25
2025
No Comments Restul articolului
După cum știți (pentru că am tot pomenit în cadrul postărilor), sunt născută primăvara. În Martie. Pe 15.
Pentru mine este o zi specială, indiferent cum este vremea de afară și cum sunt Babele pe vechi. Consider că sunt născută într-o zodie norocoasă, într-o zi norocoasă, chiar și într-o țară interesantă și binecuvântată.
Am făcut puțină cercetare și am aflat că în această zi s-au întâmplat destule de-a lungul timpului.
În România și în alte țări unde trăiesc comunități maghiare, 15 martie marchează Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, o sărbătoare națională a Ungariei. Aceasta comemorează revoluția din 1848, când maghiarii s-au ridicat împotriva dominației habsburgice.
În Roma Antică, 15 martie era cunoscută drept Idele lui Marte (Idus Martiae), o zi asociată cu ghinionul, deoarece în această dată, în anul 44 î.Hr., Iulius Cezar a fost asasinat. Acest eveniment a schimbat cursul istoriei romane.
Pe 15 martie este celebrată Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, stabilită în 1983. Scopul acestei zile este de a promova protecția consumatorilor și informarea acestora privind drepturile lor în relația cu comercianții.
După cum vezi, ziua de a 15 martie este o zi cu o mare încărcătură istorică și culturală, fiind marcată în diverse moduri în funcție de țară și tradiție.
Pentru tine, această zi de 15 Martie are vreo semnificație?😊
Azi am vrut să scriu despre self-care dar apoi mi-am adus aminte că e Dragobetele. Deși nu sunt conectată la energia lui căci sunt în alt capitol al vieții mele, consider că este frumos să mă conversez 1 minut cu ChatGPT să văd ce părere are el. Cât îmi beau ceaiul verde fierbinte ca să-mi încălzesc mâinile.
Se pare că e mult mai entuziasmat decât mine de această sărbătoare. Și îl cred pe cuvânt, căci acolo unde este el nu e cod galben de ger și presiunea socială de a presta conform standardelor stabilite de alții.
Dragobete pupă fetele și le face urări frumoase azi, nu? El le vizitează doar azi, din câte înțeleg, în restul anului fiecare își vede de pupat cu propriul partener/ propria parteneră. Așa sper!
Așadar, am selectat cu atenție 6 urări frumoase de Dragobete:
1️⃣ „De Dragobete, iubirea să-ți fie blândă și frumoasă, precum primăvara ce bate la ușă! Să ai parte de momente speciale și de oameni care îți fac inima să zâmbească!”
2️⃣ „Astăzi e ziua iubirii românești! Să ai parte de dragoste sinceră, îmbrățișări calde și bucurii nenumărate! La mulți ani de Dragobete!”
3️⃣ „Dragobetele să-ți aducă iubire din plin, zâmbete sincere și clipe de neuitat! Să iubești și să fii iubit(ă) în fiecare zi!”
4️⃣ „În această zi specială, lasă-ți inima să simtă, să iubească și să fie iubită! Dragobetele să-ți aducă fericire și împlinire!”
5️⃣ „Pentru că iubirea e cel mai frumos dar, îți doresc ca Dragobetele să-ți aducă și mai multă magie în suflet! Fii fericit(ă) și iubește din tot sufletul!”
6️⃣ „Iubirea adevărată nu are nevoie de o zi anume, dar de Dragobete sărbătorim în stil românesc! Fie ca inima ta să bată mereu pentru cineva special!”
Ce părere ai de urările astea? Este vreo una pe care ai alege-o să o spui sau scrie cuiva drag?
Se apropie 1 Martie, într-o zi de sâmbătă anul ăsta. Tradiția românească zice să oferi celor dragi un mărțișor în ziua de 1 Martie ca să îți arăți aprecierea, respectul și „pentru că așa e frumos”.
Mărțiorul se poartă până pe 9 Martie inclusiv, sau chiar toată luna Martie. Pentru noroc, sănătate și prosperitate. Sau pentru că e un mărțișor frumos sau deosebit sau scump sau de la cineva drag.
Eu am o cutie plină cu mărțișoare primite de-a lungul timpului, toate frumoase și deosebite, însă care nu-mi folosesc la nimic în restul anului. Și pe care nu le pot purta pe toate deodată pentru că ... aleg numai unul în fiecare an, deși primesc altele noi.
Recunosc, mă deranjează toată risipa, toți banii cheltuiți degeaba pe mărțișoare fără sens și practicabilitate.
Ce să facă un profesor cu 26 de mărțișoare? Ce să facă o secretară sau asistentă cu 30 de mărțișoare? Chiar dacă sunt toate frumoase, nu poate purta decât unul singur.
Mai nou, se oferă de 1 Martie și altceva decât clasicul mărțișor: mici cadouri, flori, produse cosmetice, aranjamente florale .... orice poate folosi omul și nu aruncă la gunoi după câteva zile.
În prezent, eu militez pentru o nouă eră (personală) a mărțișoarelor: eu îmi aleg și port un singur mărțișor toată luna Martie, un mărțișor care are o semnificație personală pentru mine: îmi aduce noroc sau prosperitate sau reprezintă o dorință sau o intenție pentru primăvara ce abia începe sau chiar pentru tot anul. Sau aleg un mărțișor care reprezintă un hobby pentru mine, o pasiune (cum ar fi cititul sau sportul la sală).
Dar ce fac cu partea socială a mărțișorului? Ce fac cu presiunea și așteptarea de a oferi și de a primi?
Dacă nu oferi, ești privit ca sărac, antisocial, nu susții tradițiile etc.
Momentan, încerc să găsesc o cale de mijloc, în care să nu fac excese financiare și să nu ofer ceva inutil. Iar pentru mine, un singur mărțișor deosebit și semnificativ este suficient.
Magazinele s-au umplut de mărțișoare de la începutul lui Martie și îmi place mult să mă uit la ele, să le aleg pe cele care m-ar reprezenta în nou sezon. Dar să le cumpăr pe toate care-mi plac ... pentru ce? Chiar și sub formă de broșă sau brățară - câte broșe și brățări poate purta o persoană într-un an? Iar unele își pierd din strălucire după ceva timp, le scade calitatea semnificativ și ajung direct la gunoi.
Tu ce faci cu mărțișoarele după ce trece luna Martie? Ce arunci și ce păstrezi?
Dacă vacanța de schi a venit cu zăpadă și ninsoare de 3 zile în București, presimt că următorul modul de școală, a 4-lea dintre cele 5, va aduce câteva surprize. Să vedem ce va fi ....
Așadar, ne pregătim de modulul 4 din acest an școlar. Haideți să-i vedem împreună detaliile:
Impresionant? Pentru mine da. Modulul anterior a avut 6 săptămâni de școală și mi s-au părut obositoare. Să vedem cum va fi după 8 ...
Cu toate astea, vă doresc și îmi doresc mult succes în noul modul școlar. Să fim sănătoși și să învățăm cu spor! Ceva bun o ieși și din acest modul, cu sigurață.
Am primit azi dimineață această poză de la mama, pe WhatsApp. Nu știu de unde o are, poate a primit-o și ea la rândul ei de la altcineva.
Însă s-a gândit la mine și mi-a trimis-o. S-o fi gândit că o să mă simt la fel de bine ca ea când a primit poza de la altă persoană.💗
Caut pe net să văd dacă azi chiar este Ziua Internațională a Râsului și a Fericirii, așa cum scrie pe poză. Găsesc de la Wikipedia următoarea informație: „Pe 28 iunie 2012, Adunarea Generală a ONU a stabilit ca Ziua Internațională a Fericirii să fie sărbătorită pe 20 martie.” Așadar, creatorul acestei poze nu a nimerit-o ... dar a fost pe aproape. 😂 Nu mă deranjează.
Adesea mama și o mătușă îmi trimit astfel de poze pe WhatsApp. Uneori le răspund tot cu un mesaj de mulțumire, alteori cu o reacție cu emoticon. Nu le consider spam, nu mă deranjează nici măcar o secundă. Mă bucur că ele se gândesc la mine.
Mă bucur că există astfel de poze-mesaj, sunt vesele și mă binedispun. Contează să-mi ridic vibrația chiar și prin astfel de pozici dragălașe.
Cred că genul ăsta de poze circulă pe net cu un scop. Cu siguranță au prins tare bine la public...
Pe poză mai scrie așa: „Astăzi nu lăsa pe nimeni să-ți strice pacea sufletească doar pentru că nu și-a găsit-o pe a sa! Zi cu senin în suflet și zâmbet pe buze!”
Cine nu-și dorește o astfel de zi?! Sunt simpatice mesajele de genul ăsta și cred că-i deranjează doar pe cei morocănoși.
Tu primești astfel de mesaje? Ce efect au asupra ta? Le dai mai departe?
Zi minunată să avem! Și zile minunate să urmeze apoi! Căci fiecare zi are farmecul ei, așa cum este. Corect?
Depinde pe cine întrebi. Cert este că un an începe de mai multe ori dacă e să luăm în considerare mai multe criterii.
Pe 1 Ianuarie începe anul nou calendaristic. Adică o luam de la zero cu prima zi din calendarul noului an.
Mai este și anul nou pe vechi, care începe pe 14 Ianuarie, la 2 săptămâni după anul nou clasic.
Anul nou chinezesc a început în 2024 pe 10 Februarie. Sărbătoarea durează 2 săptămâni în China și marchează începutul anului Dragonului de Lemn.
Anul nou astrologic începe odată cu echinocțiul de primăvară, moment în care toate zodiile au un nou început, o iau de la zero cu un nou ciclu ce oferă oportunități de creștere.
Pentru unii, un an nou începe odată cu ziua de naștere. Restul datelor calendaristice sunt doar atât, niște cifre și zile din calendar.
Pentru alții, anul nou începe odată cu marcarea unei etape importante din viață: începutul unui proiect mare, nașterea unui copil, mutarea într-o casă nouă etc. Atunci totul este infuzat cu energie nouă, proaspătă și plină de optimism care se simte ca începutul unui an nou.
Pentru alții, un nou an începe odată cu instalarea primăverii, cu renașterea naturii și activarea energiei creatoare a Mamei Pământ.
Pentru mine, pot spune că anul nou a început după ce s-a terminat evenimentul Millionaire Mind Intensive și am simțit că am intrat într-o nouă etapă de viață.
Sau, aș putea spune că un an nou a început după ce am semnat actele finale de divorț.
Ideea e că putem avea oricâte începuturi de an vrem noi, căci totul se petrece în interiorul nostru - în mintea și sufletul nostru. Acolo simțim că începe ceva nou, cu o nouă energie ce ne propulsează într-o nouă etapă a vieții noastre.
Pentru tine, când ai simțit că a început 2024? Sau poate nu simți încă că a început ...
De luni începe vacanța de ski, așa că nu voi mai avea prea mult timp liber pentru blog sau alte activități personale. Acum profit de liniștea de dinaintea furtunii să scriu informațiile utile despre următorul modul școlar, al patrulea din cele 5 în total. Nu de alta, dar mă interesează și pe mine în mod direct.
Așadar, vom avea un modul școlar plin de activități interesante.
Să vă fie de folos aceste informații și să vă ajute să vă organizați timpul cât mai bine!
Încep prin a-mi face mea culpa că am ratat să scriu despre cel de-al 2-lea modul din acest an școlar. A fost o toamnă nebună de tot, pe toate planurile din viața mea.
Nici nu știu când a început anul școlar și când s-a ajuns deja la cel de-al treilea modul. Dar știu că cel mai mare dușman al meu este managementul timpului, adică foarte multe lucruri de făcut în prea puțin timp. Și am tot simplificat și renunțat ba la una ba la alta, dar chiar și simplificarea asta necesită timp.
Te rog să accepți scuzele mele că nu am scris despre al doilea modul și merg mai departe la cel de-al treilea modul din acest an școlar, care începe chiar azi. De data asta nu-l mai ratez! Iată informațiile utile despre el:
Acestea sunt detaliile complete, din punctul meu de vedere, despre cel de-al treilea modul de școală. Nu e lung deloc, 6 săptămâni vor trece rapid.
Să îți fie de folos!
Așa cum am promis, iată continuarea articolului cu sfaturi despre ce să faci în calitate de musafir civilizat și educat, ce-și dorește să mențină o relație bună cu gazda sa. Știi tu, good vibes only!
4. Nu uita să spui MULȚUMESC! Fie că trimiți un mesaj când ajungi acasă sau a doua zi, fie că-i scrii un mesaj de mână pe o mică felicitare și i-o dai la plecare - toate aceastea semnifică faptul că recunoști efortul gazdei, că apreciezi tot ce a făcut pentru voi și că te-ai simțit bine.
Nu fă sugestii de îmbunătățire a abilităților ei de gazdă, nu fă sugestii de cum să fie data viitoare, nu îți cere scuze pentru deraj - doar mulțumește pentru efortul și cheltuiala și atenția și disponibilitatea gazdei.
Nu uita: oamenii își doresc să fie văzuți și apreciați pentru efortul lor. Atât! Dacă au nevoie de sfaturi, le vor cere.
Cum ar fi Poșta Română să fie inundată de plicuri cu notițe/ felicitări etc cu mesaje de mulțumire pe care oamenii și le trimit între ei? Poți face chiar o felicitare handmade, sunt o mulțime de idei pe net, chef și timp să ai. Tot ce ai nevoie este adresa destinatarului (pe care o știi, că doar ai fost în vizită), un plic și un timbru de la Poșta Română. Ce pui în plic e doar treaba ta și a destinatarului.
Îți doresc ca sezonul cadourilor, al sărbătorilor de iarnă, al petrecerilor și ocaziilor speciale să fie unul cât mai plăcut pentru tine, cât mai relaxat și plin de bucuria revederii prietenilor și familiei.
În toamna acestui an începe al doilea an școlar organizat pe module. Sunt 5 module despărțite de vacanțe, apoi urmează vacanța mare de vară. Și acest an școlar are o vacanță mobilă (vacanță de schi denumită de părinți), „Școala altfel” și „Săptămâna verde” - organizarea și datele lor din calendar diferă de la un inspectorat județean la altul.
Pentru că sunt multe necunoscute ce se comunică părinților din mers (me included), am decis să continui și în acest an prezentarea pe blog a unor informații utile despre fiecare modul din acest an școlar, pentru a face puțină lumină și a ne ajuta să ne organizăm mai ușor. Dacă tot nu e prea ușoară viața de părinte, măcar să știm când merg la școală copiii și când au vacanță sau sunt zile libere legale.
Sper să-ți fie de folos aceste informații destul de practice, aș zice eu. Abonează-te la newsletter-ul blogului pentru a afla când postez informații despre al 2-lea modul.
Îmi zicea fiică-mea că i se pare că acest an școlar trece mult mai repede decât cei anteriori. Atâtea vacanțe și zile libere au fragmentat anul școlar încât copiii nu au înțeles nimic din el. În felul ăsta se diluează mult orice momentum construit în 3-4 săptămâni de școală.
Haideți să vedem cum arată ultimul modul, al cincilea, din acest an școlar 2022-2023. Poate simțiți și voi, ca și mine, nevoia asta de structurare, de a înțelege cum arată, măcar calendaristic, al 5-lea modul de școală și grădiniță.
Cam asta e situația cu anul școlar 2022-2023 împărțit în 5 module. Următorul an școlar va fi împărțit tot în 5 module. Dar până atunci mai este timp, se pot schimba multe. :wacko:
Sper că v-au fost utile aceste prezentări de module, cu detalii care, cred eu, influențează viețile noastre de părinți cam ... debusolați.
Frunze verzi și flori mărunte/ Oare în ce modul mai suntem?
Că le-am pierdut șirul! Suntem în modulul patru și aș vrea să se oprească trenul să cobor puțin căci timpul trece prea repede. Din 2 semestre am ajuns la 5 module și asta parcă accelează trecerea timpului. Glumesc, timpul trece la fel ... dar parcă se simte diferit. Și vouă vă miroase a vacanță de vară?
Iată care sunt detaliile celui de-al 4-lea modul de școală din acest an școlar:
Așadar, frunză verde dor de ducă, pân' la Paște-i o secundă! Eu sunt convinsă că nu apuc să clipesc de 2 ori și magazinele vor fi pline cu decorațiuni de Paște și tot felul de oferte. Sau au apărut deja?
Să ne vedem sănătoși în următorul modul!
Au trecut deja 2 module din acest an școlar și nu știu unde a zburat timpul. Au trecut și Crăciunul și Revelionul și tot nu știu unde a fugit timpul atât de repede. A trecut deja 1 săptămână din al treilea modul și cred că acesta se va desfășura sub semnul gripei. Că prea toată lumea e răcită și-și vede de treabă în continuare.
Una peste alta, viața merge înainte și noi trebuie să scoatem tot ce este mai bun din fiecare zi în parte. Căci doar asta putem face cel mai bune: luăm fiecare zi în parte, așa cum este ea.
Iată care sunt detaliile celui de-al 3-lea modul de școală din acest an școlar:
Acestea sunt informațiile pentru următoarea perioadă. Sper să te ajute în organizarea zilnică, așa cum mă ajută și pe mine.
Dacă am ratat vreun detaliu, te rog să-mi lași mesaj și voi completa eu.
Înainte de toate, aș vrea să încep cu puțină recunoștință. Sunt recunoscătoare că am avut parte de o toamnă atât de frumoasă și blândă și darnică. Deși mi-e dor de vară, ador și soarele de toamnă, indiferent de temperaturi. Dacă e frig, mă îmbrac bine, dar dacă nu simt razele soarelui câteva zile la rând, mă întristez tare.
În această perioadă, plecările spre grădiniță ne oferă ocazia să vedem răsăritul soarelui fără să facem niciun efort în plus. La ora 7 dimineața este încă întuneric și e atât de grea desprinderea de cearșafurile calde și moi ...
Dar ... a trecut primul modul din acest an școlar, copiii au vacanță o săptămână, apoi începe modulul doi. Iată care sunt detaliile lui:
Acestea sunt informațiile! Sper să te ajute să te organizezi mai bine în această perioadă. Pas cu pas.
Îți doresc o toamnă cât mai productivă, pe măsura efortului depus. Dacă tot muncim, măcar să culegem, nu?
Te invit să adaugi observațiile tale în comentarii cu privire la structura modulului 2 din acest an școlar.
Oricât ne-am dori noi ca lucrurile să fie normale, ele nu sunt. Și nici nu cred că vor mai fi vreodată. Cred că nici nu mai știm exact ce înseamnă cuvântul ”normal”. Așa că luam lucrurile așa cum vin și vedem ce putem face cu ele.
Pentru ca ”bucuria” să fie și mai mare, noul an școlar ce bate la ușă este împărțit în 5 module separate prin vacanțe. La fel pentru toată lumea care merge la școală și grădiniță, de la mic la mare.
Iată câteva informații utile despre acest prim modul din noul an școlar 2022-2023. Sper să vă ajute să aveți puțin mai multă claritate și structură în viață. Pe mine mă ajută o astfel de privire generală asupra situației, chiar dacă e vorba doar de următoarele două luni calendaristice.
Cam astea sunt informațiile. Dacă te ajută, lasă un comentariu.
Îți doresc un an școlar cât mai ușor de parcurs și care să vă aducă multe amintiri frumoase.
În calitate de mama a unui copil născut pe 17 Decembrie, am învățat pe parcursul anilor că luna Decembrie este cea mai interesantă lună a anului. Poate chiar și cea mai frumoasă, deși e posibil ca acest titlu să fie adjudecat lunii Martie, luna în care am venit eu pe acest Pământ. \:D/
Copilul m-a ajutat să întocmesc această listă cu peste 15 motive pentru care Decembrie este cea mai frumoasă , dinamică și interesantă lună din an. Toate ideile sunt ale ei, eu doar le-am așternut aici.
Care este luna preferată din an pentru tine? Sau poate ai și alte motive pentru care Decembrie este atât de îndrăgită și de tine.