8
2015

Evenimentele din ultimele saptamani mi-au amortit simtul artistic, toate gandurile si textele din mintea mea erau setate numai pe suferinta, terorism si toate discutiile din social media pe aceste teme. Stiu ca ceea ce s-a intamplat in clubul Colectiv si Paris a afectat pe toata lumea, inclusiv pe cei mici care au prins din zbor anumite discutii si imagini, desi parintii s-au straduit sa ii fereasca de toata aceasta energie negativa. Apoi au ajuns la urechile stirile cu ceea ce se intampla in restul lumii, cati oameni mor, nevinovati si neimplicati, din cauza rautatii altor oameni. Si ne-am dat seama cu totii ca lumea nu va mai fi niciodata la fel asa cum o stiam noi, ca este in continua schimbare si nu neaparat spre bine. Sau poate ca este spre bine dar mai intai trebuie sa trecem printr-o mare de RAU si SUFERINTA.
Din aceste motive am ratat articolul despre editiile de Noiembrie ale revistelor pentru mamici. Pur si simplu nu am reusit sa ma adun sa scriu un text care sa nu fie sub influenta evenimentelor. Dar copertile acelor reviste le gasiti in galeria de mai jos, le am totusi stranse si nu vreau sa sar peste ele.
Azi sunt sub influenta Radioului lui Mos Craciun, asa ca optimismul mi-a revenit. E foarte greu sa nu te gandesti "Oare ce vremuri il asteapta pe copilul meu?" In calitate de parinti, ne straduim foarte mult sa le facem viata mai usoara si mai frumoasa, sa le dam unelte pentru un viitor luminos, fara mizeriile pe care le-au indurat generatiile de pana acum. Noi mergem inainte cu munca noastra de parinti, lumea merge inainte cu framantarile si scuturarile sale. Caci asta am impresia ca se intampla - ne scuturam cu totii de energiile negative ale trecutului pentru a pasi intr-un viitor demn de umanitatea si frumusetea noastra.
Daca as avea o Super Putere, as face in asa fel incat toate armele de pe planeta asta sa dispara. Si ale oamenilor buni, si ale oamenilor rai. Sa nu mai existe razboaie, razbunari si lupte de orice fel. Stiu ca Raul va fi intotdeauna prezent pe Pamant, insa cred ca poate fi minimizat si izolat pana se autoelimina. Caci viata pe Pamant poate fi, cu siguranta, frumoasa si interesanta!
Haideti sa vedem impreuna noutatile aduse de revistele lunii Decembrie destinate mamicilor si taticilor ce vor si isi fac timp sa citeasca si sa se educe pentru puiutii lor (in ordinea crescatoare a pretului de pe coperta):
- Revista MAMICA DE AZI este la chioscuri din 3 Decembrie si are o coperta tare draguta. In schimbul a 4 lei aflati de ce copiii au nevoie de Mos Craciun, ce accidente se pot intampla in zapada si de ce infofolirea este o greseala.
- (Auto)-declarata revista nr 1 de parenting din Romania, PAP TOT! te asteapta din 7 decembrie, la toate chioșcurile din tara, cu un cadou special si exclusiv pentru copilul tau: un set LEGO DUPLO! Vei descoperi in paginile ei idei de cadouri si decoratiuni pentru Craciun, retete minunate pentru masa de Sarbatori, precum si meniuri adaptate pentru bebelusul tau.
- Gasesti noul numar din revista MAMI, din 17 noiembrie la toate punctele de difuzare a presei. Vine Mosu’ iar echipa redactionala se pregateste sa-l intampine cum se cuvine, in editia lunii decembrie a revistei. In paginile revistei sunt peste 50 de sugestii de cadou, pentru toate gusturile, adaptate personalitatii celor mici. Ai sugestii despre cum sa dai casei un aer de sarbatoare cu decoratiuni pe care sa le faci cu cel mic. Nu a fost uitata nici masa festiva si sunt adunate pentru tine retete inedite care sa impresioneze musafirii + muuulte deserturi. Iar pentru ca micile neplaceri ale iernii sa nu iti strice buna dispozitie, afli ce precautii ar trebui sa-ti iei. Nu in ultimul rand, esti luata la o discutie serioasa despre idei … „puerile“: cine Mosu’ si ce faci cand el este desconsiprat? CADOU: calendar Pufies personalizat pentru 2016!
- Revista PARENTS este la chioscuri din 5 Decembrie. Imi place mult coperta, dar mai ales un titlu anume: Ce faci cand iti raspunde obraznic?. Va las sa ii descoperiti singuri continutul.


[
[
A trecut si nebunia cu Back to School de anul asta. A fost peste tot - in magazine, in online, chiar si in magazinele care nu au nicio legatura cu scoala ori elevii. Daca nu au fost promotii pentru elevi, au fost pentru parinti, care si ei ar trebui sa se intoarca la a invata despre "meseria" de a fi parinte.
Dupa cum ati remarcat si voi, ghiozdanele si adidasii eu fost cele mai promovate produse in campania BACK TO SCHOOL. Una dintre reclame chiar spunea ca singura sansa a copilului sa impresioneze in prima zi de scoala este rucsacul. Cat mai colorat, decorat, cu personaje din filmele preferate. Cu cat mai multe haine si accesorii branduite, cu atat mai bine. Pai ... chiar asa o fi? Unde mai este personalitatea copilului daca se tot ascunde dupa alte personaje? E destul sa porti un tricou cu Violetta ca sa fii cool? E suficient sa ai adidasi asa cum poarta fetele din serialul tau preferat, ca sa fii considerata de gasca?
Sincer, am uitat cum era pe vremea mea. Cu siguranta aveam mai putine optiuni, deci mai putina presiune. Dar am avut de toate: o copilarie frumoasa si amintiri pe care i le povestesc si Ruxandrei. Nu vreau sa cad in capcana "era mai bine atunci" asa ca privesc increzatoare spre viitor. De fapt, incerc sa ma concentrez asupra prezentului caci mi se pare ca zboara foarte repede. Mereu cand imi fac planuri imi amintesc ca Dumnezeu rade de ele pe masura ce se infiripa in mintea mea ... si ma potolesc. Am invatat ca e mai pretios prezentul, privind doar cu un ochi spre ziua de maine, decat sa visez cu ochii deschisi la viitor. Aceasta lectie s-a lipit de mine in momentul in care mi-am dat seama ca nu tot ceea ce gandesc se potriveste cu realitatea, mai ales cand e vorba de viata altor oameni: de exemplu, cand Ruxi era bebelusa imi spuneam ca nu se va uita deloc la TV, eventual maxim o ora pe zi. Acum ne uitam impreuna la seriale, ne amuzam si le comentam, imi pune mana la ochi cand se pupa protagonistii si incercam sa imitam pasii de dans. Halal plan de parenting!
Haideti sa vedem impreuna ce subiecte ne ofera editiile de Octombrie ale revistelor pentru parinti. Va invit sa lasati comentarii despre ceea ce cititi interesant, sau pur si simplu sa povestiti despre copilasii vostri.
(In plus, va prezint si colectiile destinate copiilor pe care le gasiti la chioscuri.)

[
Vara asta, tara a vuit de zumzetul turistilor autohtoni. Mai multi ca niciodata, au avut de unde alege: munte sau mare, hotelurile si pensiunile au fost pline. La un moment dat, chiar s-a dat la radio declaratia cum ca hotelierii nu mai au unde caza turisti decat daca mai construiesc niste camere. Evident, lucrul asta nu se va intampla, insa e bine de retinut ca au ales, mai mult ca niciodata, sa-si petreaca weekend-urile si concediile calatorind prin tara.
Vara asta am vazut si auzit multe reclame cu privire la turism - hoteluri, website-uri, aplicatii pentru mobil etc. Mi-a ramas in minte urmatoarea replica: "Cand copiii se simt bine in vacanta, ai si tu vacanta!" Asa si este, parintilor le este bine in vacanta daca cei mici se simt bine. Pentru asta s-au inventat servicii precum baby-sitting, locuri de joaca, kids club, animatori in jurul piscinei si multe altele. Daca parintii gasesc la hotel / pensiune mici detalii care sa le faca sejurul mai placut - cum ar fi: scaunel pentru baie, tacamuri si vesela pentru copii, carucior de inchiriat pentru plimbarile lungi in care cel mic sigur oboseste prea repede, un spatiu sigur in care copilasii se pot juca - deja vacanta promite sa fie relaxanta.
Ca o paranteza, destul de semnificativa as zice, as dori sa fac o precizare pentru cuplurile fara copii care decid sa mearga in concediu cu prieteni ce au copii: nu va sfiiti sa ajutati la caratul bagajelor spre plaja sau piscina (un colac sau geanta cu jucarii, orice ar usura spinarea taticului), jucati-va cu cei mici in nisip sau chiar mergeti cu ei de mana spre plaja, s-ar putea chiar sa va placa conversatia ... Imi aduc aminte ca, pana sa o am pe Ruxandra, mergeam la plaja cu prosopelul, cartea si crema cu SPF; super lejer, in comparatie cu ce am de pregatit & carat acum. Parintii sunt bucurosi de ajutor oricand si de orice fel, asa ca familiile fara copii sa se gandeasca bine inainte de a merge in concediu cu ei - daca nu vor sa se implice, mai bine nu se baga, oricat de stransa ar fi prietenia dintre ei. Situatii din acestea pot strica prietenii ... Am dreptate?
Haideti sa vedem impreuna editiile de Septembrie ale revistelor pentru parinti. Daca cititi ceva interesant in ele, va astept sa imparatasiti.
De asemenea, vrea sa tin la curent, pe tot parcursul lunii, cu ofertele din online ce au legatura cu campania BACK TO SCHOOL. E pacat sa nu profitati de reduceri si oferte care ar putea sa cuprinda mai mult decat produse ce au legatura cu scoala si numaratul bobocilor.

[
Multa lume vorbeste despre bucuria de a fi parinte, atat mama cat si tata. S-au scris teancuri de articole despre cat de frumos este sa ai un bebelus, cat de minunata e sarcina si ce binecuvantare aduc copiii in viata noastra. Asa si este, cu o singura conditie: sa-ti doresti sa fie asa. Sa nu lasi grijile si problemele sa te copleasca si sa acopere motivele de bucurie. Nu ma refer la faptul de a inventa motive de bucurie cand nu exista, ci de a nu le refuza atunci cand ele dau peste tine si te gasesc ba prea obosit(a), ba prea ocupat(a) ori pur si simplu fara chef.
Vara asta, toata lumea a fost plecata pe ici pe colo si ati vazut diferite tipuri de familii. Eu am ramas masca cand am vazut ca sunt parinti care fac misto de copiii lor, in special tatii, pentru a parea cool in ochii amicilor sau necunoscutilor. Multi parinti ofera adevarate spectacole penibile impreuna cu copilasii lor, de la care cu greu iti vine sa-ti iei ochii desi stii ca tot circul e rusinos. In acel moment, cineva ar trebui sa le bata obrazul parintilor raspunzatori, caci daca tot e publica scena ...
Va invit ca vara asta sa deschideti bine ochii la ceea ce se intampla in jurul vostru, sa fiti atenti la cum se comporta alti parinti si alti copii si sa va promiteti, in gandul vostru, ca nu veti repeta greselile altora sau veti invata de la cei buni. Copiii nu sunt jucariile noastre, nici accesorii langa noi; ne-au fost incredintati de Dumnezeu pentru a-i calauzi in viata si a-i lasa sa zboare atunci cand va veni momentul. Insa multi, prea multi, isi bat joc de ei si-i transforma in altceva decat niste oameni frumosi.
Sa nu credeti ca eu sunt vreo mamica perfecta. No way, departe de mine acest statut. Si eu sunt plictisita, enervata, coplesita, stresata si pusa in situatia acu-ce-naiba-tre-sa-fac. Insa, trag aer adanc in piept, imi recapat starea buna cat pot de repede si-mi aduc aminte de privilegiul pe care-l am de a fi mama acestei minunate fetite.
Acestea fiind spuse, nu uitati sa va bucurati de rolul de parinte si sa fiti alaturi de copilul vostru in fiecare moment in care se poate. Cu gandul la aceste sugestii, haideti sa vedem impreuna ce surprize ne-au adus revistele lunii August pentru parinti.
Deoarece nu am mai scris articolul pentru Iulie (my bad!), afisez aici galeria copertilor de Iulie, alaturi de cele pentru August.
Va doresc o vara si o vacanta cat mai placute!

[
[
Dupa o lunga pauza, m-am gandit 
A venit vara, atat de asteptata de toata lumea. Nu o sa ne mai plangem de vant rece si ploaie, ci de caldura si de tentatiile cu inghetata de la fiecare colt al strazii.
In aceasta perioada, ne bucuram tot mai mult de avalansa de rochite si fustite din sifonier, insa incep discutiile despre "de ce a ei e mai frumoasa si mai sclipicioasa si mai ...". Deja am vorbit despre 
[
Intr-un moment de maxima inspiratie, am intrebat intr-o zi, la un pahar de vin, cateva cunostinte, care este cea mai frumoasa amintire pe care o au cu tatal lor. Am fost surprinsa sa constat ca nimeni nu a stat pe ganduri pentru a formula vreun raspuns. In acel moment s-au separat clar optimistii de pesimisti.
Am retinut toate raspunsurile primite, care s-au transformat pana la urma intr-o discutie incinsa, dar nu contradictorie. "Nu am nicio amintire frumoasa cu tatal meu, a fost un betiv toata viata lui." "Am fost saraci, nu am avut prea multe, deci nu am amintiri frumoase." "Imi aduc aminte ca aveam rochite noi si sandale toate cele 5 surori de fiecare Paste. Imi aduc aminte ca mama facea cea mai buna mancare din te-miri-ce. Imi aduc aminte ca ..."
Ceea ce vreau sa va transmit este ca noi parintii suntem creatori de amintiri pentru copii nostri. Probabil v-ati lamurit cat de cruciale sunt educatia de acasa si timpul petrecut cu toti membrii familiei. La un moment dat, si copiii nostri vor raspunde la intrebarea "Care este cea mai frumoasa amintire pe care o ai impreuna cu tatal tau? Dar cu mama ta?" Habar nu avem ce vor raspunde copiii nostri, stim bine ca ei percep altfel realitatea din jurul nostru si retin alte detalii.
Mie mi-ar placea sa aiba multe amintiri frumoase, sa le fie greu sa aleaga doar una, sa le povesteasca cu mare placere si lacrimi in ochi, sa le incalzeasca sufletul caldura si lumina anilor copilariei si sa ne confirme noua, parintii lor, ca nimic din ce facem acum pentru ei nu este intamplator si nici in zadar.
Iata revistele lunii Mai pentru mamici si tatici preocupati de rolul pe care si-l asuma:

[
Desi copiii iubesc orice anotimp, orice vreme de afara, toata lumea se bucura de venirea primaverii. Inca nu s-a incalzit destul cat sa renuntam la caciulita si geaca groasa, insa copaceii infloriti si mugurii de salcie iesiti sunt dovada clara ca nu trebuie decat sa mai avem putina rabdare.
Ieri treceam printr-un parc plin de balti si noroi dupa atata ploaie si tot am reusit sa ne oprim si sa admiram picaturile de ploaie ce atarnau de crengile unui salcam precum globurile in bradul de Craciun. Ruxandra a fost foarte incantata de comparatie (v-am spus ca adora Craciunul) si i-am multumit in gand lui Dumnezeu ca am avut ocazia unui astfel de moment frumos.
Nu stiu cum e la voi, insa pe mine Ruxandra ma tot intreaba de iepurasul de Paste. Desi stie clar ce sarbatorim de Paste, ea tot insista cu iepurasul care ii aduce cadouri. A vazut promotiile si standurile special amenajate din magazine, munti si gramezi de dulciuri si plusuri si cadouri si decoratiuni cu oua. Si nu pot sa-i spun: nu-ti cumpar nimic pentru ca nu despre asta este Pastele. In mintea ei sunt doua lucruri separate - semnificatia religioasa si abundenta de dulciuri si cadouase din magazine - si nu am cum combate toata aceasta nebuie si agitatie cu Pastele.
Singurul lucru pe care-l pot face este cumpatarea. Mai bine spus, exersarea ei, caci nu ne ies mereu socotelile. Daca noi parintii alegem sa nu comparam copiii intre ei, copilasi se compara singuri intre ei, mai ales la capitolul "cine are mai multe". Sper ca nu-mi bat gura degeaba cu "nu conteaza cate ai ci ceea ce stii sa faci cu ele"! Dar nu renunt, mergem inainte si cu bune si rele, sperand ca pana la urma se lipesc de puiul valorile morale care chiar conteaza.
Haideti sa vedem impreuna ce aduc nou editiile de Aprilie ale revistelor pentru mamici si tatici. Pana la vesti noi, va astept povestile despre cum asteapta Pastele puiutii vostri.

[
A venit si luna Martie, poate cea mai frumoasa pentru mamici. Sau stresanta, daca e sa ne gandim ca trebuie sa faca cumparaturi de martisoare pentru colegele si colegii copiilor, cadouri pentru doamnele de la gradinita sau scoala, timp liber de la serviciu pentru serbarea sau atelierul de 8 Martie etc.
Lasand stresul la o parte, haideti sa ne bucuram de rolul de mamici pe care-l avem. Stim bine ca multe femei isi doresc aceasta pozitie dar nu se poate. Altele nici nu si l-au dorit si sunt totusi mamici. Mai sunt si femei care sunt total coplesite de rolul de mama si isi doresc macar o ora pe zi in care sa aiba liniste si sa nu se gandeasca la nimic, eventual sa-si faca putina ordine in ganduri. Si exista si mamicile rautacioase (ma feresc sa spun rele) care-si pedepsesc copiii pentru libertatea care le-a fost furata si frustrarile care au luat nastere.
Eu mai dau din cand in cand peste un text sau o poza pe net care-mi aminteste cat de frumos este sa fii parinte, cat de unica si speciala este perioada in care puiul tau creste. Uneori uit ca Ruxandra nu este un mic adult, chiar daca stie abilitatile de baza si ma uimeste aproape zilnic cu cate o replica care ne da pe spate.
Haideti sa rasfoim impreuna revistele pentru mamici lansate in luna lui Martisor si sa ne reamintim cat de binecuvantati suntem:

[
O vorba care-mi place mie spune sa-ti alegi bataliile pe care vrei sa le pierzi sau sa le castigi cu copiii tai. Nu se poate sa le interzici mereu totul, sa le impui numai vointa ta, sa le dictezi mereu ce sa faca. Eu m-am trezit, intr-o zi ca oricare alta, ca-i tot spun fetitei mele de 5 ani sa nu faca aia sau cealalta de am obosit eu sa ma aud spunand NU!. Si atunci am dat dreptate vorbelor de la inceputul acestui articol si m-am gandit ca uneori trebuie sa fiu ferma pana la capat, dar alteori trebuie sa o las sa-si invete lectiile pe cont propriu.
Acesta este un blog citit in principal de femei, asa ca am decis sa prezit putin o batalie speciala pe care sa ii lasati pe cei mici, fete sau baieti, sa o castige: cum se imbraca cand ies in public. Prima data am invatat sa accept ideea ca Ruxandrei ii place sa stea prin casa in ciorapei (roz) si rochita (cu sclipici si sa se invarta). Am renuntat sa-i mai interzic asta, mai ales ca am vazut ca-i place mult sa fie cocheta (eu nu prea sunt) si ca oricum hainele ii vor ramane mici si n-are rost sa se bucure de ele doar la cateva purtari.
Dar asta este vorba de privat. In public este alta poveste: copilul meu nu se imbraca deocheat, cu costume de zane (pentru ca nici nu are) sau de pirati, insa vrea sa-i iau haine la schimb cu care sa se imbrace cand mergem in vizita sau la mall. Cand e cald afara, e mai simplu; cand e iarna si frig si ploua, e alta poveste: iau dupa mine geanta cu rochita si pantofiorii si-mi fac in minte o strategie pentru cand sa o schimb, ce fac cu hainele, ce las la masina si ce car dupa mine in interior etc. Sincer, o admir pentru efortul pe care-l depune sa se imbrace cum vrea si cred ca am ocazia sa invat alaturi de ea sa nu mai fiu comoda cand vine vorba de ... orice. Am imbratisat comoditatea inca din copilarie, poate ca pe o metoda de conservare a energiei, dar acum imi dau seama ca nu este o strategie prea buna pe termen lung.
Concluzia este ca o las pe Ruxandra sa se imbrace cum vrea ea, sa-si ia ce accesorii doreste (daca nu sunt potrivite sau prea multe, ii spun, dar nu insist sa faca ca mine) si sa fie asa cum ii place ei. Partea si mai buna este ca, atunci cand o avertizez asupra unui lucru dar ea face tot ca ea insa imi da dreptate, castig si mai mult increderea ea si ne sudam relatia si mai bine. Evident, nu pot sa-i vand gogosi de niciun fel si nici sa-i dau de inteles ca in viata e OK sa urmezi mereu calea cea mai usoara.
Sper ca v-am dat putin de gandit cu aceste randuri. Mi-ar placea sa-mi spuneti si voi ce batalii ii lasati pe cei mici sa castige.
Pana atunci, haideti sa vedem noutatile din revistele pentru parinti aparute pentru luna Februarie: