Arhiva Categoriei: Parerea mea

Apr
5
2023
calcat camasa barbat

Soția ALEGE să calce cămașa soțului când:

Dacă soțul nu poate face cele de mai sus, atunci are 2 opțiuni: își calcă singur cămașa sau se duce cu ea șifonată.

Dacă apare cu haine șifonate, lumea înțelege că de vină este nevasta? Sau el? E o întrebare retorică, știu că toate responsabilitățile cad în capul nevestei, căci ea e femeia de servici a familiei. No comment!

Cred că adevărata armată pe care băieții/ tinerii bărbați ar trebui să o facă este să locuiască singuri cel puțin 1 an de zile. Fără ajutor concret de la mami/ iubi - poate doar sfaturi, păreri, îndrumări etc.

Bineînțeles, totul pornește de la comunicare și negociere, lucruri care ar trebui să se întâmple la începutul căsniciei. Nu după zeci de certuri.

Soția ALEGE să calce cămașa soțului când: el își declară intenția de a participa la eveniment alături de eao anunță din timp că are nevoie de contribuția ei să-i calce cămașapregătește cămașa din timp, o alege el din și
Apr
3
2023
legatura mama fiica

Am pus titlul în ghilimele căci afirmația nu-mi aparține. E din categoria Viața Bate Filmul.

Iată contextul: lucram pe laptop, de acasă, când primesc mesaje de la copilul mare aflat la școală cum că și-a uitat ceva acasă și mă roagă să-i duc lucrurile uitate într-o pauză dintre ore. Ne întâlnim la gard, i le dau rapid și ea se întoarce în clasă.

Deși m-a iritat că m-a întrerupt din treabă, caut ce are nevoie și i le duc. Lucrez de acasă, casa e aproape de școală, nu e o misiune imposibilă. Îmi dau seama că, ironic, chiar aveam nevoie de această ieșire la aer rece, mă cam luase somnul (cred că asta mă irita de fapt, nu deranjul în sine).

Când ajung la gardul școlii, o mămică cu nasul în telefon, care aștepta ceva sau pe cineva, observă pasul meu grăbit și face o remarcă: ”Nici când sunt la școală nu ne lasă în pace?” Eu am zâmbit, ea a râs și și-a reluat scroll-ul pe telefon.

În secunda doi mi-a dispărut zâmbetul de pe buze. WTF? Ce fel de remarcă e asta? Oare am părut eu deranjată, ofticată, stresată etc etc?

Bine că lucram de acasă, că m-am putut rupe din treabă (nu întotdeauna pot), că am găsit ce avea nevoie copilul și că ne-am putut sincroniza să i le dau. Sunt recunoscătoare că am avut amândouă norocul ăsta! Ea a avut noroc să-mi poată cere ajutorul și eu am avut norocul să i-l pot oferi. Nu e puțin lucru!

Îi dau aici răspunsul acelei mame, chiar dacă nu mi l-a cerut: Nu vreau să fiu lăsată în pace de copiii mei. Niciodată! Să îmi ceară lucruri, să vină la mine când au nevoie de ceva, chiar și numai de un sfat. Vreau să fiu prima persoană care le vine în minte când au nevoie să rezolve o problemuță, au nevoie de o părere.

În schimb, vreau să fiu lăsată în pace de străinii care-și bagă nasul aiurea în viața mea, de cei ale căror sfaturi sau păreri nu le cer și de care nici nu am nevoie. Vreau să fiu lăsată în pace atunci când las și eu pe alții în pace. Vreau să fiu lăsată în pace de oamenii cu care nu rezonez deloc, cu care nu am nimic în comun. Vreau să fiu lăsată în pace de oamenii care comentează aiurea, gândesc cu voce tare, își dau cu părerea fără să fie treaba lor.

Vreau să fiu lăsată în pace de alții, cu excepția copiilor mei. Sau a familiei extinse.

Bineînțeles că obiectivul meu este să cresc copii ce vor ajunge adulți independenți. Asta nu exclude opțiunea de a discuta cu mine atunci când au nevoie. Copiii mei nu mă deranjează când vin către mine, iar dacă o fac le spun acest lucru și-i asigur că revin eu către ei când sunt disponibilă.

În ziua în care copiii mei mă vor lăsa în pace, o să mă îngrijorez și o să-mi pun întrebări.

Folosește ocazia creată de acest articol și gândește-te bine și decide care sunt persoanele care vrei să te lase în pace.

Am pus titlul în ghilimele căci afirmația nu-mi aparține. E din categoria Viața Bate Filmul. Iată contextul: lucram pe laptop, de acasă, când primesc mesaje de la copilul mare aflat la școală cum că și-a uitat ceva acasă și mă
Mar
29
2023

Zilele trecute, mă trimite copilul mare să-i iau un suc cu aloe vera. Mă ruga deja de câteva zile, eu tot uitam, dar de data asta nu am mai uitat. Numai că nu s-a sincronizat memoria mea cu stocul din magazin, căci nu am mai găsit îndrăgitul suc cu aloe vera. Așa că am luat the next best thing, ceva ce conține aloe vera pe lângă mure și mere. Sincer, l-am luat mai mult pentru culoarea albastru-curaçao, am zis să-i duc ceva interesant dacă tot nu am găsit ce a vrut ea și am amânat-o de mai multe ori.

Scoate copilul capacul, cu entuziasm, căci știa că trebuie să fie un mesaj sub el (cred că a văzut la colegi). Ceva motivațional sau care prevestește un viitor luminos/ optimist. Zbang, ce dezamăgire! Mesajul este: NU ÎNCETINI! Cu tot cu semnul exclamării. Se uită copilul nedumerit la mine, eu mă uit la ea să văd dacă-mi dau seama ce a înțeles. Nici una dintre noi nu a înțeles.

Ce să nu încetinesc? Dar mă grăbesc undeva? Să nu încetinesc o viteză anume sau un proces? Mesajul e pentru șoferi și bicicliști? Sau poate sucul este preferat de șoferi ...

Nu știu, cert este că sucul a fost băut și mesajul ignorat de către copil, iar eu am rămas cu capacul pe masa din bucătărie, uitându-mă la mesaj și gândindu-mă: ”Ce a vrut să spună autorul?”

Chiar nu știu! Ce-i drept, am demarat niște acțiuni în viața mea, merg cu ele înainte. Dar nu se pune problema de viteză.

De fapt, nimic în jurul meu nu mi se pare că încetinește, ci dimpotrivă, toate vin ca un tăvălug. Cine se mișcă mai repede, câștigă. Atât la nivel de timp, cât și de rezultate. Am înțeles acest lucru prin experiența proprie și încerc să fac și eu tot posibilul în fiecare zi.

Nu încetini! Păi, atunci să nu încetinesc. Adică să păstrez ritmul ca până acum. E un ritm cam obositor, dar am weekend-urile să mă relaxez. Weekend-ul trecut, de exemplu, deși a fost vreme exemplară de primăvară, eu am simțit nevoia să o iau mai ușor și să mă relaxez în casă. Nu e nimic rău în asta.

Tu ce ai înțelege dacă ai primi un astfel de mesaj?

Zilele trecute, mă trimite copilul mare să-i iau un suc cu aloe vera. Mă ruga deja de câteva zile, eu tot uitam, dar de data asta nu am mai uitat. Numai că nu s-a sincronizat memoria mea cu stocul din magazin, căci nu am mai găsit îndră
Feb
6
2023
nu ma mai plang

Am decis ca, odată pentru totdeauna, să nu mă mai plâng altora de viața mea. Și va fi atitudinea mea semnătură pentru 2023. Am ales cuvintele în engleză pentru că sunt mai scurte, mai simple.

Cum am ajuns în această situație, de a renunța complet la a mă mai plânge? Păi, a fost un context interesant: mi-am începtul anul citind cartea Călătoria Cilkăi combinată cu părerea că viața mea e destul de complicată și grea. Într-un anumit moment totuși. în timp ce citeam cartea, am decis că viața mea nu este nici complicată și nici grea. Nici pe departe!

Alții au viața muuult mai grea și mai complicată! Cred că cunoști și tu astfel de persoane. Mi-am dat seama că, dacă mă plâng, dacă cerșesc mila și înțelegerea și acceptarea celor din jur, nu mă ajută la nimic. Căci nici nu știu ce gândește și simte fiecare, așa că nu am nicio confirmare dacă chiar obțin ce îmi doresc când mă plâng. Așa că am renunțat.

Nu mă mai plâng de circumstanțe, de evenimente, de situații din viața mea. Le accept așa cum sunt, le accept existența și caut soluții, văd ce este pozitiv și valoros în acea situație. Asta e viața, ăsta e materialul clientului și cu asta lucrăm.

Îți recomand și ție să citești Călătoria Cilkăi sau prima parte a sa, Tatuatorul de la Auschwitz. Sau orice carte scrisă de Heather Morris, îmi place cum scrie. Vei cunoaște alte fațete ale vieții, alte perspective. Viața nu trebuie să fie într-un anumit fel. Ea este așa cum este. De noi depinde ce facem cu ceea ce ea ne oferă. Și ne oferă cu vârf și îndesat!

Pe scurt: am schimbat perspectiva de la ”Of, ce greu și nasol este, nu e corect, viața e nedreaptă” la ”Asta e situația, ce pot face cu ea? Ce ocazii și oportunități îmi oferă?”. Atât. Am schimbat locul pe care-l luminez cu lanterna mea (atenția, focusul, energia mea) și, dintr-o dată, văd altceva.

Acum trebuie să învăț să-i tolerez, gestionez, las în pace pe cei ce se plâng în prezența mea. Căci nu îmi place acea energie, a plângăciosului.

A trecut deja prima lună din 2023, ca vântul și ca gândul. Am cam lipsit din online din motive de sănătate și organizatorice, așa că vă doresc acum un 2023 cu tot ce aveți nevoie. Dacă e să fie greu, măcar să fie cu folos!

Pentru sănătatea mea mentală, dacă simt nevoia să mă plâng, să scot din mine energia grea prin cuvinte, mă apuc de scris. Nu romane, ci cât simt nevoia. Într-o agendă sau foi pe care le pot arunca după ce termin de scris. Eu nu recitesc ce am scris despre mine, căci acea persoană despre care am scris nu mai există la momentul în care recitesc.

Ceea ce îți doresc și ție!

Am decis ca, odată pentru totdeauna, să nu mă mai plâng altora de viața mea. Și va fi atitudinea mea semnătură pentru 2023. Am ales cuvintele în engleză pentru că sunt mai scurte, mai simple. Cum am ajuns în această situație, de
Nov
2
2022
bullying in scoli

În ultima vreme am ajuns tot mai des la concluzia că noi, atât adulții cât și copiii din România, nu știm ce să facem și cum să ne comportăm în cazul în care suntem martorii unui bullying in scoli sau în jurul lor, act de violență, jignire etc în public. Deși unele persoane sar imediat cu critică și sfaturi când o mamă cu un copil deranjează cumva oamenii din jur, dacă s-ar lua și la bătaie nu am ști ce să facem. Îi lăsăm în pace că e treaba lor? Intervenim pentru că violența nu este în regulă? Dacă luăm și noi bătaie la rândul nostru? Sunăm la 112? Sitația este complicată și complexă însă cred că poate fi descâlcită prin educație la nivel național.

Nici eu nu știu ce aș face într-o astfel de situație. Să mă bag sau nu? Sunt minionă, nu am forță de luptă și am doi copii, nu vreau să mă expun inutil. Și, totuși, nici tăcerea nu e ok, e ca și cum am fi complice. Îmi e teamă să mă leg la cap fără să mă doară, dacă înțelegi ce vreau să spun.

M-am tot gândit la subiectul ăsta și cred că puterea noastră stă în număr. Cred că ar trebui să fim uniți, chiar străini fiind unii de alții, și să ne luăm apărarea în grupuri. Bineînțeles, în mod cât mai pașnic și civilizat.

Nu e OK că victimele abuzate în public sunt total abandonate de public (care mai și râde sau filmează scena). Nu e OK că nu știm ce să facem în astfel de situații, oricând i se poate întâmpla oricui să fie agresat. Nu e OK că ne e frică să ne luăm apărarea unii altora, că nu suntem uniți în fața abuzului.

Așadar, educația este calea, cu siguranță. Și să fie făcută în școală, atât pentru copii cât și pentru părinți. Cu studiu de caz și simulări practice, cum se pregătesc actorii pentru o scenă de film. Astfel încât fiecare părinte și copil să știe ce are de făcut în viața reală când întâlnește situații de agresiune, de bullying fizic sau verbal.

Este o lume crudă cu copiii noștri. Trebuie să fim uniți și educați. Treaba este foarte serioasă.

Ce părere ai?

În ultima vreme am ajuns tot mai des la concluzia că noi, atât adulții cât și copiii din România, nu știm ce să facem și cum să ne comportăm în cazul în care suntem martorii unui bullying in scoli sau în jurul lor, act de violenț
Nov
1
2022

Îmi fac adesea cumpărăturile în magazinele Lidl și am observat la intrare, chiar lângă aparatul de cafea, o mașinărie care reciclează sticlă, aluminiu și recipiente de plastic. E afișată o poză care explică exact, prin imagini, ce tipuri de ambalaje se primesc acolo. Bineînțeles, fiind vorba de o mașinărie, nu se acceptă chiar orice fel de ambalaj. La schimb, aparatul eliberează un bon valoric pe care-l pot folosi la plata cumpărăturilor din magazin, când trec pe la casele de marcat (nu self check-out căci bonul nu are cod de bare).

Mi se pare o idee excelentă! Decid să fac și eu un experiment și după câteva zile mă car cu vreo 2 sacoșe cu ambalaje reciclabile. Acestea nu trebuie turtite, așa că nu au încăput prea multe ... Iar sticla (materialul) chiar este grea!

În fine, găsești mai jos poza cu bonul faptelor mele. Pe scurt, pentru fiecare ambalaj reciclat primesc 2 bani. Nu 20 de bani ci 2 bani. Adică e nevoie de 50 de ambalaje ca să faci 1 leu pe care să-l cheltui în Lidl. Cu alte cuvinte: ”Bine, pa! Eu nu mă car cu pungi de gunoaie după mine pentru a primi firmituri în schimb. Mai bine reciclez la colțul blocului și/sau în fața blocului, fără să știu cât de puțin valorează în bani ambalajele alea reciclate și să rămân totuși cu impresia că am făcut o faptă bună pentru societate și planetă.”

Ceea ce vă doresc și vouă, căci pentru mine este bătaie de joc și nu vreau să particip. Cel puțin pentru cine vine pe jos la magazin. Pentru cine vine cu mașina burdușită cu ambalaje goale și curate, sper să considere că merită efortul. Pănâ la urmă fiecare decide când efortul este mult prea mare pentru rezultat, nu?

FYI, duc la reciclat sticlele de plastic fără capace, căci le adun pentru proiectul Capace cu Suflet.

În altă ordine de idei, la bloc ne-au adus un tomberon pentru ambalaje de plastic curate. E bună inițiativa, mai ales că nu toată lumea este dispusă să se plimbe cu pungile cu ambalaje goale până la centrul de reciclare de la colțul străzii. În fiecare dimineață vine câte un culegător de plastic și-și alege ce vrea de acolo. Atunci este și momentul meu de trezire căci turtește sticlele de plastic fix sub geamul meu. Inclusiv duminica. Eh, atâta vreme cât toată lumea are ce pune pe masă la ora cinei, nu mă plâng că mă trezesc cu noaptea-n cap fără să vreau.

Mă întreb dacă oamenii aceia care strâng ambalaje de plastic de pe stradă și din tomberoanele blocurilor tot 2 bani obțin pe fiecare bucată de plastic predată ...

Așadar, este reciclarea o afacere? Bineînțeles, dar nu pentru omul de rând, ci pentru companiile care vând sau prelucrează materialele colectate gratuit de la polulație.

De ce nu reciclează românii? Pentru că nu le iese nimic din asta. E doar un efort din partea lor, fără nicio recompensă, cel puțin nu una imediată, vizibilă, măsurabilă. Foarte puțini oameni fac lucruri fără să vadă un rezultat pe termen imediat, cel mult mediu. Sper că salvarea planetei nu stă în reciclat, dar sigur reciclatul ajută.

La tine cum merge cu reciclarea?

Îmi fac adesea cumpărăturile în magazinele Lidl și am observat la intrare, chiar lângă aparatul de cafea, o mașinărie care reciclează sticlă, aluminiu și recipiente de plastic. E afișată o poză care explică exact, prin imagini, c
Oct
17
2022
despre punctualitate

Nu îmi place să întârzii undeva. Am fost educată că a întârzia denotă lipsă de respect, atât față de celălalt, participanții și organizatorii unui eveniment, cât și față de mine. Nu îmi place să întârzii, mă străduiesc să nu întârzii dar uneori se întâmplă, chiar nu depinde totul numai de mine.

Nu îmi place nici când celălalt întârzie, mai ales dacă e vorba de un eveniment sau când timpul este limitat. Uneori înțeleg motivele întemeiate, dar mă și prind când e vorba de nepăsare și nesimțire. Iar asta influențează din start întâlnirea.

Ceea ce mă deranjează este reacția persoanelor atunci când eu întârzii. Spun că mă deranjează pentru că am avut parte de mai multe scenarii, și pozitive și negative, și știu că se poate și fără blaming/ shaming sau teoria punctualității ținută de cei virtuoși celor păcătoși.

Așadar, dacă EU întârzii la un eveniment sau o întâlnire (neintenționat), știu că premisele sunt următoarele: * interlocutorul e deranjat de lipsa mea de respect (mai ales dacă nu am anunțat că întârzii), * am mai puțin timp la dispoziție, * am pierdut o parte din eveniment și din informații, * am ratat ocaziile oferite celor care ajung printre primii (să-și aleagă locul, să se ducă la toaletă înainte de a începe evenimentul, să-și calmeze emoțiile, să socializeze puțin etc. ).

Ce vreau să primesc la schimb: acceptarea scuzelor, dacă le ofer. Atât. Deja sunt într-un context nefavorabil mie, deja am pierdut ceva (timp, ocazii, informații etc) nu mai este cazul să primesc și morală, ceartă, teoria importanței punctualității.

Poate că adulții nu ar trebui să sară să educe alți adulți prin discursuri de morală. Poate că ar trebui să-i lase să-și asume consecințele, ca adulți ce sunt, și să învețe din ele, dacă consideră că este cazul.

Dacă TU întârzii la întâlnirea cu mine, eu voi accepta scuzele tale, voi zâmbi și voi participa la întâlnire atât timp cât a mai rămas. Știu că nu ar ajuta cu nimic să mă supăr pe întârzierea ta, să o interpretez în fel și chip.

În concluzie, atunci când eu întârzii undeva, aș vrea să primesc înțelegere și respect. Atât cât se poate. De pierdut oricum pierd, e clar, nu mai am nevoie să fiu certată/ apostrofată și să mă simt prost.

Dacă vrei să afli mai multe despre importanța punctualității, citește o carte pe această temă.

Tu cum stai cu punctualitatea?

Nu îmi place să întârzii undeva. Am fost educată că a întârzia denotă lipsă de respect, atât față de celălalt, participanții și organizatorii unui eveniment, cât și față de mine. Nu îmi place să întârzii, mă străduiesc
Oct
3
2022
toamna la gradinita

Se dă următorul context: început de toamna la gradinita, li se cere copiilor să aducă într-o zi de luni câte un fruct și o legumă de toamnă. Ideea era ca cei micuți să vadă și să miroasă și să pipăie fructele și legumele, să înțeleagă că toamna e vremea recoltei, că cine a semănat culege acum de toate și are în cămară până la următoarea recoltă.

Bun! Deci am avut un weekend la dispoziție să mergem pe la piață sau pe la țară și să lăsăm copiii să-și aleagă unul-două fructe și legume. Eventual, să discutăm pe grupul de părinți cine ce aduce ca să fie un sac nuci și de struguri și nimic altceva. Adică să colabăram și noi puțin, pentru diversitate, măcar o parte dintre noi.

Care a fost realitatea din teren? În primul rând, nu am discutat nimic între noi părinții. Apoi, unii părinți au uitat de tot de acest proiect, alții au dus câteva fructe și legume. Iar alții au dus coșuri și sacoșe de fructe și legume - ca să fie pentru toată lumea, să aibă toți copiii, inclusiv cei care au uitat să aducă ceva.

Personal, nu înțeleg această cantitate mare și copleșitoare. De ce nu au putut aduce exact ce ni s-a cerut? Ce să facă doamnele educatoare cu atât de multe fructe și legume? Unde să le pună și cum să gestioneze situația în care unele se mai și strică în timp?

Copiii au mesele asigurate la grădiniță, deci exclus să fie nevoie să mănânce din fructe. Decât dacă vor ei expres.

Ce înțeleg copiii care intră în clasă cu un măr și un fir de praz și văd pe alții cu coșul plin pe masă?

Copiii înțeleg foarte bine că mare parte din lucruri le primesc de la părinții lor, că reflectă bugetul și disponibilitatea părinților.

Doamna educatoare a dat o temă pentru acasă și părinții consideră că, dacă fac ei mai mult, copiii care nu au adus nimic nu se vor mai simți aiurea. Nu este deloc așa. Și nici în viața de adult nu e așa.

Am fost și eu în situația în care am putut și am vrut să livrez mai mult decât mi s-a cerut. Însă am anunțat și am cerut acordul. Ca să nu fac mai mult rău decât bine.

Știu cum e să trimiți soțul să cumpere o pâine anumită și el să vină cu 3 feluri de pâine, câte 2 exemplare din fiecare. Și uite așa se creează o nouă situație care pune presiune pe mine să o gestionez: ce fac cu atâta pâine? Pe care o mănânc și pe care o conserv? Am spațiu să țin surplusul de pâine în congelator sau frigider?

Nu întotdeauna mai mult este și mai bine. Nu întotdeauna efortul suplimentar este apreciat și recompensat. Este posibil ca surplusul să încurce, să facă mai mult rău decât bine.

Și revin la întrebarea: de ce unii părinți au simțit nevoia să ducă coșuri cu fructe și legume, dacă ni s-a cerut un fruct și o legumă? De ce atât de mult? E cumva concurs între părinți pentru titlul de ”Părintele care a adus cele mai multe fructe și/sau legume”? Păi dacă e concurs ... hold my beer.

Tu ce părere ai de situația asta? Ți s-a întâmplat și ție?

Se dă următorul context: început de toamna la gradinita, li se cere copiilor să aducă într-o zi de luni câte un fruct și o legumă de toamnă. Ideea era ca cei micuți să vadă și să miroasă și să pipăie fructele și legumele, să
Aug
10
2022
sala fitness femei

Fac sport la sală de mai bine de 10 ani și am observat că există o legătură strânsă între suferința psihologică, intimă și disponibilitatea de a rezista/ tolera greutatea antrenamentului. Există și alte motive și motivații pentru care lumea merge la sală iar eliberarea stresului și scăparea temporară de suferința emoțională sunt doar două dintre ele.

Cu cât suferința emoțională este mai mare, cu atât crește toleranța la efort fizic. Sportul și efortul fizic ajută la echilibrarea hormonală a stresului, schimbă focusul de la minte la corp. Suferința emoțională (probleme în cuplu, cu părinții, cu munca, cu banii, cu sănătatea, cu copiii etc) nu poate fi oprită la cerere, însă efortul fizic da - când simți că nu mai poți, te oprești și te odihnești puțin apoi reiei exercițiul.

Nu știi când ieși dintr-o suferință emoțională decât atunci când ai puterea să privești în urmă, când realizezi că o feliuță din viața ta s-a schimbat ireversibil. Pe când la sală poți vedea progresul săptămânal, faci exercițiile cu mai multă ușurință și chiar bucurie, primești complimente și aprecieri pentru că progresul tău este vizibil.

Așadar, lăsați în pace oamenii care trag tare la sală, care vor un pic mai mult, un pic mai greu de la o săptămână la alta. Pentru ele este terapie, atât pentru suflet cât și pentru corp, se încarcă cu emoții pozitive pentru o oră de antrenament. Ele preferă să le curgă muzica prin vene decât furia și neputința. Ele preferă să vadă că pot face ceva practic, concret pentru ele decât să simtă iar că înoată în aceeași mocirlă ce pare fără scăpare. Aceste persoane nu sunt mari sportive, nu-și doresc vreo performanță sau laudă ci cu totul altceva: să-și elibereze mintea de stresul cotidian și să se focuseze doar pe efortul corpului. Da, pentru unele persoane, sportul la sală este ca o meditație: mintea este doar acolo, în prezent, atentă la mișcări și rimt și respirație.

Pentru persoanele ce vin la sală să scape pentru câteva ore de suferința emoțională, porecle precum ”soldățel” și glume precum ”E plin în sală, mai bine rămâi la aparate” dor foarte tare, chiar dacă nu se vede (este tot o formă de bullying). O astfel de respingere/ marginalizare doare, chiar dacă este spusă pe un ton de glumă, căci reprezintă încă o greutate pusă pe talerul durerii emoționale. Și nu știi niciodată când acest taler devine insuportabil de dus. Uneori, este suficientă o pană pentru a apleca talerul până la pământ. #theend

Dar știi ce? Aceste persoane ce aleg beneficiile efortului fizic în locul efortului de a înota în mocirla durerii emoționale nu se vor opri din a face acestă terapie prin sport. Pentru că au nevoie de ea și nu le interesează neputința/ dezinteresul altora de a face o flotare în plus, o fandare în plus, o flexare în plus. Pentru că sportul este, pentru ele, balsam pentru suflet, în timp ce pentru altele este doar un motiv de a mai pleca de acasă și a-și umple cu ceva orele după-amiezii.

Dacă soarele strălucește prea puternic pentru tine, pune-ți ochelarii, nu cere soarelui să se ascundă după un nor.

Am mare respect pentru persoanele care nu renunță. Care continuă să meargă pe drumul ales până decid singure că e cazul să schimbe direcția.

Unul dintre sutele de motive pentru care mergem la sală este să ieșim din zona de confort, să facem un pic mai mult decât credem că putem. Iar antrenorul este acolo să ne ajute prin încurajări și corectări de poziție și stabilire de ritm.

Una dintre lecțiile învățate la ora de sport este că nimeni nu va face efortul în locul nostru. Dar și că nu suntem singuri în acestă muncă și că nu e necesar să facem totul deodată.

Fac sport la sală de mai bine de 10 ani și am observat că există o legătură strânsă între suferința psihologică, intimă și disponibilitatea de a rezista/ tolera greutatea antrenamentului. Există și alte motive și motivații pentr
May
16
2022
Știi cântecul ”All you need is love” al celor de la Beatles? Pun pariu că-ți vine să-l fredonezi imediat, căci e tare simpatic. Și liniștitor. Ce poate fi mai frumos decât o rețetă a fericii cu un singur ingredient?Și pentru mine
May
14
2022
cum să nu prinzi o muscă

Vreau să îți povestesc o întâmplare aparent banală și fără consecințe:

Într-o zi, ai mei au ieșit pe ușă afară din casă și în urma lor a intrat o muscă mare și neagră. Am zărit-o cu coada ochiului. Credeam că mi s-a părut, avea viteză foarte mare.

Am închis ușa și mi-am dat repede seama că nu mi s-a părut. Bâzâia îngrozitor de tare. Zbura haotic și umplea camera în care intrase direct cu un zumzăit îngrozitor. Abia reușeam să o detectez cu privirea și să o urmăresc. Era mare, neagră, zgomotoasă, haotică și enervantă.

Aduc pliciul, închid ușa camerei și mă pun pe vânat. După un minut de urmărit și așteptat să se așeze undeva ca să o nimeresc, mi-am dat seama că este o pierdere de timp. Musca era foarte agitată, zbura prea haotic ca să o pot urmări, cu atât mai puțin ca să o prind, oricât de mare și neagră era.

Înainte de a mă umple de frustrare, mi-a venit ideea salvatoare: am deschis ușa de la cameră și cea de la intrare și am așteptat să iasă din casă pe unde a intrat. Totul a durat câteva secunde - musca a zbughit-o afară cât ai zice bâz. Job done! Nimeni nu a fost rănit în acțiune.

Cât de simplu a fost! Fără agitație, consum de timp și energie. Și în timp ce mă felicitam pentru ideea bună și eficientă, mi-a venit întrebarea: oare nu există și alte situații din viața mea în care aș putea scăpa de probleme sau situații la fel de simplu? Oare nu există situații în viața mea în care să invit persoana să iasă pe unde a intrat în viața mea, fără să trebuiască să am de-a face cu ea prea mult?

Eu cred ca există. Trebuie doar să fiu atentă și să recunosc când va apărea o situație de genul acesta. Este atât de simplu!

Nu tot ce pare a fi o problemă trebuie tratat ca o problemă. Cred că anumite situații, cu cât sunt păstrate mai mult în viața mea, cu atât se complică inutil. Cum ar fi fost să petrec zeci de minute încercând să prind musca?

Felul în care rezolv micile probleme ale vieții spune ceva despre felul în care rezolv probleme mai complicate, cu mize mult mai mari, din viața mea.

De acum înainte voi fi atentă la situațiile și oamenii care nu îmi aduc niciun beneficiu și care pot ieși din viața mea la fel de repede cum au intrat. Nu are rost să mă agăț de ele/ei, nu m-ar ajuta cu absolut nimic. Decât, poate, să-mi consume timpul și energia emoțională.

Ce părere ai? Ai întânit și tu astfel de situații?

Vreau să îți povestesc o întâmplare aparent banală și fără consecințe: Într-o zi, ai mei au ieșit pe ușă afară din casă și în urma lor a intrat o muscă mare și neagră. Am zărit-o cu coada ochiului. Credeam că mi s-a pă
Apr
4
2022

Acesta este cea mai citită story din luna Martie 2022 pe de contul meu privat de pe Facebook (blogul are o pagină separată). Cred cu tărie că femeile acestei lumi pot opri acest război și toate războaiele din lume. Ceea ce le lipsește, însă, este puterea - nu sunt destule femei în poziții decizionale cheie care să aibă influență asupra evoluției lucrurilor.

A spune NU războiului nu este suficient, a condamna din vorbe măcelul și teroarea din Ucraina nu este suficient. Este nevoie de curaj pentru a lua decizii grele, incomode, nepopulare însă care pot stârpi răul de la rădăcină. O femeie (sau mai multe) poate influența balanța Război-Pace chiar și din umbră, nu cred că are nevoie de publicitate (deși ar fi bine să fie dată ca exemplu și să învățăm de la ea).

Nu aș fi vrut să vorbesc despre război pe blog, însă nici nu am cum să-l ignor. Orice om sănătos la minte și la suflet suferă pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina.

Acesta este al doilea story popular în luna Martie 2022 pe contul meu de Facebook. Mi-a plăcut mult citatul, eram într-o pasă mai proastă în ziua aceea și mi-am dat seama că văicăreala nu mă ajută cu nimic așa că am ales tăcerea. Eram obosită, într-adevăr, dar emoțional, nu fizic.

Citatul spune că, atunci când o femeie este tăcută, inima ei este prea obosită pentru cuvinte. Am avut de multe ori astfel de perioade din care, însă, am revenit cu bine. Mai puternică, parcă. Căci nu mă poate doborî de două ori același lucru.

Acest story a fost la fel de popular ca cel de sus, după numărul de vizualizări, însă a primit mai multe inimioare și like-uri. A fost mai mult ca o împărtășire a bucuriei că mi-am luat flori de primăvară, freziile fiind preferatele mele. Ador parfumul lor!

Am învățat obiceiul ăsta de la mama, care-și cumpără adesea singură flori proaspete, pe alese, din piață. Ea spune că niciun ghiveci cu flori nu se compară cu o vază cu flori proaspete, cărora le simți parfumul de fiecare dată când treci pe lângă ele.

Nici să nu te gândești ”Ia uite-o și pe asta, își cumpără singură flori că nu are cine să-i cumpere!” Nici să nu te gândești! Situațiile de viață nu sunt albe sau negre, bune sau rele căci nici oamenii nu sunt doar albi sau doar negri. Trăim într-o lume cu foarte multe nuanțe de gri. Eu sunt una dintre ele: îmi place să-mi cumpăr flori singură.

Anyway, acesta este rezumatul pentru luna Martie 2022. Sper să devină o rubrică permanentă pe blog.

Ție care story ți-a plăcut dintre cele de mai sus?

Acesta este cea mai citită story din luna Martie 2022 pe de contul meu privat de pe Facebook (blogul are o pagină separată). Cred cu tărie că femeile acestei lumi pot opri acest război și toate războaiele din lume. Ceea ce le lipsește,
Mar
9
2022
apartament mic lectii de viata

Nu știu cum s-a făcut, dar drumul vieții ne-a dus cu traiul într-un apartament mic. Când zic mic, mă refer la mai puțin de 40 de metri pătrați. Când ne-am mutat doar eu și soțul, era simpu și amuzant. Acum nu mai este deloc simplu și nici amuzant, căci suntem 4 suflete ce împart cele 2 camere nu prea mari, o baie micuță și o bucătărie minusculă. Pare nasol și în mare parte este. Însă ne descurcăm destul de bine și este, totuși, o situație din care avem ocazia să învățăm cu toții câte ceva.

M-am tot gândit că acest context creat de apartamentul nostru mic nu se află degeaba în viața noastră, ceva bun trebuie să iasă de aici. M-am gândit și cred că am reușit să pun cap la cap câteva lecții de viață pe care ni le-a adus traiul în acest mic apartament. Lecții pe care încă le învățăm, să nu credeți că este ușor. Procesul de învățare este continuu.

  1. Ordinea & organizarea sunt cele mai importante elemente ale traiului în comun într-un spațiu mic. Orice fel de dezordine ne afectează direct, căci efectiv nu mai avem loc și o vedem fix în fața noastră. Ordinea ne dă un sentiment de control asupra mediului în care trăim, un sentiment de bine. Fac ordine zilnic și îi învăț și pe copii să fie ordonați sau cel puțin atenți cu lucrurile lor. Aici nu e loc de fac ce vreau, le las pe unde vreau. Nu se poate asta, căci îi afectează pe toți din familie. Menținerea ordinii înseamnă respect!
  2. Răbdarea. Uneori, de multe ori, ca să ajung la un obiect e necesar să mut, să scot, să dau la o parte alte obiecte. E ca un fel de puzzle. Un joc pe care-l joc zilnic, nu am de ales. Nu-i ușor, mă mai enervez uneori căci trebuie în permanență să le aranjez la loc, să țin minte care pe unde au fost etc. Am învățat să am răbdare cu procesul și să nu renunț doar pentru că durează câteva minute mai mult decât aș vrea eu.
  3. Spațiul intim nu există în sensul clasic, ci ni-l creem singuri în jurul nostru prin respect reciproc. Îți dai seama că nimeni nu are camera lui. Nici măcar colțul lui. Așa că atunci când cineva gătește, citește, face teme, se joacă, vorbește la telefon etc. etc. facem liniște și îi respectăm activitatea. Cred că lecția asta ne-a luat cel mai mult timp de învățat, căci nu e ușor să adaptezi ceea ce faci în casă la nevoile tuturor celor din jur (mai ales când este și un copil mic în familie). Sau să ceri verbal să-ți fie respectată nevoia de liniște și spațiu, chiar dacă temporar.
  4. Când călătorim, alegem cazări cu camere mari, spațioase, generoase, cu balcon deschis și vedere superbă. Da, costă mai mult, dar merită. La hotel sau pensiune nu vreau să mă simt ca acasă ci diferit.
  5. Când ne plimbăm în natură, căutăm plaje pustii, păduri cu copaci înalți, câmpii deschise și orice alt spațiu care ne relaxează mental. Nu îmi place în mod deosebit să vizitez peșteri, de exemplu, mă simt ... ca acasă. :)). Iar de aglomerarații de oameni m-am vindecat definitiv. Vreau spațiu în jurul meu și liniște civilizată.
  6. Nu ne luăm animal de casă. Nu avem cum, nu avem unde. Bine că nici copiii nu cer prea insistent.
  7. Recent, am început să ne dorim să mai eliberăm din spațiu, să scoatem din casă ce nu ne mai folosește. Dar războiul ăsta stupid ce ne afectează direct ne-a făcut să încetinim proiectul ăsta. Dar nu renunț, încet dar sigur vor dispărea toate lucrurile pe care nu le mai folosim.

Cam acestea sunt lecțiile mele de viață deprinse în casa în care locuim. Nu mă plâng, ne este dragă și am învățat să facem lucrurile să lucreze în favoarea noastră.

Și tu locuiești într-un apartament mic? Cum ți-a modelat acest lucru personalitatea?

Nu știu cum s-a făcut, dar drumul vieții ne-a dus cu traiul într-un apartament mic. Când zic mic, mă refer la mai puțin de 40 de metri pătrați. Când ne-am mutat doar eu și soțul, era simpu și amuzant. Acum nu mai este deloc simplu
Mar
7
2022
vecini care deranjeaza galagie

Ce poate fi mai nasol decât un copil mic cu muci, cu stare febrilă, ce stă acasă de la grădiniță iar zilele par interminabile? Ce poate fi mai greu de suportat decât zi după zi cu siropuri, ser fiziologic, nopți dormite iepurește?

Îți spun eu, probabil nici măcar nu intuiești: țipetele, urletele și plânsetele unei familii vecine cu copil mic ce stă toată ziua acasă. Îți spun eu, e îngrozitor să-l auzi pe adult țipând și pe copil plângând, all day long. Însă plânsul copilului este cel mai greu de dus, din punctul meu emoțional de vedere.

Nu mă afectează dacă adultul țipă și este frustrat și nervos. E adult, are acces la resurse care să-l ajute să-și gestioneze emoțiile. Însă copilul este complet neajutorat. Și eu m-am simțit neajutorată căci nu puteam să fac nimic să-l ajut să nu mai plângă.

Dacă m-aș fi dus la ușa lor să mă plâng sau să le dau sfaturi (Doamne ferește!), aș fi înrăutățit lucrurile. (1) Acea mamă nu avea nevoie de sfaturi ci de ajutor practic. (2) Aș fi adăugat încă un motiv pentru care să urle la copil: ”Nu mai plânge atâta că te aud vecinii și iar vin la ușa noastră.” Și nu aș fi vrut așa ceva!

Țipetele adulților sunt tot niște palme date copiilor, însă afectează mintea, egoul, sufletul.

Da, certurile din familie, mai exact tonul vocii folosit în dialogurile din casă au un impact foarte mare, atât asupra copilului cât și al adultului. Pentru a schimba asta, e nevoie de muncă. Multă muncă, deschidere și vulnerabilitate. Și nu-i ușor.

Dincolo de toate astea, sunt recunoscătoare pentru această experiență. Am învățat din ea. Dar a fost greu să mă joc cu copilul meu pe covor, sau să stăm la masă, sau ne încercăm să ne odihnim de prânz în timp ce deasupra noastră se urlă și se țipă toată ziua.

Am învățat să fiu eu însămi mai atentă la felul în care le vorbesc copiilor în intimitatea casei noastre. La ton, la intonație, la timing, la numărul de cuvinte, la reducerea criticii, la focusul pe soluții, la discutarea acțiunilor și nu a omului.

Ce poate fi mai nasol decât un copil mic cu muci, cu stare febrilă, ce stă acasă de la grădiniță iar zilele par interminabile? Ce poate fi mai greu de suportat decât zi după zi cu siropuri, ser fiziologic, nopți dormite iepurește?
Feb
14
2022
sfaturi relatii de cuplu

Vreau să dau un mic sfat, dar important, celor ce caută relații pe termen lung: ferește-te de persoanele care nu pun capacul la pasta de dinți și nu închid bine gelul de duș sau sticla de șampon. Acest gen de persoane nu duc lucrurile la bun sfârșit și așteaptă de la alții din familie sau anturaj să le termine treaba sau să strângă după ei. Și nu vrei asta!

Înainte de a-ți lega viitorul de o astfel de persoană, gândește-te dacă ești dispuns(ă) să strângi după altul ani și ani la rând. O fi iubirea mare, însă respectul trebuie să fie și mai mare, căci pe el se clădește o viață bună și o relație înfloritoare. Ca o piramidă.

Oamenii, cum fac un lucru, oricât de mic ar părea, așa fac toate lucrurile, oricât de mari și importante sunt.

Fii atent(ă) la detalii și trage singur(ă) concluziile. Nu pripite, testează-le, dar nu te băga în relații cu oameni cu obiceiuri care te vor măcina ani și ani. Sănătatea ta mentală și fizică este mai importantă decât lenea și confortul lor.

Sfatul este valabil atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Cunoști astfel de persoane, care nu strâng după ele și se așteaptă ca altcineva să le termine treaba, oricât de măruntă și de neînsemnată ar fi ea? Ce părere ai? :scratch:

Nu uita: caracterul unei persoane se cunoaște atât în momentele grele cât și cele relaxate, atât în lucrurile mici cât și în cele mari.

P.S. În țara noastră, multe persoane au fost dădăcite de părinții lor, au fost slugărite de bunici, căpătând astfel obiceiuri proaste ce au devenit un stil de viață pentru ele. Fii atent(ă) și alege cu atenție ce potți tolera într-o relație și ce nu.

Cu alte cuvinte, alegeți greul, alegeți bătăliile.

Vreau să dau un mic sfat, dar important, celor ce caută relații pe termen lung: ferește-te de persoanele care nu pun capacul la pasta de dinți și nu închid bine gelul de duș sau sticla de șampon. Acest gen de persoane nu duc lucrurile l
Feb
6
2022
flori proaspete pentru acasa

Intrând pentru prima dată în camera pensiunii, privirea mi-a rămas fixată pe tava din fața oglinzii. Pe tavă erau 3 pahare și o mică vază, goală. Era o vază simplă, banală, drăguță, din porțelan alb, fără decorațiuni. Am ignorat-o dar nu pentru mult timp - mă sâcâia un gând.

Ce să facă un turist cu o astfel de vază? La ce-i folosește? Îmi amintesc că toate camerele de hotel și pensiune în care am fost în viața mea aveau câte o vază, mai mică sau mai mare, mai simplă sau decorată. Dar de ce? Răspunsul este evident: ca să pui flori în ea. Cine să le pună? Turistul, evident, căci vazele sunt întotdeaun goale, nu au nici măcar un strop de apă (uneori sunt pline de praf, dar asta e altă poveste) . Mai sunt unele hoteluri/pensiuni ce pun flori artificiale - sunt urâte și inutile, nu aduc nicio energie benefică camerei (părerea mea).

Și de unde să ia turistul flori? Păi să-și cumpere sau să culeagă din flora spontană, cred eu. Că doar nu o cere de la recepție. Sunt convinsă că există o categorie aparte de turiști care, după ce se cazează, căută să pună flori în vază. E ca o primă activitate pe care o poți face după ce te-ai cazat. E și un prim pas în a cunoaște zona și oamenii. Ca și cum ai primi o primă temă de făcut în cameră: pune flori în vază!

Poate că ar trebui ca hotelurile să ofere ele însele flori proaspete în camerele oaspeților, însă e destul de complicat și scump.

Și, totuși, sunt atât de importante florile proaspete într-o cameră, fie ea și de hotel sau pensiune? Se pare că da! Sunt un simbol al frumuseții, al relaxării, al bucuriei de viață. Unele persoane și companii au grijă să fie înconjurate mai tot timpul de flori proaspete, frumos aranjate. Cred că ați observat asta și la TV, în anumite reality show-uri și filme despre familii înstărite și educate.

Acum găsiți flori și în supermarketuri - Lidl, Profi, Mega Image etc - sau chiar la bunicuțele-vânzătoare din preajma piețelor sau a zonelor aglomerate. Profită de această ofertă, îți va aduce bucurie. Căci faci ceva frumos pentru tine, în primul rând.

Așadar, nu uita să iei flori proaspete pentru tine, data viitoare când mergi la cumpărături sau doar le plimbi prin cartier.

Intrând pentru prima dată în camera pensiunii, privirea mi-a rămas fixată pe tava din fața oglinzii. Pe tavă erau 3 pahare și o mică vază, goală. Era o vază simplă, banală, drăguță, din porțelan alb, fără decorațiuni. Am ign
Jan
22
2022
cuvantul anului 2022

Nu mi-e ușor să spun public că mă preocupă emoțiile, însă asta este realitatea mea și preocuparea principală în acest an. Totul a început cu mai mulți ani în urmă când, de unde de ne-unde, tot apărea în fața ochilor mei un citat. Îl parafrazez: "Când vei muri, nu contează ce ai făcut ci cum i-ai făcut pe alții să se simtă. După moarte vei simți înzecit ceea ce i-ai făcut pe alții să simtă prin cuvintele și acțiunile tale."

Aoleu, ce-au mai durut cuvintele astea. Drept în inimă s-au înfipt. Și mi-am dat seama că voi ajunge direct în Iad. :-??

Pe de alta parte, mi-am dat seama că mai aveam mult din viața la dispoziție să-mi schimb atitudinea și destinul. Long story short, de vreun an și ceva mă străduiesc cât pot de mult să (1) fiu atentă la energia din spatele fiecărui cuvânt pe care-l spun și (2) să iau în considerare cum îl fac să se simtă pe interlocutor cuvintele mele.

Mi-am dat seama și am înțeles foarte clar că, nu contează dacă am dreptate ori ceea ce am de spus este interesant, dacă felul în care o spun îl face pe interlocutor să se închidă și să nu audă mai nimic din ceea ce am de spus.

Am mai înțeles, la fel de clar, că lui Dumnezeu nu-i pasă dacă am dreptate sau nu, dacă susțin principii și idei mărețe, ci dacă ofer iubire, dacă o dau mai departe din inima mea către inima altora, dacă o scot la suprafață din alții prin cuvintele și faptele mele. Așadar, aceasta va fi busola mea în acest an.

Anul acesta va fi, pentru mine, despre emoții. Sunt atentă la ele așa cum apar în mine și cum le transmit sau le provoc în cei din jurul meu. Nu e ușor dar nici imposibil, cu atâtea resurse la dispoziție. Cuvantul anului 2022 este emoții, ceea ce demonstreaza cat de serioasa este treaba asta pentru mine.

Nu rezist tentației de a te întreba: care este relația ta cu emoțiile?

Care este cuvântul tău pentru anul 2022? Mi-ar plăcea mult să-l împărtășești cu noi.

Nu mi-e ușor să spun public că mă preocupă emoțiile, însă asta este realitatea mea și preocuparea principală în acest an. Totul a început cu mai mulți ani în urmă când, de unde de ne-unde, tot apărea în fața ochilor mei un cit
Dec
15
2021
postul craciunului invita la linistire si hibernare

Postul Craciunului se ține în familia mea de când mă știu. Nu ne era impus nouă, copiilor, însă mama gătea mâncare așa de bună de post, încât nu ne mai trebuia altceva. Am ținut postul și în facultate, și după ce m-am măritat. Mai puțin în perioada celor două sarcini și alăptări. Mi se pare postul cel mai ușor de ținut, cu multe dezlegări la pește. De când începe toamna, abia aștept să înceapă postul Crăciunului!

M-am întrebat, totuși, de ce îmi vine atât de ușor să țin acest post, de ce corpul îl cere și chiar se bucură când se apropie 15 Noiembrie, prima zi de post. Cu o săptămână sau două înainte fac curățenie în frigider, fac liste cu feluri de mâncare pe care aș vrea să le mănânc în post (Hello salată orientală cu de toate și compot de mere cu muuultă scorțișoară!) și discut cu membrii familiei despre ce înseamnă postul și ce adaptări presupune pentru fiecare dintre noi.

Cred că răspunsul la întrebările mele este legat de solstițiul de iarnă din 21 decembrie. Perioada de 7 săptămâni a postului Crăciunului este simțită de corpul meu ca o perioadă de hibernare și liniștire. De când începe Postul Crăciunului și până în prima zi de Crăciun simt nevoia să stau mai mult în casă (mai ales în weekend), să dorm mai mult și să mă gândesc la mine mai mult, să scriu și să citesc mai mult, să mă uit la filme și să procesez încet-încet ceea ce s-a petrecut în anul care se încheie. Simt nevoia să mănânc de post, mai puțin cantitativ și gătit în casă. Simt nevoia să beau multe ceaiuri fierbinți, să fac sport moderat, curățenie în casă și dușuri lungi fierbinți.

Natura și animalele au nevoie de această perioadă de hibernare pentru a-și odihni corpul și mintea. Cred și noi oamenii avem nevoie de ea, nu putem funcționa non-stop pe repede înainte.

Dar iată că în aceste timpuri moderne, societatea face tot posibilul să evite la maxim această perioadă de liniștire. Au loc petreceri, se instalează lumini prin oraș, facem cumpărături, tragem tare să terminăm proiectele anului 2021, cheltuim mai mult, facem cadouri tuturor și apelăm la mâncarea confortabilă specifică iernii. Cu alte cuvinte, adio post alimentar, ritm încetinit și liniștire interioară.

Și, totuși, cred că multă lume, ca și mine, simte nevoia de încetinire a ritmului, pe măsură ce vremea devine mult mai rece - majoritatea oamenilor consideră iarna un anotimp urât și greu, aducător de singurătate și dezolare mai ales pentru cei ce nu au familii mari și festive sau un foc zdravăn în sobă.

În realitate, iarna ne îndeamnă cu blândețe și liniște către interiorul nostru, în această perioadă de calm și reflexie, acceptând întunericul apăsător de afară și lăsând să treacă anul ce se încheie cu iertare, acceptare și iubire.

Sărbătorile de iarnă nu prea se potrivesc cu ritmul naturii ce pune stop distracției, forfotei și ne prezintă momentul perfect pentru retragerea în vizuină pentru odihnă, detașare și reorganizare.

După solstițiul de iarnă și Crăciun, nici nu ne vom da seama cât de repede se apropie noul an ce aduce noi energii, dorințe și oportunități. Și iar o luăm de la capăt.

Tu ții postul Crăciunului sau simți nevoia să hibernezi puțin în această perioadă?

Postul Craciunului se ține în familia mea de când mă știu. Nu ne era impus nouă, copiilor, însă mama gătea mâncare așa de bună de post, încât nu ne mai trebuia altceva. Am ținut postul și în facultate, și după ce m-am măritat
Nov
16
2021

Cel mai bun compot este compotul care-ți place ție. Mie îmi plac multe tipuri de compot, însă cel de mere ocupă un loc special între preferințele mele. Compotul tradițional al românilor este compotul de mere. Și având în vedere că din 15 noiembrie a început Postul Crăciunului, compotul de mere - simplu sau în combinație cu alte fructe - va fi prezent în casa mea în fiecare seara la cină.

Îmi place că este fierbinte, dulceag, aromat, sănătos. Dar cel mai mult îmi place că îmi oferă senzația aceea de căldură și relaxare la finalul unei zile obositoare și înfrigurate de toamnă. Și-mi mai place că pot face atât de multe combinații de ingrediente - în jurul mărului rege, desigur - încât nu mă voi plictisi prea repede de el.

Cea mai simplă rețetă de compot de mere, pe care o poate face și un copil/ student/ tătic singur, conține mere + apă + zahăr după gust (sau miere de albine). Dacă vrei, poți să adaugi și alte fructe: struguri, gutui, prune, pere. Dacă vrei, poți să adaugi și condimente după pofta inimii: bețe de scorțisoară, amestec de condimente pentru vin fiert, anason, puțin ghimbir, cuișoare. Pentru un plus de vitamine, pune și o felie sau două de lămâie, bine spălată și bio dacă vrei să lași coaja.

A fost o perioadă în care nu am mai făcut compot de mere, nu știu de ce. Poate pentru că asociez fierbințeala și dulceața compotului cu frigul și umezeala iernii sau a toamnei târzii. Vara, sau când e cald și frumos afară, parcă nu merge un compot de mere fierbinte. În plus, toamna oferta de mere este foarte generoasă!

Așadar, îți recomand să revii toamna/ iarna asta la compotul de mere din copilărie sau să-l descoperi acum și să-l reinventezi după placul tău. Este foarte ușor de făcut și odată ce vei prinde drag de gustul & beneficiile lui, vei inventa singură tot felul de rețete.

Dacă vrei să fii fancy până la capăt, poți folosi un feliator special pentru mere și un castron în formă de măr precum cel din poză.

Despre beneficiile compotului de mere cred că știi destule, mai ales dacă ai simțit pe pielea ta cum ți-a alinat în copilărie răceala, frigul, inima albastră, lipsa de chef, supărarea sau ți-a ținut companie în serile în care aveai mult de învățat pentru a doua zi.

Pentru mine, pe lângă beneficiile pentru sănătate, gătirea acasă a compotului de mere are și beneficii practice: toate vasele și tacâmurile implicate în proces sunt foarte ușor de spălat! Acest lucru nu e de neglijat, mai ales când ziua-lumină este atât de scurtă acum.

🍏 Care este rețeta ta preferată de compot de mere? 🍎

Cel mai bun compot este compotul care-ți place ție. Mie îmi plac multe tipuri de compot, însă cel de mere ocupă un loc special între preferințele mele. Compotul tradițional al românilor este compotul de mere. Și având în vedere că
Nov
2
2021
Respect

Simt nevoia să scriu pe acest subiect care mă macină din greu zilele astea: nu este necesar să îți placă de o persoană, de personalitatea acesteia, pentru a o respecta. Respectul nostru reciproc, între ființe umane, este un drept fundamental dar și o responsabilitate - fără respect nu putem construi nimic în societate și nici da vreo șansă oamenilor să evolueze. Personalitatea noastră este schimbătoare, adaptabilă, mai mult sau mai puțin plăcută de cei din jurul nostru.

Așadar, consider că nu trebuie să ne placă personalitatea cuiva pentru a respecta acea persoană. Respectul înseamnă "te văd, te aud, nu ești invizibil(ă)". Respectul înseamnă "nu te judec pentru felul în care ești, chiar dacă nu sunt de acord cu tine și nu te înțeleg".

Respectul reciproc înseamnă a colabora împreună pentru a rezolva probleme pentru binele comun. Înseamnă a-l lăsa pe celălalt să fie așa cum alege el să fie, a nu lua decizii în numele altora pentru că știm noi mai bine. Asta este doar o parte din ceea ce înseamnă respectul între oameni și al oamenilor față de alte ființe vii.

Cred că respectul reciproc ar trebui să se afle la baza construirii unei societăți sănătoase. Deocamdată, felul în care se manifestă societatea noastră scoate la iveală un alt mod de gândire al oamenilor: "dacă nu faci ca mine, înseamnă că ești împotriva mea și-mi vrei răul. Binele meu este mai presus decât binele tău".

Nu uita: fiecare dintre noi duce o bătălie interioară de care tu nu știi nimic, iar ceea ce vezi la exterior are puțină legătură cu ceea ce este în interior.

Tu cum vezi respectul vis-a-vis de persoanele dificile?

Simt nevoia să scriu pe acest subiect care mă macină din greu zilele astea: nu este necesar să îți placă de o persoană, de personalitatea acesteia, pentru a o respecta. Respectul nostru reciproc, între ființe umane, este un drept funda