O urmăresc pe dr. Shefali Tsabary în social media și în podcasturi de mulți ani (are și podcastul propriu). Rezonez cu mesajele ei, au sens pentru mine și sunt recunoscătoare că am acces la astfel de perspective educaționale.

Bineînțeles, și de Sfântul Valentin s-au exprimat tot felul de păreri în mediul online. Din tot ce a ajuns la mine, opinia dr. Shefali despre iubire are cel mai mult sens.

Dacă are sens pentru mine, înseamnă că sunt mulți oameni în jurul meu care găsesc adevăr în această perspectivă. Hai să-ți spun despre ce este vorba:

Poveștile de iubire cele mai apreciate sunt cele în care el/ea vine să o salveze pe ea/el. Romane, poezii, cântece, filme, proverbe - toate căile prin care informația ajunge la noi susține această credință: într-o zi, cineva va veni în viața ta și totul va căpăta sens și frumusețe. Viața noastră are sens doar când și dacă cineva ne alege, cineva ne place atât de mult încât își dorește să-și petreacă restul vieții alături de noi. (Hmmmm ....)

Nimic mai fals! Aceasta este doar o poveste oferită imaturilor emoțional, oamenilor care nu se cunosc pe sine și nu sunt stabili în interior (de aceea au nevoie de o cârjă din exterior).

Iubirea altei persoane nu este menită să te salveze de la nimic. Iubirea venită din partea altei persoane nu are rolul să te hrănească pe tine, să te cârpească pe interior, să fie oxigenul tău, să dea sens și bucurie vieții tale.

Dacă nu poți respira singur(ă), dacă nu te simți bine doar tu cu tine, dacă nu te simți complet(ă) și suficient(ă) și împlinit(ă) doar tu cu tine, atunci NU AI NEVOIE DE IUBIREA ALTUIA care să te completeze.

Tu cauți, de fapt, o evadare, o fugă - fuga de cele menționate mai sus, fuga de durerea că tu nu ești bine cu tine.

Când intri într-o relație pentru că simți că îți lipsește ceva, atunci vei accepta orice pentru a umple acel gol. Te vei ține cu dinții și cu ambele mâini de ceva ce nu este pentru tine: un om care-ți hrănește iluzia, prin atenția pe care ți-o oferă, că îți umple golurile pe care le ai în tine și te vindecă cumva.

Vei credea că este vorba de pasiune, când de fapt este doar atașament.

Vei confunda romantismul cu foamea emoțională.

Vei considera lipsa de constanță în relație cu spontaneitatea iubirii.

Cu alte cuvinte, nu vei ști să recunoști valențele reale ale iubirii pentru că le vei confunda cu altceva.

Crezi că ai nevoie de o astfel de iubire, ca o dependență, pentru a supraviețui, pentru a trăi în lumea asta. Dar nu este așa! Tu nu ai nevoie de iubirea altuia ca să supraviețuiești ca adult.

Tu ai nevoie doar de tine! Ai nevoie (este sănătos) să te simți completă, suficientă, doar tu cu tine. Este vital ca baza vieții tale să fie solidă, ca un castel bine construit. Sau o cetate - alege ce vrei tu să te reprezinte.

Tu nu ai nevoie de o iubire care să te repare ci una care să te complimenteze, să-ți pună în valoare potențialul.

Tu nu ești stricat(ă) și nicio iubire nu te poate repara. Iubirea este un dar și nu un pansament.

Nu mai fugi în brațele altora pentru că este o iluzie faptul că vei găsi acolo ceea ce ție îți lipsește.

Tu ai nevoie de tine. Atât!

Sfatul meu pentru tine este să citești cu grijă această postare, din nou, și să vezi ce anume stârnește în tine. Pune pe hârtie atributele pe care ți le oferă partenerul de viață și vei vedea mai clar golurile pe care le umple în tine.

Munca cu tine (la psiholog, terapeut etc) va vindeca acele răni (goluri). Pentru totdeauna. Fără umplutură aiurea, fără pansament ci vindecare completă și cu sens pentru tine. Adică încă un pas spre calmul și pacea interioare. Pe care le meriți pe deplin.

Recomand din toată inima cărțile dr. Shefali. Eu mi-am luat A RADICAL AWAKENING de pe Cărturești.

Ce părere ai despre această perspectivă asupra iubirii?