ULTIMELE ARTICOLE

Apr
19
2023

Să nu-ți fie rușine că ai avut o copilărie cu traume, cu probleme sau pur și simplu dificilă. Nu ai nevoie de această rușine suplimentară așa că renunță la ea din start.

Traumele din copilărie nu reprezintă o scuză să îți faci rău în prezent, în calitate de adult cu acces la alte resurse decât un copil neajutorat. Nici să faci rău altora - fii atent(ă) la acest aspect, surprinde-te când ești răutăcios(oasă) cu alții doar pentru că și tu ai fost rănit(ă) la rândul tău.

Arareori traumele din copilărie distrug complet viața adultului. De cele mai multe ori o fac mai grea, mai complicată, mai îmbârligată și mult mai consumatoare de energie internă și resurse externe.

Trauma din copilărie reprezintă o limitare, cu siguranță, și cu cât ești conștientă de această limitare și faci pace cu ea, cu atât viața ta va deveni mai ușoară. Căci tu nu ești nici trauma, nici consecințele ei - ele sunt doar aspecte ale vieții tale, nu viața însăși. Iar aceste aspecte, cu ajutorul terapeuților și specialiștilor, pot fi modelate. De aceea ești adult, să ceri ajutor atunci când îți dai seama că ai nevoie.

Când începi să-ți analizezi viața și să-ți dai seama că ai comportamente nesănătoase pentru tine, pune-ți întrebarea pe cine altcineva din viața ta afectează aceste comportamente/ obiceiuri. Fii cât se poate de analitic(ă) și sincer(ă) cu tine!

Dacă ești conștient(ă) de traumele din copilăria/ adolescența ta, nu căuta milă. Înțelegere da, milă nu. Calea cea mai bună este să fii tu conștient(ă) de consecințele traumelor, să ai grijă de tine și să îți accepți viața așa cum este.

Pentru a învăța să gestionezi trauma din viața ta, începe prin a nu o mai nega, a o accepta (este ceea ce este) și a înțelege că face parte din viața ta. Negarea nu ajută deloc. Poți schimba ceva din viața ta doar dacă acel ceva îți aparține, dacă accepți că face parte din structurile tale. Altfel nu. Nu poți schimba/ vinde/ arunca ceva ce nu este al tău.

Acum ești adult și nu ai nevoie de milă, nu te va ajuta cu nimic. Dimpotrivă, mila altora se simte ca o pătură care îți oferă confort pe moment, dar îți îngreunează mișcarea în direcția vindecării.

Dacă simți că nu-i poți ierta pe cei ce ți-au făcut rău, pe cei ce ți-au greșit, nici NU TREBUIE să o faci. Are grijă bunul Dumnezeu de ei. Tu doar asigură-te că nu dai mai departe nici trauma și nici efectele ei, că nu rănești și tu pe alții la rândul tău, că nu folosești durerile/ problemel tale drept scuză pentru a face rău altora.

Când te simți în siguranță și în compania unor oameni care te respectă și nu te judecă, poți discuta deschis despre anumite aspecte ale vieții tale, cât poți/ vrei tu deoarece trauma nu (mai) este un subiect tabu și nici unul rușinos. Trauma este o experiență reală pentru foarte mulți oameni.

A vorbi sincer despre traumele tale, într-un mediu sigur și fără judecată, poate fi eliberator și chiar hrănitor pentru sufletul tău.

Fără rușine. Poți povesti despre realitatea experienței tale cu cei care vor să o cunoască, fie terapeuți sau membri ai familiei.

Curând, vei avea certitudinea că nu ești singur(ă). Niciodată nu ai fost!

Adu-ți aminte: când oamenii îți dau voie să le afli durerile și să le asculți povestea, scoate-ți încălțămintea și spală-te pe mâini. Acest spațiu este unul sacru, sfânt. Fii umil(ă), fii blând(ă) când cineva este vulnerabil în fața ta.

Încă ceva: ce ție nu-și place, altuia nu-i face! Niciodată! Never ever!

Pont: începe căutarea de răspunsuri în cărțile Niculinei Gheorghiță. O recomand cu drag și încredere! Vei obține claritate pe niște probleme pe care nici nu le conștientizai.

Ușa spre un viitor mai bun e larg deschisă, trebuie doar să avem curajul să pășim. Atât. Doar curaj.

Să nu-ți fie rușine că ai avut o copilărie cu traume, cu probleme sau pur și simplu dificilă. Nu ai nevoie de această rușine suplimentară așa că renunță la ea din start. Traumele din copilărie nu reprezintă o scuză să îți
Apr
17
2023

Descrierea campaniei: Dacă ai aplicația Carrefour, fă-ți cont Act for Good și ai reduceri pentru cadourile de Paște dedicate celor mici. Adună puncte prin cumpărături, activează voucherul direct din aplicație și ai reducere de până la 40% la 12 seturi LEGO selecționate. #SePune pentru iepuraș! 🐰

Numele oficial al campaniei: LEGO. Când vă jucați împreună #SePune

Magazine participante: Carrefour Supermarket, Carrefour Hipermarket, Carrefour Market, Carrefour Express, comenzile pe carrefour.ro și prin Bringo.

Marca participantă: LEGO, prin 12 seturi din diverse colecții

Număr de produse reduse participante la campanie: 12 seturi LEGO (cele din pozele de mai jos)

Perioada de adunare a punctelor: 6 Aprilie - 7 Iunie 2023 (9 săptămâni)

Perioada de utilizare a punctelor: 6 Aprilie - 7 Iunie 2023 (9 săptămâni)

Suma cheltuită pentru 1 punct bonus: 20 de lei

Număr de puncte necesar pentru a obține reducerea: 3 sau 5 puncte, în funcție de setul LEGO ales

Cea mai mare/ mică reducere: 4 produse sunt reduse cu 40% și 8 produse sunt reduse cu 35%

Cel mai ieftin/ scump produs redus: 32,5 lei costă setul LEGO Classic Distracție creativă cu maimuțe 11031 și 182 lei costă LEGO Avatar Submarin Mako 75577.

Cât costă toată colecția cu puncte bonus: 1.370,5 lei pentru cine vrea să cumpere toate cele 12 seturi LEGO

Ce produs(e) din această campanie de fidelizare vrei sa cumperi cu punctele bonus adunate la cumpărături?

seturi lego reducere carrefour primavara 2023

P.S. Informațiile prezentate în acest articol sunt exclusiv pentru informarea cititorilor blogului și nu reprezintă o formă de reclamă.

Această campanie de reducere la seturile LEGO este în continuarea unei campanii asemănătoare care a fost anul trecut tot la Carrefour.

Descrierea campaniei: Dacă ai aplicația Carrefour, fă-ți cont Act for Good și ai reduceri pentru cadourile de Paște dedicate celor mici. Adună puncte prin cumpărături, activează voucherul direct din aplicație și ai reducere de până
Apr
14
2023
jucarii plus petrom primavara 2023

Descrierea campaniei: Când lumea e atât de mare și de frumoasă, merită să explorăm cât de mult putem din ea. Să ne bucurăm de fiecare ocazie de călătorie, cu picioarele noastre, cu orice mijloc de transport, dar de multe ori, în special în cazul copiilor, și cu puterea imaginației. Cu ajutorul imaginației, copiii pot călători oriunde. De aceea, Petrom vă propune nu doar să îi lăsați, dar să îi și încurajați cu ajutorul noii colecții Exploratorii de Pluș.

11 jucării de pluș, curioase și haioase, așteaptă să exploreze cât mai multe colțuri de lume, alături de copiii dornici de plimbări, din deșert până în junglă, traversând cât mai multe țări, mări și oceane.

Care e prima jucărie care îți face cu ochiul? Crocodilul Curajos, Morsa Curioasă, Renul Cercetaș, Vulpea Aventuroasă, Cămila Organizată, Panda Temerar, Balena Guralivă, Țestoasa Înțeleaptă, Tucanul Haios, Zebra Neînfricată sau Koala Descoperitor?

Numele oficial al campaniei: Exploratorii de pluș te invită să te plimbi prin lume!

Magazine participante: benzinăriile Petrom

Marca participantă: animăluțele de pluș sunt din gama Big HEADZ - colecțiile Around The World (8 plușuri) și Ocean Buddies (3 plușuri)

Număr de produse reduse participante la campanie: 11 animale de pluș

Perioada de adunare a punctelor: 3 Aprilie – 11 iunie 2023 (10 săptămâni)

Perioada de utilizare a punctelor: 3 Aprilie – 18 iunie 2023 (11 săptămâni)

Suma cheltuită pentru 1 punct bonus: 25 lei. Talonul colector este gratuit.

Număr de puncte necesar pentru a obține reducerea: 12 puncte bonus pentru o reducere de 71%

Cea mai mare/ mică reducere: toate jucăriile de pluș Big HEADZ Around The World & Ocean Buddies au prețul redus cu 71%

Cel mai ieftin/ scump produs: fiecare jucărie de pluș Big HEADZ Around The World & Ocean Buddies costă 23 de lei

Cât costă toată colecția cu puncte bonus: toată colecția de jucării de pluș Big HEADZ Around The World & Ocean Buddies costă 11 jucării x 23 lei/jucăria= 253 lei

Care produs(e) din această campanie de fidelizare vrei sa cumperi cu punctele bonus adunate la cumpărături?

P.S.1 Informațiile prezentate în acest articol sunt exclusiv pentru informarea cititorilor blogului și nu reprezintă o formă de reclamă.

P.S.2 Colecția asta de jucării vine în completarea colecțiilor anterioare de animăluțe de pluș ce au fost în campanie tot la Petrom sau la Auchan.

Descrierea campaniei: Când lumea e atât de mare și de frumoasă, merită să explorăm cât de mult putem din ea. Să ne bucurăm de fiecare ocazie de călătorie, cu picioarele noastre, cu orice mijloc de transport, dar de multe ori, în sp
Apr
12
2023

Azi în drum spre casă mă întrebam de ce oamenii folosesc expresia ”Ești un zero barat”? Ce e cu asta? De unde vine și ce înseamnă?

O utilitate ar fi faptul că, un zero barat Ø, se diferențiază clar de litera O. Și așa nu se mai confundă în scris, mai ales când sunt de introdus coduri la easy box :) etc.

Însă zero barat Ø înseamnă, ca adjectiv, fără valoare, nulitate, neimportant, neinteresant, care nu știe nimic. După ce că este zero, mai este și barat. E o apreciere greu de dus.

E greu de dus să știi că unii te consideră fără valoare. Să fii considerat un nimic.

A venit momentul să construim o lume în care toată lumea contează, de la naștere până la moarte. Fiecare individ, chiar dacă din spațiu pare un fir de nisip, aici pe Pământ are importanță.

Fiecare om contează, opinia fiecărui om conteză. De aceea copiii trebuie educați și încurajați să își spună frumos punctul de vedere, să nu tacă și să înghită cu rușine ceea ce li se spune sau face. Nu e o rușine să spui ce ai pe suflet. Nu e o rușine să te exprimi, cu calm, cu respect, în cuvinte și cu un ton civilizate.

Noul normal este să nu taci, să nu aduni în tine. Au tăcut destul generațiile mele și cele cu mult dinaintea noastră.

Dacă noi am tăcut, e cazul ca ai noștri copii să învețe să se exprime, să își spună punctul de vedere. Da, asta ține de educație, e ceva ce se învață - prin puterea exemplului sau prin exercițiu. Și da, ține de educație să știi să nu vorbești din furie, din rușine ci cu calm și respectuos. Educație emoțională (găsești :aici: cărți pe acest subiect, deci se poate învăța și de către autodidacți).

Opusul lui zero barat este zece. Să fii considerat de nota zece. Este nota maximă la școală și, pentru unii, în viață. E o mândrie să fii considerat de nota zece la serviciu sau în familie. Din păcate, asta este o iluzie, căci nimeni nu este de nota zece mereu, ci doar punctual, în anumite momente din zi sau din viață. Și ... întrebarea de o mie de puncte ... când nu mai are cine să te aprecieze, tu te simți de nota zece când te uiți în oglindă?

Azi în drum spre casă mă întrebam de ce oamenii folosesc expresia ”Ești un zero barat”? Ce e cu asta? De unde vine și ce înseamnă? O utilitate ar fi faptul că, un zero barat Ø, se diferențiază clar de litera O. Și așa nu se
Apr
10
2023
citat educatie

Îmi zicea fiică-mea că i se pare că acest an școlar trece mult mai repede decât cei anteriori. Atâtea vacanțe și zile libere au fragmentat anul școlar încât copiii nu au înțeles nimic din el. În felul ăsta se diluează mult orice momentum construit în 3-4 săptămâni de școală.

Haideți să vedem cum arată ultimul modul, al cincilea, din acest an școlar 2022-2023. Poate simțiți și voi, ca și mine, nevoia asta de structurare, de a înțelege cum arată, măcar calendaristic, al 5-lea modul de școală și grădiniță.

  • Al 5-lea modul de școală și grădiniță începe miercuri, 19 Aprilie 2023 și se termină vineri, 16 iunie 2023 - adică durează 9 săptămâni.
  • În acest modul se organizează Săptămâna Altfel.
  • Urmează vacanța de vară, de sâmbătă, 17 iunie până duminică, 10 septembrie - adică 12 săptămâni.
  • Sărbători religioase în acest modul școlar:
    • Izvorul Tămăduirii - vineri, 21 aprilie
    • Sfinții Împărați Constantin și Elena - duminică, 21 mai
    • Înălțarea Domnului - Ziua Eroilor; A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul - joi, 25 Mai
    • Rusaliile - duminică, 4 iunie și luni, 5 iunie
  • Sărbători laice în această perioadă:
    • Ziua Pământului - 22 aprilie
    • Ziua Internațională a Cărții - 23 aprilie
    • Ziua Internațională a Dansului - 29 aprilie
    • Ziua Muncii - 1 mai
    • Ziua Europei - 9 mai
    • Ziua Internațională a Familiei - 15 mai
    • Ziua Internațională pentru Diversitate Biologică - 22 mai
    • Ziua Mondială fără Tutun - 31 mai
    • Ziua Copilului - joi, 1 Iunie, zi liberă făcută punte cu weekend-ul
    • Ziua Mondială a Mediului - 5 iunie
    • Ziua Oceanului Planetar - 8 iunie
  • Zile libere în aprilie-mai-iunie:
    • 1 mai - Ziua Muncii (pică luni)
    • 1 iunie - Ziua Copilului (pică joi, se face punte cu vineri către weekend, pentru bugetari)
    • 4 iunie și 5 iunie - Rusalii și a doua zi de Rusalii (duminică și luni)
  • Lună plină: 5 Mai - Flower Moon (eclipsă totală de lună) și 4 Iunie - Strawberry Moon (super-lună)
  • Lună nouă: 19 Aprilie, 19 Mai și 17 Iunie
  • Solstițiu de vară: 21 Iunie

Cam asta e situația cu anul școlar 2022-2023 împărțit în 5 module. Următorul an școlar va fi împărțit tot în 5 module. Dar până atunci mai este timp, se pot schimba multe. :wacko:

Sper că v-au fost utile aceste prezentări de module, cu detalii care, cred eu, influențează viețile noastre de părinți cam ... debusolați.

Îmi zicea fiică-mea că i se pare că acest an școlar trece mult mai repede decât cei anteriori. Atâtea vacanțe și zile libere au fragmentat anul școlar încât copiii nu au înțeles nimic din el. În felul ăsta se diluează mult orice
Apr
7
2023

Noua campanie Hornbach mă surprinde plăcut, din nou. Este vorba de campania din această primăvară ce are în prim plan amenajarea grădinei. În plan secund se află nevoia omului de a controla natura și iluzia că știe el mai bine cum trebuie să crească plantele, ce nevoi are o grădină etc.

Din această campanie, banerul alăturat îmi place cel mai mult din toată campania: ”Poate că gazonul tău chiar vrea să fie o pajiște. în adevăratul sens al cuvântului”. Îmi aduce aminte de faptul că uneori e mai bine să lăsăm lucrurile în pace, să avem răbdare să vedem cum evoluează înainte de a interveni. Mulți dintre noi (da, și eu) avem o încrâncenare care mai mult ne încurcă decât ne ajută.

Așa cum campania Hornbach ne îndeamnă să lăsăm natura să facă ce știe ea mai bine, așa ar trebui și noi să ne vedem de ale noastre, să facem ce știm noi mai bine. Încă sunt de părere că ne băgăm prea mult nasul în treaba altora, că le comentăm viața și dăm sfaturi ne-cerute. Nu e o rușine să cauți și să ceri ajutor, e o rușine să crezi că viața e împotriva ta, că ești pus(ă) la zid de destin, că nimeni nu e de partea ta, că nu se găsesc resurse și ajutor.

Posterul de mai sus îmi amintește de un pliculeț cu semințe de flori și diverse plante sălbatice, aleatorii, pe care l-am cumpărat cred ca tot de la Hornbach. Am presărat câteva într-o jardiniera de pe pervaz și le-am lăsat în pace. Nu îmi plăcea să văd pământul gol, cu câteva plăntuțe puse de mine. Restul semințelor le-am împrăștiam în grădina blocului, cred că acolo le va merge mai bine. Să vedem ce va crește de acolo, chiar sunt curioasă, căci de prea mulți ani grădina blocului nu are nici măcar iarbă - e doar pământ gol. Și mi se pare tare trist!

Posterul cu urzicile îmi aduce aminte de păpădie :yes: Ador pajiștile cu păpădii înflorite, le găsesc superbe și relaxante de privit. Verde și galben - ce poate fi mai frumos? Chiar zilele trecute admiram picăturile de ploaie ce sclipeau pe firele de iarbă scurte în soarele dimineții. Absolut mirific!

Ce plante cresc în grădina casei sau a blocului tău?

Noua campanie Hornbach mă surprinde plăcut, din nou. Este vorba de campania din această primăvară ce are în prim plan amenajarea grădinei. În plan secund se află nevoia omului de a controla natura și iluzia că știe el mai bine cum tr
Apr
5
2023
calcat camasa barbat

Soția ALEGE să calce cămașa soțului când:

Dacă soțul nu poate face cele de mai sus, atunci are 2 opțiuni: își calcă singur cămașa sau se duce cu ea șifonată.

Dacă apare cu haine șifonate, lumea înțelege că de vină este nevasta? Sau el? E o întrebare retorică, știu că toate responsabilitățile cad în capul nevestei, căci ea e femeia de servici a familiei. No comment!

Cred că adevărata armată pe care băieții/ tinerii bărbați ar trebui să o facă este să locuiască singuri cel puțin 1 an de zile. Fără ajutor concret de la mami/ iubi - poate doar sfaturi, păreri, îndrumări etc.

Bineînțeles, totul pornește de la comunicare și negociere, lucruri care ar trebui să se întâmple la începutul căsniciei. Nu după zeci de certuri.

Soția ALEGE să calce cămașa soțului când: el își declară intenția de a participa la eveniment alături de eao anunță din timp că are nevoie de contribuția ei să-i calce cămașapregătește cămașa din timp, o alege el din și
Apr
3
2023
legatura mama fiica

Am pus titlul în ghilimele căci afirmația nu-mi aparține. E din categoria Viața Bate Filmul.

Iată contextul: lucram pe laptop, de acasă, când primesc mesaje de la copilul mare aflat la școală cum că și-a uitat ceva acasă și mă roagă să-i duc lucrurile uitate într-o pauză dintre ore. Ne întâlnim la gard, i le dau rapid și ea se întoarce în clasă.

Deși m-a iritat că m-a întrerupt din treabă, caut ce are nevoie și i le duc. Lucrez de acasă, casa e aproape de școală, nu e o misiune imposibilă. Îmi dau seama că, ironic, chiar aveam nevoie de această ieșire la aer rece, mă cam luase somnul (cred că asta mă irita de fapt, nu deranjul în sine).

Când ajung la gardul școlii, o mămică cu nasul în telefon, care aștepta ceva sau pe cineva, observă pasul meu grăbit și face o remarcă: ”Nici când sunt la școală nu ne lasă în pace?” Eu am zâmbit, ea a râs și și-a reluat scroll-ul pe telefon.

În secunda doi mi-a dispărut zâmbetul de pe buze. WTF? Ce fel de remarcă e asta? Oare am părut eu deranjată, ofticată, stresată etc etc?

Bine că lucram de acasă, că m-am putut rupe din treabă (nu întotdeauna pot), că am găsit ce avea nevoie copilul și că ne-am putut sincroniza să i le dau. Sunt recunoscătoare că am avut amândouă norocul ăsta! Ea a avut noroc să-mi poată cere ajutorul și eu am avut norocul să i-l pot oferi. Nu e puțin lucru!

Îi dau aici răspunsul acelei mame, chiar dacă nu mi l-a cerut: Nu vreau să fiu lăsată în pace de copiii mei. Niciodată! Să îmi ceară lucruri, să vină la mine când au nevoie de ceva, chiar și numai de un sfat. Vreau să fiu prima persoană care le vine în minte când au nevoie să rezolve o problemuță, au nevoie de o părere.

În schimb, vreau să fiu lăsată în pace de străinii care-și bagă nasul aiurea în viața mea, de cei ale căror sfaturi sau păreri nu le cer și de care nici nu am nevoie. Vreau să fiu lăsată în pace atunci când las și eu pe alții în pace. Vreau să fiu lăsată în pace de oamenii cu care nu rezonez deloc, cu care nu am nimic în comun. Vreau să fiu lăsată în pace de oamenii care comentează aiurea, gândesc cu voce tare, își dau cu părerea fără să fie treaba lor.

Vreau să fiu lăsată în pace de alții, cu excepția copiilor mei. Sau a familiei extinse.

Bineînțeles că obiectivul meu este să cresc copii ce vor ajunge adulți independenți. Asta nu exclude opțiunea de a discuta cu mine atunci când au nevoie. Copiii mei nu mă deranjează când vin către mine, iar dacă o fac le spun acest lucru și-i asigur că revin eu către ei când sunt disponibilă.

În ziua în care copiii mei mă vor lăsa în pace, o să mă îngrijorez și o să-mi pun întrebări.

Folosește ocazia creată de acest articol și gândește-te bine și decide care sunt persoanele care vrei să te lase în pace.

Am pus titlul în ghilimele căci afirmația nu-mi aparține. E din categoria Viața Bate Filmul. Iată contextul: lucram pe laptop, de acasă, când primesc mesaje de la copilul mare aflat la școală cum că și-a uitat ceva acasă și mă
Mar
31
2023
A început cursa adunării de aprecieri pozitive pentru poze cu magnolii înflorite și alți copaci cu flori impresionante. Cu cât sunt mai mari florile, cu atât sunt mai apreciate atât live cât și în poze. Cu cât sunt mai vibrante culor
Mar
29
2023

Zilele trecute, mă trimite copilul mare să-i iau un suc cu aloe vera. Mă ruga deja de câteva zile, eu tot uitam, dar de data asta nu am mai uitat. Numai că nu s-a sincronizat memoria mea cu stocul din magazin, căci nu am mai găsit îndrăgitul suc cu aloe vera. Așa că am luat the next best thing, ceva ce conține aloe vera pe lângă mure și mere. Sincer, l-am luat mai mult pentru culoarea albastru-curaçao, am zis să-i duc ceva interesant dacă tot nu am găsit ce a vrut ea și am amânat-o de mai multe ori.

Scoate copilul capacul, cu entuziasm, căci știa că trebuie să fie un mesaj sub el (cred că a văzut la colegi). Ceva motivațional sau care prevestește un viitor luminos/ optimist. Zbang, ce dezamăgire! Mesajul este: NU ÎNCETINI! Cu tot cu semnul exclamării. Se uită copilul nedumerit la mine, eu mă uit la ea să văd dacă-mi dau seama ce a înțeles. Nici una dintre noi nu a înțeles.

Ce să nu încetinesc? Dar mă grăbesc undeva? Să nu încetinesc o viteză anume sau un proces? Mesajul e pentru șoferi și bicicliști? Sau poate sucul este preferat de șoferi ...

Nu știu, cert este că sucul a fost băut și mesajul ignorat de către copil, iar eu am rămas cu capacul pe masa din bucătărie, uitându-mă la mesaj și gândindu-mă: ”Ce a vrut să spună autorul?”

Chiar nu știu! Ce-i drept, am demarat niște acțiuni în viața mea, merg cu ele înainte. Dar nu se pune problema de viteză.

De fapt, nimic în jurul meu nu mi se pare că încetinește, ci dimpotrivă, toate vin ca un tăvălug. Cine se mișcă mai repede, câștigă. Atât la nivel de timp, cât și de rezultate. Am înțeles acest lucru prin experiența proprie și încerc să fac și eu tot posibilul în fiecare zi.

Nu încetini! Păi, atunci să nu încetinesc. Adică să păstrez ritmul ca până acum. E un ritm cam obositor, dar am weekend-urile să mă relaxez. Weekend-ul trecut, de exemplu, deși a fost vreme exemplară de primăvară, eu am simțit nevoia să o iau mai ușor și să mă relaxez în casă. Nu e nimic rău în asta.

Tu ce ai înțelege dacă ai primi un astfel de mesaj?

Zilele trecute, mă trimite copilul mare să-i iau un suc cu aloe vera. Mă ruga deja de câteva zile, eu tot uitam, dar de data asta nu am mai uitat. Numai că nu s-a sincronizat memoria mea cu stocul din magazin, căci nu am mai găsit îndră
Mar
27
2023
revistele lunii aprilie 2023

Sunt convinsă că fără primăvară, omul nu ar duce-o bine. Dacă am trece din iarnă direct în vară, nu ne-ar plăcea. Acest dans între ba e frig ba e cald, ba vrem ploaie ba nu mai vrem noroi, ba vrem verdețuri ba e prea scump de-o salată ne zăpăcește de cap dar ne și face bine la cap în același timp pentru că suntem bine ancorați în ritmurile naturii.

Dragi cititoare de reviste glossy, iată că a venit și mult-așteptata primăvară! Nu mai contează cum a fost iarna, s-a dus și dusă va fi pentru mult timp. Natura a înflorit și a înverzit sub ochii noștri iar noi, deocamdată, ne plângem că am trecut la ora de vară. Sunt obositoare pentru corp schimbările astea, însă cu răbdare ne adaptăm cam la tot. E cazul să dăm mai încet sonorul zgomotului exterior și să ne aducem atenția spre interiorul nostru.

Eu rămân surprinsă plăcut de fiecare dată când văd că natura își vede de drumul ei, de creștere și cicluri, indiferent de ceea ce facem noi oamenii. Extrapolând, e cazul ca și noi oamenii să nu mai dăm atenție dramelor altora și să ne vedem fiecare de viața noastră. Asta e o materie care ar trebui predată musai în familie: ”Cum să-ți vezi de treburile tale și să-i lași pe alții cu ale lor. Cum să nu te intereseze ce spune lumea decât dacă pui tu întrebări clare. Cum să ignori bârfa și să înveți de la alții numai ce te interesează pe tine.”

În altă ordine de idei, a venit momentul să facem ordine în viața proprie. Să ne vedem de ale noastre probleme care oricum ne ocupă destul timp și ne consumă destulă energie. Primăvara ne facem curățenie în casă, în viață, în interior. Astenia de primăvară este reală și reprezintă ocazia perfectă pentru a ne ocupa de corpul nostru pentru a-l ajuta să facă tranziția de la sezonul rece la cel cald.

De exemplu, eu simt nevoia să dorm mai mult, să mănânc mâncare de post, să fac plimbări de plăcere și să mă uit la filme. Dar mai ales să am momente de singurătate și de liniște.

Cu siguranță și revistele lunii Aprilie 2023 ne dau idei pentru o primăvară cât mai frumoasă și productivă. Haideți să le descoperim împreună:

Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de APRILIE 2023 Prețul, numărul de pagini & data apariției
BBC Good Food România Cover story: Bucătăria de sezon. Rețete de primăvară! 25 lei
6 Apr
După Afaceri Premium
[supliment editat de Ziarul Financiar]
Cover story: Custodele bunului gust 50 lei
4 Apr
Burda Style UK Poți comanda revista în limba engleză pe site-ul tiparedecroitorie.ro, cu transport prin curier. Tot pe site se găsesc instrucțiuni de coasere în limba română. 37 lei
3 Apr
VIVA!
[O lume întreagă în VIVA!]
Balsam de buze Catrice Sheer Beautifying

[Copertă: Andreea Antonescu]

20 lei
31 Mar
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Supliment alimentar mebeVIT B-complex (30 comprimate) + Lac de unghii Catrice No.94 + Stickere pentru unghii Essence Studio Nails
[Copertă: Andreea Dincă]
20 lei
29 Mar
ForbesLife România
[Live a Rich Life]
Cover story: Despre inspiratie 11 lei
27 Mar
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]

[Copertă colectivă ]
20 lei
24 Mar
La chioșcuri găsești și următoarele reviste cu număr dublu:
FEMEIA., ediția de Martie-Aprilie 2023
Psychologie Magazine România, ediția de Martie-Aprilie 2023

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Aprilie 2023:

[nggallery id=391]
Sunt convinsă că fără primăvară, omul nu ar duce-o bine. Dacă am trece din iarnă direct în vară, nu ne-ar plăcea. Acest dans între ba e frig ba e cald, ba vrem ploaie ba nu mai vrem noroi, ba vrem verdețuri ba e prea scump de-o sala
Mar
24
2023
responsabilitatea inseamna libertate

Nu știu dacă adulții mai pot fi educați să fie responsabili (mai ales că figurilor de autoritate din societate le lipsește responsabilitatea până la nesimțire), însă copiii cu siguranță da. Nu de către părinți iresponsabili (puterea exemplului este mai mare decât puterea cuvântului), ci despre alte persoane cu rol de educator care, prin exemplu, își asumă lucruri și consecințele lor.

Pentru copii, responsabilitatea este ceva ce ei trebuie să facă (acțiuni de igienă, de alimentație, să se îmbrace, să strângă după ei etc.) și se așteaptă de la ei să le facă. Nimeni nu se naște cu responsabilitățile tipărite în frunte, ci ele sunt alocate de familie și societate. Unele pot fi negociate, altele nu.

Adulții au multe responsabilități, inclusiv unele de la care nu se pot eschiva deloc: dacă ai mașină ai responsabilități, dacă ai apartament ai responsabilități, dacă ai copil ai responsabilități, dacă ai partener de viață ai responsabilități, dacă ai un job plătit ai responsabilități, dacă ai pisică sau câine ai responsabilități.

În cadrul unei familii, responsabilitățile copiilor sunt stabilite de părinți (copilul duce gunoiul, ajută la pus masa, își pune hainele murdare în coșul de rufe, strânge toate jucăriile după ce a terminat joaca etc) însă ele vor fi urmate numai în măsura în care și părinții își asumă și respectă propriile responsabilități.

Puterea exemplului are un rol foarte mare în felul în care copilul înțelege responsabilitatea și cum o pune în practică. Bineînțeles, când copiii nu se descurcă sau nu știu cum să pună în practică responsabilitățile, ei pot cere ajutorul adulților. Nimeni nu se naște învățat, nici măcar în ceea ce privește detaliile mărunte ale vieții de zi cu zi.

Este important ca cei mici să înțeleagă că există consecințe și dacă fac ceea ce au de făcut, și dacă nu fac. Consecințele vin la pachet cu responsabilitatea. Unele consecințe se văd imediat, altele apar după o perioadă de timp (nespălatul pe dinți seara nu strică dinții a doua zi dimineața, dar are un efect cumulativ dacă devine un obicei).

Obicei - acesta este un alt cuvânt important în educația copiilor, căci în timp devenim suma obiceiurilor noastre. Înțelegerea, acceptarea și asumarea responsabilităților de către copii este un obicei sănătos ce va ajuta copilul să devină un adult de încredere, respectuos și harnic.

Nu e ușor să îți asumi responsabilități însă doar asumarea lor cizelează caracterul omului și îi permite acestuia să-și folosească puterea interioară.

Nu știu dacă adulții mai pot fi educați să fie responsabili (mai ales că figurilor de autoritate din societate le lipsește responsabilitatea până la nesimțire), însă copiii cu siguranță da. Nu de către părinți iresponsabili (put
Mar
22
2023

Iată că a trecut patrulaterul periculos Sf. Valentin - Dragobete - Mărțișor - Ziua Femeii. Unora le-a trecut glontele pe la ureche, pe alții i-a nimerit din plin. Cert este că acum putem privi liniștiți în urmă și învăța din greșeli. Cel puțin, asta îi sfătuiesc pe domni să facă, ca să nu mai cadă pe viitor în aceleași capcane (de a uita sau a cumpăra cadouri inutile ori nepotrivite). Ar fi păcat și de timpul consumat și de banii cheltuiți.

Dragi domni, ideea este următoarea: în contextul presiunii exercitate de tacticile de marketing (Cumpără, cumpără și iar cumpără!) și de glumele de autobază ale anturajului (specializat pe activarea rușinii și blamării), încercați să rămâneți cu picioarele pe pământ și să faceți ceea ce știți că apreciază doamnele din viața voastră (nimic mai mult sau mai puțin). Aici intervin abilitățile voastre de organizare, comunicare și observare fină și discretă a nevoilor/ plăcerilor persoanelor feminine de lângă voi.

Flori deosebite, o bijuterie fină, o seară la restaurant sau în oraș, o cină romantică sau un film în doi, o experiență deosebită care merită povestită nepoților - fiecare cuplu are plăcerile sale comune. Eu sunt de părere că experiențele sunt mai valoroase decât marfa de pe raft (pe care multe doamne și-o pot cumpăra singure), însă experiențele necesită mai multă implicare și atenție (fix asta le face valoroase).

Așadar, petreceți timp cu doamnele, fiicele, surorile etc din viața voastră și mai ușor cu cumpărăturile, avem casele pline de chestii.

Bonus: o mică privire de ansamblu asupra datelor calendaristice în care doamnele așteaptă un cadou din partea domnilor. Pentru a le face lor viața mai ușoară domnilor, nu de alta, le-am organizat în zile private și publice:

  • ziua de naștere - dacă le are pe toate sau și le poate cumpăra singură, încearcă activități cadou.
  • aniversarea relației
  • ziua de onomastică
  • 8 Martie - un buchet de flori mamei tale este obligatoriu
  • 1 Martie - mărțișor
  • Sf. Valentin
  • Dragobetele
  • 1 Iunie - Ziua Copilului - dacă vreți să vă copilăriți, vă puteți face cadou un joc de familie sau o zi la spa în 2. Este zi liberă așa că e loc de surprize plăcute și făcut ceva în 2.
  • Crăciunul
  • Zilele de naștere ale copiilor (dacă aveți) - un buchet de flori mamei
  • zile care marchează evenimente majore din viața ei, cum ar fi o promovare, o vindecare, deschiderea unei afaceri, cumpărarea unui apartament sau a unei mașini etc

Poate Dragobetele și Sf. Valentin pot fi combinate 2 în 1. Poate 1 și 8 Martie pot fi combinate într-o singură sărbătorire a primăverii și feminității.

Eu i-aș sfătui pe domni așa: să facă o listă cu aceste date (aș sugera chiar un tabel în excel, dar e prea mult ...), să scrie cam ce idei de cadouri le vin random pe parcursul zilelor și să se organizeze din timp. Dar, înainte de toate, să afle în cadrul unei discuții deschise ce așteptări au doamnele. Așa se face.

Ideea este că fiecare cuplu are libertatea de a-și crea propriile tradiții atâta vreme cât există voință, deschidere și comunicare.

Iată că a trecut patrulaterul periculos Sf. Valentin - Dragobete - Mărțișor - Ziua Femeii. Unora le-a trecut glontele pe la ureche, pe alții i-a nimerit din plin. Cert este că acum putem privi liniștiți în urmă și învăța din greș
Mar
20
2023
colectie caserole sticla cu capac

Descrierea campaniei: Dacă tot ai gândit în avans meniul săptămânii 🗒✍️, măcar să te bucuri de aceeași savoare a mâncării oriunde ai fi. Păstrează preparatele fresh în noua colecție de caserole termo-rezistente din sticlă, ideale pentru depozitat și reîncălzit rapid mâncarea.

Alege un stil de viață sănătos și prepară, încălzește sau depozitează în cele mai bune condiții mâncărurile tale preferate. În plus, o mai bună planificare a meselor înseamnă și o reducere a risipei alimentare.
Folosește cele 6 caserole termorezistente din sticlă, cu capac - ele au fost create pentru planificarea meselor din timpul săptămânii.

Numele oficial al campaniei: Păstrează savoarea meselor planificate

Magazine participante: magazinele Penny din țară

Marca participantă: niciuna anume, însă Penny Market garantează pentru calitatea caserolelor de sticlă și a recipientului termic

Număr de produse reduse participante la campanie: 6 caserole din sticlă cu capac de diverse dimensiuni (dintre care una este compartimentată) și 1 recipient termic

Perioada de adunare a punctelor: 22 Februarie - 16 Mai 2023 (12 săptămâni)

Perioada de utilizare a punctelor: 22 Februarie - 16 Mai 2023 (12 săptămâni). Organizatorul campaniei poate decide prelungirea perioadei de achiziționare a produselor, până se epuizează stocul

Suma cheltuită pentru 1 punct bonus: 20 de lei. Folosirea cardului de fidelitate PENNY aduce un număr dublu de puncte bonus.

Număr de puncte necesar pentru a obține reducerea: 5 puncte bonus, ce se lipesc pe un talon colector

Cea mai mare/ mică reducere: toate cele 7 produse din campanie sunt reduse cu 50%

Cel mai ieftin/ scump produs: cel mai ieftin produs este caserola rotundă de 0,95 litri (10 lei), iar cel mai scump este caserola dreptunghiulară de 2,8 litri (25 lei)

Cât costă toată colecția cu puncte bonus: 123 lei. Cred că este una dintre cele mai ieftine colecții de caserole!

Ce produs(e) din această campanie de fidelizare vrei sa cumperi cu punctele bonus adunate la cumpărături?

P.S. Informațiile prezentate în acest articol sunt exclusiv pentru informarea cititorilor blogului și nu reprezintă o formă de reclamă.

Descrierea campaniei: Dacă tot ai gândit în avans meniul săptămânii , măcar să te bucuri de aceeași savoare a mâncării oriunde ai fi. Păstrează preparatele fresh în noua colecție de caserole termo-rezistente din sticlă, ideale p
Mar
15
2023
mega image album abtibilduri 2023

Descrierea campaniei: Salut, exploratorule! Te invităm alături de noi în Expediția Oceanelor. Printr-un album plin de descoperiri, vom explora împreună lumea din oceanele și mările lumii, cu foarte multe specii fascinante de animale marine. Aici trăiesc unele dintre cele mai minunate vietăți.

Completează întreaga colecție în albumul tău: poți colecționa cele 102 abțibilduri cu care vei completa pas cu pas albumul din colecție. Pregatește-te de întâlniri cu stele de mare, pești dragon, rechini tigru și balene albastre.

Distrează-te cu tatuaje surpriză: Dacă ești norocos, poți descoperi într-un pachet cu abțibilduri și o surpriză: un tatuaj cu un animal marin dintre cele mai îndrăgite. Atenție: rechinul albastru va fi un tatuaj spectaculos!

Poți crea lumi subacvatice la tine în cameră cu plușurile mici (căluț de mare, broască țestoasă, pește clovn, pinguin, rechin) sau cu plușul cel mare, balena albastră, care în realitate este lungă de… 30 de metri!
Poartă cu tine în călătorii poveștile marine prin brelocurile cu animale. Și intra în rol oricând cu cele mai amuzante costume, de rechin sau caluț de mare.

Numele oficial al campaniei: Expediția Oceanelor

Magazine participante:  magazinele Mega Image, Shop&Go și pe mega-image.ro 

Marca participantă: nici una. Colecția este creată special pentru Mega Image

Număr de produse reduse participante la campanie: 1 album pentru colecție, 102 abțibilduri, 5 animale mici de pluș (căluț de mare, broască țestoasă, pește clovn, pinguin, rechin), un pluș mare (balena albastră), 3 brelocuri (căluț de mare, broasca țestoasă, rechin) și 2 costume salopetă (rechin și căluț de mare disponibile în trei mărimi: 110-116 cm, 122-128 cm, 134-140 cm).

Perioada de adunare a abțibildurilor (număr de săptămâni): 2 martie - 26 aprilie (8 săptămâni)

Suma cheltuită pentru 1 pachet cu abțibilduri: 50 de lei

Cel mai ieftin/ scump produs: albumul costă 5 lei, brelocurile costă 10 lei, plușurile mici costă 23 de lei, plușul mare costă 50 de lei iar salopetele costă 75 lei.

Cât costă toată colecția: 5 lei/ albumul + 3x10 lei/ brelocurile + 5x23 lei/ plușurile mici + 50 lei/ plușul mare + 2x75 lei/ salopetele (fată-băiat sau 2 modele pentru 1 copil) = 350 lei

Ce produse din acestă colecție pentru copii te interesează?

P.S. Informațiile prezentate în acest articol sunt exclusiv pentru informarea mea & a cititorilor blogului și nu reprezintă o formă de reclamă.

Descrierea campaniei: Salut, exploratorule! Te invităm alături de noi în Expediția Oceanelor. Printr-un album plin de descoperiri, vom explora împreună lumea din oceanele și mările lumii, cu foarte multe specii fascinante de animale mari
Mar
13
2023
citat educatie modul 4 an scolar 2022 2023

Frunze verzi și flori mărunte/ Oare în ce modul mai suntem?

Că le-am pierdut șirul! Suntem în modulul patru și aș vrea să se oprească trenul să cobor puțin căci timpul trece prea repede. Din 2 semestre am ajuns la 5 module și asta parcă accelează trecerea timpului. Glumesc, timpul trece la fel ... dar parcă se simte diferit. Și vouă vă miroase a vacanță de vară?

Iată care sunt detaliile celui de-al 4-lea modul de școală din acest an școlar:

  • Al 4-lea modul din cele 5 începe luni, 27 februarie și se termină joi, 6 aprilie 2023 - durează 7 săptămâni;
  • În acest modul, fiecare unitate școlară alege o săptămână în care organizează Săptămâna Verde. Activitățile care se pot organiza în „Săptămâna verde” sunt următoarele: „lecții în natură, dezbateri, jocuri de rol, fotografie vorbită, exerciții de construcție participativă a unor scenarii de viitor, vizionări de documentare, experimente, biblioteci vii, teatru forum, teatru legislativ, proiecte de servicii în folosul comunității, voluntariat, expediții și excursii în parcuri naturale și arii protejate, fără a se limita la acestea.” Este obligatorie participarea la programul „Săptămâna verde” pentru elevi și profesori.
  • Urmează vacanța de Paște ce include atât Paștele Catolic cât și pe cel Ortodox, de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
  • Sărbători religioase în această perioadă:
    • începe Postul Paștelui chiar în prima zi de școală din modulul 4, pe 27 Februarie
    • Buna Vestire - 25 Martie
    • Floriile - 9 Aprilie
    • Sfintele Paști - 16, 17 și 18 Aprilie
  • Sărbători laice:
    • Mărțișorul - 1 Martie
    • Ziua Mondială a Scriitorilor - 3 Martie
    • Ziua Internațională a Femeii - 8 Martie
    • Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor - 15 Martie
    • Ziua Internațională a Fericirii - 20 Martie
    • Ziua Internațională a Pădurilor - 21 Martie
    • Ziua Mondială a Apei - 22 Martie
    • Ziua Păcălelilor - 1 Aprilie
    • Ziua Internațională a Cărților pentru Copii - 2 Aprilie
  • Zile libere: nu sunt altele decât cele legate de Paște: Vinerea Mare, 14 Aprilie și primele 2 zile din Paște ortodox 2023 (duminică, 16 Aprilie și luni, 17 Aprilie)
  • Luna plină: 7 Martie și 6 Aprilie
  • Luna nouă: 21 Martie și 19 Aprilie
  • Echinocțiul de primăvară: 20 Martie
  • Ora de vară: trecerea se face pe 26 Martie, când ceasurile trebuie date cu o oră înainte la ora 3:00, care va deveni astfel ora 4:00. Trecerea la ora de vară are loc la câteva zile după echinocțiul de primăvară 2023, de pe 20 martie, care marchează începutul primăverii astronomice.

Așadar, frunză verde dor de ducă, pân' la Paște-i o secundă! Eu sunt convinsă că nu apuc să clipesc de 2 ori și magazinele vor fi pline cu decorațiuni de Paște și tot felul de oferte. Sau au apărut deja?

Să ne vedem sănătoși în următorul modul!

Frunze verzi și flori mărunte/ Oare în ce modul mai suntem? Că le-am pierdut șirul! Suntem în modulul patru și aș vrea să se oprească trenul să cobor puțin căci timpul trece prea repede. Din 2 semestre am ajuns la 5 module și a
Feb
27
2023
revistele lunii martie 2023

Bine v-am regăsit, dragi iubitoare de reviste glossy! Puține lucruri sunt mai frumoase decât primăvara. Parcă abia acum începe anul, acum ieșim din hibernare și ne putem face acel vision board pentru 2023 sau lista cu rezoluții. Eu așa simt luna Martie. Nu pentru că este luna zilei mele de naștere :) .

Indiferent cum va fi 2023, important este să nu stagnăm, să nu ne blocăm. Precum apa care băltește, nici nouă nu ne merge bine dacă nu ne mișcăm, dacă nu luăm decizii și tot amânăm diverse acțiuni. Întotdeauna, 10% este mai bine decât 0%. Adică chiar și pașii mici au efectele lor în timp. Eu am pus Perfecțiunea și Scopurile Mărețe în cufăr, la păstrare, și acționez zilnic atât cât pot și cum pot. Nu dau socoteală nimănui decât mie, seara când pun capul pe pernă.

Nu știu cum va fi 2023, însă sper ca acestă primăvară să aducă un suflu nou bun și folositor în viețile noastre. Chiar dacă totul pare mai greu și mai complicat acum, sunt convinsă că mai greu le-a fost strămoșilor noștri. Și datorită lor suntem noi aici.

Vă doresc o primăvară senină, cu mult soare pe cer și raze de bucurie pe cerul personal. Îmi doresc ca fiecare cititoare a blogului să fie sănătoasă și să se bucure de primăvară așa cum știe ea că-o face cel mai bine.

Haideți să vedem împreună revistele lunii Martie 2023, cât de frumoase și interesante sunt:

Revistele,
ordonate cronologic
Coperta, cadoul & inserturile edițiilor de MARTIE 2023 Prețul, numărul de pagini & data apariției
Psychologies Magazine România
[Împlinește-ți viața!]
Dosar: Timpul Femeilor. Relația cu mama
Cetaphil Gentle Skin Cleanser (30ml) + loțiune hidratantă Cetaphil (30ml)
Ediție dublă Martie-Aprilie 2023
[Copertă: dr. Iulia Roșu Panțuri]
29 de lei
13 Mar
Forbes Kids România Cover story: Acceptare și conectare în relația adult copil
[Coperta: Dan Cruceru]
14,90 lei
10 Mar
BBC Good Food România Cover story: Bun-venit, primăvară! 25 lei
9 Mar
ForbesLife România
[Live a Rich Life]
Cover story: Ciocnire spectaculoasă la Cartier 11 lei
6 Mar
După Afaceri Premium
[supliment editat de Ziarul Financiar]
Cover story: Povești care merită împărtășite 50 lei
2 Mar
Burda Style UK Poți comanda revista în limba engleză pe site-ul tiparedecroitorie.ro, cu transport prin curier. Tot pe site se găsesc instrucțiuni de coasere în limba română. 35 lei
28 Febr
VIVA!
[O lume întreagă în VIVA!]
Șampon Farmec cu multivitamine (format mare)

[Copertă: Andra și Eva]

20 lei
28 Febr
Avantaje România
[Ghidul complet al femeii moderne]
Diverse inserturi, la alegere: Almanahul Povestea mea (ediția de Vară 2021) + Mărțișor brățară din ață roșie cu o pietricică strălucitoare
[Copertă: Dana Bratu]
20 lei
24 Febr
FEMEIA.
[Revista femeilor care își doresc mai mult]
Ediție dublă Martie-Aprilie 2023

[Copertă: Raluca Mohora]

20 lei
24 Febr
ELLE România
[Sexy, stylish, spirited]

[Copertă: ]
20 lei
23 Febr
Luxury Magazine România
[Rich & Famous]

[Coperta: Anca Cobzariu]
25 lei
21 Feb
6 REVISTE ROMÂNEȘTI GRATUITE PE CARE SĂ LE RĂSFOIEȘTI ONLINE:
STYLER by Băneasa Shopping City București, ediția de Iarnă 2022-2023
OrDeLi - Organizare. Design. Living , ediția nr 8
Drive by MOL , ediția de Martie-Aprilie 2023
Douglas Magazine
Mega Image Catalogul Lunii cu Rețete
A-LIST Magazine, nr 25 iarnă 2022-2023

Acest simbol marchează cadourile recomandate de mine personal. Revistele cu fundal gri nu au aparut încă la chioșcuri, dar aici găsești informații despre ele. Dacă ai alte detalii despre reviste, mi le poți trimite pe e-mail la glossy [arond] lirc.ro (în orice mărime și format). Le vei regăsi în galerie & tabel în cel mai scurt timp. Abonează-te la newsletter ca să primești e-mail cu revistele lunii imediat ce apar pe blog.

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Martie 2023:

[nggallery id=390]

P.S. Poza de începutul articolului este de la Hello Savvy Mom via Pinterest. Îmi place mult mesajul ”Don't call it a Dream, call it a Plan”. Gata cu visele, e cazul să trecem la acțiune.

Bine v-am regăsit, dragi iubitoare de reviste glossy! Puține lucruri sunt mai frumoase decât primăvara. Parcă abia acum începe anul, acum ieșim din hibernare și ne putem face acel vision board pentru 2023 sau lista cu rezoluții. Eu așa
Feb
17
2023
clinica dermatologie terapia vampir

După cum știi, mă ocup de revistele glossy românești de mulți ani. Unele au dispărut între timp, titluri noi au apărut iar eu n-am putut să nu observ,  de-a lungul anilor, niște fețe cel puțin ciudate pe coperțile lor. Ciudate în sensul că se vede cu ochiul liber că ori doamna respectivă a avut poza prelucrată digital de cineva cu prea puțin talent, ori doamna respectivă a avut fața prelucrată chirurgical de cineva care nu s-a străduit suficient. Pentru că atunci când ceva e ciudat la o față umană, nu are cum să nu-ți atragă atenția, stă în genetica noastră să observăm ce este (prea) diferit. 

Mereu m-am întrebat de ce femeile recurg la măsuri atât de drastice, atât de riscante precum operațiile estetice sau injecțiile cu botox în buze? Înțeleg dorința de a arăta bine, îngrijită, fresh, cât mai tânără cu putință dar nu departe de cifrele din buletin. Și în niciun caz ciudat.

Chiar nu există o variantă prietenoasă de a face ceva pentru tine, ca femeie care vrea să arate mereu bine, fără a risca să arate ridicol/ ciudat, să cheltuie foarte mulți bani dar să fie totul cât mai natural? Ei, dacă ții mult la aspectul tău firesc și metodele simple de îngrijire, află că există o astfel de terapie.

Caracteristicile ei sunt:

  • folosește sângele pacientei, în cantitate mică. Acesta este centrifugat, se extrage plasma și se izolează plachetele sangvine, iar amestecul obținut se folosește pentru tratamentul prin injectare
  • îți poți relua activitatea cotidiană imediat sau la scurt timp după procedură
  • nu se pune problema de reacții alergice (cine este alergic la propriul sânge?) și totul este cât mai natural

Procedura se numește Terapia Vampir, însă nu are nicio legătură cu vampirii din filme ci amintește de faptul că este folosit propriul sânge pentru obținerea efectului de întinerire.

Dacă te interesează să folosești Terapia Vampir pentru buze, află că acestea vor beneficia de cel mai bun tratament pentru restabilirea hidratării optime. Această terapie ajută la recăpătarea culorii naturale și la însănătoșirea lor. Buzele vor fi întinerite iar pacienta trebuie doar să mențină această tinerețe prin măsuri recomandate de medicul specialist.

Terapia Vampir funcționează prin regenerarea colagenului din buze sau locul în care se face injecția, iar rezultatele durează până la 18 luni. Nu numai colagenul este stimulat, ci și elastina și acidul hialuronic, ceea ce duce la îmbunătățirea texturii și formei buzelor. Buzele devin, astfel, foarte atrăgătoare și unice!

Pe cât de sigură și cu riscuri reduse este procedura, pe atât de realiste trebuie să fim și să înțelegem că din cabinetul medicului specialist nu vom ieși ca niște prințese ce plutesc pe norișori roz. Fiind vorba de injecții (mai multe pe o suprafață mică de piele), zonele respective vor fi sensibile, înroșite și poate puțin umflate. Este normal, așa reacționează corpul, poate chiar cu puțină durere. Însă nimic îngrijorător sau de speriat - cel mai bine este să fim discrete în privința acestor proceduri, să ne oferim o zi pentru recuparare (dacă simți că e cazul) și să lăsăm anturajul să admire doar rezultatele.
Cel mai bine este să faci o programare la clinica de dermatologie și să lămurești acolo toate întrebările pe care le ai. Terapia Vampir este o metodă mai naturală și mai puțin radicală decât injecțiile cu acid hialuronic care schimbă prea mult volumul și forma buzelor, dar și mai eficientă decât orice cremă scumpă de pe piață. În plus, efectul durează destul de mult cât să îți dai seama dacă această terapie ți se potrivește pentru a reveni la ea pe termen lung, de fiecare dată când simți nevoia de un nou impuls către tinerețe.

După cum știi, mă ocup de revistele glossy românești de mulți ani. Unele au dispărut între timp, titluri noi au apărut iar eu n-am putut să nu observ,  de-a lungul anilor, niște fețe cel puțin ciudate pe coperțile lor. Ciudate în
Feb
15
2023
idei mobilier de baie organizare

Începutul ăsta de an mi-a oferit ocazia să stau și să cuget. Cu alte cuvinte, adio rezoluții și planuri mărețe, bun venit răceli și gripă și tuse și febră a copiilor ce m-au readus în punctul zero al vieții: ”Care-i scopul și durata vizitei aici pe Pământ?”  - la asta m-am gândit multe zile la rând. Am bolit, am suferit și am avut ocazia să reanalizez aproape fiecare aspect al vieții mele. Și pentru că atunci când ești răcit toate drumurile duc la baie și acolo mi-am făcut mare parte din cugetare, am ajuns la concluzia că ar trebui să revizuiesc puțin starea băii, măcar cât să simt că nu am irosit începutul acestui an. Simțeam nevoia să fac ceva practic, nu să zac toată ziua.

Zis și făcut: ia să reorganizez puțin baia, căci oricum e cea mai mică încăpere din cameră, îmi ia relativ puțin timp și toată lumea din casă are nevoie de o baie aerisită, ordonată și curată.

Am schimbat mobilierul din baie cam o dată cu nașterea fiecărui copil. Căci s-au schimbat nevoile familiei și oricum simțeam că e cazul să aducem ceva nou, mai modern și mai drăguț. O dată la 5-6 ani, trendurile se schimbă, mobilierul de baie devinde mai atractiv și mai practic.

Acum am oglindă de baie cu USB pentru încărcarea telefonului, suport pentru telefonul mobil, ceas care îmi zâmbește șmecherește când mă spăl pe dinți mai mult de 2 minute, suport pentru aparatul de nebulizat uleiuri esențiale.

Dar ce depozitez în baie? Iată ce:

- rezervele de pastă de dinți, săpun lichid, apă de gură, geluri de duș și produse pentru păr (prea multe ca să le enumăr). Ustensilele pentru stilizarea părului nu le țin în baie pentru că umiditatea este prea mare. Dulapul de sub chiuvetă și cel de deasupra toaletei adăpostesc toate rezervele, iar la vedere este doar ceea ce folosesc zi de zi.

mobilier baie copii

- prosoapele - țin în baie numai ce folosesc, restul într-un dulap din casă. Copilul cel mic are prosoapele mici la care el ajunge cu mare ușurință, pentru a nu avea niciun motiv să nu se șteargă singur pe mâini sau pe față.

- hârtia igienică, uscată și umedă - toată stă în baie, unele la îndemână, restul sus pe dulap. Regula casei: cine termină hârtia, o înlocuiește înainte de a ieși din baie și nu o strigă pe mami ca să rezolve situația.

- produse de machiaj - nu țin nimic în baie, pentru că umiditatea este mare și vreau să fiu doar eu responsabilă pentru ele, nu să fie la îndemâna oricui.

- produse de îngrijire: forfecuță, unghieră, pilă de unghii, perie de păr. Deși nu este mediul ideal pentru ele, experiența a demonstrat că este mai bine să le ținem în baie, astfel încât să nu găsim scuze să le folosim.

- ziare și reviste - nu avem așa ceva în baie, nici măcar în dulap. Doar se umezesc, nu mai citește nimeni pe toaletă.

Nu țin deloc în baie: medicamente de orice fel, echipamente electronice ce nu pot fi folosite sub duș, jucăriile cu baterii ale copiilor.

Acum cred că ți-ai făcut o idee despre ce să organizezi în mobilierul din baie. Același mobilier în 2 băi diferite va fi organizat diferit pentru că nevoile oamenilor sunt diferite. Însă ideea de bază este aceeași: scopul mobilierului de baie este să-ți eficientizeze timpul în baie dar și să-l facă mai relaxat și plăcut. Bineînțeles, trebuie să fiu și puțin organizată, căci mobilierul nu face treaba în locul meu.

Dacă ești în căutarea de informații pentru amenajarea băii tale îți recomand să citești si acest articol care îți spune cum alegi mobilierul de baie potrivit.

Începutul ăsta de an mi-a oferit ocazia să stau și să cuget. Cu alte cuvinte, adio rezoluții și planuri mărețe, bun venit răceli și gripă și tuse și febră a copiilor ce m-au readus în punctul zero al vieții: ”Care-i scopul și
Feb
13
2023

Descrierea campaniei: Stațiile de alimentare OMV aduc o nouă colecție de produse Tefal în colaborare cu Jamie Oliver. Colecția este compusă din 15 produse, dintre care 4 cuțite, 4 tigăi, 4 oale, 2 cratițe și 1 tocător din lemn.

Numele oficial al campaniei: Descoperă-ți pasiunea pentru gătit cu gama de produse Jamie Oliver

Magazine participante: stațiile OMV, alimentând sau făcând cumpărături în magazine

Mărci participante: Tefal și Jamie Oliver

Număr de produse reduse participante la campanie: 15 produse formate din cuțite, oale, tocător, tigaie și cratițe

Perioada de adunare a punctelor (număr de săptămâni): luni 24 octombrie 2022 - duminică 5 martie 2023 (19 săptămâni)

Perioada de utilizare a punctelor (număr de săptămâni): 19 săptămâni, până duminică 5 martie 2023

Suma cheltuită pentru 1 punct bonus: 40 lei

Număr de puncte necesar pentru a obține reducerea: 10 puncte lipite pe un talon colector

Cea mai mare/ mică reducere: cea mai mare reducere este de 65% aplicată cuțitului Santoku, iar cea mai mică reducere este de 50% aplicată asupra a 6 produse din colecție

Cel mai ieftin/ scump produs: cel mai ieftin produs este cuțitul universal (28 lei), iar cel mai scump este oala cu capac de 26 cm (170 lei)

Cât costă toată colecția cu puncte bonus: 1.063 lei

Ce produs(e) din această campanie de fidelizare vrei sa cumperi cu punctele bonus adunate la cumpărături?

P.S. Informatiile prezentate in acest articol sunt exclusiv pentru informarea cititorilor blogului si nu reprezinta o formă de reclama.

Descrierea campaniei: Stațiile de alimentare OMV aduc o nouă colecție de produse Tefal în colaborare cu Jamie Oliver. Colecția este compusă din 15 produse, dintre care 4 cuțite, 4 tigăi, 4 oale, 2 cratițe și 1 tocător din lemn. Num