28
2015

Nu credeam ca o sa ajung vreodata sa-mi placa sa ma joc cu jocuri de copii. Dar uite ca o fac, nu ca sa ii arat neaparat copilului cum se face, ci pentru ca vreau sa stiu pe ce anume am dat banii, daca ii place si daca merita cultivat acest tip de joc. Orice ii cumpar sau primeste, trece intai prin mainile mele sau ale sotului, ca sa ne lamurim despre ce este vorba. Si, una peste alta, ajung sa ma acapareze jocul, sa imi placa si sa o antrenez si pe fetita. Ce-i drept, daca mie nu-mi place, imi este greu sa ii transmit ei bucuria de a se juca cu el. Asa am patit cu un joc cu paiete, care pur si simplu nu m-a prins intr-un moment bun in care sa am rabdare sa lipesc paiata langa paiata si sa umplem un tablou cu flori.
Alta a fost situatia cand ne-am jucat cu ultimul Lego Friends primit cadou. Desi piesele sunt micute (unele chiar minuscule), am fost surprinsa de ingeniozitatea intregului ansamblu. Nu degeaba sunt cel mai tare brand de jocuri de asamblat piese, au niste scene foarte frumoase, gandite in cele mai mici detalii. Si fetitei ii plac, desi inca mi se par prea mici piesele pentru manutele ei. Ma roaga sa o ajut acolo unde chiar nu poate potrivi piesele si atunci profit de ocazie sa o intreb ce-i place la joc, care-s piesele ei preferate si daca ii place de eroina.
Cand insa vine vorba de jocurile cu puzzle, imi place mult ca este foarte entuziasmata si se avanta sa-l faca. O vad cum se concentreaza, cum ii place sa caute piese si incearca sa potriveasca piesele. O las sa-si bata capul singura si o ajut numai dupa ce ma striga ea. Chiar si asa, ii dau cateva sugestii, ii gasesc 1-2 piese si o las pe ea sa continue.
Am observat ca exista chiar si un hobby legat de puzzle, pentru adulti, insa cu mult mai multe piese, de la cateva sute la o mie si ceva. Unele puzzle-uri pot fi inramate ca si tablouri, reprezentand opere celebre are unor artisti renumiti: Paul Gauguin, Caravaggio sau Antoon Van Dyck. Vezi pe Noriel cat de multe modele de puzzle-uri au aparut.
Tu ce hobby ai?
Nu credeam ca o sa ajung vreodata sa-mi placa sa ma joc cu jocuri de copii. Dar uite ca o fac, nu ca sa ii arat neaparat copilului cum se face, ci pentru ca vreau sa stiu pe ce anume am dat banii, daca ii place si daca merita cultivat acest tip de jo


Sunt curioasa ce parere au domnii despre epilatul doamnelor. Mai bine spus, ce stiu ei despre epilat. As intreba vreo 30 de domni, din diverse paturi sociale si varste, sa vedem si noi ce imagine si-au format ei. Aparatele de epilat sunt disponibile la vanzare in magazine, la vedere, oricine poate pune mana pe ele sa vada despre ce este vorba. Cu prima ocazie voi face un astfel de chestionar, sa vedem ce iese. Caut raspunsuri sincere, sub umbrela anonimatului.
Si advertorialele despre lansari de noi produse destinate epilatului sunt la indemana oricui, le pot citi chiar si domnii, macar de curiozitate. Ultimele noutati din domeniu sunt sistemele IPL (lumina intens pulsata). Philips a lansat de curand cateva modele din aceste aparate, considerate cea mai eficienta si minunata solutie pentru a preveni reaparitia parului pe corp. Cum functioneaza: Philips Lumea aplica impulsuri delicate de lumina la radacina parului. In consecinta, parul cade in mod natural, iar cresterea parului este inhibata. Repetarea regulata a acestui tratament va pastra 
Ma gandeam sa-ti fac cadou un ceas de mana. Cu siguranta ai cateva exemplare, nu reprezinta tocmai un bun de lux, insa cred ca a venit momentul pentru ceva nou si interesant.
Ce fel de model iti place? Din ce material sa fie cureaua: silicon, piele, plastic, textil sau o combinatie de materiale? De exemplu, 
Avem ceasuri peste tot, de la bordul masinii (sau aparatul de taxat cardul de RATB) pana la electrocasnice. Si eu port ceas peste tot, mai putin in sala de aerobic, caci ma tenteaza sa ma uit prea des la el si nu vreau sa-mi fac din asta un obicei urat. Cred ca oricine poate spune in fiecare moment al zilei cam cat este ceasul, nu asta este problema pe care o rezolvam purtand ceas. Suntem mereu intr-o cursa contra cronometru, deci este imposibil sa nu stim cat este ceasul la un moment dat.
Totusi, ceasul de la mana si-a depasit de mult utilitatea si a devenit un simbol al relatiei noastre cu timpul. Ne trebuie si cronometru pentru partidele de alergat prin parc? Sau poate vrem sa stim ora in diferite colturi ale lumii. Cele mai interesante sunt ceasurile cu cadran neinscriptionat, cum este 
Am citit recent intr-un articol scris de o mamica cum ca statul la masa cu cei mici nu trebuie sa fie o corvoada. Noi, mamicile, stim regulile. Ei, puiutii, stiu ce si cum le place. Insa mai bine ii lasam in pace si mai relaxam regulile decat sa facem din statul la masa un moment de anxietate. Trebuie privit ca o investitie pe termen lung: niciun parinte nu doreste ca puiul sau sa devina un adult caruia nu-i place sa manance, e foarte mofturos si pricinos si nu gaseste nicio placere in a sta la masa cu familia lui ori prietenii.
Una dintre regulile de la care nu ar trebui sa facem rabat este: "cand mancam, stam la masa si nu ne fataim prin casa". Parintii stiu la ce ma refer, ce inseamna sa alergi prin casa dupa copil cu mancarea in furculita, poate-poate o manca ceva. 
Daca exista smartphone, exista si smartwatch. Nu stiu care a aparut primul, insa cu siguranta am auzit intai de smartphone. Este mai cautat, mai popular, ne-a schimbat viata radical.
Totusi, ce este un smartwatch? De exemplu, 
"We all need a little space to think!" Credeam ca e vorba de timp, caci lumea se plange de lipsa de timp, insa acum inteleg ca timpul este strans legat de spatiu. Avem timp pentru spatiul in care suntem; daca am fi in spatiul in care vrem sa ne relaxam, am avea timp si pentru asta. De aceea exista atatea sali de fitness, spa-uri si saloane cosmetice in jurul nostru - pentru ca avem timp pentru ele, pentru ca sunt un spatiu special in care facem ceea ce trebuie facut.
Avand rolurile de sotie si mama, ai presupune ca stiu ce si cum sta treaba cu designul interior. Ca am amenajat cuibul ca la carte, dupa toate regulile echilibrului interior si Feng-Shui (pentru cine tine cont de el), pregatit sa primeasca musafiri in orice moment, sa ofere o atmosfera mai mult decat placuta familiei. Nu e chiar asa, nu te invata nimeni ce si cum, nici la scoala nici acasa, asa ca fiecare femeie se descurca cum poate. Asta daca alege sa-si bata capul. Si trebuie sa-ti bati capul, pentru ca exista o legatura stransa intre felul in care te simti si modul in care arata mediul in care traiesti.
Daca la tine acasa faci ce vrei si cand vrei, la birou fac altii pentru tine si tot ce este facut trebuie sa imparti cu restul colegilor. Pentru asta exista 
Ce stii despre jocurile Lego? Eu stiu ca pot crea un anume drag care te tot face sa le cauti, sa te interesezi de noi modele si sa le scoti mereu din sertarul cu jucarii pentru a le asambla si dezasambla. Prima data m-am jucat cu unul cand eram intr-o vacanta cu familia, cedand ispitei de a cumpara un set Lego Friends pentru Ruxandra ce avea atunci vreo 3 anisori. I-am luat jocul ca sa stea linistita in timpul unei cine la restaurant, insa ne-am ales cu mult amuzament in familie; chiar ajunsesem sa asamblam scena cu randul, eu si sotul meu, Ruxandra fiind mult prea mica pentru a manui micutele piese (ulterior am aflat ca exista si Lego Duplo pentru varsta ei).
Nu pusesem in viata mea mana pe un joc Lego pana atunci, desi stiam din reclame despre ce este vorba. Dupa ce desfaci cutia, iti dai seama ca pe copilas trebuie sa-l inveti fiecare pas in parte: sa citeasca instructiunile, sa gaseasca piesele necesare fiecarui pas, sa le potriveasca ca in imaginile din pliant. Partea buna este ca totul este explicat prin poze, deci nu necesita interventia unui adult. Partea mai dificila este ca iti trebuie ceva indemanare sa le potrivesti bine, de aceea am preferat sa o ajutam decat sa tot pescuim piese Lego de pe jos.
Insa ne-am straduit sa o implicam cat mai mult in joc si am invatat-o si apoi lasat-o sa descifreze ea singura pliantul, sa caute piesele si sa-mi spuna care este pasul urmator. A fost extrem de incantata de reusita ei, la fel de mult ca si noi.
Acum vad ca apar tot felul de jocuri noi, inclusiv calendar de Advent, pe 
Cum ar fi ca dupa o perioada stresanta la job sau acasa, cu mult de lucru si prea putin somn, sa-ti poti lua cateva zilele libere, singura, sa te relaxezi cum vrei? Cateva zile sunt prea multe? Pai intr-o zi nu apuci nici macar sa te dezmeticesti, inertia este foarte puternica. De cand am copil am inteles puterea recompenselor si cred ca fiecare le merita.
Si uite asa au aparut petrecerile la birou. Au rolul de recompensa, de relaxare, ii ajuta pe colegi sa se cunoasca mai bine, chiar si cei din departamente diferite. Nu toata lumea agreaza petrecerile insa, odata detensionata atmosfera, conversatiile se leaga altfel. Nu stiu daca la noi se fac petreceri cu ocazia pensionarii, sunt putine locuri de munca unde exista acest obicei, probabil ca in institutiile statului. Dar este intr-adevar o ocazie speciala, la fel ca si depasirea vanzarilor, extinderea afacerii sau lansarea de servicii ori produse noi.
Petrecerea de Craciun este de nelipsit, chiar si daca o fac la un loc mai multe firme cu personal redus. Cui nu-i place de Secret Santa? Eu am si acum o tigaie micuta, pentru o singura portie de cartofi prajiti, primita de la un Secret Santa. Petrecerile tematice sunt si ele frumoase, la fel si petrecerile tip karaoke. Poti afla 
Una dintre partile bune in a avea copil este ca, daca oricum iti place sa faci cumparaturi, acum vei ajunge sa faci si mai multe, insa pentru el. Tu, in calitate de parinte, consideri ca ai destule si e cazul sa-ti focusezi intreaga energie pe copil. Nimic rau in asta!
Ba mai mult, daca mergi la cumparaturi de haine si incaltaminte, atat departamentele pentru copii cat si pentru adulti se regasesc in acelasi magazin. Ii cauti copilului ceva ce ii trebuie si ai sansa, daca nu se nasc certuri si tot felul de figuri din partea lui, sa te uiti si dupa ceva ce-ti trebuie tie. Ai avut la dispozitie toata tineretea sa-ti formezi un stil, sa cunosti marimile brandurilor preferate si sa stii ce si cum iti vine. Acum ca esti mamica, toate aceste cunostinte iti vor sluji sa te misti cat mai repede prin magazine.
De exemplu, daca ti-ai propus sa te uiti dupa 
Cand intru intr-un fast food imi iau de regula doar o cafea sau un ceai. Nu sunt nici cea mai slim, dar nici nu mananc junk insa uneori un fast food este calea cea mai rapida de a bea o cafea in mod civilizat, mai ales la orele mici ale diminetii. Si pentru ca nu este aglomerat, am timp sa ma interesez asupra marcii de cafea folosita si asupra 
Dintre toate, rochiile sunt cel mai putin numeroase la mine in garderoba. Sunt si mai dificil de gasit pe croiala care trebuie caci e musai sa ma avantajeze si in partea de sus si la fusta.
Ma jucam azi putin pe site-ul Tina R si ma uitam la 
Cautand o rochita pentru Ruxandra, am dat intamplator peste 
Barbatul din viata ta isi alege singur parfumul sau il ajuti tu? Ori foloseste ceea ce primeste cadou, fara sa comenteze, multumit ca a bifat si acest moft al lumii moderne? Cei drept, domnilor le place sa poarte parfum. Majoritatea il imprastie aiurea pe tot corpul, zambind satisfacuti ca si hainele au acum un miros placut (care NU il ascunde pe cel de tigara).
Din cate mi-am dat seama, barbatilor le plac aromele strict masculine, fara urma de floral sau de dulce. Si totusi, tot florile stau la baza parfurmurilor pentru barbati: vanilie, pachouli, smirna, ambra, si bergamota se regasesc in sticluta de Prada Amber Pour Homme Intense. Daca toate acestea nu spun prea multe unui domn, brandul cu siguranta 
Ce ar fi iarna fara vin fiert? Dar vinul fiert fara condimentele potrivite? Ca nunta fara lautari, as zice eu. Dar si acolo poti sa fredonezi ceva in gand si sa te simti mai bine; pe cand vinul fiert nu poate fi inlocuit cu nimic (nu va ganditi la ceaiul cald, nu are acelasi efect). Asadar, e cat se poate de evident: sunt o fana a vinului fiert si nu ratez nicio ocazie sa savurez o canita din aceasta licoare.
Cum gusturile nu se discuta, va pot spune doar cum imi place mie: cu zahar, adaug si piper (preferatul meu este cel verde, foarte aromat) sau bucatele de ghimbir si il beau fierbinte. Scortisoara este un condiment clasic si nu se poate fara, insa pot fi adaugate multe alte arome si condimente, dupa placul fiecaruia si pentru diversificare.
Constiincioasa cum sunt, am dat o raita prin magazine (nu prea multe) si am cercetat ce condimente la plic se gasesc spre cumparare si folosire acasa. Evident, va puteti compune propria reteta de condimente pentru vin fiert, daca sunteti simandicosi si tineti mortis la proportia perfecta intre anumite ingrediente. O precizare vreau sa fac: numarul caloriilor creste odata cu numarul linguritelor de zahar adaugate, fie el vanilat sau nu, brun ori alb. Dar nici fara zahar parca nu merge deloc, decat daca alegeti un sortiment dulce de vin, musai rosu (alb nu am baut niciodata, cred ca nici nu se fierbe vinul alb sau nu iese la fel de bun).
Iata ce marci de condimente la plic pentru vin fiert se gasesc in magazine (ce lipseste va rog sa adaugati voi intr-un comentariu):

Reclamele din ultima perioada la medicamente si tot felul de unguiente au devenit prea dese si destul de enervante. Si asta dureaza de ceva timp, atat la tv cat si la radio sau pe strada. Totusi, dintre toate, una singura 
Orice inel poate fi de logodna? Eu cred ca da, atata vreme cat spune ceva despre povestea celor doi. Culoarea, forma si un model anume formeaza un intreg ce produce emotii numai celor doi cand il privesc. Desi il poarta doar ea si e admirat de multe alte ele, inelul de logodna este unic sau cel putin asa ar trebui sa fie. Pe piata se gasesc mii si 
In calitate de parinti, suntem prinsi intre ceea ce are nevoie cu adevarat copilul si ceea ce putem noi sa-i oferim. Pentru ca exista in permanenta un dezechilibru intre cele doua, sunt parinti care cad foarte usor intr-una dintre cele doua extreme: ori sunt prea stricti si interzic copilului prea multe, ori sunt prea indulgenti si ofera copilului prea multe. Si atunci e musai sa cautam un echilibru (uneori oferim, alteori interzicem) si sa constientizam ca datoria de parinte se imparte intre ingrijire si educatie. Sunt doua activitati diferite si fiecare parinte e mai priceput la una sau la alta.
De exemplu, 
Pun pariu ca cei care nu beau cafea adora mirosul de cafea (nu degeaba exista lumanari cu aroma de cafea). Il remarci imediat ce intri intr-o incapere si cauti cu privirea, fara sa vrei, 
Nu stiu daca mai este folosita aceasta replica de agatat, eu nu am mai auzit-o de mult. Si nici nu stiu daca se incinge vreo conversatie intre un tip si o tipa pe marginea ceasului purtat de unul sau de altul. Insa, daca se constata ca au aceleasi gusturi in materie de ceasuri, aceleasi preferinte intr-ale mecanismului, curelei sau modelului, deja este un pas imens inainte.
Vara as fi intrebata de ce port un ceas atat de colorat. As raspunde ca