9
2015

Am coborât din avion ușor timorată.
Toată viața mea de până atunci rămăseseră departe.
Acum începea o altă provocare despre care nu știam nimic.
Știam doar că este iubire.
Că eu sunt unde ar trebui să fiu.
Era inutil să mă gândesc la ce urmează.
Era un început de poveste.
Pe care am hotărât să o trăiesc din clipa aceea, deși povestea începuse demult și devenea tot mai frumoasă.
...
Mi-am luat bagajele de pe bandă și m-am oprit pentru o clipă printre oamenii grăbiți ce se înghesuiau.
Mă gândeam că partea asta de poveste trebuie să înceapă fără pic de teamă sau incertitudine.
În fond, dragostea e mereu ca o loterie ... joci fără să știi finalul.
Mi-am făcut loc prin aglomerație și am zâmbit.
Eram fericită.
L-am văzut.
El vizibil emoționat.
Eu vizibil îndrăgostită.
Emana o caldură și o fericire în priviri încât știam că tot ce mi-a spus până acum în nopțile acelea fără sfârșit, era mai adevărat decât aș fi crezut.
M-a luat în brațe și am tăcut amândoi.
Nu mai erau loc de cuvinte.
Aerul cald, mediteranean, pe care începeam să îl simt, mă purta într-o liniște profundă.
Ne ținem de mână.
Simt că partea pierdută din mine a revenit.
Îl privesc.
Eu vizibil emoționată.
El vizibil îndrăgostit.
P.S. Aceasta poezie mi-a fost trimisa de Corina (in poza este chiar ea impreuna cu iubitul ei) la invitatia mea de a scrie pe blog pe orice tema, dupa bunul plac. Sper sa va placa!
Am coborât din avion ușor timorată.
Toată viața mea de până atunci rămăseseră departe.
Acum începea o altă provocare despre care nu știam nimic.
Știam doar că este iubire.
Că eu sunt unde ar trebui să fiu.
Era inutil să mă g


Intr-o dimineata, cand m-am dus sa-mi iau cafeaua de la Starbucks (nu se intampla des, de aceea este un eveniment placut), stateam la coada si am auzit tot felul de chicoteli in jurul meu. Nu mi-am dat seama despre ce este vorba decat cand am ajuns in fata casierului: in spatele lui era un buchet imens de trandafiri rosii. De fapt, nu era un buchet ci un cos cu 101 trandafiri rosii (am aflat asta ulterior). Cat mi-a luat baiatul comanda, mi-am facut curaj si am intrebat: "A cui este ziua?".
S-a fastacit putin si mi-a raspuns: "O colega de-a noastra a primit acest buchet si nu stie de la cine este." Colega cu pricina zambeste putin dar nu pare prea incantata de situatie. Eu nu prea inteleg de ce. Daca as primi eu un astfel de buchet, cu siguranta mi-ar insenina intreaga zi si as zambi de-aiurea toata ziua la toata lumea. Ii spun tipei: "Ce conteaza de la cine e, o fi de la iubitul tau." Ea imi raspunde aratandu-mi mana cu verigheta. Deci e maritata (si sotii nu fac astfel de gesturi?).
Incerc sa fac o gluma: "O fi de la vreun client foarte multumit de cafeaua servita. Ar trebui sa te bucuri." Ea imi raspunde: "Si ce-i spun sotului cand ajung acasa?" Eu de colo: "Bagi intai buchetul pe usa si-l lasi pe el sa zica ceva primul. Poate reactioneaza pozitiv, se distreaza pe seama situatiei."
Ma gandeam: e chiar asa o crima sa fii maritata si sa primesti flori de la un (ne)cunoscut? Nu e ca si cum ar fi un