8
2015

Evenimentele din ultimele saptamani mi-au amortit simtul artistic, toate gandurile si textele din mintea mea erau setate numai pe suferinta, terorism si toate discutiile din social media pe aceste teme. Stiu ca ceea ce s-a intamplat in clubul Colectiv si Paris a afectat pe toata lumea, inclusiv pe cei mici care au prins din zbor anumite discutii si imagini, desi parintii s-au straduit sa ii fereasca de toata aceasta energie negativa. Apoi au ajuns la urechile stirile cu ceea ce se intampla in restul lumii, cati oameni mor, nevinovati si neimplicati, din cauza rautatii altor oameni. Si ne-am dat seama cu totii ca lumea nu va mai fi niciodata la fel asa cum o stiam noi, ca este in continua schimbare si nu neaparat spre bine. Sau poate ca este spre bine dar mai intai trebuie sa trecem printr-o mare de RAU si SUFERINTA.
Din aceste motive am ratat articolul despre editiile de Noiembrie ale revistelor pentru mamici. Pur si simplu nu am reusit sa ma adun sa scriu un text care sa nu fie sub influenta evenimentelor. Dar copertile acelor reviste le gasiti in galeria de mai jos, le am totusi stranse si nu vreau sa sar peste ele.
Azi sunt sub influenta Radioului lui Mos Craciun, asa ca optimismul mi-a revenit. E foarte greu sa nu te gandesti "Oare ce vremuri il asteapta pe copilul meu?" In calitate de parinti, ne straduim foarte mult sa le facem viata mai usoara si mai frumoasa, sa le dam unelte pentru un viitor luminos, fara mizeriile pe care le-au indurat generatiile de pana acum. Noi mergem inainte cu munca noastra de parinti, lumea merge inainte cu framantarile si scuturarile sale. Caci asta am impresia ca se intampla - ne scuturam cu totii de energiile negative ale trecutului pentru a pasi intr-un viitor demn de umanitatea si frumusetea noastra.
Daca as avea o Super Putere, as face in asa fel incat toate armele de pe planeta asta sa dispara. Si ale oamenilor buni, si ale oamenilor rai. Sa nu mai existe razboaie, razbunari si lupte de orice fel. Stiu ca Raul va fi intotdeauna prezent pe Pamant, insa cred ca poate fi minimizat si izolat pana se autoelimina. Caci viata pe Pamant poate fi, cu siguranta, frumoasa si interesanta!
Haideti sa vedem impreuna noutatile aduse de revistele lunii Decembrie destinate mamicilor si taticilor ce vor si isi fac timp sa citeasca si sa se educe pentru puiutii lor (in ordinea crescatoare a pretului de pe coperta):
- Revista MAMICA DE AZI este la chioscuri din 3 Decembrie si are o coperta tare draguta. In schimbul a 4 lei aflati de ce copiii au nevoie de Mos Craciun, ce accidente se pot intampla in zapada si de ce infofolirea este o greseala.
- (Auto)-declarata revista nr 1 de parenting din Romania, PAP TOT! te asteapta din 7 decembrie, la toate chioșcurile din tara, cu un cadou special si exclusiv pentru copilul tau: un set LEGO DUPLO! Vei descoperi in paginile ei idei de cadouri si decoratiuni pentru Craciun, retete minunate pentru masa de Sarbatori, precum si meniuri adaptate pentru bebelusul tau.
- Gasesti noul numar din revista MAMI, din 17 noiembrie la toate punctele de difuzare a presei. Vine Mosu’ iar echipa redactionala se pregateste sa-l intampine cum se cuvine, in editia lunii decembrie a revistei. In paginile revistei sunt peste 50 de sugestii de cadou, pentru toate gusturile, adaptate personalitatii celor mici. Ai sugestii despre cum sa dai casei un aer de sarbatoare cu decoratiuni pe care sa le faci cu cel mic. Nu a fost uitata nici masa festiva si sunt adunate pentru tine retete inedite care sa impresioneze musafirii + muuulte deserturi. Iar pentru ca micile neplaceri ale iernii sa nu iti strice buna dispozitie, afli ce precautii ar trebui sa-ti iei. Nu in ultimul rand, esti luata la o discutie serioasa despre idei … „puerile“: cine Mosu’ si ce faci cand el este desconsiprat? CADOU: calendar Pufies personalizat pentru 2016!
- Revista PARENTS este la chioscuri din 5 Decembrie. Imi place mult coperta, dar mai ales un titlu anume: Ce faci cand iti raspunde obraznic?. Va las sa ii descoperiti singuri continutul.


Discutiile despre copii si televizor sunt nenumarate. Le ascult, dar nu ma bag in niciuna dintre tabere caci stiu ca nici nu-i interzic dar nici nu se uita cu orele la desene animate. Pana cand, intr-un weekend in care s-a adunat multa treaba de facut prin casa, am lasat televizorul deschis la desene animate si mi-am vazut de ale mele. Sotul era si el prins cu d-ale lui, asa ca fiecare si-a vazut de treburi si ne-am vorbit doar cand am stat impreuna la masa. La sfarsitul zilei de sambata, ne-am dat seama ca Ruxandra s-a uitat toata ziua la TV, tacuta uneori sau foarte vocala cand erau cantecele ori era ea prea obosita. Seara avea ochii rosii, zicea ca o durea capul, si cand am intrebat-o ce a vazut frumos la TV azi, mi-a zis ca nimic. Nici macar nu am apucat sa stam de vorba asa cum facem noi de obicei, era agitata si fara chef de ceva anume.
Asa ca am decis ca duminica sa ne facem de treaba prin afara casei, iar in seara aceea am decis ca toata saptamana ce va urma sa nu deschidem televizorul. Tragedia nu era prea mare, era vorba doar de orele de dupa scoala si munca. Insa tot s-a lasat cu lacrimi si o mie de de ce?-uri, de parca ar fi cazut cerul pe ea. Pentru a-i arata ca nu e chiar atat de rau sa nu te uiti la TV, i-am indeplinit o dorinta mai veche si am chemat Elefantul verde sa ne aduca jocul LEGO cu tematica Frozen. A venit chiar a doua zi, ceea ce a usurat povara asteptarii. Evident ca am ales impreuna produsul de pe site, am pus-o sa tasteze ea numele jocului, i-am privit admiratia din priviri in timp ce se incarcau rezultatele cautarii. A vazut imediat ca jocul este redus (pentru ea, cifra 8 pare destul de mare :) ), am plasat impreuna comanda, fara graba, ca sa simta ca a facut si ea ceva in acest proces. Chiar a fost incantata si a spus ca este foarte usor sa cumperi online (mai ales cand urmaresti 
Mi-ar placea sa fiu copil in vremurile noastre. Sa fiu bombardata de atatea jocuri si jucarii incat sa-mi doresc sa cresc mare cat mai repede ca sa mi le pot lua singura pe toate. Evident, si adultii se pot juca cu Lego si puzzle, iar mai nou au aparut carti de colorat pentru adulti, menite sa relaxeze mintea si sa o focuseze pe momentul prezent.
Jocuri sau jucarii? 
Pentru prima data, in calitate de mamica, simt vacanta de vara. Ma refer la vacanta de vara a copiilor, caci de a mea am uitat de mult. Ruxandra mea a terminat grupa mare si ne pregatim impreuna, mental deocamdata, pentru grupa pregatitoare.
Au fost vacante de vara si pana acum, cu siguranta. Insa de data asta ea a inteles ce inseamna o vacanta de vara, ca s-a terminat cu gradinita si caietele cu exercitii si e timpul pentru cat mai multa joaca. Desi va merge in continuare la gradinita pe vara, programul va fi mult mai lejer. Am negociat sa facem ordine in jucarii si sa renuntam la tot ce nu o mai motiveaza sa se joace - mai ales ca trebuie sa facem loc pentru cutiile cu jocuri Lego care au devenit tot mai numeroase si care, presimt, se vor inmulti (a aparut si Lego Frozen, corect?). Cei drept, si mie imi place sa asamblez micile piese iar etapele am ajuns sa le invat pe de rost.
Daca jocurile Lego sunt foarte OK pentru copilasii nostri (iar 
Caruciorul bebelusului este pentru mamica ceea ce este masina pentru tatic. Primul lucru pe care lumea il remarca este caruciorul - nou, modern, curat (aka fara pete de mancare sau noroi), in culori asorate cu geanta si canita cu apa. Evident, mamica trebuie sa arate ca si cum a iesit la o sueta cu fetele, de buna voie si nesilita de nimeni, aranjata si binedispusa, fara sa dea de banuit ca acasa o asteapta un morman de vase si rufe, iar mobila nu este stearsa de praf de o luna de zile.
Dar sa revenim la caruciorul pentru copil. Este primul indiciu cum ca parintii fac totul posibilul ca cel mic sa se simta confortabil si sa aiba tot ce-si doreste. Desi, in 90% dintre cazuri, bebelusul doarme iar mamica vorbeste la telefon, caci doar atunci are timp de o mica barfa cu prietenele sau sa primeasca sfaturi binevoitoare de la bunici.
Ce ar sti sa faca un carucior de 6.500 de lei? Este chiar cel din imagine si va pot spune ca este singurul carucior de copii din lume care se pliaza si se extinde singur, complet automat, la simpla apasare a unui buton. Domnii au deschidere automata la masina, doamnele au pliere automata la carucior. Este un carucior 3 in 1 cu landou, cu scoica si geanta dar si cu incarcator pentru Iphone :joy: . Se numeste 4Moms Origami, este cu adevarat deosebit iar ideea apartine americanilor. Vezi 
Ce stii despre jocurile Lego? Eu stiu ca pot crea un anume drag care te tot face sa le cauti, sa te interesezi de noi modele si sa le scoti mereu din sertarul cu jucarii pentru a le asambla si dezasambla. Prima data m-am jucat cu unul cand eram intr-o vacanta cu familia, cedand ispitei de a cumpara un set Lego Friends pentru Ruxandra ce avea atunci vreo 3 anisori. I-am luat jocul ca sa stea linistita in timpul unei cine la restaurant, insa ne-am ales cu mult amuzament in familie; chiar ajunsesem sa asamblam scena cu randul, eu si sotul meu, Ruxandra fiind mult prea mica pentru a manui micutele piese (ulterior am aflat ca exista si Lego Duplo pentru varsta ei).
Nu pusesem in viata mea mana pe un joc Lego pana atunci, desi stiam din reclame despre ce este vorba. Dupa ce desfaci cutia, iti dai seama ca pe copilas trebuie sa-l inveti fiecare pas in parte: sa citeasca instructiunile, sa gaseasca piesele necesare fiecarui pas, sa le potriveasca ca in imaginile din pliant. Partea buna este ca totul este explicat prin poze, deci nu necesita interventia unui adult. Partea mai dificila este ca iti trebuie ceva indemanare sa le potrivesti bine, de aceea am preferat sa o ajutam decat sa tot pescuim piese Lego de pe jos.
Insa ne-am straduit sa o implicam cat mai mult in joc si am invatat-o si apoi lasat-o sa descifreze ea singura pliantul, sa caute piesele si sa-mi spuna care este pasul urmator. A fost extrem de incantata de reusita ei, la fel de mult ca si noi.
Acum vad ca apar tot felul de jocuri noi, inclusiv calendar de Advent, pe 
Meseria de parinte m-a invatat sa testez aproape totul inainte de a-l oferi copilului. Asa am gustat din siropelele si toata mancarea pe care Ruxandra o primeste, m-am uitat la toate desenele animate si am fost cu ea in locurile de joaca sa vad cum este acolo. Ba chiar m-am intins in patutul ei cand era bebelus sa vad cum vede ea lumea de acolo. Era ciudat, fiind patutul stramt pentru mine si locul nou. 
Nu credeam ca o sa-mi placa sa ma joc. Imi place sa colorez si sa pictez, sa fac colaje si sa insir margelute, dar jocurile au farmecul lor. La inceput sunt simplute, adaptate varstei, de tipul aruncatul zarului si parcurgerea unui traseu cu depasirea unor obstacole. Abia cand te joci cu un copilas iti dai seama ca el trebuie sa invete fiecare pas pe care-l are de facut, fiecare regula in parte, nu presupui ca stie ceva de la sine. Cum sa dea cu zarul, cum sa-l citeasca, cum sa parcurga traseul, cum sa nu se supere daca are de ispasit o pedeapsa - toate aceste constituie pasi ce trebuie explicati si repetati. Aici e buba ce mai mare, isi da seama ca e bine cand face pasi inainte in joc si e rau cand da inapoi cateva casute de joc (deci apare tentatia trisarii si a face numai ce-i place).
Avem acasa un joculet pe care Ruxandra l-a invatat pe de rost (nici nu era greu, desenele de pe tabla de joc sunt destul de explicite) si intr-o seara, cand am rugat-o sa joace si partea mea cat eu pregatesc masa, am observat ca oricat i-ar fi cazut pe zar, pionul ei mergea numai inainte si primea recompense, pe cand al meu mergea mai mult inapoi, trecand pe la fiecare pedeapsa. Iar ea era atat de incantata, nici nu am putut sa-i spun ceva. Stia ca stiu ca triseaza, insa tot s-a bucurat de joc, in felul ei.
Apoi am trecut la 
Ziua de 13 Noiembrie este Ziua Bunavointei la nivel international. Nu as fi stiut acest lucru daca nu citeam un articol intr-o revista. Subiectul este atat de vast incat nu ma lansez in a-l dezvolta; cu siguranta fiecare are propria definitie a bunavointei. Dar ideea ramane si ar trebui cu totii sa ne gandim la ea. In interviul din revista, o doamna intervievata spunea ca ar vrea sa marcheze evenimentul jucandu-se cu un copil in ziua respectiva.
Este o idee buna, mai ales ca joaca bate treaba prin casa sau alte indeletniciri asemanatoare. Daca iti surade aceasta propunere si pentru ca totul sa fie si mai interesant, iti sugerez sa alegi un joc nou, caci se gasesc 
Ruxandra mea are aproape 5 ani si inca se mai agata de jucarii pentru cei mai mici decat ea. Indiferent ca suntem la un loc de joaca sau prin magazine, ii place sa se uite la plusuri (niciodata nu le-am inteles rostul, ea nu se joaca cu ele decat foarte rar si nici nu doarme cu vreo unul; dar avem o cutie intreaga ...), la zanganele si tot felul de nimicuri. La fel face si cu
Descrierea campaniei: Colectia “ROMANIA – Descopera frumusetile noastre naturale!” conține 128 de stickere cu animale si plante si 24 de carduri cu sunete. Ca sa fie si mai atractive, stickerele au diferite efecte speciale: folosesc culori intense si forme taiate pe contur, au sectiuni acoperite cu sclipici sau zone cu asperitati.



Saptamana viitoare veti gasi la chioscuri o noua colectie de DVD-uri cu desene animate: Teenage Mutant Ninja Turtles. Este vorba de 4 DVD-uri, fiecare cu cate 3 episoade plus unul bonus pe ultimul DVD, la pretul de 13 lei bucata; pachetul este distribuit cu ziarul Gazeta Sporturilor in urmatoarele 4 zile de luni: 18 si 25 August, 1 si 8 Septembrie 2014.


Descrierea campaniei: Mega Image oferta posibilitatea parintilor sa cumpere pentru copilasii lor pasionati de lumea Lego cateva produse branduite de Lego, pentru a le face vara mai usoara.
Numele oficial al campaniei: Colectioneaza surprize mari pentru cei mici!
Pagina campaniei: mega-image.ro/lego/
Magazin participant: toate magazinele Mega Image
Marca participanta:
P.S. Informatiile prezentate in acest articol sunt strict in beneficiul cititorilor blogului meu, eu nu am niciun castig financiar de pe urma acestui efort si nici nu urmaresc sa fac reclama brandurilor.

Imi aduc aminte ca in copilarie am avut un pinguin conflabil. Nu era mare lucru de capul lui, dar imi era drag. Inafara de colac, minge, salteluta si diverse animalute, nu-mi aduc aminte sa fi avut alte 
A venit vara si a inceput sezonul plimbarilor lungi de weekend. Ceea ce ma bucura foarte mult, mini-excursiile sunt absolut necesare atat relaxarii parintilor cat si educatiei. Mai exista si weekendul prelungit, cel mai ravnit dintre toate pentru ca in 3 zile departe de casa si obligatii chiar apuci sa te relaxezi.
Pentru mine, sezonul estival inseamna si o gramada de
Cand eram insarcinata si chiar cand era Ruxandra bebelus, nu credeam ca o sa o fac si pe asta: voi ceda rugamintilor copilului de a-i cumpara ceva ce a vazut in reclama de la TV. Dap, am facut-o si pe asta! Si inca cum ...
A vazut reclama la Danonino Plastilino de 100 de ori pe Disney si i s-a parut o mare grozavie. I-am explicat ca e o tactica de marketing sa vanda branzica din borcanase, care oricum nu e mai buna decat ce-i dau eu pentru ca are mult zahar adaugat. Are 4 ani, a inteles cat de cat, insa nu i-a diminuat dorinta.
Asa ca, intr-o zi la cumparaturi, am cedat si am lasat-o sa-si aleaga 2 pachete cu Danonino Plastilino. Una cu o forma si alta cu plastilina. Toata minunea a durat cateva zeci de minute cat s-a jucat cu ele la restaurant cand am mancat, urmand sa fie uitate apoi in cutia cu jucarii. Branzica am mancat-o eu pentru ca i-am spus ca are prea mult zahar pentru ea.
Bine v-am regasit, dragi parinti! Voi fi alaturi de voi si in 2014 cu impresii din experienta mea de mamica si informatii utile despre ce apare la chioscuri in materie de reviste pentru mamici si tatici, dar si colectii de carti, jucarii sau DVD-uri pentru copii, ori reviste cu inserturi pentru cei mici.
Cum ati petrecut sarbatorile de iarna? Ce le-au placut celor mici din toata aceasta experienta noua?
Ruxandra mea are acum 4 anisori si a fost foarte incantata de absolut tot ce a insemnat vacanta si sarbatorile de iarna - impodobirea bradului impreuna cu bunica si verisoara ei; mersul cu colindul din casa in casa; vizita lui Mos Craciun cat a fost ea plecata sa colinde; desfacerea cadourilor impreuna cu membrii familiei extinse; acomodarea in preajma lui Codi (prescurtat de la Codita), pisoiul verisoarei ei; balul mascat din seara Sfantului Vasile; plimbarea cu caruta prin padure; la sanius si coborarea cu schiurile pe partie (o singura data, dar memorabil), vizitarea minei de sare de la Cacica.
Ma gandeam ca societatea noastra de azi are o gramada de clisee ... nefolositoare. Cum ar fi teama de ziua de luni sau obsesia cu trecerea prea repede a timpului; sau goana nebuna dupa tot ce se indeplineste repede si bine. Inteleg ca sunt mituri urbane ce au prins datorita stilului nostru de viata modern. Insa, inainte de a le transmite copiilor nostri, ar trebuie sa le trecem prin filtrul ratiunii.
Eu nu vreau ca Ruxi sa traiasca venerand weekend-ul si privind cu groaza spre ziua de luni. Chiar nu este o atitudine sanatoasa. Si ma deranjeaza ca s-a transformat intr-o psihoza nationala (oare in alte tari cum sta treaba?). Sper sa nu se lipeasca de ea!
Toata lumea se plange ca toamna a venit prea repede. Asa o fi, insa e chiar la fix. Doar ca noi nu suntem pregatiti pentru ea.
Eu zic ca e bine sa avem si momente din astea, in care sa ducem deja dorul verii ce abia s-a incheiat. Sau poate nici nu s-a incheiat. Poate va fi o vara indiana, adica o toamna foarte buna si generoasa cu noi. Pentru ca si vara a fost asa, ne-am simtit rasfatati. De aia cred ca ne-a si placut.
Toamna asta inseamna mai mult lucruri.
Joia trecuta a aparut la chioscuri revista MAMI cu inserturi de la Lego. Din promo-ul de pe site-ul revistei nu m-am lamurit despre ce e vorba, asa ca am oprit pe la chioscuri la primele ore ale diminetii. Fiind familiarizata cu produsele Lego, mi-am dat seama dupa ambalaj cam ce ar contine micuta punga - vanzatoarele habar nu aveau. Asadar, asa cum se precizeaza pe ambalaj prin desene, fiecare pungulita contine 2 cuburi Lego - unul albastru si unul bleu cu stelute pe o latura - si cate o figurina din seria