26
2020

Draga mea fană ale revistelor glossy, iată că se apropie și finalul acestui an. Fără planuri, fără rezoluții, fără petreceri. Nici nu putem să ne bucurăm că trece, căci știm ce urmează: cam același lucru - nebunia adusă de pandemie.
Până acum am învățat împreună ceva foarte intersant despre noi: știm să ne adaptăm la schimbare, la provocări și la incertitudini. Am cam fost forțați către această adaptare, dar să fie primit căci este spre binele nostru.
Propun să nu ne mai gândim la ce va fi și să ne concentrăm numai pe ceea ce este. Eu nu știu nici ce se va alege de Revelionul atât de așteptat pe care l-am rezervat de prin vară. Aveam de gând să mă văd cu prietenii, să dansăm și să povestim - acum pur și simplu nici nu vreau să mă gândesc că e posibil să se năruie toate planurile. Așa că rămân doar cu ziua de azi.
După atâta timp de stat pe ecrane, nu vă e dor să țineți în mână o revistă tipărită și să o citiți confortabil? Cu pagini îndoite și miros de tipar? Mie da!
Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Decembrie 2020:
[nggallery id=364][Credit photo: brățări Swarovski inspirate de filmul nou lansat WONDER WOMAN 1984]







Nu credeam că o s-o spun și pe asta, dar iat-o: mi se pare mie sau timpul se scurge mult mai lent acum? Adică, zilele trec destul de repede dar totodată agale, parcă fără nicio grabă. Am ajuns să o trăiesc și pe asta, cum zic bătrânii ...
În altă ordine de idei, vreau să vă îndemn să profitați de aceste zile de autoizolare și carantină și distanțare socială pentru a visa cu ochii deschiși la o nouă versiune a viitorului. Nimeni nu va ști cum va arăta viitorul nostru și al planetei după ce se termină pandemia asta, sau dacă se va termina vreodată. Însă nimeni și nimic nu ne poate lua puterea de a ne dori, de a visa un viitor croit pe placul nostru.
Cu cât mai multă lume va emite dorințe într-o direcție, cu atât acea fâșie de realitate va fi mai repede atrasă în viețile noastre. Eu asta fac deja de ceva timp (mă și relaxează, recunosc): scriu zilnic în jurnal despre cum aș vrea să fie viața mea, felie cu felie. Sun recunoscătoare pentru ceea ce am bun, funcțional și frumos acum și îmi notez ce vreau să se schimbe în bine în diverse domenii din viața mea: casă, familie, relații, proiecte, sănătate, vacanțe, hobby-uri etc.
Lăsați deoparte grijile și veștile proaste, atât cât se poate. Cred că a venit momentul, mai mult ca niciodată, să ne alegem în mod conștient direcția în care ne îndreptăm atenția și ce anume hrănim cu ea. Stă în puterea noastră să ne gândim la lucruri pozitive, să avem tot mai multe discuții ce încep cu "Ar fi super dacă ..." sau "Îmi doresc din toată inima ca ..." și să ne creem gânduri care ne dau stări de bine, cât mai departe de anxietatea asta care a cuprins parcă pe toată lumea.
Haideți să vedem dacă găsim împreună inspirație în acest sens în paginile revistelor glossy de Mai:

Dragele mele, sper că sunteți bine și rezistați în aceste vremuri. Eu sunt aici pe blog pentru voi dar și pentru mine, sunt acasă cu cei mici și soțul, sunt cu un ochi la TV și unul pe social media. Am zilele pline, să nu credeți că mă plictisesc.
Sunt relaxată și încrezătoare că vom trece cu bine peste acest mare hop. Nu e nicio tragedie că trebuie să stam în casă și să păstrăm distanța socială. Nu e nicio problemă că petrecem atât de mult timp împreună iar programul nostru zilnic s-a schimbat foarte mult. Nu e ușor, dar nici foarte greu sau imposibil de trecut peste această perioadă. Cine știe, poate iese ceva bun pentru fiecare dintre noi la finalul perioadei de distanțare socială.
Acum s-a creat ocazia pentru alte lucruri de făcut pentru care, poate, înainte ziceam că nu am timp: citit, joacă cu copiii, consumat din produsele cosmetice adunate prin dulapuri, uitat la serialul preferat "Castle", gătit și ordine și curățenie zilnice.
Încerc să am mai multe momente doar pentru mine în care să meditez puțin sau doar să stau liniștită. Nu sunt panicată și nici nu cred că e cazul să mă panichez. Programul zilnic e cam haotic, dar suntem bine. Nu facem întreceri de productivitate cu nimeni. Uneori este OK doar să supraviețuiești și să te asiguri că ești bine zi după zi.
După cum vă povesteam într-un articol anterior, focusul meu în acest an este pe ceea ce este bun în viața mea, pe ceea ce funcționează. Nu mai contează limitările aduse de izolarea socială, nu mai contează ce nu pot face ci numai ceea ce pot face. Ce pot face acum ca să fie bine pentru întreaga familie.
Revistele se vor ține de cuvânt și ne vor prezenta în continuare părțile pozitive ale vieții. Ne vom hrăni cu ele optimismul și speranța. Nu renunțați la citit reviste, e posibil să vă ajute mai mult decât privitul la TV.

Dragi cititoare, sper ca acest mesaj să vă găsească sănătoase și în siguranță.
Lucrurile s-au schimbat mult în jurul nostru iar asta influențeză obiceiurile noastre zilnice care ne asigurau starea de bine. Tabieturile și ritualurile de la începutul și finalul fiecărei zile nu vor mai fi aceleași - inclusiv cititul revistei preferate în timp ce savurăm o cafea sau un platou cu fructe.
Am luat inițiativa de a trimite prin e-mail 2 întrebări redacțiilor revistelor glossy românești ce sunt prezentate aici pe blog. Știu că vă sunt dragi revistele și le căutați la chioșcurile de presă în fiecare lună, de aceea meritați să știți ce se întâmplă cu ele în perioada imediat următoare.
Întrebările trimise sunt:
[1] Cum s-a adaptat redacția revistelor glossy din portofoliul dvs. la noua situație?
[2] Credeți că vor fi întârzieri sau chiar anulări ale apariției edițiilor viitoare ale revistelor la chioșcuri?
Iată răspunsurile primite:

Luna Martie este luna mea preferată din an dintr-un simplu motiv: este luna zilei mele de naștere. Ok, recunosc, sunt 2 motive: este luna în care totul înverzește și Pământul are noi energii de renaștere. Ziua este deja mai lungă și asta mă bucură mult. Anul acesta am avut privilegiul de a sărbători prima zi de primăvară și ziua mea de naștere (în avans) printr-o vacanță în Spania: totul era deja verde sau înflorit acolo, multă curățenie și liniște pe stradă, aer sărat de mare, soare și nisip prietenos. Chiar mă bucură venirea primăverii!
În altă ordine de idei, vreau să subliniez aici și acum ideea că a trecut vremea stocurilor de produse cosmetice și a hainelor pe care le purtăm doar la ocazii. A trecut vremea rușinii de a purta același ruj, același parfum și același accesoriu șic până la epuizare. Ai o geacă preferată? Poart-o tot sezonul, nu va cădea cerul iar bârfele le poți igonora; la finalul zilei contează doar cum te simți tu, adică excelent.
Nu contest, produse de toate felurile sunt minunate și excelente ca design și calitate. Însă povestea vieții noastre începe să capete alte dimensiuni, unele ce nu au legătură cu a cumpăra, cu a avea sau cu a etala - a venit vremea să devenim 100% responsabili de acțiunile noastre și consecințele lor. Cel puțin pentru mine, a trecut vremea cumpărăturilor pentru că pot, vreau, am chef, e la reducere/ promoție/ campanie, am văzut la cineva și mi-a plăcut etc. Acum sunt mult mai atentă pe ce cheltui banii și cu ce obiecte mă înconjor. Mă focusez pe consumul eficient pe termen scurt și pe minimizarea pierderilor. E un proces continuu de învățare și rafinare.
Așadar, alegeți din reviste ceea ce se potrivește stilului vostru și lăsați la o parte trendurile și presiunea anturajului. Important este să vă simțiți bine cu felul vostru de a vă îngriji și gestiona resursele:

Rezoluțiile de început de an pot fi precum cursele de alergare pe care le făceam la școală: eram super motivată la începutul orei, porneam în forță, iar după o tură nu mai avem nici aer și nici energie, doar speranța că nu leșin până la finalul orei de sport.
Dacă și tu ai observat că se alege praful de rezoluțiile stabilite de tine la începutul fiecărui an (sau, și mai rău, ele devin sursă de frustrare), nu-ți face griji, nu ești singura. Nici eu nu am cu ce să mă mândresc. De fapt, conform Forbes, numai 8% dintre cei ce-și stabilesc rezoluții, le și ating până la 31 Decembrie.
De aceea mi se pare foarte interesantă și relaxantă abordarea de a schimba focusul pe un singur cuvânt - un cuvânt în jurul căruia să graviteze toate acțiunile tale de pe parcursul unui an. Cei care au făcut asta până acum spun că rezultatele sunt foarte bune și dispare presiunea lui "Ai spus că faci și nu ai făcut."
Un singur cuvânt - încearcă și tu, mai ales dacă ai alergie la planuri și rezoluții. Simplitatea are farmecul și forța ei. Cercetătorii spun că, a te focusa pe mai mult de un proiect odată, reduce mult productivitatea. Poate de aceea tot mai mulți oameni renunță la planuri și rezoluții presante și adoptă abordarea simplă: alegerea unui singur cuvânt care să guverneze toate acțiunile întreprinse un an întreg.
A trecut Blue Monday (a fost în 20 Ianuarie) și ne-am mai revenit după sărbătorile de iarnă, așa că acum este cel mai bun moment pentru a alege un cuvânt puternic și reprezentativ pentru tine care să te ghideze în următoarele 11 luni ale lui 2020. Iată câteva sugestii: organizare, minimalism, simplitate, scop, bunătate, încredere, aventură, comunitate, renunțare, bucurie, momentul prezent, iubire, optimism, destul.
Alege cuvântul preferat de tine și înconjoară-te cu energia lui: scrie-l în diferite locuri din casă sau la birou, fă-ți 
Dragele mele cititoare de blog și fane ale revistelor glossy, vă mulțumesc din suflet că ați fost alături de mine încă un an. A fost un an bun, cu multe schimbări, însă îmi place să cred că tot răul este întotdeauna spre bine.
Unele titluri glossy s-au închis, branduri noi destinate femeilor au intrat pe piața românească, iar noi toate suntem mai înțelepte și mai frumoase după parcurgerea acestui an. Nu-i așa? Mă bucur că sunt aici alături de voi și pentru voi!
Sper că terminați acest an cu capul sus și zâmbetul pe buze și sunteți pregătite pentru un 2020 de 20 de ori mai bun decât 2019. Nu uitați, găsiți aici pe blog spațiul în care să fiți voi însevă. Aici ne amuzăm, ne detensionăm puțin, vedem partea plină a paharului și înțelegem că suntem diferite dar în aceeași barcă împreună.
Haideți să pășim împreună pe cărarea aleasă pentru noi de 2020. Ne uităm și peste revistele lunii Ianuarie 2020, poate ne vine vreo idee ghidușă dintre paginile revistei preferate și o punem în practică în anul ce va începe.