Arhiva Etichetei: amintiri

Feb
13
2025
fetita din cubul gri

Era o dată o fetiță simpatică și veselă. Îi plăcea să deseneze mai mult decât să coloreze și se mândrea cu desenele ei oricui îi dădea atenție și o asculta. Avea vreo cinci anișori și asta ar fi făcut toată ziua: să deseneze pe coli albe de hârtie și să povestească cuiva despre ceea ce a desenat.

Într-o zi, s-a dus la tatăl ei să-i arate desenul și să-i povestească despre el. Dar tatăl ei nici nu i-a dat prea multă atenție, a dat-o deoparte.

Fetița s-a întors la desenat, dezamăgită dar mai concentrată de data asta, și chiar a fost mulțumită de realizarea ei. S-a dus iar la tatăl ei să-i arate desenul și să-i povestească despre el, dar taică-su a alungat-o. Nu înțelegea nimic din ce îi povestea fetița. Ba chiar i-a spus „Proasto!”.

Or mai fi fost și alte cuvinte după aceea, însă pentru fetiță nu a mai contat. Totul a înghețat în jurul ei, s-a dărâmat și s-a așezat jos, cu desenele prețioase lângă ea. Și-a acopert fața cu mânuțele și a rămas așa ...

Din aer s-a materializat un Cub Gri, cu fețe mate, ca de zirconiu, care a cuprins-o protectiv. Din acel moment, nimeni și nimic nu avea să o mai supere sau să o mai deranjeze vreodată. Era în siguranță!

Era tristă, singură, ghemuită, cu capul ascuns în brațe. Și desenele prețioase lângă ea.

Au trecut ani. Și ani. Și ani.

Într-o zi, Zâna Cea Bună ajunge la Cubul Gri și îl atinge cu palma pe una dintre fețe. Griul se transformă în transparent, fix pe urma mâinii ei. Și astfel atinge o față a cubului de mai multe ori, pentru a vedea mai bine ce este în interior.

Și vede fetița. Era tristă, singură, ghemuită. Cu desenele lângă ea.

Zâna Cea Bună cheamă fetița la ea. Dar fetița nu reacționează prea mult, doar aruncă o privire Zânei. Zâna o întreabă de ce este supărată și fetița îi povestește.

Apoi Zâna cheamă fetița mai aproape să-i arate și ei desenele. Și fetița a venit la marginea cubului și i-a arătat primul desen. Zâna a zâmbit și s-a arătat tare curioasă: „Ce ai desenat tu aici? Explică-mi, ca să văd și eu ce ai văzut tu!”

Chipul fetiței s-a luminat și a început să-i explice zânei că sunt niște copaci înalți și cerul albastru și soarele și niște păsări care zboară și multe flori roz prin iarbă.

Dar al doilea desen? Păi acolo era camera ei, cu patul și pernele și rafturile cu jucării. Păpușile erau frumos aranjate, așa cum le pune mama. Perdeaua avea fluturași și mulți Sori galbeni, iar covorul avea floricele. În stânga era măsuța unde a stat ca să facă desenele, iar scaunul verde îi plăcea foarte mult.

Deja zâmbea și chipul îi era și mai luminos. Iar Zâna era uimită de cât de frumoas a desenat, apoi a povestit tot ce era acolo în desen. „Ce frumos povestești și ce imaginație bogată ai!”

„Cu ce pot să te ajut? Ce vrei să faci?”

„Vreau să arăt desenele mele la toată lumea! Să le povestesc ce am făcut și ce minunate sunt!”, răspunde fetița.

La care Zâna Cea Bună răspunde „Hai cu mine să arătăm lumii ce ai desenat! Mergem împreună. Vom găsi oamenii care adoră să te asculte povestind și care apreciază munca ta. Hai!”

Și fetița a pășit înafara cubului și cele două s-au îmbrățișat. „Mulțumim, Cubule, că ai protejat fetița. Ți-ai îndeplinit rolul, ai fost bun cu ea. Ce vrei să faci acum?”

Și cubul se făcu puțin mai mic, se coloră în culorile curcubeului și începu să țopăie de colo-colo.

Iar cele două au început să plece mai departe, în lumea reală. Bucuroase.

Sfârșit. Sau început.

Era o dată o fetiță simpatică și veselă. Îi plăcea să deseneze mai mult decât să coloreze și se mândrea cu desenele ei oricui îi dădea atenție și o asculta. Avea vreo cinci anișori și asta ar fi făcut toată ziua: să desenez
Aug
18
2021
Ceai de mentă proaspătă și copilăria la țară

Ador menta. Adică ador un ceai de mentă proaspătă. Mă poartă cu gândul la vacanțele de vară din copilărie, petrecute la țară.

Stăteam cu frate-miu și vară-mea vreo 2-3 săpttămâni din vacanța de vară la o casă de la țară, a mătușii tatălui meu. Nu aveam nimic de făcut, așa că toată ziua exploram grădina, lanul de porumb, gârla și tot ce era în jurul casei. Duminica mergeam la biserică însă mai mult pentru că era imediat lângă casă.

În fiecare dimineață, fără excepție, aveam ceai de mentă proaspătă la micul dejun. Făcut cu apă de la pompă și gata îndulcit (nu știu cantitățile folosite de mătușă-mea), era o delicatesă. Ceaiul de mentă proaspătă a fost cafeaua copilăriei mele! Îl beam fierbinte, turnat cu polonicul din oală, cu tot cu câteva frunze. Afară era răcoare (până în ora 8, cocoșii nu au milă!), ceaiul era fierbinte, aroma era divină.

Nu știu de unde venea magia - să fi fost apa, soiul de mentă proaspătă, aerul, tinerețea, relaxarea vacanței - chiar nu știu, însă savurarea ceaiului de mentă proaspătă era cea mai mișto parte a zilei. Ceaiul ăla de mentă făcea ca totul să pară interesant, pornea focul ideilor copilărești și stârnea curiozitatea explorării.

Nu știu ce făceam toată ziua, dar n-am murit de plictiseală. Nici nu era bibliotecă în sat, nici nu ajutam la preparea mâncării (mi-ar plăcea să cred că eram gospodină, dar nu-mi amintesc acest lucru). Însă îmi amintesc aproape fiecare centimetru din jurul casei și al grădinii, plimbările prin lanul de porumb (nu mă temeam de nimic, acum nu m-aș mai aventura), drumul prin cimitir către gârlă, adunatul găinilor și al puilor seara, plimbările ocazionale prin sat ca să admirăm casele și să salutăm oamenii ieșiți la poartă.

Pentru mine, ceaiul de mentă proaspătă nu are efectul terapeutic căutat de unii ci efect sentimental garantat - mă relaxează, îmi aduce aminte de vremurile în care făceam de toate în cea mai mare relaxare, eram creativă și în elementul meu în natură. Ceaiul de mentă proaspătă îmi aduce bucurie și încredere.

Niciun ceai de mentă de pe rafturile magazinelor nu are aceeași aromă și același gust cu a celui din copilărie!

Ador menta. Adică ador un ceai de mentă proaspătă. Mă poartă cu gândul la vacanțele de vară din copilărie, petrecute la țară. Stăteam cu frate-miu și vară-mea vreo 2-3 săpttămâni din vacanța de vară la o casă de la țar
Apr
26
2015
Rama foto vintage Coffee FlavourRama foto vintage Coffee FlavourSi voi faceti multe poze? Si noi! Oameni, plante, animalute, cladiri, peisaje ... tot ce ne place sau ni se pare interesant, chiar daca nu se incadreaza in standardele altora de frumusete. Stiti voi vorba aceea ... si uratul are partile lui frumoase. Si ... unde tineti toate pozele? Ca noi am umplut cateva hard-disk-uri externe cu ele. Le facem, le descarcam din camera foto si le lasam acolo, pana cand ne facem timp de ele. Din fericire, reusim sa ne facem uneori timp si pentru ele, asfel descoperind amintiri frumoase sau ipostaze surprinzatoare. Nu m-a dus inspiratia atat de departe incat sa umplu un perete intreg cu poze d-ale familiei, nu imi sta in fire. Insa am cazut de comun acord cu sotul meu ca e cazul sa printam si noi cateva amintiri, s-au strans prea multe si nu ne foloseste la nimic daca le tinem acolo stocate in memoriile externe. Si am inceput cu partea cea mai simpla: am cumparat rame foto. Am spus partea cea mai simpla pentru ca ramele foto nu sunt scumpe si gasesti de toate culorile, formele si stilurile (gasesti aici inspiratie). Ba chiar am luat cateva in plus, sa le facem cadou. Partea si mai simpla este ca ramele astea foto vin cu niste poze dragute preinstalate si nu ne-am simtit presati sa le schimbam prea repede. Chiar daca bebelusul din poza nu seamana cu al nostru, familia care se distreaza la malul marii nu suntem noi iar leaganul din copacul inflorit nu ne-a inveselit pe noi niciodata. Ne place sa le admiram, sunt aranjate cu bun gust si asortate. Totusi, la un moment dat vom pune pozele noastre in ramele respective. Mai multe cu Ruxandra, caci de cand avem copilas parca am luat-o razna cu pozele. Ii facem poze des, in fiecare vacanta, vizita sau iesire in parc. Ii place sa se studieze si sa se admire in oglinda, insa si sa-si rascoleasca amintirile cand vede poze cu ea de cand era mai mica. Daca nu-si aduce aminte prea multe, ii povestesc eu, brodand putin adevarul ca sa o fac sa se simta bine, sa vada cat de grozav este sa cresti si sa inveti lucruri noi (va mai aduceti aminte ca a avut o perioada in care nu-si mai dorea sa creasca, nu?). Asadar ... cum stati la capitolul poze de familie? Aveti destule rame foto pentru amintirile cele mai dragi?
Si voi faceti multe poze? Si noi! Oameni, plante, animalute, cladiri, peisaje ... tot ce ne place sau ni se pare interesant, chiar daca nu se incadreaza in standardele altora de frumusete. Stiti voi vorba aceea ... si uratul are partile lui frumoase.