10
2014
Nu stiu cum s-a facut, insa au ramas pe piata foarte putine reviste pentru adolescenti. Pe langa BRAVO si BRAVO GIRL!, ar mai fi LaLa BAND Magazine si, poate, editiile straine Vogue Teen si Bravo Germany. Prea multe nu stiu sa va spun despre ele pentru ca nu le citesc. Insa pot sa va spun cu siguranta ca am aflat din reviste, in adolescenta, lucruri pe care nu le discutam cu mama mea si mi-a prins tare bine sa le stiu. Intreaga mea transformare din domnisoara in femeie s-a petrecut cu o revista in mana, din care am incorporat in viata mea cate ceva.
Desi acum mi-am propus sa discut orice cu fetita mea, pe atunci erau subiecte pe care nici macar nu le deschideam in timpul petrecut doar eu cu mama. Ea m-a invatat o gramada de chestii, insa multe am aflat si din reviste. Materialele promotionale ce anuntau noutatile din domeniul cosmeticelor erau binevenite, le citeam si consideram ca e in interesul meu sa stiu cum a evoluat stiinta si cum procedeaza altii in a-si ingriji tenul si parul, dar si intreg corpul. De atunci mi s-a aprins pasiunea pentru miscare, in special pentru aerobic. Insa mereu am privit articolele ca pe niste informatii si nu ca pe niste legi; ce fac cu informatiile, e in totalitate decizia mea. (more…)
Nu stiu cum s-a facut, insa au ramas pe piata foarte putine reviste pentru adolescenti. Pe langa BRAVO si BRAVO GIRL!, ar mai fi LaLa BAND Magazine si, poate, editiile straine Vogue Teen si Bravo Germany. Prea multe nu stiu sa va spun despre ele pent
Nu ma gandesc prea mult la anii adolescentei. Asta pentru ca nu regret nimic de atunci, nici nu am amintiri dupa care sa tanjesc, de care sa ma simt legata. Traiesc in prezent si mai arunc un ochi spre viitor. Prezentul este destul de plin cat sa ma tina ocupata.
Am fost intrebata daca am avut vreodata probleme cu acneea. Nu din cate imi aduc eu aminte. Adica, cu siguranta am avut acnee in adolescenta, insa nu m-a marcat prea mult. Pe vremea mea (na! ca am ajuns sa o zic si pe asta) nu existau atatea produse cosmetice si nici materiale de informare. Nici nu mai spun de fond de ten sau baton corector! Daca aveam vreo problema cu tenul, ma duceam cu ochii inlacrimati la mama si ea o rezolva cum se pricepea mai bine. Nu aveam reviste pentru adolescenti, nici internet, nici emisiuni TV dedicate problemelor adolescentei.
Ma gandeam si mi-am dat seama ca nici nu-mi amintesc cand si ce crema de fata am folosit pentru prima data. Probabil ceva din sertarul mamei, prin vremea liceului. Probabil ceva de la Nivea. Chiar nu stiu, am sa o intreb pe mama, poate isi aminteste ea.
Eu am tenul gras, deci am avut o multime de cosuri in adolescenta. Dar nu-mi duc aminte sa fi ratat vreun moment frumos din cauza lor. Nici la tratament cosmetic nu mergeam, dar nici nu lasam cosurile in pace, de asta imi aduc bine aminte. Nici acum nu le ignor. Desi acnee nu mai am, niste cosuri si puncte negre tot mai apar din cand in cand. In principal, datorita atingerii fetei cu mainile murdare si dezechilibrelor hormonale temporare. Citisem undeva ca si de la telefon poti face acnee, stand cu el murdar lipit de fata.
De la mersul la sala am facut o iritatie pe frunte, aproape de linia parului. E de la transpiratia excesiva din timpul orelor de aerobic, plus ca ma sterg pe fata cu un prosop care nu-i din bumbac (dar e pentru sport pentru ca se usuca mai repede). Am renuntat la prosop si folosesc servetele de hartie cu care sterg transpiratia prin tapotare. Acum astept sa-mi treaca iritatia asta si sper sa nu revina. Ma simt cumva aiurea, pentru ca eu chiar am grija de tenul meu, insa nu am ratat nimic pana acum din cauza asta. Probabil putina lume observa. ;;)
Ma bucur sa vad ca marcile romanesti de cosmetice au linii de produse dedicate tenului acneic, cum ar fi gama 
Câteodată stau şi ma gandesc de ce viaţa noastră nu e ca cea prezentată în filme. De ce nu locuim în case mari, de ce nu avem echipa de fotbal a liceului şi nelipsita echipă de majorete, de ce nu avem prietene/prieteni pe care să îi păstrăm toata viaţa ... acei “best friends” care să ne fie alături mereu, unde sunt cavalerii de onoare (cei mai buni prieteni încă de la grădiniţă, şcoala generală, liceu, eventual facultate) sau domnişoarele de onoare (cele mai bune prietene care lăsau baltă orice întâlnire romantică doar ca să fie alături de tine când sufereai sau pur si simplu aveai nevoie de ele ... si de un castron mare de îngheţată). Am citit cărti şi am urmărit filme care prezentau o viaţă perfectă, viaţa pe care mi-aş fi dorit-o şi eu şi de fiecare dată când terminam de citit ultimul rând sau urmăream ultimul minut din film rămâneam cu o oarecare tristeţe în suflet, poate şi lacrimi pe obraz ... .
În filme, până şi găsirea unui loc de muncă e floare la ureche ... joburi de vis precum editor la o revistă pentru femei, sau deţinerea unei firme organizatoare de nunţi ... toate acestea sunt căpătate cu uşurinţă ... în filme. În schimb, în viaţa reală ne chinuim zi de zi să terminăm o facultate, apoi masterat ... pentru ca la terminarea studiilor să ne gasim de lucru în domenii total diferite faţă de domeniul studiat sau mai rău ... să nu găsim deloc ... şi aşa ne trezim căutând pe diferite site-uri tot felul de joburi care să ne asigure măcar plata chiriei indiferent că e un post de vânzătoare sau menajeră. Nu e o jignire să lucrezi în astfel de domenii, să nu fiu greşit înţeleasă, dar când m-am decis să mă înscriu la o facultate am crezut că după terminarea acesteia nu o să trebuiască să îmi fac griji în privinţa găsirii unui loc de muncă mai ales că na, vorba aia “am facultate”.
Dar m-am izbit de o crudă realitate, aceea că nici măcar ca vânzătoare nu mă pot angaja pentru că nu am experienţă. Şi regret cel mai mult faptul că părinţii mei au cheltuit zeci de milioane pentru ca eu să termin o facultate si acum îmi este pur şi simplu ruşine de faptul că tot ei mă întreţin, deşi sunt la master şi ar fi trebuit să muncesc ... însă nu sunt acceptată nicăieri din cauza lipsei de experienţă.
Acest lucru mă supară foarte tare şi deşi nu mi-a surâs niciodată ideea de a pleca din ţara mea într-o altă ţară, departe de casă, familie ... probabil chiar asta o să se şi întâmple şi asa ajung la vorba “de ce fugi de aia nu scapi”. Foarte adevărat. Şi uite asa ajung să inchei ziua cu un film pentru a evada timp de câteva ore din această realitate cruntă cu care toţi ne confruntăm.
Cu drag,
ANCA
PS. Articolul este scris de Anca la 