24
2023

Dragele mele iubitoare de revistele lunii, mă bucur că am ajuns să trăim această primăvară atât de frumoasă. Parcă această primăvară este cea mai frumoasă de până acum, nu? Sau, cel puțin, așa mi se pare mie.
Abia acum, pe final de Aprilie, îmi vine să renunț la geaca de iarnă și să trec la ceva mai ușor, de vreme caldă. Ca-n fiecare an, vremea bună învinge și natura se trezește la viață după iarna asta interminabilă. Îmi place frigul numai când sunt bine îmbrăcată, în rest să fie fără vânt rece, asta este cel mai sigur ... party pooper pentru mine.
Totuși, nu mai trăim vremuri în care vremea de afară să conteze prea mult în viața de zi cu zi. Acum avem cu totul alte probleme care ne ocupă timpul și atenția și care, mai ales, ne solicită tot felul de resurse. Într-o vreme în care avem aproape toate resursele la îndemână, este musai să învățăm să le căutăm și să le folosim pentru noi.
Cred că toată lumea are probleme personale, ies la iveală tot felul de lucruri din trecut, din familie iar ce a funcționat nu mai funcționează. Ni s-a dat lumea peste cap și clar avem multă treabă de făcut, pe lângă cele obișnuite cu munca, mâncarea, ordinea, curățenia etc etc.
Cu toate astea, eu mă bucur că iese ușor-ușor la suprafață adevărul despre lumea în care trăim, că vedem cât se poate de clar în jurul nostru ce se întâmplă când ne mințim pe noi înșine, când ne trădăm valorile interioare, când refuzăm să recunoaștem că avem o problemă și nu vrem să cerem ajutor.
Dacă este necesar să mai auziți încă o dată, v-o spun eu acum: slab este cel care refuză să vadă adevărata problemă și să ceară ajutor, nu cel care bagă totul sub preș și se preface că e totul bine (asta e lașitate, nu putere). Repet: toată lumea are probleme, de mai multe feluri (psihologice, sănătate etc). E cazul să ne uităm la problemele astea, să le rezolvăm de la rădăcină și abia apoi să ne creem lumea normală la care râvnim cu toții.
Cam așa văd eu lucrurile. Bineînțeles, totul este un work in progress, de aceea nu ne grăbim nicăieri și avem nevoie să ne cultivăm răbdarea și perseverența. Revistele lunii Mai 2023 ne pot ajuta cu idei despre cum vrem să arate lumea noastră normală. Haideți să ne inspirăm împreună:
| Revistele, ordonate cronologic |
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de MAI 2023 | Prețul, numărul de pagini & data apariției |
|---|---|---|
| După Afaceri Premium [supliment editat de Ziarul Financiar] |
Cover story: Înapoi în viitor | 50 lei 15 Mai |
| Psychologies Magazine România [Împlinește-ți viața!] |
Dosar: Ai încredere în tine?
[Copertă: dr. Anca Cobzariu] |
30 de lei 15 Mai |
| BBC Good Food România | Cover story: Mese în aer liber. Prăjituri senzaționale de primăvară | 25 lei 8 Mai |
| ForbesLife România [Live a Rich Life] |
Cover story: Watches and Wonders. Cronografe și emoji | 11 lei 3 Mai |
| Burda Style UK | Poți comanda revista în limba engleză pe site-ul tiparedecroitorie.ro, cu transport prin curier. Tot pe site se găsesc instrucțiuni de coasere în limba română. | 37 lei 2 Mai |
| FEMEIA. [Revista femeilor care își doresc mai mult] |
Edițied dublă Mai-Iunie 2023
[Copertă: Alexandra Șurtea Preda] |
20 lei 28 Apr |
| Avantaje [Ghidul complet al femeii moderne] |
Supliment alimentar Molekin Imuno (30 comprimate filmate) + Brățară reglabilă cu piatră colorată
[Copertă: Adelina Badea, Monica Dinu, Ana Dumitrache, Delia Dinu, Alina Cheleș, Luiza Novac Nomicos] |
20 lei 28 Apr |
| VIVA! [O lume întreagă în VIVA!] |
Farmec Cremă pentru mâini cu efect instant + Set de 3 inele argintii reglabile
[Copertă: Adelina Pestrițu, Virgil Șteblea și fiica Zeny] |
20 lei 28 Apr |
| Luxury Magazine România [Rich & Famous] |
—
[Coperta: Ena Panaitescu] |
25 lei 20 Apr |
| ELLE România [Sexy, stylish, spirited] |
Yves Rocher Demachiant expres pentru ochi cu albăstrele (travel size)
[Copertă: Iuliana Matei] |
30 lei 20 Apr |
| GLAMOUR România [Adevarata. La fel ca tine!] |
Ediție bianuală Primăvară-Vară 2023
[Cover story: Take a closer look] | 50,00 lei 20 Apr |
Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.
Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Mai 2023:
[nggallery id=392]



Nu credeam că o s-o spun și pe asta, dar iat-o: mi se pare mie sau timpul se scurge mult mai lent acum? Adică, zilele trec destul de repede dar totodată agale, parcă fără nicio grabă. Am ajuns să o trăiesc și pe asta, cum zic bătrânii ...
În altă ordine de idei, vreau să vă îndemn să profitați de aceste zile de autoizolare și carantină și distanțare socială pentru a visa cu ochii deschiși la o nouă versiune a viitorului. Nimeni nu va ști cum va arăta viitorul nostru și al planetei după ce se termină pandemia asta, sau dacă se va termina vreodată. Însă nimeni și nimic nu ne poate lua puterea de a ne dori, de a visa un viitor croit pe placul nostru.
Cu cât mai multă lume va emite dorințe într-o direcție, cu atât acea fâșie de realitate va fi mai repede atrasă în viețile noastre. Eu asta fac deja de ceva timp (mă și relaxează, recunosc): scriu zilnic în jurnal despre cum aș vrea să fie viața mea, felie cu felie. Sun recunoscătoare pentru ceea ce am bun, funcțional și frumos acum și îmi notez ce vreau să se schimbe în bine în diverse domenii din viața mea: casă, familie, relații, proiecte, sănătate, vacanțe, hobby-uri etc.
Lăsați deoparte grijile și veștile proaste, atât cât se poate. Cred că a venit momentul, mai mult ca niciodată, să ne alegem în mod conștient direcția în care ne îndreptăm atenția și ce anume hrănim cu ea. Stă în puterea noastră să ne gândim la lucruri pozitive, să avem tot mai multe discuții ce încep cu "Ar fi super dacă ..." sau "Îmi doresc din toată inima ca ..." și să ne creem gânduri care ne dau stări de bine, cât mai departe de anxietatea asta care a cuprins parcă pe toată lumea.
Haideți să vedem dacă găsim împreună inspirație în acest sens în paginile revistelor glossy de Mai:

Iată că a venit și luna Mai, parcă mai repede decât am fi crezut. Se simte ca și cum abia acum începe anul, abia acum ne trezim, ne scuturăm de frig și griuri și ne recăpătăm vitalitatea.
Pentru revistele lunii Mai am ales o poză cu flori și fluturași ce are și câteva cuvinte printate: "Emerge softer. Grow wiser. Savor the beauty of everything." Nu am ales întâmplător această poză și acest mesaj. Este o propunere pentru mine și pentru voi de a ne bucura de abundența din jurul nostru. Chiar dacă ea nu este evidenta sau nu este indicată de alții, eu mi-am propus să mă setez să savurez tot ce este bun și frumos în jurul meu, să dau mai mult de 51% din atenția mea acestor lucruri.
Eu nu sunt aproape niciodată multumită de ceea ce mi se întîmplă iar asta îmi fură bucuria și m-am săturat. De aceea vreau să schimb acest lucru chiar aici și acum și să găsesc motiv de bucurie și pozitivism în tot ceea ce este și fac. Nu mai trag de mine ca să fac lucrurile așa cum țin eu neapărat, ci iau viața minut cu minut și văd ce aduce. Sunt convinsă că există savoare, bucurie, mister și transformare în liniștea interiorului golit de așteptări.
Luna Mai vine cu multe motive de bucurie și sărbătoare - zile libere, Ziua Mamei și Ziua Tatălui, Ziua Mondială a Râsului, Ziua Internațională a Libertății Presei și Ziua Mondială Anti-Fumat - deci hai să ne pregătim pentru 31 de zile interesante de primăvară.
Revistele glossy românești ne aduc și în această lună inspirație și motivație; iată care sunt detaliile pentru luna Mai:

De cateva zile avem parte de vreme de primavara-vara si am si uitat cum a fost asta iarna. Nici nu am apucat sa strang bine ghetele si gecile de iarna ca trebuie sa trec direct la maieuri si slapi. Abia acum imi dau seama cat de dor imi era de prospetimea asta a naturii, de un nou inceput si 1.000 de sanse care asteapta sa fie consumate.
Nu am planuri pentru acest nou sezon cald. Observ ca sunt multe zile libere care se transforma in mini-vacante; e bine, avem mai mult timp sa stam afara din casa.
Bineinteles, urmeaza sa fac o noua ordine in 
Banuiesc ca nu iti place sa vorbesti despre curatenia/ordinea de primavara; nu este cool, dar este necesar. Banuiesc ca nu iti place sa te gandesti la sifonierul supra plin cu haine; iti strica starea minunata de spirit, insa este necesar. Si decat sa porti aceasta conversatie doar in capul tau, te provoc sa discutam acum impreuna. Aici pe blog este un spatiu sigur in care nu te judeca si nu te cearta nimeni.
Asadar, daca ar fi sa intru in acest moment in casa ta si sa ne uitam impreuna in sifonierul si sertarele in care iti tii hainele, incaltamintea si accesoriile, ce as vedea? Te ajut cu cateva intrebari:
Este o mare vraiste de lucruri si stiluri?
Ai multe haine pe care nu le mai porti de multi ani?
Ai haine pe care le porti des dar si unele care nu-ti plac?
Sau numai haine care iti plac mult si le porti zilnic?
Ai o gama de culori preferata care te reprezinta si iti evidentiaza atuurile?
Cunosti bine stilul care se potriveste felului tau de a fi si activitatilor zilnice pe care le faci?
Daca vrei, poti raspunde la aceste comentarii aici pe blog. Daca nu, si este ok si asa, raspunde doar pentru tine. Important este sa iti dai seama de punctul tau de plecare spre o garderoba mai ordonata, mai curata, mai ingrijita care sa te serveasca zi de zi cu haine, incaltaminte si accesorii potrivite stilului tau de viata.
Eu fac aceasta triere aproape in fiecare primavara si mereu gasesc aspecte care sa fie imbunatatite, desi peste an nu ma innoiesc cu haine asa cum o faceam cu ceva timp in urma. Revistele sunt doar niste unelte pe care le folosim pentru a afla ultimele tendinte in moda si frumusete, ce mai este nou prin magazine, pentru a ne inspira si adapta noutatile la modul nostru de a trai. Va spun un mic secret: eu inca mai lipesc in interior sifonierului poze decupate din reviste cu tinute care imi plac. Am chiar si un LookBook pe care il completez cand am timp.
Hai sa vedem impreuna ce noutati avem la dispozitie luna asta:

[
[
[
[
[
[Mergi direct la
Imi place sa lenevesc. Sa am la dispozitie toate orele dintr-o zi si toate zilele dintr-o saptamana in care sa nu fiu presata de nimic. Fara agenda, program, termene limita, obligatii. Nu pot spune ca as putea face tot ce vreau eu, pentru ca sunt retineri in privinta asta, in principal impuse de lipsa unei sume generoase de bani puse la dispozitie. Insa as gasi multe lucruri de facut, doar pentru sufletul meu, pentru relaxare si echilibrare. Trebuie sa recunosc ca somnul ar ocupa un loc important in aceste zile.
Revistele pentru femei au aparut dintro necesitate, asta e sigur. Initial au avut rolul de a informa asupra noutatilor din domeniul modei si frumusetii. Acum, rolul revistei glossy este mult mai complex: educa, informeaza, lanseaza tendinte, aduce idei proaspete, sustine cauze umanitare, recomanda. (Personal, nu cred ca va disparea vreodata conceptul de revista glossy.)
Acesta este si un criteriu de alegere si evaluare a unei reviste pentru femei: Ce am invatat din aceasta revista? Ce a adus nou in viata mea? Ce actiuni ma face sa intreprind dupa ce am citit revista (cumpar ceva, particip la un eveniment, incerc ceva nou, adopt un nou obicei etc)?
Daca o anume revista nu te invata nimic interesant sau nou - o luna, doua, trei la rand - renunta la ea si cauta alta revista. Dar odata ce ai gasit revista potrivita stilului tau, ramai fidela ei si vei creste impreuna cu ea.
Anul trecut am avut un moment de slabiciune si mi-am facut abonament la 2 dintre revistele preferate: Beau Monde si Elle. Dupa 2 luni am realizat ca am facut o mare greseala: revistele nu mai ajungeau la mine, cei de la distributie trebuiau sa caute numere trecute sa mi le trimita, iar eu primeam revista cu mult dupa ce aparea la tarabe. Foarte incorect.
Eram cititoare fidelizata prin abonament, ar fi trebuit sa am intaietate la toate: revista, cadouri etc. Nu ma asteptam sa apara la usa un majordom cu revistele pe tava, un pahar cu suc de portocale proaspat si un trandafir. Dar nici sa ma cert prin telefon ca nu primesc revistele, sa-mi cumpar revista de la chiosc desi am platit deja pentru ea si alte situatii de genul asta. Pana la urma am renuntat la abonament … lucru care s-a dovedit a fi tot o alegere gresita, pentru ca nici diferenta de bani nu am primit-o inapoi si nici restul de reviste.
Dragele mele, invatati din experienta mea si alegeti-va cu atentie distribuitorii de presa daca tineti la revistele voastre. Daca ati avut si voi abonamente la revistele preferate,