11
2025

Ți s-a întâmplat recent să ai, pur și simplu, o zi foarte grea, în care (aproape) nimic nu a mers bine și te simți foarte încărcată emoțional pe negativ? Eu da, chiar săptămâna asta - credeam că nu se mai termină ziua aia.
Și ce-am făcut? Ceea ce face un blogger pasionat: scrie despre asta! Îți spun ție ceea ce am avut nevoie să aud și să aflu și eu.
Cred că simți nevoia să ți se spună că, totuși, va fi bine. Ba chiar să auzi mai multe cuvinte pozitive și liniștitoare, eventual câteva sugestii care să te ajute să închei ziua astfel încât să nu te culci cu aceste emoții negative în minte și corp. Dacă nu le eliberezi înainte de culcare, te vei trezi tot pe frecvența lor și asta nu e bine, căci te vei seta automat pentru o nouă zi mai puțin reușită. Și nu vrei asta!
Dacă ai trecut și tu prin asta, vreau să-ți spun, din suflet, că e perfect normal să ai zile grele — nu înseamnă că tu ai greșit cu ceva, ci doar că uneori viața își face valurile mai mari decât ne-am dori. Alteori simțim că acele valuri ne acoperă cu totul și nu mai putem nici respira.
🌙 Câteva cuvinte pentru sufletul tău: Respiră adânc. Nu ești singură. Ești valoroasă chiar și în momentele în care te simți lipsită de energie. Lumea nu e împotriva ta. Ai făcut tot ce ai putut azi și e suficient. Ziua de mâine aduce o altă lumină, un alt vibe.
Dacă ziua a fost cum a fost, măcar seara să fie altfel, mai ales că sunt acasă, în mediul meu și pot recăpăta o parte din control asupra a ceea ce mi se întâmplă. Eu am făcut puțin research și îți las și ție câteva idei, vezi ce ți se potrivește.
5 sugestii pentru a încheia ziua cu mai multă liniște:
- Un duș cald sau o baie liniștitoare – Imaginează-ți cum fiecare picătură de apă curăță nu doar corpul, ci și gândurile și grijile acumulate. Lasă apa să curgă liberă pe corpul tău, fără să faci ceva anume.
- Scrie-ți emoțiile într-un jurnal – Nu trebuie să fie frumos sau coerent. Pur și simplu lasă totul să iasă pe hârtie. E o formă de eliberare. Scrie până simți că ai eliberat totul, că nu mai e nimic de spus, că ai obosit și te-ai golit de tot ce era de scos din tine.
- Ascultă o meditație ghidată pentru eliberarea stresului – Sunt multe opțiuni pe YouTube sau Spotify. Chiar și 10 minute pot face minuni.
- Aprinde o lumânare parfumată și stai câteva minute în liniște, în întuneric – Lasă-ți privirea pe flacără și spune-ți: „Las totul să plece. Merit liniște. Merit pace în interiorul meu. Nu mai vreau să fiu afectată de ceea ce s-a întâmplat azi.”
- Spune-ți minim 3 lucruri pentru care ești recunoscătoare chiar și azi – Poate părea greu acum, dar chiar și cele mai mici lucruri contează (un zâmbet, o cafea caldă, o rază de soare…).
✨Seara nu trebuie să fie o luptă. Lasă-o să fie un spațiu de reconectare cu tine însăți.
Mâine e o nouă oportunitate, iar tot ce s-a întâmplat azi nu te va pune la pământ.
Sper ca acest articol să te ajute. Revin-o aici pe blog și recitește-l de fiecare dată când simți nevoia. Nu e nicio rușine să spui că ai avut o zi imposibil de grea și că vrei o pauză, vrei să fii lăsată în pace și să faci ceva numai pentru tine.


















Cum e la tine de Craciun? Calm si cald, totul sub control, liniste si atmosfera de sarbatoare? Pregatirile sunt facute din timp si te bucuri de atmosfera magica? Ha, stiam eu: nici la tine nu stau lucrurile perfect! Nici la mine. De fapt, la nimeni; poate doar in carti si in filme.
Sarbatorile sunt asa cum sunt - nebunie maxima, o piesa in mai multe acte cu multi actori. Privind in urma, nu stiu cum de in anii trecuti au iesit sarbatorile de Craciun atat de bine. A fost frumos, toata lumea a fost multumita, ne-am simtit bine si am avut tot ce a fost nevoie.
Insa cum se apropie sarbatorile de anul asta, iar ma apuca nelinistea. Multe lucruri s-au schimbat fata de anul trecut: copiii au alte varste si vad Craciunul din alte perspective; noi suntem mai obositi si parca mie nu-mi trebuie nimic decat liniste si somn.
Perioada asta a sarbatorilor de iarna este cea mai complexa, cu vacanta copiilor destul de lunga (3 saptamani) si multe evenimente adunate - ma refer cel putin la Sfantul Nicolae + Craciun + Revelion. Multe cumparaturi, multe pregatiri, multa agitatie.
Perspectiva asta a tabloului complet ma cam sperie, asa ca am decis sa atac tabloul pixel cu pixel, adica minut cu minut. Cu alte cuvinte, cand ma apuca ingrijorarea, ma gandesc: Ce pot face ACUM pentru ca de Craciun sa fie bine? Si gandul asta imi da, cumva, forta pentru ca acum pot face ceva, insa nu pot controla cum vor iesi lucrurile chiar in ziua de Craciun. Reusesc astfel sa imi pastrez calmul si sa trec peste gandurile de neliniste. Pana la urma, si Craciunul e un maraton, nu un sprint.
Ah, da, si listele ma ajuta mult sa raman focusata pe ceea ce conteaza cu adevarat.
Care este strategia ta cand vine vorba de pregatirile pentru Craciun?
P.S. Niciodata vreodata never-ever nu lasa lucrurile pe ultima suta de metri. Asta este strategia celor ... (ma abtin sa pun etichete urate, dar am fost si eu una dintre el si mi-am invatat lectia).
[Photo by Tyler Delgado on Unsplash]

Nu stiu cum este la tine, dar la mine este pofta mare de turta dulce si chec si alte dulciuri coapte de sarbatori. Nu ma dau in vant dupa dulciuri sau gustul prea dulce, insa imi plac condimentele ca scortisoara, nucsoara si ghimbirul. Ti-am spus ca-mi pun piper in vinul fiert! :joy:
Zilele trecute am fost in vizita la o prietena si am avut revelatia ca as putea considera la o masa numai turta dulce condimentata bine si ceai fierbinte. Sau pandispan taiat in felii generoase, cu stafide sau merisoare. O minunatie, iti spun!
Eu nu sunt o artista in bucatarie - sufar de lipsa de talent si timp necesar creatiilor culinare - insa cand fac ceva pentru ai mei, o fac cu mare drag (pun si muzica, beau si un ceai cald).
Nu vreau sa te tin azi mult de vorba. As vrea, in schimb, sa ma tii tu mai mult de vorba si sa-mi spui care este cea mai frumoasa amintire de Craciun pe care o ai legata de mancare.
Sau, daca nu ai astfel de amintiri (nu este nicio problema in asta), viseaza aici si acum cu ochii deschisi si povesteste-mi ce amintiri de Craciun ti-ar placea sa creezi in viitor.
[Photo by rawpixel on Unsplash]

Stiai ca oamenii care locuiesc in apartamente mici sunt interesati mereu sa schimbe ceva in casa lor? De aceea studiaza trendurile de design interior, in cautarea noutatilor care sa-i ajute sa-si amenajeze mai bine caminul intim. Cel putin eu asa sunt, sunt mereu nemultumita de cum arata casa mea mica si ingramadita si ma uit dupa ceea ce nu am dar mi-as dori mult. Pentru ca de acolo vin idei de a imbunatati ceea ce am si astfel devin multumita pentru un timp. E un cerc care nu se inchide niciodata, stiu; devine mai mult o spirala. Cred cu tarie ca trebuie sa exista un echilibru intre a fi multumit si impacat cu ceea ce ai si intre a-ti dori ceva diferit, mai bun si mai frumos; si asta incerc eu sa fac zi de zi.
Imi place sa ma exprim prin culoare, asa ca m-am interesat de trendurile acestui an in ceea ce priveste culorile
3. Poate datorita zodiei de apa in care sunt, insa imi place mult culoarea albastru. De aceea m-am bucurat sa aflu ca este culoarea momentului cand vine vorba de mobila de bucatarie, de la albastru-cobalt la albastru pudrat si verde albastrui. Cele mai populare insa sunt nuantele mai inchise ale acestei culori versatile. Specialistii din industrie afirma fara niciun dubiu ca cel mai puternic trend in materie de culori este dorinta de a avea albastru pe 
Incalzirea locuintelor cu peleti din lemn nu mai are legatura doar cu cuptorul traditional. Centralele termince pe peleti din lemn sunt acum folosite pentru incalzirea locuintelor si a spatiilor de lucru, asigurand tot confortul cu care oamenii s-au obisnuit de la o sursa traditionala de caldura. Peste un milion de
Tehnologia centralelor termice pe peleti este validata de succesul obtinut in casele si apartamentele din intreaga Europa.
- Combustibilul pe peleti din lemn este mai putin voluminos, arde curat si este mult mai convenabil decat lemnul pentru foc.
- Peletii din lemn ajuta la sustinerea economiei Romaniei.
- Pretul peletilor din lemn nu este afectat de pietele mondiale, fluctuatiile monedelor straine sau cresterea cererii de energie in alte tari.
- Economiile obtinute cu costul incalzirii locuintei se pot transforma in economii in contul familiei sau cheltuite spre folosul familiei.
Dezavantajele centralelor termice pe peleti sunt:
- Peletii sunt mai voluminosi decat uleiul.
- Un pic mai putin convenabili decat petrolul si gazul. Peletii din lemn ambalati trebuie sa fie incarcati saptamanal (sau mai des in cazul baxurilor mai mici) daca nu sunt livrati la vrac.
- Cosurile pentru cenusa trebuie sa fie golite. Deoarece cenusa de lemn consta in minerale naturale ce se regasesc si in natura, ea poate fi raspandita pe peluze, gradini si paduri.
Daca esti interesat(a) de centralele termice pe peleti, iti recomand sa discuti cu specialistii de la 
Ce iti place cel mai mult sa ai in baia ta: o cada sau o cabina de dus? Amandoua sunt optiuni bune pentru igiena si relaxarea de la finalul zilei. Am auzit persoane spunand ca regreta ca au schimbat cada cu cabina de dus, iar altele care povesteau cat de minunat este dusul facut intr-o cabina moderna si eleganta. Asadar, fiecare dintre cele doua optiuni tine de gustul si personalitatea fiecaruia, dar si de marimea baii.
De fapt, incepem cu marimea baii pentru ca ea poate limita mult optiunile. Daca ai o baie mare, poti alege o cada mare, spectaculoasa sau o 
Ador inceputurile - de an aniversar, de sezon, de proiect, de vacanta, de zi, de orice fel. Inclusiv prima gura de ceai pe care o iau in fiecare dimineata ... mi se pare cea mai grozava!
Toamna asta, pentru ca suntem pentru prima data in formatie de 4, a venit momentul sa revizuim fiecare aspect al vietii noastre. Este un proces destul de complex, asa ca ne-am facut incalzirea cu ceva placut: reamenajarea baii. Ne dorim altceva, fara a ne complica inutil. Sunt atatea idei de

Hai sa discutam putin despre hote. Desi suntem femei, tot e bine si util sa stim cate ceva despre ele. Pana la urma, chiar daca ne place sau nu, chiar daca vrem sau nu, uneori si impotriva timpului nostru disponibil, trebuie sa gatim ceva pentru cina sau pentru mesele de weekend. Rolul hotei este de a elimina aburul si mirosul de mancare gatita inainte ca acestea sa patrunda in toata casa, sa intre in haine sau in tapiterie (sau perdele, sau covor, sau ...).
Primul pas in cumpararea unei 
Haideti sa va povestesc un lucru frumos: mama m-o invatat sa las casa in ordine si curatenie inainte de a pleca intr-o vacanta, oricat de lunga sau scurta ar fi ea. Si nu ma refer la curatenie generala ca de Paste sau de Craciun, ci un minim necesar care sa ma faca sa ma simt bine, fiind inca relaxata, in momentul in care intru in casa. E bine stiut ca la hotel exista menajere platite sa stranga patul dupa tine si sa faca putina ordine si curatenie prin camera si baie. Asta contribuie destul de mult la relaxarea din concediu. Dar acasa ...
Nu am intrebat-o niciodata insa cred ca mama a invatat de propria piele acest "mic truc" de prelungire a starii de vacanta. Inchipuieste-ti ca te intorci acasa si gasesti totul vraiste si alandala ... asa cum ai lasat. Cu exceptia cazului in care vine cineva in locul tau si face ordine si curatenie dupa tine, acum este momentul sa iei in considerare si aceasta activitate inainte de a pleca in vacanta.
Vin in ajutorul tau si iti spun cum procedez eu inainte de a pleca in concediu / weekend prelungi: