10
2022
Fac sport la sală de mai bine de 10 ani și am observat că există o legătură strânsă între suferința psihologică, intimă și disponibilitatea de a rezista/ tolera greutatea antrenamentului. Există și alte motive și motivații pentru care lumea merge la sală iar eliberarea stresului și scăparea temporară de suferința emoțională sunt doar două dintre ele.
Cu cât suferința emoțională este mai mare, cu atât crește toleranța la efort fizic. Sportul și efortul fizic ajută la echilibrarea hormonală a stresului, schimbă focusul de la minte la corp. Suferința emoțională (probleme în cuplu, cu părinții, cu munca, cu banii, cu sănătatea, cu copiii etc) nu poate fi oprită la cerere, însă efortul fizic da - când simți că nu mai poți, te oprești și te odihnești puțin apoi reiei exercițiul.
Nu știi când ieși dintr-o suferință emoțională decât atunci când ai puterea să privești în urmă, când realizezi că o feliuță din viața ta s-a schimbat ireversibil. Pe când la sală poți vedea progresul săptămânal, faci exercițiile cu mai multă ușurință și chiar bucurie, primești complimente și aprecieri pentru că progresul tău este vizibil.
Așadar, lăsați în pace oamenii care trag tare la sală, care vor un pic mai mult, un pic mai greu de la o săptămână la alta. Pentru ele este terapie, atât pentru suflet cât și pentru corp, se încarcă cu emoții pozitive pentru o oră de antrenament. Ele preferă să le curgă muzica prin vene decât furia și neputința. Ele preferă să vadă că pot face ceva practic, concret pentru ele decât să simtă iar că înoată în aceeași mocirlă ce pare fără scăpare. Aceste persoane nu sunt mari sportive, nu-și doresc vreo performanță sau laudă ci cu totul altceva: să-și elibereze mintea de stresul cotidian și să se focuseze doar pe efortul corpului. Da, pentru unele persoane, sportul la sală este ca o meditație: mintea este doar acolo, în prezent, atentă la mișcări și rimt și respirație.
Pentru persoanele ce vin la sală să scape pentru câteva ore de suferința emoțională, porecle precum ”soldățel” și glume precum ”E plin în sală, mai bine rămâi la aparate” dor foarte tare, chiar dacă nu se vede (este tot o formă de bullying). O astfel de respingere/ marginalizare doare, chiar dacă este spusă pe un ton de glumă, căci reprezintă încă o greutate pusă pe talerul durerii emoționale. Și nu știi niciodată când acest taler devine insuportabil de dus. Uneori, este suficientă o pană pentru a apleca talerul până la pământ. #theend
Dar știi ce? Aceste persoane ce aleg beneficiile efortului fizic în locul efortului de a înota în mocirla durerii emoționale nu se vor opri din a face acestă terapie prin sport. Pentru că au nevoie de ea și nu le interesează neputința/ dezinteresul altora de a face o flotare în plus, o fandare în plus, o flexare în plus. Pentru că sportul este, pentru ele, balsam pentru suflet, în timp ce pentru altele este doar un motiv de a mai pleca de acasă și a-și umple cu ceva orele după-amiezii.
Dacă soarele strălucește prea puternic pentru tine, pune-ți ochelarii, nu cere soarelui să se ascundă după un nor.
Am mare respect pentru persoanele care nu renunță. Care continuă să meargă pe drumul ales până decid singure că e cazul să schimbe direcția.
Unul dintre sutele de motive pentru care mergem la sală este să ieșim din zona de confort, să facem un pic mai mult decât credem că putem. Iar antrenorul este acolo să ne ajute prin încurajări și corectări de poziție și stabilire de ritm.
Una dintre lecțiile învățate la ora de sport este că nimeni nu va face efortul în locul nostru. Dar și că nu suntem singuri în acestă muncă și că nu e necesar să facem totul deodată.
Instructoarea mea de yoga, Andreea, a avut inspiratia sa organizeze pentru a doua oara o provocare de 30 de zile cu plank-uri. Provocarea a fost gandita in asa fel incat si incepatorii, cei mai nepriceputi si neinitiati in ale efortului fizic constant, sa nu fie descurajati si sa inregistreze progrese, oricat de mici, zi dupa zi.
Provocarea a avut loc pe un grup privat de WhatsApp; am fost peste 50 de participanti, din care cunoasteam personal doar o mana de oameni ce practica yoga alaturi de mine la studioul Andreei. Restul oamenilor, si femei si barbati, erau total straini si nu stiam ce si cat pot in legatura cu provocarea asta. Rezultatul a fost peste asteptarile mele: ne-am motivat si ne-am incurajat cum am stiut noi mai bine, desi nu ne cunosteam deloc intre noi.
Iata concluziile mele dupa 30 de zile de plank-uri (aproape) zilnice:
== orice forma de sport, oricat de lejera sau redusa ca durata, este excelenta pentru trup si stare de spirit
== plank-urile facute dimineata sunt mai placute, mai usor de facut, mai eficiente decat cele facute seara
== cateva minute de plank-uri corect facute dimineata (cu 1 minut de incalzire la inceput si 2-3 minute de relaxare la final) reprezinta prima victorie importanta a zilei. Iar asta nu e putin lucru!
== prin practica poti ajunge sa faci exercitiile chiar si cand nu ai chef, cand crezi ca esti prea obosit(a) sau racit(a)
== am pornit de la 3 minute de plank-uri, diverse pozitii si pauze de 10 secunde intre ele, si am ajuns la 5 minute de plank-uri cu doar cateva secunde pauza intre ele (pauzele de relaxare erau mai mult pentru psihic)
== orice efort constant aduce in timp rezultate. Atat in sport cat si in viata cotidiana.
== copiii vad, copiii imita. Cei mici din casa m-au vazut ca fac plank-uri si au incercat si ei. Nu le-a placut ideea de a o face in fiecare zi (li se pare apasator, ca o obligatie), insa eu nu i-am fortat in nicio directie; ii anuntam ca ma apuc de facut, ca sa nu ma mai strige si sa ma lase in pace; inevitabil, ei veneau sa vada ce fac (sau sa o vada pe Andreea in video ori cainele ei ... nici nu stiu sigur).
== plank-urile pot fi facute oriunde: si intr-o camera de hotel si intr-un colt de aeroport (am vazut asta cu ochii mei) si langa un perete liber dintr-un birou aglomerat. Vorba aia: unde e vointa, se gasesc solutii.
== intr-un grup nu conteaza cat de sportiv sau de fit sunt membrii lui; fiecare isi gaseste ritmul propriu.
== daca intr-o zi pur si simplu nu am avut energie sa le fac (cu totii stim cum se simt racelile de primavara) nu a cazut cerul pe mine si nici nu s-a intamplat vreo tragedie. Mai e si maine o zi!
== exercitiile sunt mult mai usor de facut impreuna cu cineva care le face in acelasi timp cu tine. Am mai participat la o provocare in care faceam singura exercitiile programate si nu era la fel de placut, ba chiar plictisitor.
== in 30 de zile se pot intampla multe: mi-am luxat un tendon la umar, am fost la un botez si la o inmormantare, a inceput Postul Pastelui, unii din grup s-au certat si s-au impacat, ne-am starnit apetitul pentru sucuri proaspat stoarse si smoothie-uri de dimineata si multe altele.
== dupa 30 de zile de executat exercitiul plansa, corpul nu este transformat radical (o mare miciuna) si nici rezultatele nu sunt uimitoare (alta gogomanie). Beneficiile sunt cu totul altele, atat la nivel de corp cat si de minte, insa cresterea este progresiva, cu pasi mici si fermi. Nimeni nu mai este acceasi persoana dupa ce trece prin aceasta provocare insa nimeni nu se transforma in Jennifer Lopez.
Acum ca totul s-a terminat, imi cam lipseste exercitiul zilnic si compania celor din grup.
Sper sa mai fie astfel de provocari la care voi participa cu siguranta. Daca te intereseaza, urmareste blogul (prin 
De mult timp imi doream sa organizez pentru voi o serie de concursuri. Facute de mine, fara sponsori (daca nu apar intre timp) si cu unicul scop de a va recompensa pe voi, cititoarele blogului. Dar si ca sa ne mai amuzam, caci asa merge treaba mai bine.
Asadar, vin catre voi cu primul concurs din aceasta serie. Sper sa va placa premiul si sa participati cu placere. Pe langa raspunsul la concurs, va incurajez sa comentati si la raspunsurile altor participante (doar sa specificati acest lucru); e constructiv sa ne spunem parerea, chiar si atunci cand nu suntem de acord.
Premiul:
(este cel din poza de mai sus)
- o poza din colectia sotului meu (fotograf semi-profesionist, semi-amator dar cu siguranta pasionat)
- cartea Prea multa fericire de Alice Munro
- masca pentru ten normal si mixt Freeman Feeling Beautiful cu argila, avocado si ovaz (15ml)
- cutie cu praline Heidi Bouquet cu ciocolata amaruie si cirese confiate
- anti-perspirant B.U. in action Active Release (50 ml)
- crema pentru dus B.U. in action cu lamaie si vanilie (50 ml)
Provocarea:
Pentru a intra in concurs, este necesar sa raspunzi la urmatoarea intrebare:
"La ce te gandesti cand auzi despre Yoga?"
Nu exista raspuns corect sau gresit la aceasta intrebare, doar parerea ta sincera si reala.
Termenul Limita:
Termenul limita pentru participarea la acest concurs este Joi 24 Mai 2018 ora 23:59.
Anuntarea Castigatoarei:
Castigatoarea o aleg eu, pe baza raspunsului dat. Voi aprecia onestitatea si deschiderea, chiar daca parerea este pozitiva sau negativa.
Voi anunta castigatoarea aici pe blog, in cursul zilei de Vineri, 25 Mai.
Urmeaza apoi sa iau legatura cu ea prin e-mail si sa stabilim detaliile pentru curier.
Da de veste:
Crezi ca ai prietene sau colege care s-ar bucura sa afle de acest concurs? Trimite-le link-ul si eu le astept cu bratele deschise (foloseste din butoanele de mai jos).
Mult succes tuturor! :)>-
Pe vremea cand eram pustoaica, se purtau foarte mult treningurile. Iti mai aduci aminte? Toti din familie aveam un trening bun pe care il purtam cand ieseam seara la mare sa ne plimbam pe promenada sau cand mergeam la munte cu masina ori la picnicul de duminica. Ce vremuri! Sincer, credeam ca treningurile au disparut de tot, ca nimeni nu le mai poarta si nu le mai vinde.
Asta pana cand, dupa cum ma stiti cu pasiunea pentru sport, am inceput sa-mi caut ceva dragut, vesel, modern. Am cautat direct pe site-urile din strainatate, convinsa ca in Romania nu gasesc nimic frumos. M-am orientat gresit! Am dat o cautare, de curiozitate, pentru trening dama si am dat peste 
Iarna, tot sufletul romanesc merge la si pe munte, caci avem munti din belsug. Cine nu merge la ski sau snowboarding, merge macar la un biet sanius sau sa caste gura la altii. Pentru mine, sporturile de iarna nu ma atrag atat de mult, ma rezum la sanius. Si la vin fiert, evident!
Dar sa revin la promisiunea din titlul articolului - m-am interesat pentru voi ce este de facut pentru a arata sic si cool pe partiile inzapezite. Dar si inafara lor, caci distractia continua si dupa ce intervine oboseala fizica (imi amintesc ce dulce este somnul de pranz dupa cateva ture de derdelus si o bataie cu bulgari).
Asadar, inainte de a face bagajul pentru mini vacanta la munte, iata cateva sfaturi lejere dar importante:
Conteaza baza. Nu trebuie sa arati ca o gogoasa. Echipamentul de ski nu trebuie sa arate voluminos - daca alegi materiale si croieli moderne, nu ai nevoie de prea multe straturi. Randul de haine ce atinge direct pielea trebuie sa fie foarte aerodinamic si in stil profesionist.
O culoare vibranta arata pefect pe pista. Mai ales ca fundalul este alb-stralucitor! Daca o sa iesi din cabana, o sa dai de ceva noroi, asa ca gandeste-te la culorile pe care le vei purta. Nuantele tari din acest an sunt izbitoare si practice.
Ceea ce porti pe partie e doar jumatate din poveste. Pentru o garderoba apre-ski cu stil, alege piese simple cu detalii care spun o poveste. Iti sugerez pantaloni skinny de piele, pulovere, jachete si saluri elaborat impletite, un 
Personalizat inseamna individualizat. Inseamna ca ma reprezinsta pe mine si imi place (,poate, numai) mie. Inseamna ca eu am ales tricoul sau geanta si mesajul care vreau sa fie imprimat. Poate nu e un mesaj, e o poza, un simbol, un blazon sau doar initialele. Decat sa ma tatuez, mai bine imi personalizez cateva obiecte pe care le port cu mine cel mai des, cum ar fi brelocul, cana pentru cafea si geanta de laptop. Tatuajul este, de cele mai multe ori, micut si ascuns privirii (in societatea romaneasca inca mai primesti priviri chioras pe acest subiect), pe cand un mesaj personalizat incepe sa spuna un capitol din povestea ta fara ca tu sa spui/faci prea multe.
Eu vreau sa ma apuc de alergat de mult timp, insa nu am cu cine sa fac echipa. Singura nu-mi place! Ma gandeam sa imi fac 
Sa presupunem ca exista un singur lucru pe care fiecare cetatean roman il poate face pentru ca aceasta tara sa fie mult mai frumoasa si civilizata si sa isi atinga cat de cat potentialul. Un singur lucru pe care sa-l facem cu totii, dar cu placere!
Sa lasam la o parte taxele si impozitele, vedetele de televiziune si galceava politicienilor si timp de un an, cel putin dar poate mai mult, sa iesim in fiecare weekend in parc cu cei mici din familie si sa ne jucam cot la cot cu ei. Cine nu are copii sau nepoti, poate imprumuta de la vecini, prieteni sau rude dar cel mai bine poate iesi alaturi de familiile care au copii.
Aceasta sa devina regula de aur a societatii romanesti: ne petrecem timpul liber impreuna cu familia, practicam jocuri in aer liber atat cat ne permite vremea (putem si sa o invingem, nu se supara nimeni) si incercam sa ne simtim cat mai bine. Cred ca dupa 1-2 luni s-ar vedea deja imbunatatiri, mai ales in starea de spirit a copiilor care sunt super incantati cand vad ca si mami si tati se dau cu trotineta (da, exista si variante pentru adulti, le-am vazut eu prin parc).
Si apoi urmeaza regulile de argint: nu trebuie sa te compari cu alti copii, care poate au 
Sunt microbist, dar mă tratez (2013) este un film belgian care rulează în această lună pe canalul Cinemax. O comedie cu o poveste de dragoste, în care Milou (David Murgia), un instructor auto dependent de fotbal, o întâlnește pe blonda Martine.
Microbistul, suporter al echipei Standard Liege, încearcă fără prea mare succes să se trateze de acest gen (hilar) de dependență cu ajutorul sentimentelor frumoase. În cele din urmă doar fotbalul poate ieși din TV să-l mai salveze, după care ajunge să-și ajute la rândul său prietenii, prilejuind un dialog savuros, ca-ntre fete.
- Nu uita: fără fotbal! Și bucură-te de fiecare zi... dacă urmezi sfaturile astea, n-are de ce să-ți fie frică.
- Merci. Je t`aime, Milou.
- Și eu... O să te iubesc până ce-o s-ajungi să te iubești singur!
P.S. Acest film va este recomandat de Marius, care prezintă 
Ii admir pe cei dispusi sa-si sacrifice timpul ramas dupa serviciu pentru a vinde pe net diverse lucruri de care nu mai au nevoie. Am fost si eu pusa in situatia asta si m-am lasat repede pagubasa pentru ca pur si simplu era prea mult de munca. Sigur, in esenta procesul este simplu, dar se lungeste destul de mult si, in calitate de vanzator, trebuie sa depui efort considerabil pentru a fi credibil si convingator. Am renuntat la a vinde produsele, le-am dus la reciclat si m-am bucurat ca am scapat de ele in doi timpi si trei miscari. Libertatea pe care am simtit-o ca am rezolvat o treaba destul de repede m-a bucurat, desi o mica-mica parte din mine se intreba cum ar fi fost sa fi castigat un banut de pe urma acestei libertati. Daca ma straduiam mai mult si nu alegeam calea cea mai usoara ...
Pe de alta parte, daca 
Dupa cum ma stiti, sunt o persoana sportiva. Imi place miscarea, imi plac provocarile sportive si de mult visez sa particip la un maraton dar singura nu ma pot urni si nici nu am cu cine sa fac echipa. Dar cand vine vorba de combinatia dintre iarna si sport ... mai bine stau sub paturica mea. Nu stiu de ce, dar frigul imi anuleaza orice chef de a face sport in natura.
Asta pana cand am fost la sanius dupa Craciun. Fiica-mea cu jumatate de gura zicea ca vrea, cu cealalta ca nu, ca ii este teama. Si uite asa ne-am strans vreo 3 familii cu copiii si am pornit spre sanius. Partea cea mai buna a fost ca am nimerit o zi superba, cu soare si fara pic de ger, desi iti inghetau picioarele daca stateai locului. Partea si mai buna a fost ca am luat 
Iarna, toti romanii merg la ski. Cel putin asa ai crede daca vizitezi statiunile noastre montane cand sunt pline de zapada. E chiar frumos, lumea e relaxata si e multa agitatie, cam ca la Mamaia in August. Miroase a vin fiert si a sandwichuri cu carnati, cel putin in aerul care vine spre mine.
Dar daca nu-ti place atmosfera de la noi sau bataia pe locurile de parcare aproape de partie, poti cauta 
Eu nu-mi aduc aminte sa fi schiat cand eram mica. Daca o intreb pe mama, o sa-mi zica ca am facut o gramada de chestii si ca am avut destule lucruri, insa eu nu-mi amintesc de toate. Dar de schiat chiar nu, desi ... pe atunci erau niste schiuri mici, galbene, din plastic, scurte, fara bete, cu care mai mult alunecam pe zapada de pe strada decat pe vreo partie. Pe partie ne dadeam numai cu saniuta.
Acum sporturile de iarna sunt mult mai bine organizate si se gasesc multe accesorii necesare practicarii lor in conditii de siguranta. Caci siguranta e pe primul loc, nu? Apoi urmeaza distractia.
Daca Ruxandra vrea sa se apuce de schiat, voi putea sa-i iau chiar 
"Daca n-ai iubi/ N-ai intelege ce inseamna o raza de soare." Sunt versurile unui cantec care nu-mi place in mod deosebit dar care imi aminteste cat de esentiala este iubirea, sub toate formele ei. Si daca unii parinti isi dau copiii la gradinite unde se vorbeste numai engleza sau germana, eu am ales sa o invat pe Ruxi sa se bucure de tot ceea ce este in jurul ei. Sa faca limonada daca are numai lamai si sa invete sa se joace cu orice, chiar si cu un fir de nisip.
Acum are 4 ani si 4 luni aproape si e plina de energie, mai multa decat as fi crezut. Daca de luni pana vineri programul e cam stabilit si nu suporta prea multe abateri, in weekend se dezlantuie spiritul ludic al tuturor membrilor familiei. Toti simtim ca e cazul sa stam cat mai putin in casa, sa iesim si sa ne bucuram de oras sau de natura. Chiar ma gandeam ca ar fi frumos sa mergem in fiecare weekend in alt parc, Bucurestiul are atat de multe ... 
[poll id=116]
Va spuneam ca s-ar putea sa ne apucam toti trei de petrecut weekendurile pe bicicleta. Chiar ar fi frumos sa devenim mai sportivi, ca in tarile nordice. Pentru Ruxi mi-ar placea totusi o tricicleta. Ma uitam in 
Dupa cum va mai ziceam, nu stiu sa merg pe bicicleta. Adica am invatat cu ceva timp in urma, insa totul s-a terminat cu mine intrand cu tot cu bicicleta intr-un morman de fiare (sau era o schela de constructii?) si o minunata internare in spital datorita unei crize de apendicita de toata frumusetea. Nu m-am speriat prea tare, dar am decis ca ... nu stiu sa merg pe bicicleta si asa ramane.
Acum ca Ruxi a crescut si e momentul pentru activitati mai diverse in parc, s-a terminat cu impinsul ratustei cu roti si taraitul masinutei cu jucarele. E cazul sa trecem la role, tricicleta, trotineta si bicicleta. Ne-am jucat putin cu bicicletele altor copii si ne-am dat seama ca Ruxi poate, stie si vrea sa mearga pe bicicleta. Deci primavara asta va aduce schimbari in acest sens. 
Fetelor, va tenteaza un sport extrem? Sau poate nu un sport, ci macar o experienta extrema? Sau poate nu extrema, dar macar deosebita? Pe mine da, chiar ma gandeam la asta in ultima vreme. Vine vremea buna, weekendurile petrecute in casa nu sunt tentante ...
De exemplu, as face rafting, as sari cu parasuta (insotita de cineva experimentat), sau as calatori putin cu balonul cu aer cald. Sigur ca mi-e teama pentru toate astea dar, cu putina pregatire inainte, mi-as face si curaj. In plus, sunt lucruri pe care le faci o singura data in viata. Sa nu credeti ca sunt prea curajoasa; nu sunt, nici macar nu stiu sa merg pe bicicleta. Dar imi place sportul in general, miscarea in special si mai ales starea de bine pe care o simt dupa. V-am spus ca 