25
2025
 

Recentele încheiate sărbători dedicate iubirii - Sfântul Valentin și Dragobete - ne-au ridicat la fileu eterna întrebare: Cum stai cu iubirea de sine?
Glumesc, această întrebare nu este eternă, cel puțin nu în cultura românească. Eu nu i-am auzit niciodată pe ai mei vorbind despre iubirea de sine, nici măcar la nivel conceptual.
Ideea este că ... nu putem oferi ceva ce nu se află în noi, în mod activ. Nu putem oferi iubire și atenție și conectare dacă nu ne iubim pe noi înșine, nu suntem atenți la corpul și gândurile noastre și nu suntem conectați la esența noastră.
Așadar, cum arată iubirea oferită nouă înșine? Pentru mine, înseamnă să fac ceva ce-mi oferă bucurie la nivel de suflet.
De exemplu: ascult în cântec care-mi place mult și mă conectez 100% la el, adică nu mai fac nimic altceva în acel timp. Sau fac dușul de seară pe îndelete, cu scrub de vanilie de la TreeHut (îl ador!) și chiar niște muzică jazz. Să mă plimb prin parc doar de dragul de a mă plimba și a mă conecta cu natura.
Tu ce acțiuni faci care reflectă iubirea de sine, conectarea cu tine însăți? Îți dau eu câteva idei, ca să știi de unde pornești:
1️⃣ Scrie o scrisoare de iubire pentru tine – Notează lucrurile pe care le apreciezi la tine, reușitele tale și cât de departe ai ajuns. Recitește-o ori de câte ori ai nevoie de încredere și motivație.
2️⃣ Petrece timp în liniște cu tine – Fă o plimbare în natură, savurează o cafea în tihnă sau meditează câteva minute pe zi. Conectarea cu propriile gânduri îți oferă claritate și echilibru.
3️⃣ Răsfață-te cu ceva ce îți aduce bucurie – Fie că este vorba de un masaj, o baie cu spumă, o cină delicioasă sau o activitate creativă, fă ceva doar pentru tine, fără sentimente de vinovăție.
4️⃣ Practică recunoștința – Începe sau încheie ziua scriind 3 lucruri pentru care ești recunoscătorare. Acest obicei îți schimbă perspectiva și te ajută să vezi frumusețea din viața ta.
5️⃣ Pune limite sănătoase – Spune „nu” lucrurilor care nu îți aduc bucurie și „da” celor care te împlinesc. Respectarea propriilor nevoi este o formă profundă de iubire de sine.
6️⃣ Fă mișcare cu drag pentru corpul tău – Nu pentru perfecțiune, ci pentru sănătate și bunăstare. Alege o activitate fizică pe care o iubești: dans, yoga, înot, plimbări sau orice îți aduce energie pozitivă.
Pentru mine, nr. 5️⃣ este în plină descoperire, pentru că nu am fost educată să spun „nu” sau „da” ținând cont de nevoile mele și structura mea sufletească.
Tu ce faci numai și numai pentru tine, cu bucurie? Cum îți manifești iubirea de sine? Și respectul, că este și acesta foarte important.
No Comments Restul articolului

 

 

 

 

 

 


 Intr-unul dintre
 Intr-unul dintre  Dragul meu Iubit,
de mult nu ti-am mai scris. Cam de cand ne-am cunoscut si-mi placea sa-ti trimit vederi din vacantele in care mergeam cu parintii. Apoi am mers in vacanta numai cu tine si totul s-a schimbat. Atunci a inceput o lume noua pentru noi, mai buna si mai frumoasa.
Au trecut multi ani de atunci si am crescut impreuna. Am invatat multe unul despre celalalt si amandoi despre viata. Stiu ca nu-ti place cand se strica lucruri prin casa, dar imi place sa le reparam impreuna. Stiu ca-ti place sa merge amandoi la  cumparaturi si-ti multumesc ca ai rabadare cu mine cand stau prea mult la raionul de cosmetice. Iubesc iesirile la restaurant, singuri sau cu Ruxi, dar si discutiile noastre contradictorii. Desi suntem in aceeasi zodie suntem atat de diferiti si asta ma bucura.
Dragul meu Iubit,
de mult nu ti-am mai scris. Cam de cand ne-am cunoscut si-mi placea sa-ti trimit vederi din vacantele in care mergeam cu parintii. Apoi am mers in vacanta numai cu tine si totul s-a schimbat. Atunci a inceput o lume noua pentru noi, mai buna si mai frumoasa.
Au trecut multi ani de atunci si am crescut impreuna. Am invatat multe unul despre celalalt si amandoi despre viata. Stiu ca nu-ti place cand se strica lucruri prin casa, dar imi place sa le reparam impreuna. Stiu ca-ti place sa merge amandoi la  cumparaturi si-ti multumesc ca ai rabadare cu mine cand stau prea mult la raionul de cosmetice. Iubesc iesirile la restaurant, singuri sau cu Ruxi, dar si discutiile noastre contradictorii. Desi suntem in aceeasi zodie suntem atat de diferiti si asta ma bucura.  Nu pot sa nu zic nimic de Sfantul Valentin. Toata lumea discuta despre asta, prea e in ochii nostri la tot pasul. 
Iata gandurile mele:
1. E o sarbatoare a celor tineri. Cu siguranta cei trecuti de 28-30 de ani nu simt nevoia sa sarbatoreasca Valentine's Day. Nu au crescut cu aceasta sarbatoare, nu face parte din viata lor, nu o recunosc ca fiind o traditie de care sa tina cont.
Adolescentii, pe de alta parta, sunt mai receptivi la Sarbatoarea Sfantului Valentin. Se folosesc de acest prilej pentru a-si arata afinitatile emotionale si a-si demonstra dragostea asa cum stiu ei mai bine (sau cum le sugereaza comerciantii).
Dragostea are varste si de aceea nu poate fi sarbatorita de toata lumea la fel, la unison.
 Nu pot sa nu zic nimic de Sfantul Valentin. Toata lumea discuta despre asta, prea e in ochii nostri la tot pasul. 
Iata gandurile mele:
1. E o sarbatoare a celor tineri. Cu siguranta cei trecuti de 28-30 de ani nu simt nevoia sa sarbatoreasca Valentine's Day. Nu au crescut cu aceasta sarbatoare, nu face parte din viata lor, nu o recunosc ca fiind o traditie de care sa tina cont.
Adolescentii, pe de alta parta, sunt mai receptivi la Sarbatoarea Sfantului Valentin. Se folosesc de acest prilej pentru a-si arata afinitatile emotionale si a-si demonstra dragostea asa cum stiu ei mai bine (sau cum le sugereaza comerciantii).
Dragostea are varste si de aceea nu poate fi sarbatorita de toata lumea la fel, la unison.   Imi place cand reclamele ma amuza si dupa ce le vad sau le aud prima data. Imi place cand fac un efort in plus pentru a celebra diverse momente din viata noastra, a tuturor. Daca Dragostea lasa indiferenti pe unii, se pare ca altora le trezeste la viata simtul umorului, amortit dupa o iarna atat de grea in care fiecare dintre noi s-a plans, zilnic, de ceva.
Agentia de publicitate care se ocupa de imaginea firmei Dedeman a compus cateva mesaje amuzante pentru a celebra Dragobetele. Eu le-am vazut prin oras, le-am notat (sper ca nu am gresit ceva) si vi le impartasesc si voua:
 Imi place cand reclamele ma amuza si dupa ce le vad sau le aud prima data. Imi place cand fac un efort in plus pentru a celebra diverse momente din viata noastra, a tuturor. Daca Dragostea lasa indiferenti pe unii, se pare ca altora le trezeste la viata simtul umorului, amortit dupa o iarna atat de grea in care fiecare dintre noi s-a plans, zilnic, de ceva.
Agentia de publicitate care se ocupa de imaginea firmei Dedeman a compus cateva mesaje amuzante pentru a celebra Dragobetele. Eu le-am vazut prin oras, le-am notat (sper ca nu am gresit ceva) si vi le impartasesc si voua:  Acest articol este scris de Anya, o cititoare a blogului.
Intamplarea asta inca imi bantuie gandurile ... Se spune ca trebuie sa ai mare grija ce iti doresti ... si nu degeaba.
Pe atunci eram "single" si o de ceva vreme tot o bateam la cap pe prietena mea sa iesim in oras numai noi doua. In cele din urma a cedat. Am ajuns intr-un bar unde la orice comandai iti dadeau alune in stilul "all you can eat".
 Acest articol este scris de Anya, o cititoare a blogului.
Intamplarea asta inca imi bantuie gandurile ... Se spune ca trebuie sa ai mare grija ce iti doresti ... si nu degeaba.
Pe atunci eram "single" si o de ceva vreme tot o bateam la cap pe prietena mea sa iesim in oras numai noi doua. In cele din urma a cedat. Am ajuns intr-un bar unde la orice comandai iti dadeau alune in stilul "all you can eat".   Eram curioasa sa vad ce cauta lumea pe net legat de Sarbatoarea Iubaretilor (cum ii spun eu), adica Sf. Valentin si Dragobete. Redau mai jos ceea ce vor sa afle internautii despre Dragobete, Sf Valentin, Valentine's Day, Dragoste si Iubire. Cifrele reprezinta rezultatele cautarilor pe site-urile monitorizate de  trafic.ro cu o saptamana in urma si pentru fiecare cuvant am aflat frecventa lui, precum si cele mai cautate constructii derivate.
Pentru mine, o astfel de analiza este cel putin amuzanta. Pentru altii ar putea genera idei de petrecere a timpului liber sau, de ce nu, pentru noi afaceri.
Chiar ma intrebam: Cumpara cineva inimioarele si ursuletii de plus din magazine, baloanele in forma de inima si canile-pereche? Se pare ca da! Lumea trimite urari si mesaje celor iubiti in secret, compune poezii si vrea imagini dragastoase. Dar cele mai dorite sunt cadourile si felicitarile. Iata rezultatele oficiale:
 Eram curioasa sa vad ce cauta lumea pe net legat de Sarbatoarea Iubaretilor (cum ii spun eu), adica Sf. Valentin si Dragobete. Redau mai jos ceea ce vor sa afle internautii despre Dragobete, Sf Valentin, Valentine's Day, Dragoste si Iubire. Cifrele reprezinta rezultatele cautarilor pe site-urile monitorizate de  trafic.ro cu o saptamana in urma si pentru fiecare cuvant am aflat frecventa lui, precum si cele mai cautate constructii derivate.
Pentru mine, o astfel de analiza este cel putin amuzanta. Pentru altii ar putea genera idei de petrecere a timpului liber sau, de ce nu, pentru noi afaceri.
Chiar ma intrebam: Cumpara cineva inimioarele si ursuletii de plus din magazine, baloanele in forma de inima si canile-pereche? Se pare ca da! Lumea trimite urari si mesaje celor iubiti in secret, compune poezii si vrea imagini dragastoase. Dar cele mai dorite sunt cadourile si felicitarile. Iata rezultatele oficiale:  Se apropie Sfantul Valentin si Dragobetele. Nu stiu ce sa spun, nu prea simt nevoia de a sarbatori, abia am terminat cu Craciunul si Sfantul Ion (am multi Ion-i in familie). 
Sarbatorile astea doua sunt destul de noi in viata mea - in nici un caz nu le stiu de cand eram mica, sa le sarbatoresc din totdeauna si sa devina traditii. Cu Sf. Valentin nici nu sunt de acord, nu-l recunosc ca facand parte din viata si cultura mea. Cu Dragobetele ... eh, am citit povestea si am inteles-o, trebuie doar sa o accept ca si sarbatoare ... de sarbatorit. Buuun, deci pica 14 Februarie si ramane in picioare 24 Februarie.
Se apropie Sfantul Valentin si Dragobetele. Nu stiu ce sa spun, nu prea simt nevoia de a sarbatori, abia am terminat cu Craciunul si Sfantul Ion (am multi Ion-i in familie). 
Sarbatorile astea doua sunt destul de noi in viata mea - in nici un caz nu le stiu de cand eram mica, sa le sarbatoresc din totdeauna si sa devina traditii. Cu Sf. Valentin nici nu sunt de acord, nu-l recunosc ca facand parte din viata si cultura mea. Cu Dragobetele ... eh, am citit povestea si am inteles-o, trebuie doar sa o accept ca si sarbatoare ... de sarbatorit. Buuun, deci pica 14 Februarie si ramane in picioare 24 Februarie.  Ei, acum te uiţi la cană,
Că s-a spart! Dar dă-o-n foc!
Nu-mi fi inimă duşmană
Când vezi răul lângă mine -
Haide, prinde-mă mai bine
De mijloc!
Uite-mi hainele, ca spuma,
Le-am ţesut cu mâna mea;
Zici în gândul tău acuma:
"Ce mai pui de căprioară!
Vezi, aşa o văduvioară
Mi-ar plăcea!”
Ei, acum te uiţi la cană,
Că s-a spart! Dar dă-o-n foc!
Nu-mi fi inimă duşmană
Când vezi răul lângă mine -
Haide, prinde-mă mai bine
De mijloc!
Uite-mi hainele, ca spuma,
Le-am ţesut cu mâna mea;
Zici în gândul tău acuma:
"Ce mai pui de căprioară!
Vezi, aşa o văduvioară
Mi-ar plăcea!” 