15
2025

După cum știți (pentru că am tot pomenit în cadrul postărilor), sunt născută primăvara. În Martie. Pe 15.
Pentru mine este o zi specială, indiferent cum este vremea de afară și cum sunt Babele pe vechi. Consider că sunt născută într-o zodie norocoasă, într-o zi norocoasă, chiar și într-o țară interesantă și binecuvântată.
Am făcut puțină cercetare și am aflat că în această zi s-au întâmplat destule de-a lungul timpului.
1. Ziua Maghiarilor de Pretutindeni 🇭🇺
În România și în alte țări unde trăiesc comunități maghiare, 15 martie marchează Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, o sărbătoare națională a Ungariei. Aceasta comemorează revoluția din 1848, când maghiarii s-au ridicat împotriva dominației habsburgice.
2. Idele lui Marte – Zi istorică în Roma Antică ⚔️
În Roma Antică, 15 martie era cunoscută drept Idele lui Marte (Idus Martiae), o zi asociată cu ghinionul, deoarece în această dată, în anul 44 î.Hr., Iulius Cezar a fost asasinat. Acest eveniment a schimbat cursul istoriei romane.
3. Ziua Internațională a Drepturilor Consumatorilor 🛒
Pe 15 martie este celebrată Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, stabilită în 1983. Scopul acestei zile este de a promova protecția consumatorilor și informarea acestora privind drepturile lor în relația cu comercianții.
4. Alte evenimente importante pe 15 martie:
- 1869 – Se naște Dimitrie Paciurea, unul dintre cei mai importanți sculptori români.
- 1917 – Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei abdică, marcând sfârșitul Imperiului Rus.
- 1939 – Germania nazistă ocupă Cehoslovacia.
- 1972 – Este introdus primul sistem de email (Ray Tomlinson trimite primul e-mail).
După cum vezi, ziua de a 15 martie este o zi cu o mare încărcătură istorică și culturală, fiind marcată în diverse moduri în funcție de țară și tradiție.
Pentru tine, această zi de 15 Martie are vreo semnificație?😊



Toate brandurile care se respecta au grija de clientii lor, mai ales cu ocazia zilei de nastere. Marca Yves Rocher nu face exceptie si vine catre frumoasele sale cliente (si clienti) cu o surpriza aniversara. Am primit-o si eu pe e-mail luna asta pentru ca Martie este luna zilei mele de nastere. ;-)
Iata care este oferta pentru ziua ta de nastere, daca esti membru in Clubul Yves Rocher (daca nu esti, fa-ti cont chiar acum prin link-ul 
Pentru ca saptamana trecuta a fost ziua mea de nastere, Yves Rocher mi-a trimis prin mail o surpriza aniversara. Nu ma asteptam, insa nici nu m-a surprins.
Inainte de asta, poate va intrebati cum mi-am petrecut ziua de nastere. Nu cu prea mult fast, caci nu e stilul meu. Daca ar fi sa fabulez, as putea spune ca imi doresc ca ziua mea de nastere sa o petrec la spa, apoi o masa de pranz cu niste amici, un somn excelent de dupa-amiaza (just a guilty pleasure), apoi seara la un film comedie si poate putin dans. Insa realitatea este departe de acest program, in special pentru ca o includ pe Ruxandra in aproape toate activitatile pe care le fac.
Acum sa va poveste despre oferta aniversara Yves Rocher primita pe mail: este valabila o luna de zile de la data mea de nastere, deci am timp suficient sa ma gandesc.
Am de ales intre apa de toaleta Naturelle (75 ml) si apa de toaleta Ambre Noire (50 ml), care este pentru domni insa care ma tenteaza mai mult.
Evident, exista si un catch: comanda minima pentru a primi acest cadou este de 49 de lei. Sunt niste coduri ce trebuie introduse in faza finala a comenzii pentru a alege unul dintre cele cadouri: ANIVERSARE3 pentru parfumul feminin si ANIVERSARE4 pentru parfumul masculin.
Aceasta oferta este valabila doar pentru comenzile pe internet, deci vine la pachet cu un link: 
[poll id="203"]

In urma cu cativa ani nici nu visam ca o sa am posibilitatea sa comand un buchet de flori de pe net, o sa las adresa, iar in cateva ore sa primesc un telefon de multumire si de incantare. Era pur si simplu ... SF! Nu numai atat, pozele de pe 
Ai vazut vreodata vreun buchet de flori care sa nu-ti placa? Eu nu, mi-au placut toate pe care le-am vazut pana acum. Si e greu sa decizi dintre mai multe buchete frumoase de flori. Slava Domnului ca nu trebuie sa daruiesc prea des buchete de flori! Dar de primit ... imi place sa primesc cand ma astept cel mai putin, nu numai de ziua mea. Apropo de asta, de Sf. Mihail si Gavril din acest an as dori sa primesc numai flori, fara cadouri. Renunt la carti, praline si sticle cu vin rosu-dulceag - vreau sa primesc numai flori. Nu ma deranjeaza daca sunt buchete sau in ghiveci.
Va las un pont: floraria online
Unul dintre avantajele concurentei dintre florariile ce activeaza si in online este ca importa flori pe care romanul nu le-a vazut nici macar in poze. Si sunt destul de multe poze cu flori, la fel de multe ca cele cu pisici. Deci, daca vrei sa impresionezi pe cineva, mai ales doamnele dintr-un birou in care orice miscare si schimbare este indelung observata & analizata & comentata, atunci surprinde cu un buchet de flori exotice, ciudate si nemaivazute, de o frumusete aparte. Vei ului si vei sughita zile la rand, caci se vor tese povesti in jurul buchetului.
Daca esti in cautarea celui mai deosebit buchet de flori, intra pe Floria si rasfoieste 
Daca ar fi sa aleg un buchet de flori pe care sa-l trimit cuiva drag, mi-ar fi foarte greu sa aleg. Chiar daca as porni de la floarea ei preferata, tot nu as sti ce sa aleg. Nu stiu daca toate femeile au un punct sensibil cu florile, insa eu am. Nu e ca si cum nu as fi primit flori in viata mea si acum ma entuziasmez pentru fiecare buchet primit sau cumparat. Dimpotriva! Cu cat am mai multe flori, chiar si plante la ghiveci, cu atat imi doresc mai multe. Sunt ca un fel de experiment al meu, sa vad care infloreste, cum le merge, cat de bine le ingrijesc ...
Circula prin sat vorba cum ca, daca un domn 
Exista cadoul perfect? Bineinteles! Este acel cadou care iti umple inima de bucurie, care aduce ceva nou si ravnit in viata ta, care te ajuta sa faci un pas inainte in viata ta si de care iti aduci aminte peste ani si ani. Asa cum vremurile se schimba, s-au schimbat si cadourile pe care le facem. Bineinteles, obiectele sunt mereu binevenite, insa acum se fac cadouri sub forma de evenimente (petreceri surpriza, bilete la concerte sau piese de teatru), hobby-uri (inscrieri la diverse cursuri, inclusiv cele de dezvoltare personala) sau activitati care cresc nivelul adrenalinei si lasa in urma minunate amintiri.
Haideti sa vorbim despre aceasta adrenalina. Cui nu-i place sa o simta in tot corpul, sa stie ca traieste si are viata la picioare, ca a facut ceva grozav, ce nu a mai facut pana acum? Eu una mereu ma bag cand este vorba de astfel de experiente, chiar daca nu sunt suficient pregatita. Consider ca sunt destul de fit pentru a nu ma speria de activitati fizice intense, cum ar fi escalada. Exista un 
Eu sunt micuta de inaltime, ceea ce inseamna ca nu port rochii lungi. Doar pana la genunchi sau mai scurte de atat. Chiar daca sunt mai lungi dar in rest imi vin bine, le cumpar asa si le las la croitoreasa inainte de a le imbraca.
Rochiile lungi sunt in general pentru ocazii dar nu numai. Vara este sezonul nuntilor si al petrecerilor in aer liber. Ba o aniversare, ba un chef intre prieteni, ba o iesire mai simandicoasa la terasa ... nu te poti imbraca chiar oricum. Daca te-ai decis sa te innoiesti, pe net gasesti foarte multe modele, numai timp de cautat sa ai. Si cardul la indemana, evident. In urma reducerilor, pretul unei
[poll id="129"]
Se apropie ziua mea de nastere iar cei de la Yves Rocher nu m-au uitat. Am primit oferta prin posta in timp util sa-mi fac o surpriza chiar de ziua mea.
Daca-mi aduc bine aminte, anul trecut tot un parfum la alegere a fost cadoul aniversar. Nu-i rau, dar nici ceva extraordinar. 2 din cele 3 parfumuri le am in varianta mini, dar nu ma tenteaza sa le iau pentru a le folosi zi de zi.
In rest, preturile sunt bune si mi-am notat deja ce ma intereseaza. Va prezint si voua oferta, desi pot comanda din ea doar clientele fidele ce o vor primi.
CONTINUT:
- Catalogul Frumusetii cu preturi reduse cu 30%, 40% si 50%, preturi promo si 1+1 oferit;
- Pliantul cu 40 de produse esentiale de la 7,90 lei;
- Balsam pentru buze set Zmeura & Vanilie la 14,90 lei.
(P) Cand vine vorba de alegerea torturilor pentru copii, majoritatea parintilor vor sa aleaga ceva special pe masura importantei destinatarului. De cele mai multe ori, oricat de mult ne-am dori, este foarte greu sa gasim maestrul potrivit care poate sa transforme in realitate orice dorinta a micutilor dictatori.
In cele ce urmeaza as dori sa vorbim despre o mamica care, din dorinta de a transforma in realitate visul baietelului sau, a incercat sa faca un tort cu un personaj indragit de acesta. Astfel a descoperit talentul nativ cu care era inzestrata si care ulterior, dupa multe alte exemplare de torturi realizate pentru copiii rudelor si prietenilor, urma sa o transforme in “Sweet Ela” – asa cum o numesc astazi cei care ajung in laboratorul ei pentru a comanda unul din minunatele torturi pe care le realizeaza, sau cei care vin doar pentru a vedea si a degusta o bucatica din bunatatile cu aspect de jucarii.
Desi traim vremuri tulburi, sunt multi oameni care au cam de toate si, cand vine momentul sa le faci ceva cadou, nu stii ce. Ce-ti permiti tu sa le faci cadou, ei au deja; ce-si doresc ei, nu-ti permiti tu sa le faci cadou. Si uite asa cercul se inchide.
Asa am patit de ziua sotului meu, care are cam de toate. Pentru el, cadoul ideal ar fi o vacanta all inclusive pe o insula izolata unde sa uite de toate problemele si sa nu-l mai bazai eu la cap. Cum asta nu se poate, de fiecare data ma tot gandesc ce sa-i ofer, ce i-ar placea, ce-si doreste. Si, colac peste pupaza, ma mai suna si prietenii care ma intreaba ce-si doreste, sa le dau idei. Un gest urat, as zice. Chestia asta merge la bebelusi, cand au nevoie de atatea si tu nu te pricepi; dar cand e vorba de adulti ... mai bine cumperi ceva haios si surprinzator.
De mult vreau sa scriu acest articol, insa timpul, bata-l vina, nu a fost de partea mea.
Ruxi a crescut si are deja alt program, asa ca anul acesta am putut participa la multe aniversari, zile de nastere si onomastice.
Ma gandeam ca ar fi util sa trag niste concluzii, poate ajuta pe unii sa fie mai buni in aceste zile speciale.
Romania se afla printre