CALITATEA VIETII

Ce face Victima Vremii Imperfecte într-o zi cu frig și ceață?

Recunoștință pentru o zi de iarnă cu ceață

Azi de dimineață am simțit nevoia să fiu recunoscătoare pentru vremea de afară. Să vă povestesc și de ce.

Este miercuri, o zi oarecare de Ianuarie, cam ceață, cam friguț, totul e gri, iarba e acoperită de brumă. Nici urmă de soare, nici măcar un petec de cer albastru nu se vede.

De ce să fiu recunoscătoare pentru o astfel de vreme? Pentru că îmi reamintește de ACCEPTARE. Acceptarea a ceea ce nu pot controla. Știu sigur că nu pot controla vremea, știu sigur că nu-mi place așa frig și cu ceață dar știu și mai sigur că dacă bombănesc și mă consider Victima Vremii Imperfecte nu rezolv nimic. Dar chiar nimic!

Așadar, singura cale bună pentru mine este să accept vremea așa cum este și să-mi văd de treabă.

Acum mă străduiesc să introduc acest concept și în viața copiilor, să vadă și să accepte contextele așa cum sunt ele căci nu le pot schimba nicicum. E ca și cum ne-am lupta cu morile de vânt – nici măcar nu are sens (decât pentru mintea umbrită de frică ce încearcă să mai controleze lucrurile pe ici – pe colo).

Și sunt convisă că această acceptare este Superputerea anului 2025! Vom face minuni dacă ne reușește să o folosim cu înțelepciune zi de zi.

Așadar, pentru liniștea mea mentală, merită să mă concentrez numai pe lucrurile pe care le pot controla:

  • cuvintele pe care le spun
  • lucrurile pe care aleg să le fac pentru starea mea de bine
  • limitele pe care mi le impun și limitele în relațiile cu alții
  • alegerile pe care le fac
  • efortul pe care îl depun
  • cum mă comport cu alte persoane (reacționez sau acționez?)
  • atitudinea mea
  • acțiunile mele

Așadar, și eu vreau să-mi reamintesc dar și tu, dragă cititoare, de acest aspect important al vieții: Ce acceptăm și ce nu, ce putem controla și ce nu. De aici ni se trage o mare parte din fericire!

Restul e can can și e suficient să-l urmărim amuzați de pe margine, nu trebuie să mai și participăm la el.

Pe mine m-au ajutat foarte multe mult în această direcție cărțile lui Eckhart Tolle. Adesea îl mai ascult și pe Youtube sau alte platforme. Este foarte densă învățătura lui și de mare valoare, v-o recomand din toată inima.

0
  • Lasa un comentariu
Lasa un comentariu la acest articol sau un trackback de pe site-ul tau.
You can leave a comment, or trackback from your own site.
-->
Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!

 

libris.ro drmax.ro/ farmec.ro

Adresa ta de e-mail rămâne confidențială. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.

:bye: 
:good: 
:negative: 
:scratch: 
:wacko: 
:joy: 
B-) 
:heart: 
:rose: 
:whistle: 
:yes: 
:cry: 
:mail: 
:( 
:unsure: 
;-) 
:star: 
:) 
;;) 
:ruj: 
:sos: 
O:-) 
b-( 
>:/ 
:-@ 
:cafea: 
:-?? 
[-( 
\\:D/ 
$-) 
:rom: 
;)) 
:-j 
:!! 
:idee: 
:admir: 
:-* 
:^o 
:)) 
L-) 
:lost: 
:-B 
%%- 
%-( 
^:)^ 
:wrong: 
:)>- 
:secret: 
[-O< 
:happy: 
:interzis: 
:shop: 
:scris: 
:econom: 
:urari: 
 
Acest articol are niciun comentariu aprobat până acum.