3
2023
Am pus titlul în ghilimele căci afirmația nu-mi aparține. E din categoria Viața Bate Filmul.
Iată contextul: lucram pe laptop, de acasă, când primesc mesaje de la copilul mare aflat la școală cum că și-a uitat ceva acasă și mă roagă să-i duc lucrurile uitate într-o pauză dintre ore. Ne întâlnim la gard, i le dau rapid și ea se întoarce în clasă.
Deși m-a iritat că m-a întrerupt din treabă, caut ce are nevoie și i le duc. Lucrez de acasă, casa e aproape de școală, nu e o misiune imposibilă. Îmi dau seama că, ironic, chiar aveam nevoie de această ieșire la aer rece, mă cam luase somnul (cred că asta mă irita de fapt, nu deranjul în sine).
Când ajung la gardul școlii, o mămică cu nasul în telefon, care aștepta ceva sau pe cineva, observă pasul meu grăbit și face o remarcă: ”Nici când sunt la școală nu ne lasă în pace?” Eu am zâmbit, ea a râs și și-a reluat scroll-ul pe telefon.
În secunda doi mi-a dispărut zâmbetul de pe buze. WTF? Ce fel de remarcă e asta? Oare am părut eu deranjată, ofticată, stresată etc etc?
Bine că lucram de acasă, că m-am putut rupe din treabă (nu întotdeauna pot), că am găsit ce avea nevoie copilul și că ne-am putut sincroniza să i le dau. Sunt recunoscătoare că am avut amândouă norocul ăsta! Ea a avut noroc să-mi poată cere ajutorul și eu am avut norocul să i-l pot oferi. Nu e puțin lucru!
Îi dau aici răspunsul acelei mame, chiar dacă nu mi l-a cerut: Nu vreau să fiu lăsată în pace de copiii mei. Niciodată! Să îmi ceară lucruri, să vină la mine când au nevoie de ceva, chiar și numai de un sfat. Vreau să fiu prima persoană care le vine în minte când au nevoie să rezolve o problemuță, au nevoie de o părere.
În schimb, vreau să fiu lăsată în pace de străinii care-și bagă nasul aiurea în viața mea, de cei ale căror sfaturi sau păreri nu le cer și de care nici nu am nevoie. Vreau să fiu lăsată în pace atunci când las și eu pe alții în pace. Vreau să fiu lăsată în pace de oamenii cu care nu rezonez deloc, cu care nu am nimic în comun. Vreau să fiu lăsată în pace de oamenii care comentează aiurea, gândesc cu voce tare, își dau cu părerea fără să fie treaba lor.
Vreau să fiu lăsată în pace de alții, cu excepția copiilor mei. Sau a familiei extinse.
Bineînțeles că obiectivul meu este să cresc copii ce vor ajunge adulți independenți. Asta nu exclude opțiunea de a discuta cu mine atunci când au nevoie. Copiii mei nu mă deranjează când vin către mine, iar dacă o fac le spun acest lucru și-i asigur că revin eu către ei când sunt disponibilă.
În ziua în care copiii mei mă vor lăsa în pace, o să mă îngrijorez și o să-mi pun întrebări.
Folosește ocazia creată de acest articol și gândește-te bine și decide care sunt persoanele care vrei să te lase în pace.
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, când toată lumea face cadouri, m-am tot izbit de ... slime. După 100 de experiențe neplăcute, a devenit interzis la noi în casă. Însă dorința Ruxandrei de a avea slime, de a se juca cu slime, de a face slime după rețetele găsite pe Youtube ... această dorință nu a dispărut. Ba chiar s-a intensificat, după parerea mea.
Așa că le-am strâns pe cele două fete cucuiete, Ruxandra și Miruna, două verișoare cu vârsta de 10 ani, și le-am pus câteva întrebări despre slime. Au fost foarte încântate să-mi răspundă!
Ce ar trebui să știe părinții copiilor, în general, despre slime?
Ruxandra: Părinții ar trebui să știe despre slime ce conține (să nu fie toxice ingredientele sau să dea alergii la copii), să înțeleagă de ce îi place copilului slime-ul. Există riscul de a da bani degeaba pe slime-uri care nu sunt de calitate dar arată foarte atrăgător și copilul și-l dorește. Unele slime-uri sunt ascunse/ deghizate în jucării. Kit-urile DIY pot fi de fapt doar apă cu colorant și un praf gelatinos.
Miruna: Nu toate slime-urile cumpărate sunt de calitate. Părinții ar trebui să fie la punct cu ce conține slime-ul: dacă copilul este alergic sau se îmbolnăvește de la ceva, părinții să știe de la ce ingredient.
Ai avut vreodata o zi atat de urata si grea si lunga incat singurul lucru pe care sa ti-l doresti este sa se termine acea zi? Asa a fost ziua mea de ieri, pur si simplu irosita din multe puncte de vedere. Nu s-a legat nimic, nu am avut spor, nu m-am simtit bine deloc.
Apoi am luat copilul de la scoala, bine dispusa si vesela si cu povesti despre ce a facut. Si, dintr-o data, m-am simtit mai bine. Veselia ei mi-a adus si mie cateva raze de bucurie. M-am mobilizat pentru ea si am incercat sa organizez seara astfel incat sa fie la fel ca oricare alta seara in familie.
Ti s-a intamplat si tie sa ai o zi proasta iar buna dispozitie a copilului sa iti schimbe total starea? Mie da, chiar de mai multe ori, si totul incepea cu gandul: "Bine ca macar ei ii merge bine." Daca reusesc sa-mi ascund starea proasta, nici macar nu ii spun ca am avut o zi aiurea. Dar daca sunt doborata sau nu ma simt bine deloc, ii spun in linii mari ce ma framanta si o rog sa ma inteleaga. Iar ea ma intelege de fiecare data. Este intelegatoare si blanda. Cu siguranta profita ca nu mai sunt la fel de vigilenta si nu stau cu ochii pe ea, dar nu face prostii ireversibile.
De multe ori, starea proasta trece cu cateva minute de karaoke, sau o tavaleala si o gadileala, sau cateva glume legate de ceea ce mai fac ei pe la scoala ori ne uitam impreuna la cateva seriale pentru adolescenti. Cu multa vointa din partea mea, las deoparte framantarile acelei zile proaste (dar intai mi le notez in agenda, sub forma de idei, ganduri sau lista cu de facut) si ma bucur de timpul petrecut alaturi de ea. Pentru ca, asa cum voua, cititoarelor blogului meu, vi se pare ca a trecut repede timpul de cand va anuntam ca sunt insarcinata, exact la fel de repede mi s-a parut si mie ca a trecut. Copilul creste in etape, iar fiecare etapa este diferita de cea anterioara. Cand am o zi proasta, imi impun sa nu ratez seara petrecuta cu Ruxandra si sa facem ceva impreuna.
Mai sunt si zile super proaste in care doar zac in pat si abia pot sa ma urnesc sa pun masa sau sa strang una-alta prin casa. Dar zilele astea sunt putine, trec si ele pana la urma si vin zile mai bune si mai frumoase care merita traite la maxim.
Voi cum faceti fata unor astfel de zile?
Va astept raspunsurile prin comentarii, insa pana atunci haideti sa urmarim impreuna noutatile in materie de reviste romanesti de parenting:
1. Ce sarbatorim de Craciun?
Miruna: Cand sarbatoresc eu de Craciun imi place ca vopsim oua de Paste... Adica noi ne sarbatorim pe noi...
Ruxandra: Nasterea lui Isus Cristos.
2. Ce mananca Mos Craciun inainte de a porni la drum sa imparta cadourile? (Ceva ce ii da multa energie)
Miruna: Niste biscuitei si laptic si niste fructe.
Ruxandra: Un fel de mancare, multa, orice, inafara de carnaciori.
3. Care este legatura dintre Mos Craciun si Isus?
Miruna: Mos Crăciun e mai harnic :)) ...nu ma intreba asa ceva ca nu stiu.
Ruxandra: Isus Cristos e o sarbatoare si Mos Craciun nu-i o sarbatoare.
4. Cu ce are nevoie Mos Craciun sa fie ajutat?
Miruna: De spiriduși, sa ii curețe pe reni.
Ruxandra: Sa care cadouri.
5. Ce iti place la bradul de Craciun de anul asta?
Miruna: Imi place steaua.
Ruxandra: Ca l-am impodobit cu totii.
6. Ce crezi ca nu stie Mos Craciun despre tine?
Miruna: Habar n-am; ca m-am dus o data la cumpărături singura si am luat o pâine.
Ruxandra: Ca sunt la gradinita si la ce ora sunt acolo.
7. Care sunt culorile preferate ale lui Mos Craciun?
Miruna: Rosu, alb si albastru.
Ruxandra: Rosu si alb.
8. Ce iti doresti cel mai mult sa faci in noul an 2015? (Cel putin in prima parte a lui)
Miruna: Imi doresc sa ma joc cu părinții mei.
Ruxandra: Imi doresc sa am un an bun, cu sanatate si bucurie si sa am spor la gradinita. Vreau sa colorez, sa pictez si sa ma joc cu plastilina.
9. Ce inseamna "mersul cu colindul" pentru tine?
Miruna: Sa primesc bani.
Ruxandra: Sa urezi un an bun lu' toata lumea.
10. Care este sportul de iarna preferat si de ce?
Miruna: Sa ma dau cu schiurile pentru ca am învățat si mi-e dor.
Ruxandra: Sa ma joc cu zapada si sa fac un om de zapada.
Premisele: Fetele au 5 anisori si au fost intrebate separat, fiecare de catre mama ei, la o saptamana de la inceperea noului an. Ce au spus ele exact asta a fost notat.
Daca aveti si voi micuti vorbareti, puneti-le intrebarile, notati raspunsurile si trimiteti-le sa le postez aici pe blog.
Nu credeam ca o sa-mi placa sa ma joc. Imi place sa colorez si sa pictez, sa fac colaje si sa insir margelute, dar jocurile au farmecul lor. La inceput sunt simplute, adaptate varstei, de tipul aruncatul zarului si parcurgerea unui traseu cu depasirea unor obstacole. Abia cand te joci cu un copilas iti dai seama ca el trebuie sa invete fiecare pas pe care-l are de facut, fiecare regula in parte, nu presupui ca stie ceva de la sine. Cum sa dea cu zarul, cum sa-l citeasca, cum sa parcurga traseul, cum sa nu se supere daca are de ispasit o pedeapsa - toate aceste constituie pasi ce trebuie explicati si repetati. Aici e buba ce mai mare, isi da seama ca e bine cand face pasi inainte in joc si e rau cand da inapoi cateva casute de joc (deci apare tentatia trisarii si a face numai ce-i place).
Avem acasa un joculet pe care Ruxandra l-a invatat pe de rost (nici nu era greu, desenele de pe tabla de joc sunt destul de explicite) si intr-o seara, cand am rugat-o sa joace si partea mea cat eu pregatesc masa, am observat ca oricat i-ar fi cazut pe zar, pionul ei mergea numai inainte si primea recompense, pe cand al meu mergea mai mult inapoi, trecand pe la fiecare pedeapsa. Iar ea era atat de incantata, nici nu am putut sa-i spun ceva. Stia ca stiu ca triseaza, insa tot s-a bucurat de joc, in felul ei.
Apoi am trecut la 
De cand Ruxi e ceva mai maricica si-si poate face singura de treaba cu diverse obiecte (o incurajez sa se joace cu orice nu-i pune in pericol sanatatea si integritatea corporala), am intrat usor-usor in lumea stickerelor, a abtibildurilor si a autocolantelor. Era fascinata de ele de cand am primit unele intr-un magazin ce derula o campanie cu 
Ultimul trend aparut in viata mea este cel al minimanismului spatiului de trait. De fapt, este o obsesie cat se poate de serioasa. Mi-am pus in minte sa reorganizez totul, absolut totul. Sa arunc ce nu-mi trebuie, sa pastrez ce folosesc. Pare simplu, dar nu e. E un proces continuu de triere si recunoastere si acceptare a propriilor nevoi. Si a celor din familie, evident.
Partea buna este ca mi-am dat seama ca am evoluat in ultimii ani, nu mai am aceleasi prioritati, preocupari si idei. Partea grea este sa ma despart cu dificultate de lucrurile stranse de-a lungul timpului, chiar daca nu-mi mai trebuie acum dar eu costat ceva bani. Tehnologia a evoluat, calitatea obiectelor s-a imbunatatit, la fel si designul lor.
Recent am ajuns la capitolul carti si reviste. Daca toate cartile mele sunt aranjate frumos in biblioteca, revistele sunt aruncate in teancuri mai peste tot in casa. Acum am si carti pentru Ruxandra pe care trebuie sa le tin atat ordonate cat si la indemana ei. I-am luat inclusiv carti care sunt peste varsta ei din prezent, dar stiu ca o sa-i placa sa le citeasca in timpul scolii, cand o sa fie pregatita pentru astfel de informatii. Ma refer la volumul 
"Daca n-ai iubi/ N-ai intelege ce inseamna o raza de soare." Sunt versurile unui cantec care nu-mi place in mod deosebit dar care imi aminteste cat de esentiala este iubirea, sub toate formele ei. Si daca unii parinti isi dau copiii la gradinite unde se vorbeste numai engleza sau germana, eu am ales sa o invat pe Ruxi sa se bucure de tot ceea ce este in jurul ei. Sa faca limonada daca are numai lamai si sa invete sa se joace cu orice, chiar si cu un fir de nisip.
Acum are 4 ani si 4 luni aproape si e plina de energie, mai multa decat as fi crezut. Daca de luni pana vineri programul e cam stabilit si nu suporta prea multe abateri, in weekend se dezlantuie spiritul ludic al tuturor membrilor familiei. Toti simtim ca e cazul sa stam cat mai putin in casa, sa iesim si sa ne bucuram de oras sau de natura. Chiar ma gandeam ca ar fi frumos sa mergem in fiecare weekend in alt parc, Bucurestiul are atat de multe ... 
Bine ca am trecut de faza in care Ruxi avea nevoie de tot felul de chestii de bebelus: biberoane, pampers, lapte praf, cereale pentru bebelusi etc etc. Parintii stiu la ce ma refer. Si tentatia sa exagerezi e foarte mare: premisa de la care se pleaca este ca vrei ce-i mai bun pentru copilul tau. In timp, mi-am dat seama ca nu e o premisa prea corecta, cel putin fata de copil. El nu are nevoie de ce-i mai bun, ci de ceea ce-i este necesar unei dezvoltari echilibrate.
In timpul sarcinii si cat a fost Ruxi bebelus mergeam la targurile pentru parinti. Nu ca sa cumparam, ci ca sa aflam care mai sunt noutatile, tendintele, tehnologia pusa la indemana parintilor, ce vrea lumea si ce cauta parintii. Cine e parinte, intelege toata acea agitatie; cine nu este inca ... isi jura ca nu va face ceea ce fac parintii din ziua de azi. Adica cumpara tot felul de gadgeturi ce nici nu existau cu 10 ani in urma, iar cand vine vorba sa-si alinte bebelusul sau sa se joace putin cu el si sa-i explice cate ceva din mediul inconjurator, se dau ocupati si fara inspiratie. 
Cand eram insarcinata si chiar cand era Ruxandra bebelus, nu credeam ca o sa o fac si pe asta: voi ceda rugamintilor copilului de a-i cumpara ceva ce a vazut in reclama de la TV. Dap, am facut-o si pe asta! Si inca cum ...
A vazut reclama la Danonino Plastilino de 100 de ori pe Disney si i s-a parut o mare grozavie. I-am explicat ca e o tactica de marketing sa vanda branzica din borcanase, care oricum nu e mai buna decat ce-i dau eu pentru ca are mult zahar adaugat. Are 4 ani, a inteles cat de cat, insa nu i-a diminuat dorinta.
Asa ca, intr-o zi la cumparaturi, am cedat si am lasat-o sa-si aleaga 2 pachete cu Danonino Plastilino. Una cu o forma si alta cu plastilina. Toata minunea a durat cateva zeci de minute cat s-a jucat cu ele la restaurant cand am mancat, urmand sa fie uitate apoi in cutia cu jucarii. Branzica am mancat-o eu pentru ca i-am spus ca are prea mult zahar pentru ea. 
1. Cine este Dumnezeu?
Ruxi: Este Doamne-Doamne.
Miru: Este o fiinta care ne creaza.
2. Ce faceai tu inainte de a avea mami si tati?
Ruxi: Eram in burtica.
Miru: Nu eram inainte.
3. Ce sport iti place?
Ruxi: Ea dansez.
Miru: Gimnastica.
4. Ti-ar placea sa fii baietel? De ce?
Ruxi: Nu. Pentru ca eu sunt fetita si nu mai pot sa fiu baietel.
Miru: Nu. Ca-mi place sa fiu fetita.
5. Ca cine ti-ar placea sa fii cand o sa fii mare? 
Imi amintesc cu drag de perioada in care am fost insarcinata. Nu pentru ca m-am simtit speciala ci pentru ca m-am simtit bine, impacata cu mine. E si o anumita doza de stres in perioada aia, dar un stres placut.
Momentele cele mai frumoase erau cele in care mergeam la ecografia cu 
1. Care sunt animalele tale preferate?
Miru: pisica si catelul
Ruxi: elefantul si girafa
2. Ce vrei sa faci in vacanta de vara?
Miru: Vreau sa ma joc.
Ruxi: Sa fac picnic.
Miru: Si mie imi place sa fac picnic.
3. Ce inseamna sa fii indragostit? Esti indragostita de cineva? De cine?
Miru: Inseamna sa fii iubit. Sunt indragostita de Stefan, verisorul Mariei.
Ruxi: Sa iubesti. Da, de Stef, prietenul nostru de la revelion.
4. Ce nu stii sa faci si vrei sa inveti?
Miru: Ce este un cal in gunoi.
Ruxi: Sa citesc. 
1. Care anotimp iti place mai mult?
Ruxi: Vara pentru ca sunt frunze in copaci.
Miru: Iarna pentru ca e zapada si facem bulgari si mergem la patinaj.
2. Care e culoarea ta preferata?
Ruxi: roz si mov
Miru: roz si mov
3. Care e mancarea ta preferata?
Ruxi: orez cu carnita
Miru: snitel
4. Care sunt legumele si fructele tale preferate?
Ruxi: marul, para, strugurii, castravetele, rosiile, vinetele si ardeii
Miru: marul, para, inghetata si mierea 
Lumea parintilor este o lume total diferita de cea a cuplurilor fara copii. Nu este un lucru bun sau rau, ci un fapt din viata. Cand esti parinte vezi lucrurile altfel, ajung la urechile tale alte informatii. De aceea mi-a atras atentia concursul pentru copii organizat de Toyota, Dream Car Art Contest. Este vorba de un concurs pentru copiii cu varsta pana in 15 ani carora le place sa-si transpuna prin desen roadele imaginatiei, adica cum isi imagineaza ei ca va fi masina pe care o vor conduce cand vor fi oameni mari, aka masina visurilor lor. Concursul se desfasoara la nivel national si international si are ca premiu o vizita in Japonia, toate costurile fiind suportate de catre Toyota Motor Corporation.
Sunt mamica de fetita si pot sa va spun ca nu prea e atrasa de masini. Cand facem impreuna curatenie prin jucariile ei, mai alege cate o masinuta pe care sa o dea vreunui baietel de la gradinita care-i este drag. Am observat ca a ajuns la varsta la care imparte totul in roz si albastru, in lucruri pentru fetite si altele pentru baietei; nu stiu de ce face asta, poate o ajuta sa vada lumea mai structurata, in termeni mai clari. 
Cartile ... cine nu le iubeste? Sunt atat de multe carti pe care vreau sa le citesc, am atatea liste facute pe diverse site-uri incat ... nu ajung sa citesc niciuna. E mai usor sa-mi cumpar cartile dorite decat sa-mi fac timp pentru ele sa le citesc. Adica mi-e mai usor sa cheltui bani decat sa-mi gestionez timpul. E normal asta? Se pare ca da, in societatea in care traim. Insa nu pot da vina pe vremuri ci doar pe mine - alegerile le fac doar eu.
Ca sa fiu sigura ca ma apuc de citit, mi-am luat carti numai una si una. De exemplu, intreaga serie Melania Lupu scrisa de Rodica Ojog-Brasoveanu dar si seria Hunger Games, in engleza. Am vazut primul film din serie si mi-a placut mult. Nu ma atrag deloc cartile sau filmele cu vampiri, insa restul de aventuri si planuri inteligente da. 
Dupa cum stiu cititoarele blogului meu, am o fetita care in Decembrie anul asta implineste 4 ani. E o varsta asa de frumoasa ca mi-ar placea si mie sa o retraiesc. Ruxi seamana tatalui ei, in multe privinte, inclusiv pasiunea pentru calatorii. O luam cu noi peste tot pentru ca asa ni se pare firesc. Si pentru ca, pana acum, a ajutat-o mult in dezvoltare.
Pentru plimbarile noastre cu masina prin tara scaunul de masina a fost esential. Au fost si momente cand a protestat: ba ca nu vrea in scaun pentru ca nu vede bine pe geam, ba ca vrea la mine in brate sa vada cum conduce tati, ba ca sa nu o leg pentru ca vrea sa se foiasca. Insa s-a & ne-am speriat de cateva ori, suficient de tare cat sa inteleaga singura ca este in siguranta in scaunul ei, care este special pentru copii ca ea. Acum nu mai zice nimic, se aseaza singura :) .
Zilele trecute ma uitam dupa 
A inceput febra cu inceputul anului scolar. Se pare ca e o adevarata nebunie pentru parinti. O gramada de pregatiri, de calcule, de cheltuieli. Nu e si cazul nostru, suntem inca cu gradinita. Dar nu pot sa fiu indiferenta la toate campaniile din jurul meu.
Mai sunt 2 saptamani pana la inceperea noului an scolar si forfoteala a inceput. Nu stiu cum o sa fim noi cand va veni momentul ca Ruxi sa mearga la scoala, dar sper sa nu o luam razna cu pregatirile si cheltuielile.
Ma gandesc ca inceputul clasei I e cel mai stresant dintre toate. Atunci e trecerea cea mai mare, de la joaca de la gradi, la lucrurile serioase si temele de la scoala. E o schimbare radicala in atitudine si program. 
Ma gandeam zilele trecute ... nu am nicio rochie de lux in garderoba. Ceva care sa le faca pe femei sa suspine cand vad eticheta. Ca pe barbati sigur nu-i intereseaza etichetele; decat pe unii, probabil, care stiu ce inseamna pretul hainelor si care te si judeca dupa ele.
Ma uitam si pe net si in magazine, si as avea de unde alege. De fapt, in ziua de azi, bani sa ai, ca in materie de haine, accesorii si cosmetice chiar ai ce sa-ti iei. Si de cand cu shopping-ul online ... cardul e limita. Si ocaziile sa le folosesti. Pentru ca daca nu ai ocazii (si nu ma refer la cele festive), nu are rost sa investesti in prea multe lucruri de lux.
Din categoria 
Tablou din viitor: impreuna cu fetita mea, Ruxandra, descopar tainele croitoriei si bucuria de a-ti crea singur o piesa vestimentara sau de a-ti infrumuseta un tricou vechi. N-as putea spune ca suntem pasionate de moda, desi mie imi place sa ma imbrac frumos iar ea adora sa probeze rochite si fustite cu care sa se invarta in fata oglinzii.
Premisele traditiei:
