23
2020
Una dintre cele mai mari bucurii ale mele este dușul de la finalul zilei. Fiecărei zile, fără excepție. După cum vă povesteam altă dată, am o vastă colecție de geluri de duș de la Yves Rocher iar dușul de seară este o adevărată bucurie pentru mine (exceptând întreruperile copiilor și enervanta ușă care rămâne intredeschisă după ei).
Doar că acum a apărut și excepția – nu mai este apă caldă la robinet de vreo săptămână. Nu avem centrală și nici robinet special, așa că depindem de apa caldă furnizată de primăria Bucureștiului. Surprizele de genul ăsta nu sunt dese, dar acum se joacă cu nervii noștri care oricum sunt prea întinși după 3 luni de autoizolare.
Aș prefera sa oprească gazele naturale, dar să dea apă caldă. Aș prefera să fi anunțat cumva (SMS, e-mail), măcar cu o oră înainte, că vor opri apa caldă și să aproximeze perioada. Așa aș fi scăpat de stresul imprevizibilului și al așteptării în van.
Și uite așa învățăm să apreciem lucrurile simple, cum este dușul cald de la finalul zilei. Ieri au dat drumul la apă caldă pentru câteva ore și au oprit-o fix când mă pregăteam să închei ziua într-un mod plăcut și practic: sub duș.
Am sperat că pot începe ziua de azi mai bine și că voi găsi apă caldă la robinet, dar nu a fost să fie ziua bună de dimineață. Am aflat astfel că lipsa apei calde îmi strică cheful, mă face irascibilă și devin enervantă pentru cei din jur. Ceea ce sper că nu ți-am transmis și ție, poate ești mai tolerantă decât mine la astfel de probleme.
Tu cum ești când nu ai apă caldă acasă?
Una dintre cele mai mari bucurii ale mele este dușul de la finalul zilei. Fiecărei zile, fără excepție. După cum vă povesteam altă dată, am o vastă colecție de geluri de duș de la Yves Rocher iar dușul de seară este o adevărată bucu
Nu credeam că o s-o spun și pe asta, dar iat-o: mi se pare mie sau timpul se scurge mult mai lent acum? Adică, zilele trec destul de repede dar totodată agale, parcă fără nicio grabă. Am ajuns să o trăiesc și pe asta, cum zic bătrânii ...
În altă ordine de idei, vreau să vă îndemn să profitați de aceste zile de autoizolare și carantină și distanțare socială pentru a visa cu ochii deschiși la o nouă versiune a viitorului. Nimeni nu va ști cum va arăta viitorul nostru și al planetei după ce se termină pandemia asta, sau dacă se va termina vreodată. Însă nimeni și nimic nu ne poate lua puterea de a ne dori, de a visa un viitor croit pe placul nostru.
Cu cât mai multă lume va emite dorințe într-o direcție, cu atât acea fâșie de realitate va fi mai repede atrasă în viețile noastre. Eu asta fac deja de ceva timp (mă și relaxează, recunosc): scriu zilnic în jurnal despre cum aș vrea să fie viața mea, felie cu felie. Sun recunoscătoare pentru ceea ce am bun, funcțional și frumos acum și îmi notez ce vreau să se schimbe în bine în diverse domenii din viața mea: casă, familie, relații, proiecte, sănătate, vacanțe, hobby-uri etc.
Lăsați deoparte grijile și veștile proaste, atât cât se poate. Cred că a venit momentul, mai mult ca niciodată, să ne alegem în mod conștient direcția în care ne îndreptăm atenția și ce anume hrănim cu ea. Stă în puterea noastră să ne gândim la lucruri pozitive, să avem tot mai multe discuții ce încep cu "Ar fi super dacă ..." sau "Îmi doresc din toată inima ca ..." și să ne creem gânduri care ne dau stări de bine, cât mai departe de anxietatea asta care a cuprins parcă pe toată lumea.
Haideți să vedem dacă găsim împreună inspirație în acest sens în paginile revistelor glossy de Mai:
Revista 
Parchetul din lemn, în special cel pluristratificat, este cunoscut pentru durabilitatea și nevoia redusă de îngrijire. Însă, ai putea să strici parchetul sau stratul său protector dacă îl cureți în mod greșit.
Dacă ai grijă de parchet în mod corect, acesta va rezista mulți ani, chiar cât casa sau apartamentul. Probabil acesta a fost unul dintre motivele pentru care ai ales 
Indiferent în ce credem noi toată viața noastră - Dumnezeu, Univers, Suflet, Extratereștri etc - nu putem da vina pe nimeni. Umanitatea este responsabilă pentru ea însăși și pentru deciziile, alegerile, reacțiile, acțiunile sale. Punct. Nimic mai mult. Nimic de negociat. Fără "dacă..." sau "poate..." ori "stai să vezi...".
Ca umanitate, nu putem da vina pentru comportamentul nostru pe o entitate superioară, atotștiutoare și cu control total asupra noastră. Dacă ai impresia că avem această opțiune, te autopăcălești și îți furi din libertate.
Nu este nimic divin în lipsa noastră de a ne asuma 100% responsabilitatea pentru comportamentul nostru și consecințele sale. Comportamentul, alegerile, tiparele de gândire, uitarea, ignoranța, răutatea, incompetența - toate aceastea sunt umane, țin de umanitatea noastră.
Suntem responsabili pentru tot ce se întâmplă în lumea noastră și nu vine nimeni să ne salveze. Noi suntem aici și trebuie să ne rezolvăm singuri problemele.
Asumă-ți - tu, eu și fiecare dintre noi - 
Ador soarele! Indiferent de temperatură, anotimp, precipitații sau vânt, dacă este soare afară sunt cea mai fericită. Zilele de toamnă și iarnă, în special, sunt mai suportabile când este soare afară.
De când cu #staiacasă, autoizolarea și starea de urgență, duc dorul soarelei și plimbărilor prin parc. Când aveam libertate totală de mișcare, mi se părea o pierdere de timp să mă plimb prin parc sau pe străzi. Eram cumva stresată că ies din casă să bucur de Natură, de aer și soare, de copaci și spațiu, în loc să fac treburile pe care le am de făcut prin casă sau la laptop. Și într-o zi mi s-a aprins un bec: "Ce tâmpenie mare este această perspectivă! În loc să mă bucur de Natură, de tot ce îmi oferă Dumnezeu pe acest pământ minunat, eu mă plâng că nu fac treabă, că sunt în urmă cu proiecte, că rămân multe nefăcute? Pur și simplu nu e normal, nu e OK așa."
Atunci am avut un wake-up call și mi-am dat seama că e cazul să schimb perspectiva. Atunci mi-am dat seama că, de fapt, mă stresam singură. Îmi făceam singură filme în minte care îmi dădeau o stare de agitație, de stres și de nemulțumire. Știam teoria cu privire la beneficiile plimbărilor în aer liber, ale apropierii de Natură și ale admirării frumuseții Naturii. Eu nici nu mai vedeam acea frumusețe și nu mă mai minunam, pentru că aveam un nor de gânduri deasupra capului care mă împiedica să văd clar acea frumusețe și minune a lumii naturale.
Din acel moment, am început să fac eforturi conștiente de a realiza un echilibru între muncă, casă și Natură. Iar acum, că au trecut mai mult de 30 de zile de stat în casă, chiar nu mai vreau niciodată să mă plâng că stau prea mult pe afară, indiferent că e vorba de mersul la pădure sau pe malul mării. Mai ales că locuiesc în București, la bloc, și pentru a sta o zi în Natură trebuie să plec de acasă cu mașina și cu toate cele necesare după mine.
Ca o ironie, acum cu #staiacasă am ceea ce mi-am dorit: timp să lucrez pe laptop, să stau în casă și să fac treburi casnice ca să arate totul bine și curat și civilizat pentru familia mea (casa e mereu în dezordine de jucării & co, iar de gătit mâncare o fac numai pentru că trebuie). Și mi-au cam ieșit pe nas toate astea, m-am săturat. Vreau afară! Vreau în parc și la pădure și pe plajă. Am trecut pe modul simplificare în ceea ce privește casa și vreau să mă hrănesc iar cu nectarul și culorile și adierile Naturii.
Acum am înțeles clar că treburile și proiectele pot aștepta și că ratez ocazia de a mă echilibra sufletește dacă nu mă bucur și de Natură. Cred că Dumnezeu a creat acest minunat pământ pentru noi, oamenii, iar planeta poate supraviețui și merge mai departe chiar dacă noi nu mai suntem.
E de datoria mea și privilegiul meu să mă bucur de această Natură, de pădure și de plajă, și să mă hrănesc cu frumusețea, calmul, freamătul și inteligența lor. Sunt recunoscătoare pentru toate acestea!
Cum aș putea să fiu creatoarea propriei mele realități dacă nu iau lecții de creație de la însăși mama creației, Natura? Și să-ți mai zic ceva: tot acel stres, sentiment de vinovăție, nemulțumire, agitație - nici nu erau ale mele, erau învățate și preluate de la alții care puneau mai multă valoare pe aceste lucruri decât pe omul în sine așa cum este el.
(Sursă foto: Julian Paolo Dayag pentru Unsplash)
Cea mai frumoasă amintire a mea legată de Sărbătorile Pascale? Nu am una anume, iar de când cu autoizolarea asta mi se pare că timpul se scurge mult mai lent și a trecut mult timp de la ultimele sărbători, iar amintirile s-au cam diluat.
Nu am o anumită amintire legată de Paște, ci mai degrabă un cumul de sentimente, de senzații generate de activitățile din preajma Sărbătorilor Pascale. De Paște, eu și familia mea mergem în orașul meu natal și ne reunim cu familia din care provin. Totul începe cu Floriile, căci cei mici au vacanță și reușim să facem cele o mie de bagaje cu de toate ca să petrecem Paștele într-un loc în care avem oricum de toate și într-un oraș în care găsim tot ce ne trebuie.
Începând cu Floriile ținem și noi 
Când am primit ultimul compliment? Nu mai țin minte - asta pentru că nu prea primesc complimente. Lucrez de acasă, alături de familie și noi în familie nu prea ne facem complimente unul altuia. Adică eu laud copiii și le spun cuvinte frumoase ca să le ridic starea de spirit, însă eu personal nu primesc complimente.
Totuși, îmi aduc aminte că de fiecare dată când ne întâlnim cu prieteni sau membri ai familiei extinse, primesc complimente. Mă fac să mă simt bine, însă nu în sensul că am primit ce am căutat ci în sensul în care mă bucur că nu sunt invizibilă.
Mereu am considerat că cel mai frumos compliment este cuvântul MULȚUMESC. Adică lumea apreciază ceea ce am făcut pentru ea. Atât contează pentru mine.
Nu mă interesează să primesc complimente pentru alegerile mele făcute în materie de haine, accesorii, sau alte lucruri externe. Dar mă interesează să primesc complimente - adică un simplu Mulțumesc - pentru o decizie luată din inimă și direcționată către altă persoană. Poate nu atât complimente cât o confirmare că acțiunile mele sunt remarcate, că eforturile mele nu sunt invizibile sau luate ca atare, ca și cum se cuvine tuturor să primească ceva de la mine.
Dar tu - care este ultimul compliment primit de tine?
P.S. Cunosc pe cineva care nici mulțumesc nu poate spune și-mi oferă, din când în când, flori. Bujorii sunt printre preferatele mele.
[Sursa foto: Olia Gozha pentru Unsplash]
Cu alte cuvinte, am descoperit o nouă serie de cărți pe care abia aștept să le citesc. Este vorba de cărțile autoarei Katie Fforde.
Prima carte am cumpărat-o total accidental, în vacanță în Spania, de la secțiunea English Books dintr-un Carrefour, în speranța că găsesc o carte interesantă în limba engleză pentru Ruxandra (10 ani) care își dorea ceva drăguț de citit restul vacanței. Cartea nu i s-a părut pe gustul ei, dar am cumpărat-o oricum. A fost una dintre cele mai bune decizii - am citit eu până la urmă cartea și mi-a plăcut foarte mult.
Atât de mult încât, după ce am terminat-o, am comandat încă una de pe Elefant. Acolo s-a golit instant stocul așa că nu prea am avut de ales dintre multe titluri. Acum citesc A ROSE PETAL SUMMER și deja am ochit alte titluri pe site-ul 
După atâtea discuții serioase și stresante despre starea de urgență, m-am gândit să vă povestesc despre ceva lipsit de importanță dar plin de frumusețe: ultima poză cu o floare din telefonul meu. Este această floricică roz din stânga, primită pe WhatsApp de la un prieten drag cu ocazia zilei mele de naștere (a fost recent, la mijlocul lunii Martie).
El este fotograf amator iar floricica asta reprezintă felul lui de a-mi spune la mulți ani. Acestă poză nu schimbă cu nimic starea de fapt, însă pe mine mă face să zâmbesc de fiecare dată când o văd și am vrut să îți transmit și ție această stare.
Cu alte cuvinte, în vremuri grele și confuze, este bine să căutăm să ne înconjurăm cu lucruri și cuvinte frumoase, orice ne ridică starea de spirit și ne ajută să ne simțim mai bine și mai conectați la viață. Am constatat că atunci când sunt pe pozitiv cu starea și cheful meu, îmi vin idei bune - ceea ce îți doresc și ție.
Tot în slujba frumosului și a stării de bine las clipul de mai jos. E primit e la o mătușă care lucrează în Germania și, de fiecare dată când îl privesc, îmi reamintesc cât de minunată este natura. A venit momentul să întoarcem foaia și să privim totul din jurul nostru cu mult mai mult respect - florile pot trăi fără noi, însă noi fără flori nu putem trăi.
