12
2016
Am vazut aseara filmul Holograma pentru rege. Am ajuns la cinema pe ultima suta de metri, exact cand intrau actorii pe ecran. Caci asa e cand vrei sa faci multe lucruri intr-o zi si copilul isi schimba cheful de la o ora la alta. Pana la urma, cu toata alergatura prin oras si scurtaturile date de Waze, am ajuns exact cand trebuia. Noroc ca Sun Plaza nu are prea multe etaje.
Nu am avut nicio asteptare de la film, mi-a fost de ajuns ca e cu Tom Hanks. Am vazut trailerul cu coada ochiului, ca sa ma conving ca nu e thriller sau de groaza - sotul meu nu agreeaza deloc aceste genuri si n-am chef sa-l pacalesc degeaba caci oricum merge cu mine la film fara sa ma intrebe ce fel de film e, cu cine, despre ce e vorba etc.
Primul gand pe care l-am avut cand l-am vazut pe Tom Hanks pe ecran a fost: "De ce nu a jucat el in House in Cards?" Dar nu mi-a venit in minte un raspuns imediat, asa ca m-am uitat linistita la film si am ciugulit floricele de porumb calde (Caci ce rost are sa intarzii la film daca nu mai zabovesti cateva minute sa-ti iei floricele si apa? Adevarul e ca profit acum cat sunt insarcinata ca sa imi satisfac din pofte si sa renunt la restrictii calorice.)
Nu este un film numai despre afaceri cu Arabia Saudita sau despre cultura arabilor, ci mai degraba despre cum un om isi poate schimba viata chiar si atunci cand se simte blocat.
Ce-am retinut eu din film:
- uneori este necesar sa schimbi peisajul pentru a-ti schimba viata
- chinezii au stricat piata. Stau si cuget daca nu cumva as putea sa evit produsele Made in China insa cred ca as ramane fara nicio optiune in anumite domenii.
- danezii stiu sa petreaca, nu gluma!
- arabii beau mult suc de portocale.
Nu vreau sa va dau spoilere, asa ca ma rezum sa remarc sa cei din Arabia Saudita stiu exact ce inseamna opulenta si lux. Intinderea nesfarsita de nisip si adierea vantului fierbinte ma facea si pe mine sa simt caldura din film, dupa atatea zile de ploaie rece de primavara.
Ceea ce lipseste filmului este acel twist cu care ne-au obisnuit filmele americane. Parcursul este lin, chiar previzibil, ceea ce il face relaxant. Scenariul a fost adaptat dupa un roman pe care multi in considera plictisitor. Eu as zice mai degraba ca este un film despre rabdare, asteptare si adaptare. Si despre sanse, care vin oricum spre tine, numai sa vrei sa le inviti in viata ta.
Daca iti plac metaforele, incearca sa gasesti o legatura intre viata personajului si caldura desertului, vantul enervant care spulbera nisipul, drumurile nesfarsite prin desert si apa minunata in care se racoreste la final. De fapt, finalul iti face pofta de vacanta chiar daca nu iti place marea in mod deosebit.
Am trecut peste faptul evident ca, de la o varsta, actorii trebuie sa-si mai faca mici retusuri pe ici, pe colo, pentru a arata ... onorabil.
Filmul merita vazut, ca relaxare de weekend. Mai ales ca vremea asta ploioasa de primavara chiar nu ne lasa prea multe optiuni pentru petrecerea weekendului afara din casa.
Va astept cu impresii despre film.
Resurse:
facebook.com/ahologramfortheking/
facebook.com/hashtag/ahologramfortheking
imdb.com/title/tt2980210/
twitter.com/hologramforking
facebook.com/HologramaPentruRege
P.S. Cititi cartea intai, poate va place mai mult. O gasiti aici.
Am vazut aseara filmul Holograma pentru rege. Am ajuns la cinema pe ultima suta de metri, exact cand intrau actorii pe ecran. Caci asa e cand vrei sa faci multe lucruri intr-o zi si copilul isi schimba cheful de la o ora la alta. Pana la urma, cu toa
Pentru unii / unele, viata buna incepe odata ce valiza e facuta si biletele asteapta cuminti langa vouchere. Pentru altii / altele, orice forma de ingrijire si alint la standarde inalte reprezinta semne ale unei good life.
Dar pentru tine, care este masura calitatii vietii tale?
[poll id="225"]
Am cunoscut un domn care colectiona becuri. Cum in ziua de azi putine lucruri ma mai mira, nu m-a mirat nici asta, mai ales ca el era foarte entuziasmat de colectia sa si mi-a vorbit cu drag despre pasiunea sa. Mi-a spus ca a fost de mic copil fascinat de lumina si tot ceea ce tine de sursele de lumina, ramanand la becuri datorita frumusetii lor. Si versatilitatii lor, as adauga eu, caci acum este necesara putina autoeducatia pentru a sti sa alegem becul corect pentru nevoile caselor noastre.
Mi-a facut placere sa stau de vorba cu el, mai ales ca eu sunt cam pretentioasa la lumina, adica nu imi place orice fel de lumina si in orice cantitate. Nu mai am de mult neoane in casa ci am ales lumina alba calda, mult mai prietenoasa cu ochii mei. Domnul colectionar era la curent cu noua tehnologie in materie de becuri si mi-a explicat ca si-a schimbat toate becurile din casa cu becuri LED (se stie ca asigura economii de energie semnificative si imediate) si are temporizator in fiecare camera. Mi-a placut ca este un mare fan al veiozelor, ca si mine, mai ales cele care se aprind la o simpla atingere. Poti intelege si tu tehnologia din spatele becurilor LED, 
Cine nu are animale de companie nu intelege cum de cei care au le iubesc ca pe proprii copii. Si nu conteaza daca este vorba de caini sau pisici, acest sentiment este valabil pentru orice animalut care aduce bucurie stapanului sau. Chiar si parintii care au copii isi iubesc animalele de companie foarte mult si le ingrijesc ca pe proprii copii. Nu este nimic rau in asta, mai ales ca este vorba despre dragoste neconditionata. Iubirea poate fi si mai intensa atunci cand parintii constata ca micul animal ii iubeste pe copii ca si cum ar fi ai lui sau ca pe un frate ori sora.
Orice forma de iubire se traduce si prin ingrijire. In cazul animalelor de companie, aceasta ingrijire trebuie invatata caci nu seamana deloc cu nevoile pe care le avem noi ca oameni. De aceea trebuie apelat la o specialist veterinar din prima zi in care animalutul se stabileste in casa ta. Inainte de a face marele pas, consulta online 
Fiica-mea a inteles perfect ca adultii isi incep ziua cu o cana de cafea fierbinte sau un ceai aromat. Asa facem noi, avem ritualul nostru pentru a incepe ziua cu o portie de grija pentru noi, un gest care ne face placere si ne da o stare de bine. Ruxandra a ajuns la varsta la care are si ea un ritual de dimineata, inclusiv pentru micul dejun. Si cum cafea este exclusa pentru ea iar ceaiul nu o intereseaza decat rar, am inventat conceptul de cafea pentru copii: fresh-ul de portocale! Este echivalentul cafelei la adulti si are cam acelasi efect: o trezeste de tot si ii da energie (desi nu am vazut pana acum copii fara energie, decat cei bolnaviori).
De cand am stabilit ritualul, a ramas neschimbat: noi bem ceai sau cafea dimineata, iar ea isi ia portia de trezire din sucul de fructe; poate si o leguma pe care reusim sa o strecuram fara sa se prinda - ai 
Toata lumea a remarcat ultima campanie Hornbach. Nu ai cum sa nu o vezi, nu ai cum sa nu o comentezi. Pentru ca trezeste ceva in tine, iti pune o intrebare care nu te lasa rece: "Mai stii cum e sa simti ca traiesti?" (OK, mai e si trupul gol al domnului din reclama care nu pare a fi deranjat de ranile provocate de pietre, pamant sau ... cuie. Mi se pare mie sau e putin durduliu?)
Campania ruleaza si in Germania si Austria, insa acest detaliu nu are importanta. Mie mi-au atras atentia posterele afisate pe strada, caci de multe ori mi-au poposit ochii pe ele in timp ce stateam la stop. Eu consider ca traiesc si stiu si cum vine treaba asta. Insa daca ma insel? Daca e mai mult de-a atat? Daca ceea ce fac eu nu atinge frumusetea vietii in toata splendoarea ei? Poate imi scapa ceva si nici nu sunt constienta de asta.
E bine si chiar sanatos sa ne punem astfel de intrebari din cand in cand. Ce ne lipseste din viata? Simtim un gol anume pe care nu putem sa-l identificam concret? Nimeni nu cauta constient raspunsul la aceste intrebari decat in momente de rascruce.
Piatra, pamantul, apa, iarba, lemnul. In mainile noastre, aceste elemente prin viata si sens. Nu degeaba se spune ca omul sfinteste locul. Cine are obiceiul sa mai gradinareasca putin, sa faca anumite proiecte prin casa la sfarsit de saptamana stie ce inseamna sa muncesti cu mainile tale si sa obtii satisfactii. Mintea o punem destul la contributie, a venit vremea sa ne adancim si in placerea muncii simple cu mainile.
Iata ce se spune pe Facebook despre aceasta campanie:
Te invit sa-mi spui care te inspira mai mult sa te apuci de un proiect, oricat de mic ar fi el.
Te rog sa nu te iei de manichiura domnului din reclama, chiar nu are rost.
Una dintre "bucuriile" de a fi mamica de copil mic este ca, exact cand ti-e lumea mai draga - a se citi ca ai mult de munca pentru job, plus curatenie in casa pentru Sarbatorile Pascale care se apropie - se lasa cu febra si stat acasa. Mi s-a intamplat destul de recent un astfel de episod si nu vreau sa-l tin numai pentru mine.
Sa presupunem ca trebuie sa stai acasa cu copilul ce are si febra si muci si tuse - tot tacamul. Cunosc sentimentul de dezamagire si mila, insa trebuie sa trecem peste ele si sa ne asiguram ca zilele de stat acasa (2-3-5) nu devin generatoare de frustrari si suparari.
Din propria experienta, am intocmit cateva sfaturi de supravietuire unei astfel de perioade destul de grele:
[
Fotograful Presedintelui. Cu el am petrecut 4 ore vineri seara. Eu si inca 39 de invatacei la Scoala Flanco, interesati de fotografie. Unii erau incepatori, altii amatori antrenati. M-am inscris din dorinta de a invata mai multe despre fotografie si pot spune ca exact asta am facut: nu credeam ca este atat de interesant sa ne exprimam prin fotografii. Si nu ma refer neaparat la instantanee, la pozele pe care le facem atunci cand vedem ceva dragut / interesant in drumul nostru. Ma refer la pozele pe care le facem atunci cand vrem sa exprimam ceva, fara cuvinte, fara a cumpara sau oferi ceva. O poza poate exprima o mie de cuvinte, insa putini sunt dispusi sa faca efortul asta.
Sotul meu este pasionat de fotografie, ceea ce mie pana acum mi s-a parut o pierdere de timp. Tot invata chestii, studiaza, urmareste tutoriale, testeaza setari peste setari. Are mii si mii de poze facute, dintre care putine vad lumina din ochii altor privitori. Cele care ajung sa fie printate, sunt apreciate. La fel si cele share-uite pe conturile de socializare. Am inteles ca pentru a face poze reusite trebuie sa nu stai in casa mai deloc. E necesar sa investesti mult timp, resurse de tot felul, inclusiv imaginatie.
Vreau sa va vorbesc despre un exercitiu facut in timpul cursului. Am facut echipe de cate 9 oameni si a trebuit sa facem cam o duzina de fotografii pe o tema data. Unii au avut ca tema liniile, altii mascota sau surpriza, noi am avut oamenii. Adica sa ne folosim de ceea ce gasim in magazinul Flanco din Baneasa pentru a face poze cu tema oamenii. Am crezut ca e simplu, dar m-am inselat. Oamenii sunt peste tot, facand tot felul de lucruri. Unii sunt de acord sa fie pozati, altii nu. Unora le place, altora nu.
Cum trebuia sa procedam: sa gasim o subtema, sa ne gandim la cateva ipostaze pe care sa le fotografiem si sa creem povestea, apoi sa facem pozele. Gandind acum in urma, mi-a venit o idee de fotoreportaj: o serie de poze care sa surprinda efortul unui fotograf de a face poze. Puteam pune pe fiecare din grup sa joace rolul de fotograf care se chinuie in tot felul de ipostaze: cu lupa pozand un produs foarte mic, incercand sa care un produs prea mare, bagand niste flori in congelator, scos de guler de paznicul magazinului, in tot felul de pozitii acrobatice etc. Sunt sigura ca la fata locului ne-ar fi venit mult mai multe idei, doar unde-s multi puterea creativa creste, nu?
Ce-am facut noi: ne-am imprastiat prin magazin, caci am avut mai multe camere foto, plus telefoanele mobile si o tableta. S-au facut poze aleatoriu, la oameni prin magazine, la angajati si unii altuia. Dupa ce timpul a trecut ca intr-o secunda, ne-am adunat sa descarcam pozele intr-un laptop si abia atunci ne-am dat seama ca nu avem o poveste pe care pozele noastre sa o spuna. Am reusit pana la urma sa gasim cateva poze cu un numitor comun: omul din spatele camerei foto. Adica cei cu camerele foto i-au pozat pe altii in timp ce faceau poze. Total aleatoriu, fara niciun plan. Si asta pentru ca nu am fost uniti, nu am facut echipa. O lectie invatata the hard way. Pacat, ar fi putut iesi ceva dragut.
Lasand la o parte acest exercitiu, restul a fost chiar peste asteptari. E minunat sa faci poze, este in primul rand munca de creatie si, pe langa toate astea, are legatura cu storytelling-ul despre care am invatat la cursul Cristinei Bazavan. Nu sunt eu prea tehnica (desi ma straduiesc) insa imi plac povestile si ideile amuzante. In plus, cine este pasionat de fotografie cu siguranta este o persoana dinamica si sociabila.
O ultima idee: mi-ar fi placut ca la final Dragos sa ne povesteasca despre cum sa organizam pozele, cum sa le sortam, cum le dam mai departe cui este cazul. Ideea e ca, cine face poze de placere si are camera la indemana mai tot timpul, ajunge sa adune foarte multe poze in timp. Si daca, la un moment are nevoie de o poza cu un trandafir galben, cum cauti acul in carul cu fan?
Sper sa particip si anul viitor la Scoala Flanco, indiferent de ce cursuri peste asteptari vor organiza.
Joia trecuta am participat la lansarea evenimentului Walk Tall initiat de Elmiplant. Nu s-a vorbit neaparat despre produse sau formule inovatoare ci despre noi, femeile, si motivele noastre de a merge cu incredere pe drumul nostru de zi cu zi. Dana Rogoz este noua ambasadoare Elmiplant, ocazie cu care s-a prezentat si ne-a spus cateva motive pentru care ea s-a simtit increzatoare in acea dimineata: soarele de afara, copilasul de 2 ani care este sanatos, smoothie-ul baut mai devreme plin de vitamine. Lasand gluma la o parte, ea ne reaminteste ca a venit vremea sa ignoram prejudecatile si etichetele si sa mergem cu pasi fermi pe drumul nostru, orice are comenta cei de jur. Mi-e imi place o vorba: "Cainii latra, ursul trece."
Multa lume o spune insa putini o practica: natura este puterea noastra. Ea ne da forta si echilibru, energie si liniste atunci cand avem nevoie. Trebuie doar sa stim sa le primim. Si e bine ca ni se reaminteste de aceste lucruri cat mai des, caci este prea mult "zgomot" in jurul nostru care ne distrage atentia de la esential.
Punctul culminant al evenimentului a fost prezenta doamnei Elena Cremenescu care a fost intr-o forma foarte buna. A recunoscut ca nu a mai iesit de mult in public, de la moartea sotului ei, Mircea. O inteleg perfect si ii admir curajul de a merge inainte. Acum ca Elmiplant a fost preluat de Sarantis, nu stiu care este exact rolul dnei Cremenescu in companie, insa s-a bucurat mult sa fie printre noi si chiar a glumit ca a avut astfel ocazia sa se aranjeze si sa cunoasca oameni noi. Ne-a povestit despre copilul ei de suflet, Elmiplant, ar carui nume vine de la ELena+MIrcea+PLANT. A inceput in 1992 cu 3 creme pe care orice farmacista le avea in caietul cu retete. Apoi au urmat ani si ani de munca si inovatie, cu multe perioade de agonie si extaz. Acum Elmiplant este in top 10 branduri romanesti si este mandra sa isi vada visul dus mai departe.
Am vrut sa o abordez pe doamna Cremenescu pentru cateva intrebari lejere, insa mi-a lipsit curajul taios si oportunitatea. A intrat intr-un interviu care mi-a pus rabdarea la incercare, recunosc. Am ramas totusi cu intrebarile notate si vreau sa i le trimit pe email, poate reusesc sa obtin cateva raspunsuri. Daca aveti si voi vreo intrebare pentru doamna Cremenescu, va provoc sa o lasati aici, intr-un comentariu, iar eu o voi da mai departe, in asa fel sa ajunga la ea.
Locatia aleasa, restaurantul Fumetto, s-a transformat admirabil pentru acea zi. Nu stiu daca acolo este mereu soare, verdeata, frezii pe masa (preferatele mele, stiti bine), muzica buna, fresh-uri si smoothie-uri tentante, baloane, aperitive gustoase (nici nu era necesara prea multa mancare), barmani draguti, insa joia trecuta asa a fost. Nimic in plus, nimic in minus.
Pe mesele din restaurantul Fumetto se aflau produse Elmiplant, multe dintre ele fiind game noi de care eu nu am auzit inca. Insa nimeni nu a inceput sa le laude, nimeni nu a vorbit despre ele. Ci intreaga atmosfera ne-a reamintit, iar si iar, ca avem motive sa ne simtim frumoase si increzatoare, sa lasam fericirea din inima noastra sa straluceasca si pe chip si in suflet. S-a vorbit despre bucuria de a fi femeie (si da, cosmeticele isi au locul lor in viata noastra) si despre puterea noastra interioara imensa.
Nu te indemn sa cumperi si/sau sa folosesti produsele Elmiplant ci sa iti amintesti in permanenta ca ai multe motive sa tii capul sus si sa zambesti, zi dupa zi.
Ce-ti vine in minte cand citesti cuvintele "I walk tall"?
P.S. 1 Poate ca ingrijirea corpului merge mana in mana cu ingrijrea sufletului, nu crezi?
P.S. 2 Revin cu poze de la eveniment.
Dragi fane ale produselor Yves Rocher, va povestesc din nou despre noua oferta pentru luna aprilie, valabila pe site pana duminica 24 Aprilie. A venit primavara si cred ca aveti chef sa ma innoiti cabinetul cu cosmetice, sau sa pregatiti surprize de Paste ori de 1 Iunie. Oricare ar fi planurile voastre, meritati cele mai bune produse cosmetice care sa va faca zilele mai frumoase si mai comode.
Iata si detaliile despre oferta internet Yves Rocher pentru luna Aprilie 2016:
O surpriza la alegere pentru o comanda de minim 59 lei:
- Apa de toaleta 
Daca putem alege cu ce ne incepem ziua de munca, stim sa alegem bine pentru noi? Unii merg dupa chef si instinct, altii sar direct pe treburile urgente. Sarcinile neplacute, cu cat sunt mai amanate, cu atat devin mai presante. Cine se concentreaza bine la primele ore ale zilei, rezolva direct sarcinile cele mai grele.
[poll id="221"]
Nu stiu cate filme cu Barbie sunt, insa cred ca destul de multe. Nu am mai vazut decat unul pana acum - Barbie in tabara rock - si a fost destul de dragut. Insa ieri am fost la lansarea in Romania a filmului Barbie in echipa spioanelor si chiar ne-am distrat. Am fost cu si pentru Ruxandra si bine am facut. Cu o ora inainte de inceperea filmului, organizatorii RoImage si Capri-Sonne au organizat jocuri pentru micile fane Barbie. Au fost si baietei, probabil cu surori mai mari. Desi unele fete erau chiar maricele pentru astfel de distractii, ele tot s-au distrat.
Doua animatoare au facut jocuri ce aminteau de orele de gimnastica: cercul, pompoanele si panglica au fost puse la dispozitia domnisoricilor, urmate apoi de cateva piese pentru deghizare ( orice spion bun stie sa-si schimbe infatisarea, nu?) si un traseu prin care trebuiau sa treaca fara a atinge anumite detalii.
Ora de distractie a trecut destul de repede iar sucurile Capri- Sonne au fost binevenite. Ne-am facut si poze pe care le-am putut lua printate pe loc - o idee excelenta, avem acum o amintire sigura din acea zi.
Apoi am intrat la film. Cine a mai participat la astfel de evenimente intelege ca primul cuvant care imi vine in minte este harmalaie. Agitatie. Haos. Unele mamici isi lasa copiii singuri la film si se duc prin magazinele din mall sau poate la o cafea ori la coafor. Deci va dati seama ce fac copiii lasati singuri. Dintre tatici am vazut foarte putini, cred ca e extrem de plictisitor pentru ei. Numai cuvantul Barbie ii face sa-si dea ochii peste cap, right?
Nu o sa va povestesc filmul, dar vreau sa punctez cateva idei pe care micile domnisoare l-ar putea prinde din zbor (le puteti intreba la final ce au inteles din film):
- e cool sa faci gimnastica
- in echipa se lucreaza mai bine
- cu cat te antrenezi mai mult, cu atat devii mai bun
- inainte de a fi acceptat intr-un proiect, iti sunt testate abilitatile
- spioanele se imbraca foarte frumos, au parte de motociclete, echipamente si trucuri pe care invata sa le foloseasca imediat (mai ales motocicletele) :scratch:
- ciondaneala dintre pisici si caini este amuzanta
- oamenii nu sunt mereu ceea ce par a fi
- pizza pare a fi mancarea preferata a tuturor (desi cele trei prietene sunt slabe si in mare forma)
- parul alb tuns scurt poate fi chiar foarte interesant
- unii baieti se indragostesc atat de repede! :heart:
Concluzie: daca fetita ta este fana Barbie ori filme de actiune, ii place rozul si sclipiciul, sigur va urmari cu inima la gura acest film. Finalul are un mic twist, tocmai pentru a-i obisnui pe cei mici cu situatii neasteptate.
Va astept cu impresii despre film ori Barbie ori ... orice vreti sa povestiti despre fetitele voastre.
Afara e vreme de toamna spre iarna. Copacii sunt infloriti insa la munte e zapada si pericol de avalansa. Weekend-ul trecut am fost pe dealurile din zona Gurii Humorului si am admirat florile de primavara (gasiti o poza pe profilul meu de Facebook foarte frumoasa) iar weekend-ul asta aceleasi dealuri sunt acoperite de zapada.
Toata lumea e data peste cap de vremea asta ciudata insa la mine se manifesta prin ... pofta de mere. Dar pofta serioasa, nu gluma! Mananc 2-3 mere pe zi de parca ar fi cel mai gustos lucru de pe Pamant. Musc din ele cu forta si nu ma deranjeaza ca mai sar stropi de suc in jur.
In acest context am dat peste sucul de mere de la Profructta. De regula noi nu avem sucuri in casa, insa cumparam cand mergem in vizita la cineva sau de sarbatori ori pentru picnic. In rest bem apa si ceaiuri, atat (eh, adultii mai diversifica putin ;) ). Pentru ca mi-a placut, va spun si voua despre el. Cred ca sucul de mere este cel mai popular, poate si pentru ca toata lumea a auzit de Merele de Aur, nu?
Cel mai mult m-a atras faptul ca savoarea si poezia livezilor incarcate cu fruct sunt presate la rece si pasteurizate scurt la 82 grade Celsius, apoi direct imbuteliate in sticle de sticla, fara adaos de apa, zahar, coloranti sau conservanti, doar suc 100% natural si delicios.
Sucul de mere Profructta pastrează parfumul fructului, gustul autentic si proprietatile acestuia. Adevarat aparator al sanatatii, marul abunda in vitamine precum A, B1, B2 si C si in substante nutritive, magneziu, fosfor, fier si potasiu, devenind astfel o sursa excelenta de energie. Vitamina A are grija de ochii obositi si ii protejeaza (si voi stati prea mult in fata monitorului?), pastrand vederea clara. Datorita vitaminelor si substantelor nutritive, marul de aur ajuta in combaterea insomniei, asteniei si cefaleei. Parca deja imi pare rau ca am inceput atatea dimineti cu o cana de cafea fierbinte si nu am baut mai intai un suc de mere.
Exista si varianta de suc de pere, delicioase si sanatoase. Suculente, dulci şi apetisante, perele se transforma in suc–aliat pentru sanatate. Acestea sunt bogate in saruri minerale, calciu, fosfor, potasiu, fier si vitaminele A, B si C si au proprietati diuretice, remineralizante, nutritive si astringente. In rutina haotica a orasului, sucul de pere isi aduce ajutoarele mai sus mentionate ce combat efectele stresului, oboseala si surmenajul, anemia si are actiune revigoranta in cazul asteniilor.
Mi se face pofta numai cat va povestesc :yes: . Noroc ca sucurile Prodfructta nu sunt de fite, ci la indemana oricui: in hypermarketurile Cora si in locatii selectionate, dintre care va spun numai de patiseriile Paul, restaurantul Dada, Camera din Fata, Alexandreea Club Fitness & Spa, Double Tree by Hilton Bucuresti, in anumite sali de fitness si spauri, dar si in alte locatii de tip cafenele sau cluburi.
Preturi recomandate: 8-15 lei, in functie de cantitate (sticle disponibile: 0,3L, 0,5L, 0,7L, 1L).
Brandul Profructta este lansat la sfarsitul lunii Februarie si este producator de sucuri 100% naturale, obtinute din fructe culese din zona in care se afla si fabrica Profructta, Campulung Muscel.
Mi-ar placea tare mult sa imi povestiti despre sucurile de fructe pe care le savurati in mod frecvent.
Ai avut vreodata o zi atat de urata si grea si lunga incat singurul lucru pe care sa ti-l doresti este sa se termine acea zi? Asa a fost ziua mea de ieri, pur si simplu irosita din multe puncte de vedere. Nu s-a legat nimic, nu am avut spor, nu m-am simtit bine deloc.
Apoi am luat copilul de la scoala, bine dispusa si vesela si cu povesti despre ce a facut. Si, dintr-o data, m-am simtit mai bine. Veselia ei mi-a adus si mie cateva raze de bucurie. M-am mobilizat pentru ea si am incercat sa organizez seara astfel incat sa fie la fel ca oricare alta seara in familie.
Ti s-a intamplat si tie sa ai o zi proasta iar buna dispozitie a copilului sa iti schimbe total starea? Mie da, chiar de mai multe ori, si totul incepea cu gandul: "Bine ca macar ei ii merge bine." Daca reusesc sa-mi ascund starea proasta, nici macar nu ii spun ca am avut o zi aiurea. Dar daca sunt doborata sau nu ma simt bine deloc, ii spun in linii mari ce ma framanta si o rog sa ma inteleaga. Iar ea ma intelege de fiecare data. Este intelegatoare si blanda. Cu siguranta profita ca nu mai sunt la fel de vigilenta si nu stau cu ochii pe ea, dar nu face prostii ireversibile.
De multe ori, starea proasta trece cu cateva minute de karaoke, sau o tavaleala si o gadileala, sau cateva glume legate de ceea ce mai fac ei pe la scoala ori ne uitam impreuna la cateva seriale pentru adolescenti. Cu multa vointa din partea mea, las deoparte framantarile acelei zile proaste (dar intai mi le notez in agenda, sub forma de idei, ganduri sau lista cu de facut) si ma bucur de timpul petrecut alaturi de ea. Pentru ca, asa cum voua, cititoarelor blogului meu, vi se pare ca a trecut repede timpul de cand va anuntam ca sunt insarcinata, exact la fel de repede mi s-a parut si mie ca a trecut. Copilul creste in etape, iar fiecare etapa este diferita de cea anterioara. Cand am o zi proasta, imi impun sa nu ratez seara petrecuta cu Ruxandra si sa facem ceva impreuna.
Mai sunt si zile super proaste in care doar zac in pat si abia pot sa ma urnesc sa pun masa sau sa strang una-alta prin casa. Dar zilele astea sunt putine, trec si ele pana la urma si vin zile mai bune si mai frumoase care merita traite la maxim.
Voi cum faceti fata unor astfel de zile?
Va astept raspunsurile prin comentarii, insa pana atunci haideti sa urmarim impreuna noutatile in materie de reviste romanesti de parenting:
[