Am primit de la educatoarele băiețelului meu (grupa mijlocie) câteva sfaturi cu privire la ce pot face părinţii pentru copii în pandemie. Vreau să le împart și cu tine, pentru că sunt valoroase, mai ales în momentele în care simți că nu mai știi ce să faci ca să fie bine pentru copii.
Ideea de bază este că noi, părinții, sunt un model pentru copiii, mai ales în direcția dezvoltării limbajului şi încurajării comunicării.
Şi nu uitaţi: părinţii sunt modelul urmat de copii! Așa suntem făcuți de Dumnezeu, așa funcționează familia.
Printează aceste sfaturi și lipește-le prin casă. Dă-le mai departe părinților care se tot vaită că nu știu ce să mai facă cu cel mic. Printează câteva exemplare și lipește-le în casa blocului, cu siguranță vor scoate câțiva vecini din încurcătură.
Să ne fie cu folos și să auzim numai de bine la finalul pandemiei!
Ce înseamnă asta? Rata de infectare este coeficientul infectărilor la mia de locuitori, calculat pentru ultimele 14 zile (autoritățile au decis să scadă numărul infectărilor din focare, sub pretextul că acolo lucrurile sunt sub control).
De ce este importantă? Rata de infectare este importantă pentru că, în baza ei, se iau măsuri restrictive pentru populație, inclusiv închiderea școlilor și grădinițelor (lucru care mă interesează cel mai mult).
Vreau să țin aici o evidență, pe baza datelor oficiale, despre această rată de infectare. Mă interesează să văd dacă măsurile luate de guvern, inclusiv statul copiilor acasă, au efectul anticipat de ei. Și, poate, vă interesează și pe voi.
Pentru mulți, toamna înseamnă multă muncă și multă planificare. Credeam că până acum o să se mai liniștească nebunia asta cu pandemia de Covid, însă m-am înșelat.
Un singur lucru mă ajută să-mi păstrez echilibrul în aceste vremuri tulburi: mă focusez pe ceea ce pot controla! Așa că am decis să mă bucur cât mai mult de ceea ce îmi oferă toamna, mie orășeană de București ce iese în parc pentru a admira frunzele colorate și se duce la florărie sau Hornbach pentru a cumpăra minunatele crizanteme colorate.
Poate pe tine te ajută puțină inspirație din citate - iată 5 dintre cele mai minunate citate despre toamnă:
Plus un citat bonus în ultimul newsletter trimis azi abonatelor și fanelor blogului!
Părerea mea (și nu numai a mea) este că marea miză a acestei pandemii este sănătatea noastră mentală și umanitatea/ bunătatea/ lumina din fiecare dintre noi. Eu sunt dispusă să mă focusez pe asta și să ... știți voi ... focus on the good.
Pandemia asta cu Covid-19 a scos la iveală, pe lângă multe alte subiecte, nevoia noastră vitală de mișcare. Mișcarea este sănătate și sănătatea este mișcare. Chiar ieri glumeam cu colegele mele de la sală despre faptul că, dacă nu am veni la sală să facem sport, ne-am anchiloza de tot.
Lăsând gluma la o parte, cu nevoia de sport/ mișcare nu e de glumit. Eu o iau foarte în serios. De aceea, după ridicarea stării de urgență și redeschiderea sălilor de sport, eu am fost printre primele fete care s-au dus la sală. Cu puțină teamă în suflet, recunosc, însă nu mai puteam sta fără să fac aerobic - nicio plimbare prin parc sau joacă cu copiii nu echivalează cu un antrenament la sală (o oră este suficientă), iar acasă nu pot face sport de niciun fel (mă mai amuz cu copiii în fața unor videoclipuri cu zumba pentru copii).
După primele săptămâni de mers la sală, când m-am lămurit că totul e ok, că voi continua să merg la sală pentru că îmi iau și se iau măsuri de siguranță, am marcat momentul cu ceva frumos de la Decathlon. Am comandat online și am ridicat din magazin, căci am simțit că așa e mai bine. Și a fost, precum o zi de Crăciun: noul echipament pentru aerobic s-a potrivit la fix cu entuziasmul meu.
A trecut ceva timp de atunci și merg în continuare la sală. O iau și pe fiica mea, căci îi place, știu că îi face bine și e în siguranță acolo. Am mai încercat noi două să alergăm prin cartier și jurul blocului însă, nefiind ceva organizat și fixat clar în calendar, s-a diluat entuziamul nostru. Pentru că asta face mersul la sală, cu abonament plătit și program fix: te scoate din casă chiar dacă nu ai super chef și ai vrea să faci cu totul altceva.
(Niciodată nu am regretat mersul la sală, deși m-am dus uneori fără chef și mai mult din inerție.)
Acum avem amândouă colanți noi, tricouri și bustiere frumoase, iar Ruxandra și-a luat și niște elastice colorate - toate de la Decathlon. Sincer, echipamentul nou ne alimentează entuziasmul pentru orele de aerobic și face mai ușor de suportat stresul ăsta cu virusul și regulile stricte de igienă.
Ceea ce îți doresc și ție! Dacă ai nevoie de un mic imbold pentru a merge la sală sau a face sport acasă, încearcă un nou echipament. Decathlon are de toate la prețuri bune, nu am fost dezamăgită de calitatea produselor până acum și avem chiar și card de fidelitate.
Bonus: în magazinele Decathlon poți găsi echipamente sportive create într-un mod sustenabil. 
Programul #EcoDesign reprezintă angajamentul Decathlon de a reduce impactul asupra mediului înconjurător, începând cu momentul conceperii produselor.
La tine cum merge cu sportul în perioada asta atât de tulbure și confuză?
Noul subiect care mă preocupă până la obsesie zilele astea este RESPECTUL. Am observat că lipsește în societatea românească, lipsește și la mine în familia extinsă și nu îmi place deloc acest lucru - lipsa de respect face ca totul să devină o competiție pentru locul I la categoria Eu știu mai bine/ Eu am dreptate. Refuz să particip la o astfel de competiție, nu am nimic de apărat și de demonstrat nimănui.
Dacă ar exista respect între noi și față de toate ființele de pe planetă, viața noastră ar fi mult mai frumoasă și ușoară.
Respectul este o alegere, nu este ceva ce poate fi obținut prin constrângere de la altă persoană.
Respectul este oferit în mod deliberat doar pentru că a fost învățat într-un mod admirativ și clar în copilărie. Nu uita, copiii oferă numai ce au văzut, simțit, experimentat pe propria piele - altfel nici nu știu cum arată respectul. De aceea, este esențial ca copiii să învețe ce este respectul direct de la părinți - părinții să-și respecte copiii mai presus decât orice.
Dacă respectul este rezultatul fricii și controlarea respectului înseamnă manipulare, atunci nu mai este vorba de respect ci de cu totul altceva.
Respectul este important/ vital, este o trăsătură umană; respectul pentru toate ființele este înnăscut în noi toți însă a ajuns să fie manipulat în noi prin frică, control și lăcomie.
Nu se poate cere respect, se poate doar da!
În calitate de părinte sau unchi/mătușă, discută cât mai des cu copilul despre respect. Chiar dacă se plânge că primește încă o predică, în final se lipesc informațiile de el și îți va fi recunoscător că a învățat atât de multe de la tine.
Respectul este o alegere pe care o facem în interiorul nostru față de noi înșine și față de alții. Copiii învață de la adulți cum arată respectul față de alții și cum se simte când cineva te respectă (părinții și alti membri ai familiei îl respectă pe copil).
La 10-11 ani, cât are fiica mea acum, respectul înseamnă să fii ascultat și luat în serios, iar să fii respectuos înseamnă să-i asculți pe alții chiar dacă atenția ta este împrăștiată peste tot.
Pe măsură ce copiii cresc, ei învață că respectul se transmite și prin felul în care vorbesc unii cu alții, tonul vocii, felul în care comunici nevoile tale celor din jur. Mai târziu, respectul ia forma demnității, a felului uman în care îi tratezi pe cei din jur dar și pe tine.
Respectul este o alegere. Îl oferi sau nu.
Însă, pentru a ajunge la maturitatea de a înțelege și trăi în respect deplin, este necesar să experimentăm lipsa respectului și consecințele sale asupra relațiilor interumane.
Exact ceea ce fac eu acum și ceea ce scoate la iveală această pandemie cauzată de COVID-19: lipsa de respect față de om exprimată de instituții, restaurante, comunități, familii etc.
Nu este ușor să învățăm respectul pe calea cea grea. Nu este ușor să respecți pe cineva într-o conversație când cealaltă persoană arată lipsă totală de respect, intenționat sau nu - însă aceasta este munca unui adult într-o relație. Adultul trebuie să mențină baza respectului astfel încât copilul să învețe cum acesta arată, cum se simte în interiorul său.
Eu am fost învățată că respectul este/ vine din FRICĂ. Am fost un copil respectuos, o tânără adultă respectuoasă, însă nu era respectul meu, nu era un respect izvorât din înțelegerea a ceea ce este respectul în esență. Cu siguranță nu mă respectam pe mine însămi. Adevărul este că îmi era teamă să nu arăt lipsa de respect. Simțeam că părinții alegeau să respecte un străin decât pe mine, de frica de a fi judecați sau tratați în mod defavorizat.
Așa că arătam respect în exterior, ca să nu sufăr în interacțiunile cu alții, în timp ce în interior eram confuză și indignată.
Așa arată peisajul intern al unei persoane forțate să-i respecte pe alții prin teamă și pedeapsă - nu vedeam mult respect la adulții din jurul meu.
Respectul este un proces ce se învață și copiii trebuie să treacă prin el pentru a-l învăța în mod autentic - dacă este construit pe o bază de frică va deveni o casă din cărți de joc.
Când respectul este rezultatul învățării din experiența conexiunilor și consecințelor (rănim sentimentele altora și învățăm din asta) din cadrul relațiilor, atunci el devine fundamental pentru felul în care interacționăm în viața noastră, atât cu noi înșine cât și cu alții.
Discuțiile cu copiii despre respect merită tot efortul deoarece ei chiar sunt viitorul planetei. Chiar dacă copiii nu apreciază efortul, discuțiile trebuie avute cu blândețe și răbdare. Pe măsură ce vor crește, se vor vedea rezultatele.
Oricât de grele, enervante sau plictisitoare ar fi conversațiile și momentele de conectare cu copiii, indiferent de vârstă, ele merită pe deplin și devin esențiale unei dezvoltări armonioase pe termen lung.
Întreaga noastră planetă trece, pentru prima dată în istoria sa, în mod simultan, printr-un proces de jelire. Jelim cu toții, chiar dacă o facem în mod conștient sau nu, cu intenție sau nu, chiar dacă o recunoaștem sau o negăm.
Jelim cu toții pierderea unui stil de viață. Jelim pierderea felului în care ne trăiam viețile înainte de declanșarea pandemiei, a carantinelor/ autoizolării și a stărilor de urgență. Acel stil de viață ne-a fost luat și simțim durere în suflet și tristețe.
Nici eu nu mi-am dat seama de acest lucru, până când l-a auzit într-un podcast al lui Gregg Braden. Focusul media asupra cifrelor, măsurilor, protecției, aprovizionării, greșelilor etc. m-a sufocut și nu mi-a mai lăsat spațiu pentru a conștientiza emoțiile în legătură cu această pandemie și consecințele sale.
Da, pandemia m-a afectat și emoțional, deși consider că tot parcursul vieții mele m-a cam pregătit pentru acest moment. Și eu jelesc, alături de întreaga lume, pierderea unui stil de viață și a unor libertăți care îmi dădeau mii de motive de fericire iar eu nu știam asta.
Pentru mine, jalea asta e ca un fel de tristețe ce mă demotivează și mă amorțește cumva (e greu de pus în cuvinte). Alții trec prin furie, indignare, confuzie, frustrare, depresie, pierderea încrederii etc.
Întreaga planetă trece prin acest proces, simultan, de jelire. Suntem ființe sociale și acum nu ne mai putem întâlni și aduna așa cum o făceam în trecut, la conferințe, întâlniri de socializare, mese la restaurant, evenimente sportive, concerte, filme în sălile de cinema și multe alte astfel de evenimente sociale. Această pierdere, a socialului, este pentru noi ca orice altă pierdere – ne îndurerează și ne împinge să parcurgem procesul de jelire.
Autoarea Elisabeth Kubler-Ross vorbește, în cartea sa, foarte clar despre procesul de jelire și cele 5 etape pe care le presupune. Moartea este o formă de pierdere, cea mai profundă, și de aici s-au născut cele 5 etape ale jelirii menite să ne aducă la acceptare. Noi trecem prin alt fel de pierdere, însă cele 5 etape ale sale se aplică și în acest caz.
Nu ne vom mai întoarce niciodată la felul în care trăiam înainte de pandemie, pentru că acea lume nu mai există. Întrăm într-un nou normal și întrebarea se pune cum arată acest nou normal? Răspunsul este că nu știm, nimeni nu știe, pentru că îl determinăm chiar acum. Deciziile pe care le luam chiar acum determină lumea nouă ce se naște și noul normal în care vom trăi.
Așa că trebuie să fim atenți, și tu și eu și toată lumea, la gândurile, fricile, dorințele și deciziile pe care le luam în fiecare moment. Dacă nu mai putem trăi ca până acum, cum ne dorim să arate viața noastră, acest Rai pe Pământ?
Te invit să-ți faci timp și să contemplezi această întrebare în jurnalul tău zilnic sau mai jos într-un comentariu.
Revista ForbesLife România a lansat un concurs pe pagina ei de Facebook prin care invită cititorii să răspundă la una sau mai multe întrebări cu privire la starea de fapt a momentului prezent, în contextul pandemiei și autoizolării determinate de COVID-19.
Deși concursul se desfășoară pe platformele de social media, vreau să le las și aici pe blog, ca să-mi aduc aminte de ele. De asemenea, te invit și pe tine să răspunzi la ele, poate gândim la fel (sau nu, e OK oricum).
Premisa: Cu toții stăm acasă doar noi, cu gândurile noastre. Nu mai avem unde să alergăm și nici cum să fugim de noi înșine.
Întrebările:
La ce vă gândiți în aceste zile?
Nu prea apuc să mă gândesc la multe pentru că zilele sunt pline. Când meditez caut gânduri liniștitoare și când citesc evit să las gândurile să zboare aiurea. Dar, totuși, mă gândesc că va fi bine. Nu are cum altfel.
Cum credeți că va arăta lumea când vom ieși, în sfârșit, din izolare?
Habar nu am, dar sigur vor fi schimbări atât micro (la nivel de individ) cât și macro (la nivel de societate). Nu știu cine știe cum va arăta lumea post-izolare, poate cei care vor iniția schimbările și profită de solul fertil rămas în urma a ceea ce vom pierde.
Poate ar trebui să mă gândesc și eu la cel mai bun și fericit și optimist scenariu cu privire la lumea mare și lumea mea. Măcar să visez cu ochii deschiși la mai bine și mai frumos.
Sper măcar un singur lucru să iasă bine: respectul, grija și atenția față de planetă. Ne-negociabil. Mama Natură ne-a plămpdit un trup și ne umple plămânii cu aer și stomacul cu mâncare - îi suntem datori.
Se va termina distanțarea socială sau va deveni noua normă?
Cred că va deveni noua normă, însă mai puțin isterică decât acum. Clar ne vom proteja în continuare, vom aplica regulile stricte de igienă învățate în această perioadă și vom purta mască atunci când suntem răciți sau în spații închise. Și poate restaurantele nu se vor mai lăcomi să lipească scaunele unele de altele sau să lase toaletele fără săpun (ar trebui să existe un buton de alarmă pentru asta).
Ce credeți că va ieși bun din această criză?
Cred că vom întelege că puterea noastră stă în efortul nostru comun, că tot ceea ce face fiecare dintre noi afectează pe restul din jur, că e cazul să ne curățăm gunoaiele din curte: minciuna, înșelătoria, promisiunile goale etc.
Că sănătatea este bunul nostru cel mai de preț, restul sunt bonus.
Că degeaba avem arme și armate dacă un virus invizibil și inert ne pune la pământ.
Că bătrânii sunt prețioși pentru societate și îi regretăm abia când nu mai sunt printre noi.
Că fără o natură armonioasă și lăsată în pace să-și urmeze ritmurile, noi nu am exista.
Și multe, multe, alte lucruri pot ieși bune din această criză, numai de noi depinde dacă le materializăm sau nu.
True fact: suntem construiți pentru astfel de vremuri tulburi și complicate. Vom ieși cu bine, mai ales noi cei care nu ne temem de schimbare.
Ce s-a schimbat în modul în care priviți viața?
Am rămas optimistă, însă am învățat să accept și să trăiesc cu incertitudinea. Și să mă apreciez mai mult pentru calitățile mele de bucătăreasă și menajeră.
Ce s-a schimbat în modul în care vă faceți planuri?
Nu mai fac niciun plan. De când am copii, am eliminat planurile pe termen lung și mediu, însă acum nici pe termen scurt nu mai fac. Iau fiecare zi așa cum este și cam atât. Mă pricep să mă mobilizez rapid, dacă este cazul (tot meseria de mamă m-a învățat asta).
Cum ați fost și cum veți fi?
Cred că am devenit mai îngăduitoare, mai tolerantă, mai răbdătoare.
Înainte refuzam ieșiri în weekend și eram nerăbdătoare să fac ce nu am făcut toată săptămâna: treabă prin casă, ordine în lucruri sau gătit mâncare. Acum mi-am făcut deja promisiunea că nu voi mai refuza niciodată propunerile de ieșire la plimbare, picnic, admirat copacii sau pur și simplu plimbat aiurea prin parc sau cu mașina pe șoselele & dealurile țării.
Astea sunt întrebările de la ForbesLife România. Ar fi mult mai multe de spus.
Te las și pe tine să răspunzi la întrebările care ți se potrivesc. Cu siguranță multă lumea vrea să știe la ce te gândești zilele astea.
Dacă vrei să trimiți răspunsurile tale către revista ForbesLife România, găsești mai multe detalii pe pagina ei de Facebook.
Dincolo de toate discuțiile pornite de pandemia de COVID-19, iese clar în evidență un aspect ce nu poate fi ignorat - suntem cu toții un singur organism, un singur popor global. Granițele, politica, economia și toate celelalte sunt aproape inutile în fața unui virus ce ne unește pe toți în lupta pentru creșterea standardelor de sănătate, siguranță și stare de bine.
Nu există garanții cu privire la cine va lua virusul și cine nu, cine este mai expus și cine este exclus - singurul fapt sigur este că virusul se află printre noi, noi toți.
Legăturile dintre noi ies acum clar la iveală. Suntem cu adevărați uniți - familii, frați și surori, vecini și colegi - iar coronavirusul ne arată acest lucru în cel mai evident și direct mod. Acest lucru ar trebui să ne liniștească și să ne calmeze - suntem cu toții implicați în această filă de istorie, indiferent de locul nostru pe planetă.
Compasiunea, bunătatea și precauția stau la baza recunoașterii legăturii dintre noi toți.
Nu mai există noi împortiva lor pentru că virusul nu discriminează - nu-i pasă de statutul social, religie, orientarea sexuală, statutul socioeconomic, locul de pe planetă unde locuiești sau ideile politice.
Se pare că virusului nu-i pasă nici de măsurile noastre de precauție, el continuă să ne unească căci se propagă prin NOI ... este o chestiune de unitate ... o experiență umană la nivel planetar.
A venit serios momentul să înțelegem că suntem împreună în povestea asta - WE ARE IN THIS TOGETHER - și că suntem un singur organism, una cu planeta și cu tot ceea ce ne înconjoară. Este o lecție pe care trebuie să o învățăm acum, pe calea grea - și totuși nu este calea cea mai grea.
Haideți să nu lăsăm această pandemie să ne dividă, să separe comunitățile din care facem parte. În această perioadă, vom trece cu toții printr-un carusel de emoții pozitive și negative, iar tot ce contează este să nu participăm la jocul învinovățirii și să ne focusăm energia pe găsirea de soluții și cultivarea gândurilor pozitive.
Dacă e să omoare ceva virusul ăsta pe planetă, să targeteze mentalitatea "Eu, Eu, Eu". Mentalitatea asta este un virus mai periculos și o plagă mult mai nimicitoare decât COVID-19.
Living in RO Colors este un blog lansat în 2008 pe care scriu despre frânturi din viața mea ce merită împărtășite cu tine. Pentru că suntem aici împreună!
Viața Mea, Regulile Mele este mantra mea pentru acest an.
Și cred că ACCEPTAREA este Superputerea anului 2025!
Mulțumesc pentru atenția ta! XOXO Mihaela-Daniela
Ador soarele! Indiferent de temperatură, anotimp, precipitații sau vânt, dacă este soare afară sunt cea mai fericită. Zilele de toamnă și iarnă, în special, sunt mai suportabile când este soare afară.
De când cu #staiacasă, autoizolarea și starea de urgență, duc dorul soarelei și plimbărilor prin parc. Când aveam libertate totală de mișcare, mi se părea o pierdere de timp să mă plimb prin parc sau pe străzi. Eram cumva stresată că ies din casă să bucur de Natură, de aer și soare, de copaci și spațiu, în loc să fac treburile pe care le am de făcut prin casă sau la laptop. Și într-o zi mi s-a aprins un bec: "Ce tâmpenie mare este această perspectivă! În loc să mă bucur de Natură, de tot ce îmi oferă Dumnezeu pe acest pământ minunat, eu mă plâng că nu fac treabă, că sunt în urmă cu proiecte, că rămân multe nefăcute? Pur și simplu nu e normal, nu e OK așa."
Atunci am avut un wake-up call și mi-am dat seama că e cazul să schimb perspectiva. Atunci mi-am dat seama că, de fapt, mă stresam singură. Îmi făceam singură filme în minte care îmi dădeau o stare de agitație, de stres și de nemulțumire. Știam teoria cu privire la beneficiile plimbărilor în aer liber, ale apropierii de Natură și ale admirării frumuseții Naturii. Eu nici nu mai vedeam acea frumusețe și nu mă mai minunam, pentru că aveam un nor de gânduri deasupra capului care mă împiedica să văd clar acea frumusețe și minune a lumii naturale.
Din acel moment, am început să fac eforturi conștiente de a realiza un echilibru între muncă, casă și Natură. Iar acum, că au trecut mai mult de 30 de zile de stat în casă, chiar nu mai vreau niciodată să mă plâng că stau prea mult pe afară, indiferent că e vorba de mersul la pădure sau pe malul mării. Mai ales că locuiesc în București, la bloc, și pentru a sta o zi în Natură trebuie să plec de acasă cu mașina și cu toate cele necesare după mine.
Ca o ironie, acum cu #staiacasă am ceea ce mi-am dorit: timp să lucrez pe laptop, să stau în casă și să fac treburi casnice ca să arate totul bine și curat și civilizat pentru familia mea (casa e mereu în dezordine de jucării & co, iar de gătit mâncare o fac numai pentru că trebuie). Și mi-au cam ieșit pe nas toate astea, m-am săturat. Vreau afară! Vreau în parc și la pădure și pe plajă. Am trecut pe modul simplificare în ceea ce privește casa și vreau să mă hrănesc iar cu nectarul și culorile și adierile Naturii.
Acum am înțeles clar că treburile și proiectele pot aștepta și că ratez ocazia de a mă echilibra sufletește dacă nu mă bucur și de Natură. Cred că Dumnezeu a creat acest minunat pământ pentru noi, oamenii, iar planeta poate supraviețui și merge mai departe chiar dacă noi nu mai suntem.
E de datoria mea și privilegiul meu să mă bucur de această Natură, de pădure și de plajă, și să mă hrănesc cu frumusețea, calmul, freamătul și inteligența lor. Sunt recunoscătoare pentru toate acestea!
Cum aș putea să fiu creatoarea propriei mele realități dacă nu iau lecții de creație de la însăși mama creației, Natura? Și să-ți mai zic ceva: tot acel stres, sentiment de vinovăție, nemulțumire, agitație - nici nu erau ale mele, erau învățate și preluate de la alții care puneau mai multă valoare pe aceste lucruri decât pe omul în sine așa cum este el.
(Sursă foto: Julian Paolo Dayag pentru Unsplash)
V-o spun din start: sufăr că nu mai pot recicla pe perioada stării de urgență datorate pandemiei cauzate de coronavirusul COVID-19. Era ritualul meu, aveam mintea setată pe ce să reciclez și ce nu și tocmai ce îi cooptasem și pe copii în a decide singuri ce se reciclează și unde strângem materialele.
În plus, era cel mai bun motiv de a ieși din casă pentru o plimbare scurtă-scurtă, care mă relaxa puțin și mă însenina.
Am trimis e-mail și un mesaj privat prin Facebook celor de la Urban S.A., referitor la acest aspect, însă nu mi-au răspuns. După câteva zile am văzut că au postat pe pagina lor un mesaj prin care anunță închiderea centrelor de reciclare, însă eu am aflat de închidere direct de la doamna care lucrează acolo - am fost inspirată să o întreb, altfel mă căram aiurea cu pungile după mine.
Nu înțeleg de ce au închis, doar nu se strângea lume acolo și nici nu atingeam pubelele când aruncam plasticele și sticlele și hârtiile și restul. Probabil că riscul este mai mare pentru cei ce prelucrau materialele.
Iată și anunțul oficial, făcut pe 30 Martie 2020:
Dragi cititoare, sper ca acest mesaj să vă găsească sănătoase și în siguranță.
Lucrurile s-au schimbat mult în jurul nostru iar asta influențeză obiceiurile noastre zilnice care ne asigurau starea de bine. Tabieturile și ritualurile de la începutul și finalul fiecărei zile nu vor mai fi aceleași - inclusiv cititul revistei preferate în timp ce savurăm o cafea sau un platou cu fructe.
Am luat inițiativa de a trimite prin e-mail 2 întrebări redacțiilor revistelor glossy românești ce sunt prezentate aici pe blog. Știu că vă sunt dragi revistele și le căutați la chioșcurile de presă în fiecare lună, de aceea meritați să știți ce se întâmplă cu ele în perioada imediat următoare.
Întrebările trimise sunt:
[1] Cum s-a adaptat redacția revistelor glossy din portofoliul dvs. la noua situație?
[2] Credeți că vor fi întârzieri sau chiar anulări ale apariției edițiilor viitoare ale revistelor la chioșcuri?
Iată răspunsurile primite: