REVISTELE LUI 2009

Revistele lunii Decembrie 2009

Revistele lunii Decembrie 2009Dintre toate cadourile pe care le au revistele, cele la care nu rezist deloc sunt mini-parfumurile si agendele sau carnetele. Desi am colectie intreaga din ambele, tot mi-as mai lua. In carnetele scriu mereu si port in permanenta unul in geanta (chiar si in concediu), iar mini-parfumurile le folosesc prin rotatie si in functie de starea de spirit.

Am tot auzit plangeri la adresa reclamelor din reviste. Mie imi plac – si aici ma refer la reclamele mari si frumoase, pe o pagina, ce se fac in special la parfumuri, cosmetice, haine, accesorii, genti etc. Advertorialele nu-mi plac, nici nu le citesc. Inteleg ca toate astea platesc salariile & stuff pentru cei din redactiile revistelor si nu ma deranjeaza. Finetea consta in a pastra un echilibru al bunului simt intre continutul creativ al revistei si numarul reclamelor.

Se apropie sarbatorile de iarna iar ador  perioada asta de anticipare. Sarbatorile par mai lungi, mai multe si mai importante. Sper ca si voi sa va bucurati de aceasta perioada pentru ca, va asigur, va trece foarte repede.

Revistele,
ordonate cronologic
Cadourile editiilor de DECEMBRIE 2009 & Cover girls Preturile (lei) & datele de aparitie
Tabu Supliment pentru barbati Tabu

Editia Decembrie 2009 – Ianuarie 2010

[Cover girl: Adela Popescu]
7,9
[★ 9 Dec]
InStyle România
  • Geanta de zi din catifea; culori disponibile: grena, gri, maro si negru; are bareta lunga reglabila si se inchide cu fermoar; buzunare externe pentru telefon si maruntis
  • Geanta de zi din piele ecologica cu model perforat (neagra sau verde inchis, cu fermoar si buzunar exterior cu fermoar)

+ Mostra-fiola apa de toaleta Calvin Klein Euphoria (1.2 ml) + Mostra-pliculet apa de parfum Givenchy Ange ou Demon

[Cover girl: Corina]

14,9 (7,9)
[★ 3 Dec]
Ce se întâmplă, Doctore? Detergent lichid automat Dero Surf cu aloe vera (180 ml, pentru spalare automata)

Editia Decembrie 2009 – Ianuarie 2010
[Cover girl: Magda Pălimariu]

5,4
[★ 3 Dec]
Psychologies

[Cover girl: Michelle Pfeiffer]
8,9
[★ 2 Dec]
Viva! România DVD cu filmul Atonement (Remuscarea) 14 (6,9)
CD "SOPHIA CD Videoclip Craciun"

[Cover people: Andra si Cătălin Măruţă]

7,4 (6,9)
[★ 30 Nov]
Tango
Editia Decembrie 2009 – Ianuarie 2010
[Cover girl: Melania Medeleanu]
7,9
[★ 30 Nov]
Harper´s Bazaar România Editia de Iarna Decembrie 2009 – Februarie 2010

[Cover girl:]

11,9
[★ 30 Nov]
Beau Monde România Calendar de birou Avon 2010 + Mini Pasta de dinti Blend-a-med 3D White with pearl (32g) 8,9
Calendar de birou Avon 2010 + Mini Pasta de dinti Blend-a-med 3D White with pearl (32g) + Manusi lungi (in 3 variante de culoare: negre, gri si mov)

[Cover girl: Eva Longoria]

14,99
[★ 30 Nov]
The One
  • Romanul lovebuzz.ro, de Iulia Verdesz SAU
  • Fard de ochi Eye Radiance de la Avon (culoarea Copper Glow) – 8,9 lei SAU
  • Gel de dus Avon Senses Oasis (250 ml) – 8,9 lei SAU
  • Fard de ochi monocolor Peggy Sage Paris (nuantele rose malicieux sau gris mutin) – 8,9 lei

+ Catalog L’Occitane + Calendar de birou Tnuva 2010

Editia Decembrie 2009 – Ianuarie 2010
[Cover girl: Andreea Esca]

9,9
[★ 30 Nov]
FEMEIA.
Recomand cadoul acestei reviste Portofele must have, 4 modele diferite, Ecosez sau PopArt, cu design modern si 14 compartimente 11,99 (6,9)
Recomand cadoul acestei reviste Supliment Revista CASA si GRADINA (editia pentru Decembrie) + decoratiuni de Craciun pentru brad (seturi de cate 2, diverse modele, 3 variante)

[Cover girl: Iulia Vântur]

11,90 (6,9)
[★ 27 Nov]
Avantaje România Sampon Garnier Fructis 2 in 1 pentru par drept si stralucitor

+ Mini Pasta de dinti Blend-a-med 3D White Pearl (32g)
+ Brosura La Redoute + Lista de idei pentru cadourile de Craciun de la Sensiblu

[Cover girl:]

9,9 (5,9)
[★ 25 Nov]
Elle România Recomand cadoul acestei reviste Mostra parfum Ricci Ricci de la Nina Ricci (fiola cu pulverizator 1,2 ml) + Mostra parfum Moschino Glamour (fiola 1,5 ml)+ Mini Pasta de dinti Blend-a-med 3D White with pearl (32g) + 1 Plic de cafea Doncafe Gold (28g)

[Cover girl: Andreea Raicu]

8,9
[★ 24 Nov]
Cosmopolitan Pocket Size Mini Pasta de dinti Blend-a-med 3D White with pearl (32g) + 1 Plic de cafea Doncafe Gold (28g)

[Cover girl: Beyoncè]

6,9
[★ 24 Nov]
Cosmopolitan România Geanta Cosmo Chic, 4 modele diferite, la alegere:

  • Geanta Cosmo Chic gri pentru cumparaturi
  • Geanta Cosmo Chic crem de zi
  • Geanta Cosmo Chic bronz de zi
  • Geanta Cosmo Chic neagra de voiaj

+ Mini Pasta de dinti Blend-a-med 3D White with pearl (32g) + 1 Plic de cafea Doncafe Gold (28g)

[Cover girl: Beyoncè]

14,9 (8,9)
[★ 24 Nov]
Unica Numar aniversar - La multi ani! Numar aniversar 12 ani. La multi ani, Unica!

Portofel elegant si practic, 6 modele (la alegere)

+ Brosura La Redoute + Mini Pasta de dinti Blend-a-med 3D White with pearl (32g) +
Lista de idei pentru cadourile de Craciun de la Sensiblu + Brosura "Unica & L’Oreal Paris propun Winter Locks"

[Cover girl: Catrinel Sandu]

8,9 (6,9)
[★ 24 Nov]
Marie Claire România Recomand cadoul acestei reviste Produse de ingrijire L´Oreal Paris Derma Genèse, la alegere:

14,99 (8,9)
Recomand cadoul acestei reviste Produse de make-up L´Oreal Paris, la alegere:

  • Gloss Glam Shine 6H
  • Blush Minerals
  • Fard de pleoape Color Minerals

+ Lista de idei pentru cadourile de Craciun de la Sensiblu (Revista nu are mostre.)

[Cover girl: Jennifer Connelly]

19,90 (8,9)
[★ 21 Nov]
Prevention România Recomand cadoul acestei reviste Pantaloni-corset pentru subtierea taliei si a coapselor (pe marimi) 14,9 (5,4)
[★ 20 Nov]
Glamour România Recomand cadoul acestei reviste Beauty Kit Glamour Sugar&Spice in 2 nuante: Sugar (roz) sau Spicy (crem), format din lac de unghii, lipgloss si blush de obraz
(Vezi si seturile din Septembrie ´09 si Octombrie ´08)

+ Mostra-pulverizator parfum Ricci Ricci de la Nina Ricci (1,2 ml)

[Cover girl: Jessica Simpson]

9,4 (5,4)
[★ 20 Nov]
Look! România Diferite tipuri de genti:

  • Geanta de vara cu imprimeu Flori de Hibiscus (reeditare Avantaje de Iunie)
  • Geanta de vara cu maner de bambus (reeditare Avantaje de Iulie)
  • Geanta din fas impermeabil, cu fermoar si 2 buzunare exterioare (verde inchis sau bej)
  • Geanta de voiaj cu maro cu manere turcoaz (reeditare Avantaje de Aprilie)

[Cover girl: Oana Ionita (bebelusa de la Cronica Carcotasilor)]

7,9 (4,4)
[★ 19 Nov]
Joy România Geanta originala Colaje Joy (reeditare Joy de Aprilie) SAU 7,9 (4,9)
Brelocul Joy, disponibil in 3 culori (rosu, portocaliu si mov) (reeditare Joy de Mai)

+ Mostra balsam de buze Nivea Natural Volume

[Cover girl: Kate Hudson]

5,4 (4,9)
[★ 17 Nov]
Bolero România Bratari sau curele subtiri, cu strasuri, diverse culori ( la alegere)
+ Deo Rexona for Teens Music Fan (doar pentru o parte din tiraj) + 1 Plic de Ciocco Latte Dr. Oetker (doar pentru o parte din tiraj) + 1 Pachetel de servetele Zewa + Brosura La Redoute

[Cover girl: Valentina Pelinel]

7,9 (5,9)
[★ 16 Nov]

Diva (bilunara) ::: GQ Romania ::: Good Food ::: Good Homes

Cartile ziarelor ::: Abonamente la reviste ::: Reviste gratuite

Recomand cadoul acestei reviste Acest simbol marcheaza cadourile recomandate de mine, exceptie facand cartile si filmele.

Trimite poze cu reviste si cadourile lor Daca ai informatii despre reviste, mi le poti trimite pe e-mail — glossy [arond] lirc.ro — poze cu coperti, cadouri sau promo-uri ale revistelor tale preferate. Le vei regasi in galerie.

Mandreste-te cu faptul ca citesti reviste glossy! Ai blog sau scrii pe forumuri? Mandreste-te cu faptul ca citesti reviste glossy!

Galerie foto pentru copertile & cadourile revistelor lunii Decembrie:

Care dintre cadourile lunii Decembrie 09 ti-a placut cel mai mult?

[View Results]

Loading ... Loading ...

0
  • Lasa un comentariu
Lasa un comentariu la acest articol sau un trackback de pe site-ul tau.
You can leave a comment, or trackback from your own site.
-->
Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!

 

libris.ro drmax.ro/ farmec.ro

Adresa ta de e-mail rămâne confidențială. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.

:bye: 
:good: 
:negative: 
:scratch: 
:wacko: 
:joy: 
B-) 
:heart: 
:rose: 
:whistle: 
:yes: 
:cry: 
:mail: 
:( 
:unsure: 
;-) 
:star: 
:) 
;;) 
:ruj: 
:sos: 
O:-) 
b-( 
>:/ 
:-@ 
:cafea: 
:-?? 
[-( 
\\:D/ 
$-) 
:rom: 
;)) 
:-j 
:!! 
:idee: 
:admir: 
:-* 
:^o 
:)) 
L-) 
:lost: 
:-B 
%%- 
%-( 
^:)^ 
:wrong: 
:)>- 
:secret: 
[-O< 
:happy: 
:interzis: 
:shop: 
:scris: 
:econom: 
:urari: 
 
Acest articol are 516 comentarii aprobate până acum.
Missy

Multumesc pt raspuns fetelor! @};- :-*

ana buc

si mie imi incap caietele mai mari eu tot pt fac o voi folosi e ff practica ;)

Carmen-Cluj

mi eu imi incap caietele mari :))

ana buc

da missy incap si caiete mai amri si carti si eu tot pt fac o voi folosi e ff practica ;)

Carmen-Cluj

Missy,din pacate nu incap… :(

Missy

Fetelor, incap in geanta de la InStyle caiete tip A4? ;;) M-ar interesa sa o iau si la facultate….. (*)

Raluci,Iasi

In Iasi, evident, nu exista Instyle cu geanta de catifea. Doar modelul perforat.

Carmen-Cluj

eu am mai vazut geanta si pe maro. :)

Sper sa mai gasesc si prin alta parte. Chiar nu am drum in zona aceea dar cine stie, poate am noroc prin alte parti :)

ana buc

din rahova statia petre ispirescu mi-a aratat vanzatoarea ff draguta model pe rosu,negru si gri voi pune imediat poza:D

Wow, nu staim ca exista si pe rosu geanta la Instyle. Acum chiar o sa o caut. Ana, din ce zona ai cumparat-o? :D

Acum am vazut ce am scris. Vroiam sa spun ca sunt curioasa cum arata cele din piele ecologica dar am vazut in paginile anterioare ca scria cineva ca nu arata foarte bine [-(

ana buc

buna fetele eu am luat instyle cu geanta pe rosu e destul de rezistenta si practica ;;) ..pup

Multumim pt poza Carmen. Sincer, fata de alte genti de la Instyle aceasta de luna asta arata chiar bine. Sunt curioasa cum arata cele din catifea (*)

Cristina.

mi-am luat si eu ieri The One cu aceea carte.
Revista e destul de interesanta.

Geanta de la Instyle arata supper bine. E destul de rezistenta?

Raluca

InStyle se gaseste si doar cu cele 2 mostre de parfum, dar fara geanta? Daca da, la ce pret?

Fetele, nu puneti poza cu geanta din catifea de la Instyle? ;;)

Raluci, Iasi

Sa inteleg ca in Iasi nu se gaseste si celalat model?

Tania-Iasi

eu mi-am luat InStyle cu geanta cu perforatii. e uratica geanta :(( ,dar revista are articole interesante si doua mostre : apa de toaleta euphoria-Calvin Klein 1.2 ml si apa de parfum la pliculet ange ou demon – GIVENCHY.