28
2015

Nu credeam ca o sa ajung vreodata sa-mi placa sa ma joc cu jocuri de copii. Dar uite ca o fac, nu ca sa ii arat neaparat copilului cum se face, ci pentru ca vreau sa stiu pe ce anume am dat banii, daca ii place si daca merita cultivat acest tip de joc. Orice ii cumpar sau primeste, trece intai prin mainile mele sau ale sotului, ca sa ne lamurim despre ce este vorba. Si, una peste alta, ajung sa ma acapareze jocul, sa imi placa si sa o antrenez si pe fetita. Ce-i drept, daca mie nu-mi place, imi este greu sa ii transmit ei bucuria de a se juca cu el. Asa am patit cu un joc cu paiete, care pur si simplu nu m-a prins intr-un moment bun in care sa am rabdare sa lipesc paiata langa paiata si sa umplem un tablou cu flori.
Alta a fost situatia cand ne-am jucat cu ultimul Lego Friends primit cadou. Desi piesele sunt micute (unele chiar minuscule), am fost surprinsa de ingeniozitatea intregului ansamblu. Nu degeaba sunt cel mai tare brand de jocuri de asamblat piese, au niste scene foarte frumoase, gandite in cele mai mici detalii. Si fetitei ii plac, desi inca mi se par prea mici piesele pentru manutele ei. Ma roaga sa o ajut acolo unde chiar nu poate potrivi piesele si atunci profit de ocazie sa o intreb ce-i place la joc, care-s piesele ei preferate si daca ii place de eroina.
Cand insa vine vorba de jocurile cu puzzle, imi place mult ca este foarte entuziasmata si se avanta sa-l faca. O vad cum se concentreaza, cum ii place sa caute piese si incearca sa potriveasca piesele. O las sa-si bata capul singura si o ajut numai dupa ce ma striga ea. Chiar si asa, ii dau cateva sugestii, ii gasesc 1-2 piese si o las pe ea sa continue.
Am observat ca exista chiar si un hobby legat de puzzle, pentru adulti, insa cu mult mai multe piese, de la cateva sute la o mie si ceva. Unele puzzle-uri pot fi inramate ca si tablouri, reprezentand opere celebre are unor artisti renumiti: Paul Gauguin, Caravaggio sau Antoon Van Dyck. Vezi pe Noriel cat de multe modele de puzzle-uri au aparut.
Tu ce hobby ai?


Sunt curioasa ce parere au domnii despre epilatul doamnelor. Mai bine spus, ce stiu ei despre epilat. As intreba vreo 30 de domni, din diverse paturi sociale si varste, sa vedem si noi ce imagine si-au format ei. Aparatele de epilat sunt disponibile la vanzare in magazine, la vedere, oricine poate pune mana pe ele sa vada despre ce este vorba. Cu prima ocazie voi face un astfel de chestionar, sa vedem ce iese. Caut raspunsuri sincere, sub umbrela anonimatului.
Si advertorialele despre lansari de noi produse destinate epilatului sunt la indemana oricui, le pot citi chiar si domnii, macar de curiozitate. Ultimele noutati din domeniu sunt sistemele IPL (lumina intens pulsata). Philips a lansat de curand cateva modele din aceste aparate, considerate cea mai eficienta si minunata solutie pentru a preveni reaparitia parului pe corp. Cum functioneaza: Philips Lumea aplica impulsuri delicate de lumina la radacina parului. In consecinta, parul cade in mod natural, iar cresterea parului este inhibata. Repetarea regulata a acestui tratament va pastra 
Ma gandeam sa-ti fac cadou un ceas de mana. Cu siguranta ai cateva exemplare, nu reprezinta tocmai un bun de lux, insa cred ca a venit momentul pentru ceva nou si interesant.
Ce fel de model iti place? Din ce material sa fie cureaua: silicon, piele, plastic, textil sau o combinatie de materiale? De exemplu, 
Ikea si-a facut timp si a intrebat bucurestenii cum arata diminetile lor. Nu ca i-ar pasa in mod deosebit, insa pentru ca vrea sa stie ce sa le ofere prin produsele din magazinul sau. Dincolo de motive, cifrele adunate intereseaza pe oricine care vrea sa stie ce face vecinul din ograda alaturata.
Sincer, si eu sunt curioasa cum isi petrec diminetile oamenii pe care-i admir, care ma inspira, inclusiv cititoarele blogului meu. Asadar, va intreb, cum arata diminetile voastre? Si plusez putin: cum ati vrea sa arate, la modul ideal? Asteptand raspunsurile voastre, va dau cateva date din vecini:
53% dintre bucuresteni cred ca este important sa isi ia cateva minute dimineata pentru a reflecta asupra zilei care urmeaza, insa doar 15% fac acest lucru (e un obicei foarte bun!). Cele mai intalnite activitati asociate cu meditatia sunt dusul (39%) si ascultatul muzicii (36%). Eu nu pot sa fac dus dimineata, am un intreg ritual pe care l-as scurta drastic daca as face dusul dimineata si nu seara. In plus, nu ma pot baga la somn fara sa spal de pe corp toata oboseala si mizeria de peste zi, fara sa ma simt parfumata si proaspata in pijamaua curata. Cand 
Somnul nu este o optiune, insa calitatea lui da. Pentru ca depinde de noi sa ne asiguram ca avem conditiile necesare unui somn odihnitor. Caci da, somnul nu este neaparat odihnitor, te poti trezi mai obosit decat te-ai culcat. Si nici nu este un lucru pe care sa-l inveti de la altii pentru ca stilurile de somn si gusturile in ale odihnei difera de la un individ la altul, chiar in cadrul aceleasi familii.
Sa presupunem ca vrei sa schimbi perna. Intai pornesti de la ceea ce te deranjeaza - forma?, marimea?, compozitia? - si vezi care sunt restul optiunilor din magazine. Vad ca pernele cu puf de gasca sunt cautate, dar si cele umplute cu matase, desi nu am auzit de asta pana acum. Si 
Ador marea! Nu pot concepe sa vina sezonul estival si sa nu merg la mare de cateva ori (daca ar fi dupa mine si nu dupa buget, as petrece acolo aproape fiecare weekend). Daca se intampla sa fie si departe de casa, cu atat mai bine, prilej de plimbare si vizitat locuri interesante. Sunt fascinata sa descopar cum oameni de pe alte meleaguri fac lucruri diferit fata de noi, de unde isi trag puterea de a trece peste obstacolele puse de timp, spatiu si loc.
Candva, visam sa adun la un loc toate obiceiurile bune din lume, toate exemplele de "go an extra mile" insa mi-am dat seama ca efortul este inutil. Mult mai important este ce face fiecare cu viata lui, adica forta prin care aduce toate acele obiceiuri bune in viata de zi cu zi. Caci asta conteaza, viata de zi cu zi, fiecare picatura pura si clara ce umple paharul.
Asadar, vacantele la mare ma umplu de energie pozitiva, chiar si atunci cand mergem pe 
Era o perioada in care imi doream sa stau la casa. Era imediat dupa facultate, ani in care visele ajung pana sus la cer si mi se parea ca pot face chiar orice pe lumea asta. Apoi am locuit impreuna cu viitorul sot si am inteles exact ce inseamna sa tii o casa, sa faci tot ce trebuie in ea si sa fii multumita de locul in care traiesti. Si dintr-o data nu mi-am mai dorit camere imense, multe la numar si perfect decorate. Mi-am dorit o casa in care sa-mi placa sa revin de fiecare data din vacanta, sa o pot intretine singura si sa fie usor de redecorat (stiti voi, mici schimbari pe ici pe colo, din cand in cand).
Apoi au aparut ansamblurile rezidentiale si toata piata imobiliara s-a schimbat. Din cate am citit, cele mai cautate sunt 
Avem ceasuri peste tot, de la bordul masinii (sau aparatul de taxat cardul de RATB) pana la electrocasnice. Si eu port ceas peste tot, mai putin in sala de aerobic, caci ma tenteaza sa ma uit prea des la el si nu vreau sa-mi fac din asta un obicei urat. Cred ca oricine poate spune in fiecare moment al zilei cam cat este ceasul, nu asta este problema pe care o rezolvam purtand ceas. Suntem mereu intr-o cursa contra cronometru, deci este imposibil sa nu stim cat este ceasul la un moment dat.
Totusi, ceasul de la mana si-a depasit de mult utilitatea si a devenit un simbol al relatiei noastre cu timpul. Ne trebuie si cronometru pentru partidele de alergat prin parc? Sau poate vrem sa stim ora in diferite colturi ale lumii. Cele mai interesante sunt ceasurile cu cadran neinscriptionat, cum este 
Pe 14 Martie, chiar cu o zi inainte de ziua mea de nastere, m-am gandit sa-mi fac un cadou. Doar pentru mine, fara familie si prieteni. Poate vi se pare un gest egoist, insa ati observat ca ma tot plang ca nu am timp de una si de alta. Acum le las pe toate balta si imi fac timp, intr-o zi de sambata, sa-mi pun gandurile in ordine prin participarea la un seminar intitulat O ZI DE FEMINITATE.
Invitatia am primit-o exact cand planuiam sa plec intr-o scurta vacanta de ziua mea sau sa organizez o petrecere la un restaurant pentru prieteni si familie. Apoi m-am gandit mai bine si mi-am zis: de ce sa nu-mi ofer singura cadou un seminar care sa ma ajute sa revin pe drumul cel bun, sa ma re-echilibrez, sa ma energizez si sa faca lumina asupra conceptului de feminitate? Daca ma intrebi, nu as sti sa-ti spun cum sunt eu feminina, ce inseamna pentru mine acest lucru. In plus, ard de nerabdare sa aflu cum se aplica la mine legatura dintre sexualitate si creativitate. Presimt ca voi primi raspunsuri la intrebari pe care nici nu stiam ca le am deja formulate in minte.
Practic, pe 14 Martie, voi fi la Rin Grand Hotel din Bucuresti de la ora 9:15 dimineata pana seara tarziu. Detalii despre program, taxa de inscriere si testimoniale gasesti pe 
Din seria "Stiu teoria, cu practica e mai greu", se pare ca diminetile noastre atasate zilelor lucratoare nu sunt asa cum ni le dorim. Ne-ar placea sa avem timp pentru cateva minute de meditatie, dar se pare ca nu ne alegem decat cu un dus rapid, in cel mai fericit caz. Eu am incercat sa-mi fac o rutina de miscari pentru fiecare dimineata, dar nu am reusit; odata trezita intru intr-o agitatie contra cronometru de parca singurul meu scop in viata este sa nu intarzii. Aproape de fiecare data intarzii, si asta fara sa-mi fac tabieturile de dimineata (am o lista intreaga cu ce as vrea sa fac).
82% dintre bucurestenii care au copii cred ca este important sa ii imbratisezi sau sa ii saruti dimineata, insa doar 41% o fac. Mi se pare un procent foarte mic. Imi aduc aminte cand era Ruxandra bebelus si ma trezeam dimineata, o alintam prin somn si ma uitam la ea cu drag, o puneam in scaunul balansoar (vezi 
Am citit recent intr-un articol scris de o mamica cum ca statul la masa cu cei mici nu trebuie sa fie o corvoada. Noi, mamicile, stim regulile. Ei, puiutii, stiu ce si cum le place. Insa mai bine ii lasam in pace si mai relaxam regulile decat sa facem din statul la masa un moment de anxietate. Trebuie privit ca o investitie pe termen lung: niciun parinte nu doreste ca puiul sau sa devina un adult caruia nu-i place sa manance, e foarte mofturos si pricinos si nu gaseste nicio placere in a sta la masa cu familia lui ori prietenii.
Una dintre regulile de la care nu ar trebui sa facem rabat este: "cand mancam, stam la masa si nu ne fataim prin casa". Parintii stiu la ce ma refer, ce inseamna sa alergi prin casa dupa copil cu mancarea in furculita, poate-poate o manca ceva. 
Daca exista smartphone, exista si smartwatch. Nu stiu care a aparut primul, insa cu siguranta am auzit intai de smartphone. Este mai cautat, mai popular, ne-a schimbat viata radical.
Totusi, ce este un smartwatch? De exemplu, 
"We all need a little space to think!" Credeam ca e vorba de timp, caci lumea se plange de lipsa de timp, insa acum inteleg ca timpul este strans legat de spatiu. Avem timp pentru spatiul in care suntem; daca am fi in spatiul in care vrem sa ne relaxam, am avea timp si pentru asta. De aceea exista atatea sali de fitness, spa-uri si saloane cosmetice in jurul nostru - pentru ca avem timp pentru ele, pentru ca sunt un spatiu special in care facem ceea ce trebuie facut.
Avand rolurile de sotie si mama, ai presupune ca stiu ce si cum sta treaba cu designul interior. Ca am amenajat cuibul ca la carte, dupa toate regulile echilibrului interior si Feng-Shui (pentru cine tine cont de el), pregatit sa primeasca musafiri in orice moment, sa ofere o atmosfera mai mult decat placuta familiei. Nu e chiar asa, nu te invata nimeni ce si cum, nici la scoala nici acasa, asa ca fiecare femeie se descurca cum poate. Asta daca alege sa-si bata capul. Si trebuie sa-ti bati capul, pentru ca exista o legatura stransa intre felul in care te simti si modul in care arata mediul in care traiesti.
Daca la tine acasa faci ce vrei si cand vrei, la birou fac altii pentru tine si tot ce este facut trebuie sa imparti cu restul colegilor. Pentru asta exista 
Dragele mele cititoare, va puneam in ultimul newsletter (
[poll id="199"]

[
Ce stii despre jocurile Lego? Eu stiu ca pot crea un anume drag care te tot face sa le cauti, sa te interesezi de noi modele si sa le scoti mereu din sertarul cu jucarii pentru a le asambla si dezasambla. Prima data m-am jucat cu unul cand eram intr-o vacanta cu familia, cedand ispitei de a cumpara un set Lego Friends pentru Ruxandra ce avea atunci vreo 3 anisori. I-am luat jocul ca sa stea linistita in timpul unei cine la restaurant, insa ne-am ales cu mult amuzament in familie; chiar ajunsesem sa asamblam scena cu randul, eu si sotul meu, Ruxandra fiind mult prea mica pentru a manui micutele piese (ulterior am aflat ca exista si Lego Duplo pentru varsta ei).
Nu pusesem in viata mea mana pe un joc Lego pana atunci, desi stiam din reclame despre ce este vorba. Dupa ce desfaci cutia, iti dai seama ca pe copilas trebuie sa-l inveti fiecare pas in parte: sa citeasca instructiunile, sa gaseasca piesele necesare fiecarui pas, sa le potriveasca ca in imaginile din pliant. Partea buna este ca totul este explicat prin poze, deci nu necesita interventia unui adult. Partea mai dificila este ca iti trebuie ceva indemanare sa le potrivesti bine, de aceea am preferat sa o ajutam decat sa tot pescuim piese Lego de pe jos.
Insa ne-am straduit sa o implicam cat mai mult in joc si am invatat-o si apoi lasat-o sa descifreze ea singura pliantul, sa caute piesele si sa-mi spuna care este pasul urmator. A fost extrem de incantata de reusita ei, la fel de mult ca si noi.
Acum vad ca apar tot felul de jocuri noi, inclusiv calendar de Advent, pe 
Frunzarind putin site-ul tocmai.ro, am ramas surprinsa sa vad 579 de oferte de patuturi pentru copii, inclusiv saltele si accesorii pentru patut. Dupa nebunia cu reducerile prin cupoane, a inceput asta, cu anunturile pe net prin care oricine din Romania poate vinde sau cumpara ceva. Probabil ca acest concept parea greu de digerat cu ceva ani in urma, insa netul a prins mare avant cu aceasta oportunitate.
Sa cumperi un 
Ma gandeam sa ma innoiesc primavara asta cu ceva care sa-mi insenineze fiecare zi. Cum pantofi am destui (sa zicem ...) m-am orientat spre o geanta. Insa m-am saturat de gentile mari, in care incap mult prea multe lucruri. Caut ceva mediu, nu prea elegant caci nu e stilul meu, mai degraba cool sau chic. Imi plac asorteurile gen geanta-pantofi, geanta-pantaloni sau geanta-esarfa. Ma bate gandul chiar spre un rucsac, a fost candva foarte la moda sa porti rucsac in loc de geanta, insa merge un model elegant si de foarte buna calitate. Nu vreau sa par o studenta cu rucsacul in spate.
Am observat prin oras multe fete dar si doamne ce poarta o 
Descrierea campaniei: Carrefour România desfasoara un nou program de fidelizare in hipermarketurile din intreaga tara, oferind clientilor reduceri cu pana la 85% la gama de bijuterii si accesorii Liora.
Colecţia Liora propune o gama diversificata de produse atent lucrate, potrivite deopotriva publicului feminin si masculin. Cristalele Swarovski confera o nota de stil si stralucire ceasurilor, bratarilor, pandantivelor si cerceilor din promotie.
Numele oficial al campaniei: Carrefour si Liora. Bijuterii si accesorii intr-o colectie stralucitoare! Made with Swarovski Elements.
Pagina campaniei: carrefour.ro/liora
Magazin participant: toata magazinele Carrefour din tara si pe
Care produs(e) din aceasta campanie de fidelizare te intereseaza?
P.S. Informatiile prezentate in acest articol sunt exclusiv pentru informarea cititorilor blogului si nu reprezinta o forma de reclama.