebuie sa le cumpere. Nu ma interesa subiectul, nici nu ma pricep si nu imi pasa de asa ceva. Dar el tot vorbea, imi expunea detalii si se astepta ca eu sa il aprob sau sa inteleg macar ce spune. Pana la urma a discutat cu 
Va povesteam odata ca m-am apucat de pictat. Mai mult in joaca, la rugamintea Ruxandrei sa ii termin un desen de care se cam plictisise. Nu a apucat sa-mi zica de doua ori si am lasat totul balta si m-am asezat la masa de activitati. Am stat acolo mai mult de o ora, fara sa am nevoie de nimic, pictand pagina dupa pagina. Cand m-am oprit, mi-am dat seama ca timpul a trecut foarte repede si ca ma simt relaxata (nu m-a deranjat nimeni, fiind surprinsi ca sunt asa de prinsa in activitatea asta). Insa sentimentul cel mai neasteptat a fost cel de implinire. Ciudat, nu?
Nu am facut decat sa folosesc o pensula veche, niste acuarele in culori frumoase si o carte de colorat de-a fiica-mii. Nimic spectaculos, nimic fantastic. Insa de atunci tot repet experienta, cam la cateva zile, caci sentimentul de implinire este ... priceless, vorba reclamei.
De atunci nu-mi da pace un gand: fiecare dintre noi, indiferent de sex, varsta, ocupatie, etnie etc. ar trebui sa practice o forma de arta. Si, slava Domnului, arta se regaseste in atatea forme minunate incat este loc pentru fiecare sa-si aleaga arta prin care sa se exprime. Chiar si arta culinara este una dintre ele, atunci cand este practicata exact ca o arta si nu pe banda rulanta dupa poftele & nevoile trupului.
Care e primul gand care tocmai ti-a venit? Nu ai timp de "prostii"? De fapt, accentul cade pe timp si nu pe "prostii". Da, cu totii ne plangem de repeziciunea cu care se scurge timpul. Firmele sunt primele care vaneaza fiecare minut din timpul angajatilor folosind solutii de time management (ca cea de la 
A venit vremea somnului dar parca nu ma atrage asa de mult dormitorul. Adica imi place cum arata, e OK, insa stiu sigur ca e loc de mai bine si mai frumos. Simt ca a venit vremea de o schimbare insa, pentru ca nu ma grabeste nimeni, vreau sa fac lucrurile pe indelete.
In primul rand, daca as tine cont de regulile Feng Shui, as porni de aici. As cauta consultanta de incredere si as stabili cateva linii clare de care sa tin cont cand cumpar mobila. Unele reguli Feng Shui se refera la pozitionarea mobilei, deci este foarte important sa stabilesc aceste detalii cu consultantul. Alte reguli se refera la culoare, deci as putea primi si cateva sfaturi de design interior. La fel si cu privire la materialele potrivite pentru dormitorul nostru, tot dupa regulile Feng Shui.
Odata schitate nevoile, nu ne mai ramane decat sa cautam mobila propriu-zisa. In acest fel, cand avem in minte exact ce ne trebuie si ne dorim, lucurile merg mai repede, uneori de la sine. Cred ca ai simtit si tu, cand pasesti intr-un 
De la o vreme, adultii au inceput sa coloreze. A inceput ca un moft, un trend oarecare. Dar a luat amploare. Cartile de colorat pentru adulti, cu desene complexe si minuntate, au inceput sa se inmulteasca. Nu m-am lasat mai prejos, am plusat chiar si mi-am cumparat o carte cu mandale. Cand coloram, o las pe Ruxi sa aleaga o mandala pentru fiecare si ne apucam de colorat. Insa nu in acelasi timp, caci nu e de acord sa rupem foi din carte. Asa mi-a dat prin minte sa printez de pe net, dupa bunul plac si chef, foi cu mandale. A fost una dintre cele mai bune idei pe care le-am avut de la inceputul anului!
Am o imprimanta HP pe care o tot sterg de praf dar nu apuc sa o folosesc la capacitate maxima. I-am pus cartuse noi compatibile (daca te intereseaza, vezi aici 
Si ne place, trebuie sa recunosc. Uneori o las pe ea sa aleaga culorile pentru mine, alteori le aleg eu pentru ea. Dar am ajuns la concluzia ca e mai bine sa si le aleaga fiecare. Cum eu nu ma pricep sa desenez (chiar nu am niciun talent in acest sens), ma avant cu elan intr-ale coloratului. Cu creioane si nu carioci! Cred ca ar fi interesant de colorat cu pensula si acuarele, insa ne trebuie desene mai putin detaliate, mai putin elaborate.
M-am uitat prin librariile online dupa astfel de carti de colorat pentru adulti si mi-au placut mult titlurile lor: Oceanul Disparut, Padurea Fermecata, Gradina Secreta. Coloratul este considerat o activitate antistres. Ilustratiile sunt impodobite cu minunate detalii in tus ce asteapta sa fie aduse la viata prin intermediul culorilor.
Data viitoare cand imi reinnoiesc stocul de cartuse pentru imprimanta, am sa comand de la 
Se apropie Sfantul Valentin si Dragobetele. Parca am fi flancati din ambele parti: Valentinul de pe 14 iar Dragobetele de pe 24. Anul acesta, Sf. Valentin se nimereste intr-o zi de duminica, iar Dragobetele intr-o zi de miercuri. Alege ce iti convine, ce iti place, numai nu pretinde ca nu se intampla nimic in jurul tau.
In acest articol vreau sa te intreb ce iubesti cu adevarat? Ai sa raspunzi instant ca oamenii tai dragi si mai putin lucrurile din viata ta. Teoria asta o stie toata lumea. O alta teorie, care a ajuns la urechile mele in ultimii ani, spune ca nu trebuie iubiti nici oamenii, nici lucrurile, ci viata in general, cu bune si cu rele. Eu nu sunt chiar atat de radicala, nu pot practica detasarea totala de tot ce exista in jurul meu si in viata mea.
Iubesc oamenii speciali din viata mea dar imi sunt dragi si anumite lucruri: cana in care imi beau cafeaua, rochia in care stiu ca arat excelent (am mai pus ochii pe 
Ieri a fost un inceput pentru mine. Inceputul unuei noi pasiuni: 
Ce am invatat. Sa nu ma supraestimez cand vine vorba de efort fizic si sa nu ma subestimez cand vine vorba de vointa si entuziam. Sa ma antrenez exact pe felia de care am nevoie si sa calculez exact toate riscurile. Imi doresc ca la editia viitoare sa scot un timp mai bun si sa fiu macar in prima jumatate a clasamentul de individual feminin peste 35 de ani.
Ce ma astepta sus. Privelistea deasupra Bucurestiului este foarte frumoasa de la etajul 34. Chiar daca peisajul era 100% invernal dar nu foarte alb, mi-a placut. Nu cred ca voi mai avea ocazia sa ajung acolo prea curand, asa ca am stat vreo ora. Organizatorii ne-au asteptat cu pahare cu apa si bere CIUC fara alcool, bucati de banane si mere verzi, bucati de napolitane cu si fara ciocolata, bombonele vegane de la Raw Fit Vegan. O echipa de la BGS era pe pozitii cu tot felul de echipamente (nu am vazut sa le foloseasca cat timp am stat eu pe acolo). Erau fotolii cu bile de polistiren pe care alergatorii se aruncau ca sa se odihneasca dupa cursa. Sunt si toalete, dar si spatiu suficient pentru ca toata lumea sa se reculeaga si sa-si revina dupa efort. Si da, este retea, cel putin de la Orange.
Cum va puteti conecta la event:
facebook.com/smartatletic/
facebook.com/hashtag/skyrun
smartatletic.ro/skyrun/
Concluzie. Respect tuturor participantilor si sustinatorilor lor!
Curaj mie ca m-am inscris in asa cursa care m-a vrajit si m-a convins sa particip si la editiile viitoare.
Felicitari sustinatorilor, organizatorilor si sponsorilor.
Multumiri sotului meu ca nici macar o singura data nu mi-a spus ca nu as putea, ca e prea greu, ca sa-i las pe altii mai buni, ca nu e pentru mine ... si alte mizerii de genul asta. Nu, el a fost langa mine de la inceput pana la sfarsit. :heart: . Si a carat si copilul dupa el.
Va las cu cateva poze de la competitie:
[nggallery id=267]
Copiii sunt foarte incantati cand primesc cadouri, de orice fel. Orice nimic ii incanta, iar in timp invata sa distinga valoarea obiectelor si sa pretuiasca calitatea lor. Jucariile sunt mereu pe primul plan. Pe fiica-mea o incanta si hainele, caci ii place sa se imbrace frumos; acum insa nu o mai incanta orice haine, ci doar cele mai speciale, adica mai de domnisoara sclipicioasa si stilata. ;;)
Insa cand vine vorba de carti, fie ele de povesti, de colorat sau de aventuri, entuziasmul scade pe masura varstei. Nu stiu cum e la copiii mai mari, insa pe Ruxandra nu o incanta atat de mult cartile, cel putin nu la fel de mult ca jocurile sau hainele si accesoriile de tot felul. Si e normal, acum abia invata sa citeasca. Inca nu stie cum sa descopere magia ascunsa in paginile cartii, nu stie sa se lase purtata de povesti spre lumi necunoscute.
Singurele carti pe care si le doreste sunt cele cu activitati si cele ce au legatura cu serialele pentru copii de la televizor ori cu filmele Disney (vezi 
Un domn din viata mea (persoana importanta, nu spun cine e) are prostul obicei de a spune ca face lucruri pentru ca apoi sa nu le mai faca. Sau cel putin sa nu le faca in timp util si rezonabil.
De aici pornesc 2 variante: el o tot lungeste pana cand mi se termina mie rabdarea si ma apuc eu sa fac acel lucru. Sau o amana la infinit pana cand ori nu mai e nevoie sa fie facut acel lucru (se intampla destul de rar) ori nu il mai face niciodata (caci nu pot sa fac eu totul in locul lui).
Atitudinea asta ma enerveaza atat de mult incat am simtit nevoia sa o exprim aici pe blog. Cunosteti si voi persoane care spun ca fac un lucru (chiar si banal, ca stransul patului din dormitor sau se ne interesam de un 
Nu stiu cum sunt altii, insa mie imi place sa cheltui exact cat am. Am sustinut mereu ca daca nu am bani in buzunar, stau in banca mea si nu ma agit pana cand nu creste suma din cont. M-am ferit sa imprumut, iar sotul meu m-a sustinut in aceasta directie. Nici nu imprumut de altii, dar nici nu imprumut altora. Daca vreau sa cumpar ceva pentru cineva, o fac cu mare drag, fara sa mai astept vreun ban inapoi.
Insa viata joaca exact festele la care te astepti cel mai putin. Adica iti testeaza fiecare convingere, fiecare principiu pe care l-ai sustinut sus si tare. Am spus ca nu dau bani cu imprumut, dar cand am avut in portofel, am dat si altora, chiar daca sume micute. Unii imi sunt datori si in ziua de azi. Am spus ca nu imprumut bani de la altii, insa cand viata m-a aruncat in valtoare si a trebuit sa fac cheltuieli neprevazute, n-am avut de ales si am imprumutat bani de la altii. Nu sume mari, dar destul cat sa ma stresez dupa aceea sa le dau inapoi.
Si atunci m-am uitat in oglinda si mi-am spus: nu are rost sa ma supar pe mine ca mi-am incalcat pricipiul. Viata nu are reguli, decat poate pe moment. Urmatoarea zi poate fi total diferita de cum a fost viata pana acum. Oricum, important este sa nu fac din a da sau a lua bani de la altii un stil de viata, dar sa fiu flexibila si sa stiu ce 
Anul asta, pentru prima data am facut maioneza cu mixerul. De fapt, am facut de 2 ori: prima data mi-a iesit ca la televizor, a doua oara mi s-a taiat dar am reusit sa o repar cat ai zice "Peste!". E o traditie in familia mea de origine, eu fac maioneza pentru salatele de sarbatori. Nu ma deranjeaza, am prins experienta. Insa anul asta, cu mixerul a fost ceva ... deosebit.
Mi-am dat seama ca, deoarece tehnologia face toata treaba grea - adica invarteala aia care-mi amortea mana si ma facea sa-mi schimb pozitia de 1.000 de ori pana terminam maioneza - eu trebuie sa fiu mai ... relaxata. Mana a invatat sa se miste mai usor, gratios, gandurile au fost golite de teama de esec. Evident ca am terminat treaba mai repede iar maioneza mi-a iesit excelenta. Si atunci m-am gandit: "Ce inventie minunata! Ma bucur ca traiesc in secolul 21."
O alta 
Cine a spus primul ca locul femeii este la cratita, in bucatarie? De fapt, cine a spus-o cu rautate? Candva, la un moment dat in trecut, cineva s-a rastit la ea si a trimis-o in alta incapere ... in bucatarie, la cratita. Tonul a facut muzica si a iesit o muzica proasta. S-au nascut multe glume (intelese doar de unii) din aceste vorbe aruncate aiurea, la suparare. Acum sunt grupuri pe Facebook cu acest titlu, ba chiar si un blog cu retete cu aroma masculina: Barbat la cratita. Cine rade la urma, rade mai bine, nu?
Am trecut la cratita. Asa si? Nu e o pedeapsa, ci o binecuvantare. Pregatesc retete dupa bunul plac, ascultand muzica in acelasi timp. Mai verific noutatile de pe Facebook, mai ascult un talk-show, mai fredonez un cantecel. Chiar a fost viral un filmulet cu o doamna plinuta care dansa de zor in timp ce invartea cu lingura in mancarea din oala.
Nu, nu este o pedeapsa, caci in bucatarie e cald si miroase bine. Imi fac un ceai verde puternic in timp ce gatesc, nu ma grabesc si, daca pot, discut si ma joc cu Ruxandra in acelasi timp. Asta pentru ca am o bucatarie care-mi place. Nu este neaparat moderna, ci practica. Nu am cum sa o fac moderna, bucatariile moderne nu sunt micute si inghesuite. A mea este facuta la comanda, asa cum am vrut eu sa fie. Am tinut cont si de sfaturile specialistilor de la 
Cand eram la gradinita, imi doream sa pot face ceea ce fac copiii de scoala. Cand am ajuns la scoala, imi doream sa fiu cea mai desteapta si mai populara. Cand am ajuns la liceu, nu mi-am mai dorit sa cresc cat mai repede, ci doar sa pot face ceea ce vreau eu. Vroiam sa ating perfectiunea, sa am raspuns la toate intrebarile. Apoi am realizat ca raspunsurile pe care le aveam eu nu contau, le avea toata lumea la fel, ne incadram cu totii in aceleasi tipare. Mereu am avut o neliniste, o framantare care ma facea sa-mi doresc mai multe si mai bune. Anturajul ma presa, caci vroia raspunsuri si confirmari la ceea ce facea el. E greu sa spui nu, cand toti spun da. Atunci m-am apucat de citit si am inceput sa car peste tot carti si reviste, ca o scuza de a nu ma arunca in tumultul vietii din jurul meu.
Au trecut multi ani de atunci, ma apropii de 40 de ani si incerc sa nu ma incadrez in etichetele pe care societatea romaneasca le pune femeilor de 40 de ani. Inca imi doresc sa am parul mai bogat si mai lucios, sa imi permit un stilist pentru mine si unul pentru casa, mai multe ore petrecute cu familia si amicii. Am avut luni in care luam destul de des cina in oras, asa ca asta nu mi se mai pare o grozavie; acum imi doresc timp sa gatesc pe indelete pentru familie. Am tone de haine si cosmetice, sunt putine lucrurile pe care mi le mai doresc; de fapt, am realizat ca am nevoie de putine insa de foarte buna calitate.
Insa am si regrete, mai ales cu lucruri pe care nu le-am facut. Nu am stat de vorba mai mult cu bunica mea, nu am calatorit in locuri exotice, nu am participat la maratoane. Dar am invatat sa renunt la regrete si tot ceea ce inseamna balast. Imi doresc doar sa fiu un om mai bun. In fiecare zi o pot lua de la zero. Nu neaparat sa duc o viata mai buna, caci nici nu as putea sa o definesc. Pentru fiecare dintre noi o viata mai buna inseamna altceva, pentru multi inseamna sa aiba tot ceea ce se poate cumpara cu unul dintre cele 
Discutiile despre copii si televizor sunt nenumarate. Le ascult, dar nu ma bag in niciuna dintre tabere caci stiu ca nici nu-i interzic dar nici nu se uita cu orele la desene animate. Pana cand, intr-un weekend in care s-a adunat multa treaba de facut prin casa, am lasat televizorul deschis la desene animate si mi-am vazut de ale mele. Sotul era si el prins cu d-ale lui, asa ca fiecare si-a vazut de treburi si ne-am vorbit doar cand am stat impreuna la masa. La sfarsitul zilei de sambata, ne-am dat seama ca Ruxandra s-a uitat toata ziua la TV, tacuta uneori sau foarte vocala cand erau cantecele ori era ea prea obosita. Seara avea ochii rosii, zicea ca o durea capul, si cand am intrebat-o ce a vazut frumos la TV azi, mi-a zis ca nimic. Nici macar nu am apucat sa stam de vorba asa cum facem noi de obicei, era agitata si fara chef de ceva anume.
Asa ca am decis ca duminica sa ne facem de treaba prin afara casei, iar in seara aceea am decis ca toata saptamana ce va urma sa nu deschidem televizorul. Tragedia nu era prea mare, era vorba doar de orele de dupa scoala si munca. Insa tot s-a lasat cu lacrimi si o mie de de ce?-uri, de parca ar fi cazut cerul pe ea. Pentru a-i arata ca nu e chiar atat de rau sa nu te uiti la TV, i-am indeplinit o dorinta mai veche si am chemat Elefantul verde sa ne aduca jocul LEGO cu tematica Frozen. A venit chiar a doua zi, ceea ce a usurat povara asteptarii. Evident ca am ales impreuna produsul de pe site, am pus-o sa tasteze ea numele jocului, i-am privit admiratia din priviri in timp ce se incarcau rezultatele cautarii. A vazut imediat ca jocul este redus (pentru ea, cifra 8 pare destul de mare :) ), am plasat impreuna comanda, fara graba, ca sa simta ca a facut si ea ceva in acest proces. Chiar a fost incantata si a spus ca este foarte usor sa cumperi online (mai ales cand urmaresti 
Cand esti student si pleci de acasa, incerci sa nu te atasezi prea mult de spatiul in care ajungi sa locuiesti. Primesti o camera la camin, stai cu chirie, iti mai vizitezi colegii ce locuiesc in oras - toate aceste spatii nu vrei sa devina familiare, ci doar spatii ca oricare altele, cu functionalitati ce se adreseaza direct nevoilor. Caci spatiul aproape de sufletul tau este unul singur: casa parinteasca. Acolo revii in fiecare weekend, la inceput. Apoi mai rar, caci sigur se ivesc ocazii de a merge la petreceri sau ai un iubit/iubita cu care petreci weekend-urile.
Cand am terminat cu studentia si am avut apartamentul meu, mi s-a parut un mare pas. Era casa mea, pe care o puteam aranja si personaliza dupa bunul plac. Dintr-o data, m-am trezit in postura de a avea propriul cuib, pentru care eram responsabila. Fiecare decizie pe care o luam cu privire la amenajarea apartamentului reflecta o parte din mine. Mi-am dat seama de asta cand am realizat ca replichez parti din casa parinteasca, cu modificari pe care le faceam dupa cum vroiam eu. A fost o adevarata placere sa-mi decorez casa dupa bunul plac, fara sa ciuruiesc bugetul, mai ales ca pe vremea aceea nu venise Ikea in Romania. Dar exista magazinul de materiale de constructii si finisaje 