Viața cu 2 copii de vârste semnificativ diferite este complicată din punct de vedere financiar. Nu pot face schimb între ei de lucruri, au interese diferite și preferințe și mai diferite. În ziua de azi, ai nevoie de un sac de bani lăsat zilnic pe preșul de la ușă, în fiecare dimineață, ca să le sarisfaci toate nevoile dar și dorințele. Așa cum era lăsat ziarul în fiecare dimineață către abonați. Unde să mă abonez la un sac de bani livrat zilnic? Sau, mai subțire și mai finuț, un card cu limită generoasă?
Lăsând gluma la o parte, banii fac și desfac multe în lumea asta, de aceea avem nevoie de educație în acest sens. Și pentru că aproape nimeni nu are interes să educe masele din punct de vedere financiar, se educă fiecare cum poate, prinde bucăți de informații din zbor, citește cărți de cultură financiară, ascultă podcasturi și își tratează credințele limitative legate de bani.
Tot în spiritul educației, vă scriu azi despre o nouă perspectivă asupra momentului în care luăm decizia de a cumpăra ceva, orice.
Așadar, când ai de făcut o cumpărătură, obișnuiește-te să îți pui următoarele 5 întrebări:
Aceste întrebări te vor ajuta să scapi de cumpărăturile care duc la stocuri inutile de produse, care îți umplu dulapurile de produse care expiră sau se învechesc. Toate acele lucruri reprezintă bani pierduți, aruncați pe fereastră. Dacă ai stocuri sau lucruri nefolosite de ani de zile, fă un total mental al valorii lor. Apoi respiră adânc - data viitoare vei ști mai bine când iei produsul de pe raft sau scoți cardul să plătești.
Cheltuitul banilor este o artă care se învață și care are la bază mai multe principii, atât economice cât și psihologice. Noi consumatorii putem controla doar ce ține de psihologia noastră care determină scoaterea banului din buzunar. Marketingul cunoaște psihologia maselor de a face cumpărături și apasă toate butoanele sensibile atunci când face campanii de publicitate.
PONT: felul în care facem cumpărături acum, ca adulți cu bani în buzunar și putere de decizie, are legătură directă cu felul în care părinții nostri făceau cumpărături, cu felul în care nevoile și dorințele noastre de copii au fost îndeplinite, cu felul în care ne simțeam când vedeam la alții obiecte considerate dezirabile/valoroase. Cred că mare parte dintre nevoile noastre de copiii au fost îndeplinite, dar cu dorințele ... e altă poveste. Dorințele par a fi mult mai mari decât nevoile.
Îmi doresc să trăim într-o societate în care valoarea unui om să nu fie legată deloc de valoarea obiectelor pe care le deține. Bineînțeles, această legătură este una învățată deci poate fi și dezvățată. Prin educație. Însă va dura ani și ani să ne scoatem această condiționare din minte. Cel mai sănătos este să nu o transmitem mai departe copiilor noștri.
Crezi te vor ajuta aceste 5 întrebări sau cel puțin una dintre ele să iei decizii mai bune când faci cumpărături, fie online sau în magazine? :shop:
Continui aici explicarea ultimului cuvânt din acronimul lui Jim Kwik: O.W.N. Y.O.U.R. B.R.A.I.N. Prima parte o găsești ::aici::, sper că ți-a plăcut ce ai citit și ai găsit ceva util de implementat în viața ta.
Secvența succesului este următoarea, în această ordine: BE - DO - HAVE - SHARE.
Sfatul meu, pe care îl voi urma și eu, este să citești cartea lui Jim Kwik și să prioritizezi sănătatea creierului în activitățile tale zilnice. Începe prin a te întreba, când faci ceva, ”Ce efect are asta asupra creierului meu?”
Ce părere ai despre acronimul lui Jim Kwik?
Am avut privilegiul de a-l asculta pe Jim Kwik la ultimul eveniment online făcut de Tony Robbins - Own Your Future - și pot spune că tipul este super tare. M-a convins de potențialul enorm pe care îl are creierul nostru și cât de mult depinde calitatea vieții noastre de felul în care ne folosim creierul. Tipul este minunat în domeniul lui și am să-l urmaresc mai mult în social media. Are și o carte scrisă, Fără Limite pe care vreau să o citesc până la finalul anului (e tradusă și în limba română).
Jim Kwik s-a lovit la cap când avea 5 ani, era la grădiniță și de atunci viața lui s-a schimbat total. Nu mai înțelegea nimic, nu reținea nimic din ce i se spunea, era letargic și demotivat. A durat 3 ani până a învățat să citească. Toții copiii râdeau de el, iar învățătorul, în apărarea lui, tot ce a putut să facă a fost să spună ”Leave that boy alone, that's the boy with the broken brain.” (mă doare sufletul numai cât scriu fraza asta). Punctul de cotitură maximă în viața lui a fost momentul în care, un amic de familie îi face cunoștință cu domeniul self-help, cu cărțile de dezvoltare personală și biografiile unor oameni de success pe care Jim a început să le studieze (nu doar să le citească) acasă și să pună în practică ceea ce citea acolo. Una dintre cărți era chiar Unlimited Power a lui Tony Robbins.
Creierul nostru este cheia către crearea vieții pe care ne-o dorim (asta îmi aduce aminte de cuvintele LIFE IS MENTAL pe care le-am văzut pe tricoul unui tip super inteligent pe care îl urmăresc pe Instagram).
Las aici pentru tine și pentru mine câteva idei foarte bune și de impact din speech-ul lui Jim Kwik despre creierul nostru si cum îl putem folosi mai bine pentru a ne crea o viață mai bună centrată în jurul virtuților (că tot am menționat despre ele).
Când citește o carte sau ascultă un podcast ori participă la un webinar, Jim Kwik își pune următoarele 3 întrebări: CUM POT FOLOSI ACEASTĂ INFORMAȚIE? + DE CE ESTE BENEFIC SĂ FOLOSESC ACEASTĂ INFORMAȚIE? (Reasons reap results) + CÂND VOI FOLOSI ACEASTĂ INFORMAȚIE? (așa cum ne planificăm manichiura sau aerobicul, așa este necesar să includem în programul zilnic și activități de dezvoltare personală).
Cam atât, deocamdată, nu vreau ca articolul să fie prea lung. Urmează continuarea lui, nu o rata!
Cititul cărților este hrană pentru suflet și minte. Am înțeles asta cu mult timp în urmă, înainte de a deveni mamă, și m-a motivat și mai mult când am aflat că cititul face parte din ritualul zilnic al oamenilor de succes.
Cu timpul, a ajuns la mine informația că a citi 10 pagini zilnic este un obicei, destul de rezonabil, care aduce beneficii foarte mari pe termen lung, pe mai multe planuri (disciplină, dezvoltare personală, atenție, conectare cu sinele, gândire analitică, introspecție etc etc).
Eu am pus în practică acest obicei de câțiva ani și pot să vă spun că nu este greu de făcut în fiecare zi. ⭐Cu condiția ca cititul să devină o prioritate!⭐ Mi-ar fi mai ușor dacă aș face parte dintr-un grup cu acest interes care să mă motiveze și să mă responsabilizeze puțin. Recunosc: funcționez mai bine în echipă, grupul mă motivează și mă ajută să nu mă abat de la obicei.
Astfel s-a născut ideea de a crea o mică comunitate pentru persoanele care citesc cel puțin 10 pagini în fiecare zi sau își doresc să înceapă acest obicei.
BENEFICII:
Ce ai de făcut tu:
Așadar, mă gândeam să fac o pagină de Facebook sau un grup de WhatsApp ori Telegram în care să ne motivăm reciproc să citim zilnic cel puțin 10 pagini și în care să scriem dacă azi am citit sau nu (fără să ne scuzăm).
Eventual, ce carte citește fiecare.
Ce oferte și promoții găsesc eu sau voi la cărți (blogul ăsta se auto-finanțează din link-uri de afiliere cu diverse magazine online).
Ce obiceiuri avem legate de citit.
Ideea e să ne motivăm și să ne responzabilizăm reciproc.
10 pagini citite pe zi nu e mult, dar nici puțin.
Ce părere ai? Te interesează? Lasă un comentariu la acest articol - PARTICIP e suficient - și te voi anunța pe e-mail când grupul va fi creat.
𝐏.𝐒.𝟏 Aștept interesul tău până la mijlocul lui August (după Sf. Maria), apoi ne organizăm, astfel încât în primele zile ale lunii Septembrie să începem.
𝐏.𝐒.𝟐 Precizează dacă e mai practic pentru tine să ne organizăm pe Facebook (creez eu un grup) sau pe WhatsApp. Ori altă platformă.
𝐏.𝐒.𝟑 Bineînțeles, poți da FORWARD acest post către prietenele/ prietenii care au nevoie de un mic impuls să țină pasul cu cititul a 10 pagini pe zi.
Te aștept cu drag în comunitatea 10PCZ!
Sper că toată lumea care citește acest blog a auzit cel puțin o dată de Tony Robbins. Eu îl urmăresc și îl ascult/citesc peste tot unde postează conținut online căci îmi place mult energia lui și modul în care vede viața. Este în aceeși zodie cu mine (Pești) și asta îl face și mai interesant în ochii mei.
Într-o postare pe Facebook a spus un lucru foarte interesant, pe care vreau să îl împărtășesc cu voi, mai ales că rezonează deplin cu momentul în care sunt acum în viața mea: confruntarea și gestionarea propriilor emoții.
Tony R zie așa: CEA MAI PUTERNICĂ FORȚĂ DE PE PĂMÂNT ESTE EMOȚIA UMANĂ.
Nu e ușor să faci o asemenea afirmație și, mai ales, e și mai complex să o integrezi în viața ta.
Gândește-te la tot ce s-a creat sau s-a distrus în această lume pornind de la emoția umană. Acest proces continuă și în prezent la toate nivelele socio-politice, de la firul ierbii până în vârful turnului marilor puteri.
În fiecare zi luăm decizii care ne influențează direcția pe care o ia viața noastră și decizii despre perspectiva prin care vedem situațiile și contextele de viață. Această perspectivă sau mindset sau filtru mental sau sens pe care îl dăm lucrurilor produce emoțiile care ne conduc minut de minut.
Pe de altă parte, emoțiile de bază în care trăim determină filtrul prin care vedem viața și, astfel, deciziile pe care le luăm. Cine trăiește în furie, va vedea viața ca pe o sumă de ocazii de e se înfuria și își va exprima furia prin deciziile pe care le ia și cuvintele pe care le spune.
Așadar, îmbunătățirea vieții tale se poate face din două direcții: schimbi mindset-ul/ lentilele prin care vezi viața ȘI/ SAU procesezi emoțiile pe care le trăiești și care te împiedică să ai claritate mentală.
Emoțiile sunt energie în mișcare. Energie vitală în mișcare continuă, fluidă sau blocată în anumite locuri din corp. Energia emoțiilor este energie electromagnetică.
Aș vrea să înțelegi și să integrezi bine următorul lucru: calitatea emoțiilor tale determină calitatea vieții tale. Calitatea mindset-ului pe care îl ai determină calitatea vieții tale.
Dacă mindset-ul se poate schimba prin interacțiunea cu oameni care au parcurs deja drumul pe care vrei să mergi și tu, prin ascultarea de discursuri motivaționale sau discutarea cu diverse persoane care au un mod de gândire sănătos și constructiv, procesarea emoțiilor se face individual, cu ajutorul unui terapeut specializat în tehnici de procesare a emoțiilor.
Oricare dintre cele 2 parcursuri presupune să îți asumi realitatea din viața ta (inclusiv greșelile) și să îți dorești mult-mult să-ți (re)creezi viața dintr-un loc interior mai echilibrat și mai liniștit.
Așadar, dacă vrei o viață mai frumoasă, mai împlinitoare este necesar să o vezi tu frumoasă și împlinitoare. Ca să poți vedea viața așa este necesar să ai emoții pozitive, optimiste, productive, de lejeritate. Aceste emoții, fiind electromagnetice, vor atrage (tot la nivel energetic) în viața ta situații și oameni care îți vor face viața frumoasă și împlinitoare (poți folosi aici ce adjective vrei tu).
Dacă ți se pare complicat și complex, iată o lanternă (aka veste bună) care face puțină lumină: tu poți DECIDE/ ALEGE sensul pe care îl dai experiențelor de viață și relațiilor. Oricum în viața asta nu avem prea mult control, măcar pe cel pe care-l avem să îl folosim la capacitate maximă.
Cu alte cuvinte, poți decide să ai următoarea abordare: deși această situație nu este în favoarea mea, aleg să văd ce oportunități îmi aduce. Dacă tot s-a închis o ușă, caut să văd ce altă ușă se deschide.
Această abordare îți poate schimba viața din ce în ce mai bine. Baby steps!
Avem prea mulți oameni de succes și prea puțini oameni de caracter. Asta este o realitate din societea noastră pe care o constată mult prea multă lume pentru a o ignora în continuare. Ceva nu e în regulă, cu siguranță! Acum știm și ce.
Educația morală și ghidajul moral sunt cât se poate de necesare în această societate care pune accentul (numai) pe rezultate. Rezultatele pot fi obținute prin multe căi, multe metode. Însă succesul este nesemnificativ în marea schemă a vieții dacă sufletește valorile morale, virtuțile, sunt ignorate și chiar aduse la tăcere.
Nu este OK (alt cuvânt nu am găsit) ca succesul unuia să fie ridicat pe suferința altuia.
De câte ori ai putut lua, cu ușurință, o decizie și totuși nu ai luat-o pentru că nu se alinia cu valorile tale morale? Avem liberul arbitru la dispoziție, de aceea nu trebuie să facem ceva chiar dacă putem să o facem. Este necesar să trecem totul prin filtrul moralității.
Virtuțile (virtus=putere) sunt puteri ale sufletului, calități ale sufletului. Corpul ale calități, sufletul are calități - invizibile dar care se văd clar prin interacțiunea cu alți oameni. Răbdare, onestitate, respect, integritate, creativitate, prietenie, recunoștință etc. Par a fi calități care se cultivă în cei 7 ani de acasă, însă ele se cultivă toată viața.
Eu sunt convinsă că fiecare omuleț se naște cu aceste valori morale sădite în suflet de Marele Dumnezeu. Însă aceste valori, chiar superputeri, trebuie activate din prima zi de viață. Cum? Prin povești, prin puterea exemplului (al părinților, al familiei, al anturajului, al modelelor în viață, al mentorilor etc), prin acțiuni concrete.
Cineva e bun cu tine și vezi cum se simte și cum arată bunătatea asta când o primești de la altul. Tu ești bun cu cineva și vezi astfel cum se simte și cum arată bunătatea când pornește din tine. Pe măsură ce înaintăm în viață și exersăm aceste virtuți, una câte una după cum ne poartă viața, ele se activează tot mai mult și devin parte din identitatea noastră. După asta nu mai este cale de întoarcere. O persoană integră nu va acționa niciodată fără integritate, pentru că nu va putea, va simți că își calcă pe suflet, va avea regrete mari și nu va avea liniște.
Sunt convinsă că există oameni care consideră că acționarea prin prisma virtuților este o slăbiciune. Sunt convinsă că sunt mulți oameni care cred că dacă ești integru ai de pierdut sau dacă ești bun la suflet vei fi călcat în picioare. Însă nimeni nu știe cu ce poveri pe suflet trăiesc acele persoane considerate de succes. Este în natura noastră să fim buni și când nu suntem, când facem rabat de la calitatea noastră de oameni, când ne călcăm pe sistemul de valori (stabilit în mod conștient sau arbitrar) cu siguranță undeva în structurile noastre apare suferința.
Puterea este nimic fără control. Succesul este nimic fără caracter.
Metoda nr 1 prin care oamenii învață și își educă caracterul, atât copii cât și adulți, sunt poveștile. Uneori citite, alteori spuse prin cântec sau sub formă de film. De aceea educația prin virtuți a copiilor începe prin poveștile lui Alec Blenche. Cărțile lui sunt disponibile în librării iar în unele grădinițe și școli din România sunt implementate programe educative pentru activarea și cultivarea acestor valori morale. Astfel încât copiii să devină adulți verticali care iau decizii bune pentru ei fără să ”calce pe cadavre”.
În fiecare luni dimineața îl puteți asculta pe Alec Blenche în emisiunea de la Itsy Bitsy FM. Îl puteți urmări pe social media și îi puteți citi cărțile ca să înțelegeți mai bine cum funcționează acest tip de educație. Pentru că răul trebuie tăiat de la rădăcină și acum este momentul cel mai bun să face asta cu generațiile de copii. Societatea poate fi schimbată, cu siguranță. Altfel se va autodistruge.
Dezamăgirea nu se simte bine, lovește din plin fără niciun avertisment. Vorba aia, prima săgeată își atinge ținta de fiecare dată.
Dacă fugi de dezamăgire, fugi de viața însăși. Cunosc o persoană care nu mai vrea să fie dezamăgită niciodată, nu mai vrea să se certe cu lumea și vrea o viață ca în filmele de pe Diva (mai ales cele de Crăciun). Bineînțeles, viața are regulile ei și nu ține cont de dorințele unora de a fugi de investigarea suferinței interioare, oricare ar fi ea.
Dezamăgirea poate lua un văl de pe minte și deschide inima, dacă o accepți în viața ta. Căci așa este construită viața, cu suișuri și coborâșuri, altfel nu se poate.
Nu-ți fie teamă să renunți o lume învechită, adică la un mod de gândire care nu îți mai servește, la un set de credințe care nu te mai ajută în viață ba, mai mult, îți provoacă suferință.
Când dorințele, visele și (mai ales) așteptările noastre se zdrobesc de pământ, doare foarte tare. Nimeni nu este imun la acestă durere.
Ce este de făcut? Ia această durere ca pe o invitație, ca pe o ocazie pentru … a te uita la ea, cu atenție. Examineaz-o, stai cu ea în introspecție.
Simte durerea, așa cum e ea, crudă și tăioasă, în loc să o amorțești (cu alcool și alte obiceiuri nesănătoase) sau să începi să vânezi un nou vis.
Cunosc și eu dependența de ”următoarea experiență”. Nu e ok, trebuie rupt lanțul acestei vânători. Am învățat în terapie să aduc o atenție combinată cu curiozitate către senzația din stomac, către senzația de contracție de la nivelul inimii, către nodul din gât, către greutatea de pe umeri și confuzia din minte. Toate acestea sunt vii, sunt reale și au nevoie de atenția noastră. În intimitatea singurătății, stai cu ele și vezi ce au de spus, ce frici îți comunică.
Știu că viața noastră de zi cu zi nu este croită în așa fel încât să avem momente de introspecție în singurătate. Dar așa este natural, așa este sănătos să facem. Pentru binele și evoluția noastră personală. Dacă nu avem grijă de noi, nu avem ce oferi nici altora. Hai să nu ne abandonăm pe noi înșine în graba de a vâna un nou viitor luminos.
Așadar, este necesar să privim către ceea ce ne doare. Respiră adânc cu atenția dusă în locul inconfortabil. Fă asta de mai multe ori. Durerea interioară se va înmuia puțin câte puțin.
Gândurile formează o lume a lor, condusă după anumite reguli (mi-ar plăcea să le cunosc mai bine), însă putem decide să nu ne abandonăm acestei lumi. Lasă mintea să vorbească însă nu o crede că ceea ce spune ea este și realitatea ta. Mesajele triste pe care ți le transmite mintea sunt doar o potrivire cu starea ta interioară.
Dezamăgirea are rolul de a te aduce mai aproape de esența ta. Mai aproape de respirația ta, de greutatea corpului tău pe acest Pământ, de senzațiile percepute cu simțurile.
Consideră dezamăgirea ca pe o ocazie de a corecta cursul vieții tale, chiar și cu 1 grad.
Mulți dintre noi rătăcim prin minte, printre gânduri, printre dorințe și așteptări. Dacă tot o facem, la finalul și începutul fiecărei zile ar trebui să ne întoarcem atenția în inimă, să ne dăm voie să simțim totul, să renunțăm la așteptări.
Dezamăgirea este una dintre căile de a ne reconecta cu noi înșine. Dacă ratezi această ocazie, ea se va prezenta din nou, mai puternică. Nu uita, șoaptele sufletului nu pot fi ignorate la infinit. Când vor deveni strigăte, e posibil să fie prea târziu să mai poți face ceva.
Dacă lași dezamăgirea să te învețe ceva despre tine, poți fi sigură că a doua săgeată, trasă în același context, nu-și va mai atinge ținta.
Nu-i ușor să fii consumator în ziua de azi. Mai ales datorită presiunii societății, a bradurilor, a diferitelor nivele de educație și venituri ale oamenilor. Dar și a faptului că societatea s-a schimbat atât de mult și de repede comparativ cu vremea bunicilor și chiar a părinților noștri.
Navigăm o lume a consumului fără să avem o hartă sau o busolă. Sau poate avem, dar nu știm să le folosim. Busola este cumpătarea iar harta este bunul simț.
Da, trăim într-o societate în care consumul este stimulat prin toate mijloacele posibile. Suntem bombardați din toate părțile cu oferte, promoții, noutăți, tentații, invenții etc etc. Da, suntem oameni și învățăm din greșeli, altă cale nu este. E normal să vrei mai frumos și mai bine, dar sunt necesare echilibrul, cumpătarea, setarea limitelor și viziunea pe termen mediu și lung. Aviz amatorilor care cheltuie ca și când mâine ar fi sfârșitul lumii și toate rafturile s-ar goli instant!
Psihologia cumpărăturilor este la fel de complexă ca psihologia mâncatului. Cumparăm ca să ne satisfacem niște nevoi, să avem unele provizii, de dragul obiectului, pentru că ne face să ne simțim bine/ specială, pentru că știm că vom primi complimente, pentru că vrem ca obiectele să vorbească în locul nostru despre noi, pentru că vrem să aparținem unui anumit trib. Plus multe alte motive știute de fiecare dintre noi!
Lăsând gluma la o parte, iată câteva reguli care te vor ajuta să te echilibrezi:
Cam mulți de R, nu? Sunt 8 de R în total. Sunt ușor de reținut.
Dacă ești un consumator conștient, nu înseamnă că ești sărac sau tragi a sărăcie (unii singur gândesc așa). Când va conta mai mult ce vrei tu decât ce spune lumea, viața ta va fi mai ușoară.
De subliniat faptul că unele persoane, în special cele alimentate mental de avalanșa de influenceri care promovează munți de produse, sunt condiționate mental în așa fel încât consideră că abundeța de produse are rolul de a ne servi o singură dată, apoi aruncăm/donăm și cumpărăm altele. Doar așa se simt confortabil mental, când cumpără mereu ceva nou.
La polul opus se află persoanele care își propun să aibă zile în care nu cheltuie niciun ban. Cu cât reușesc mai multe zile la rând să facă asta, cu atât se simt mai bine. Asta nu înseamnă că fac foamea sau umblă dezbrăcați ci că folosesc sau refolosesc sau schimbă destinația unor lucruri pe care le au deja. Iar asta înseamnă a fi isteț și creativ dar și împăcat cu alegerile tale!
Tu cum stai cu cei 8 R? Care îți vine ușor de făcut și care îți dă bătăi de cap?
Nimeni nu tolerează violența împotriva animalelor, fie ele și broaște, și nimeni nu pune animale în oala cu apă pe foc. Însă de dragul puterii exemplului, avem următorul scenariu imaginar și complet inofensiv pentru orice broască de pe această planetă:
Pui o broască într-o oală cu apă și pui apa pe foc mic. Pe măsură ce temperatura începe să crească, broasca își ajustează temperatura pentru a supraviețui, pentru a-i fi mai bine. Broasca continuă procesul de ajustare a temperaturii corpului pe măsură ce apa din oală se încălzește tot mai mult.
Când apa ajunge aproape de temperatura de fierbere, broasca nu-și mai poate ajusta temperatura corpului. Atunci decide să sară din oală. Broasca face mai multe încercări de a sări însă nu reușește căci și-a consumat toată puterea și energia în procesul continuu de ajustare a temperaturii corpului. Inevitabil, broasca moare.
Ce a omorât broasca? Gândește-te bine …
Ai crede că apa clocotită a omorât broasca. Sau poate chiar persoana care a pus broasca în oala cu apă. Însă factorul decisiv și real care a dus la moartea broaștei este inabilitatea acesteia de a decide când să sară din oală. Broasca putea sări din oală imediat ce și-a dat seama că apa începe să se încălzească. Sau când a văzut că acest proces continuă și continuă. Sau la primele semne de oboseală. Sau chiar la primul semn de oboseală.
În viață este necesar să ne adaptăm la situații și la oameni, asta este normal și ține de evoluția noastră. Însă este și mai necesar să învățăm să știm când este cazul să ne adaptăm și când este cazul să ieșim din situație sau anturaj și să mergem mai departe. De obicei, vocea noastră interioară, intuiția, sufletul nostru ne șoptește când este momentul să ieșim dintr-o poveste și să ne continuăm drumul în altă direcție.
Sunt situații în care este mai bine și mai sănătos să evaluăm la rece contextul și să luăm măsurile necesare pentru a ne limita pierderile.
Dacă le permitem oamenilor să ne exploateze fizic, emoțional, financiar, spiritual sau mental, nu se vor opri niciodată de le sine din a face asta.
Noi decidem când sărim afară din acea situație! Și sărim cât încă mai avem putere și forță. Sărim cât încă știm ce vrem de la viață și avem mintea clară pentru a lua decizii bune.
(Nicio broască sau alt animal nu a fost rănit în ilustrarea acestui exemplu educativ.)
Se pare că broasca este preferata domeniului dezvoltării personale, căci cartea Eat That Frog de Brian Tracy (”Începe cu ce nu-ți place”) a avut un mare succes la nivel mondial. O recomand tuturor celor care-și organizează singuri timpul.
În cartea sa Cele patru legăminte, cartea înțelepciunii toltece, autorul don Miguel Ruiz ne învață importanța principiului de a nu lua nimic personal. Subliniez cuvintele NIMIC și PERSONAL. Cred că ai mai primit acest sfat de la prieteni sau colegi, dar știi ce înseamnă exact?
Înseamnă să nu interpretezi tot ce se întâmplă în viața ta, tot ce spun sau fac alții, ca un atact la persoana ta sau ca o insultă la adresa ta.
Înseamnă să înțelegi și să accepți că orice fel de comportament al altor oameni este rezultatul direct al credințelor, experiențelor și emoțiilor decât un comentariu la valoarea ta personală.
Când luam lucrurile personal, cedăm puterea altor persoane de a ne controla emoțiile și gândurile. Decizia de a lua personal lucrurile care vin spre noi generează multă suferință în viața noastră. Ne afundăm tot mai mult, până rămânem blocați, în cercul negativității și al neîncrederii în sine, căutând mereu validare și aprobare de la alții în loc să avem încredere în valoarea proprie.
Secretul acestui legământ stă în înțelegerea și acceptarea că fiecare trăiește în propria bulă, în propriul vis. Acest vis are parametrii lui de credințe, percepții și perspective asupra vieții. Când cineva face sau spune ceva ce pare ofensator sau jignitor pentru tine, acest comportament este reflexia directă a ceea ce cred și sunt ei decât a ceea ce ești și crezi tu.
Odată ce înțelegi acest lucru, poți activa al doilea secret: detașarea de nevoia de aprobare sau validare din partea altora. Așa vei crea spațiu să ai mai multă încredere în valoarea ta și vei elibera mai multă energie din care să creezi viața după parametrii tăi. Ți-ai trăit vreodată viața după principiul ”My life, my rules?” Ei, poți face asta numai după ce îți recapeți puterea cedată altora. Abia acum poți practica empatia și compasiunea, abia acum vezi clar că alții duc lupte interioare și se străduiesc și ei, ca și tine, să navigheze propriile vise și experiențe. Aici educația emoțională face o mare-mare diferență!
Dacă vrei o reprezentare grafică, imaginează-ți așa: când decizi să nu mai iei lucrurile personal, te eliberezi de povara opiniilor și judecăților altor presoane. Și nici nu mai iei pe umerii tăi bagaje de acest fel. Abia acum poți începe să trăiești după regulile tale, urmând calea ta, asumându-ți propriile greșeli, onorând valorile tale decât să cauți aprobare și validare de la alții.
Data viitoare când te vei simți ofensat(ă) de ceea ce spune sau face cineva, amintește-ți că comportamentul lui/ei nu este despre tine. Îl poți accepta sau îl poți refuza în viața ta, impunând limite clare, dar tot nu este despre tine.
Folosește energia recăpătată pentru a trăi conform valorilor și credințelor tale - pe care le poți schimba în timp când nu îți mai servesc. Folosește puterea recăpătată să creezi o viață mai echilibrată și împlinită, departe de negativitatea și îndoiala de sine aduse de luarea lucrurilor la modul personal.
Îți recomand cartea asta din toată inima. Sau orice carte scrisă de don Miguel Ruiz.
Am dat zilele trecute peste un clip scurt de la Tony Robbins (nu cred că mai are nevoie de prezentare) care m-a pus pe gânduri. În calitate de mamă a unui băiețel de 6 ani și a unei fetițe de 13 ani, sunt mereu în căutare de soluții care să mă ajute să gestionez tot felul de situații nou apărute în viețile noastre. Pentru că așa este viața de mamă: câteva zile crezi că ai ajuns la echilibru, știi să gestionezi haosul și știi ce urmează, apoi totul se transformă în alt haos mai mare.
Conceptul pe care îl aduce Tony Robbins în discuție este cel de tipare/ modele/ șabloane de gândire și comportament/ acțiune. Mi se pare foarte interesant acest concept, nu am mai auzit ca acesta să fie prezent în educația copiilor.
Tony Robbins zice așa: părinții care vor să-i învețe pe copiii ceva cu adevărat important în viață (să-i ajute să o ducă bine spre foarte bine tot restul vieții), să-i învețe următoarele 3 abilități:
Dacă îi înveți pe copii să facă asta, nu contează cum se va schimba lumea în viitor, ei vor avea abilitatea să recunoască tiparele din industria lor, din economie, din propriile vieți și să le folosească în avantajul lor, urmând ca apoi să creeze ceva nou și să domine astfel dificultățile vieții.
Ce părere ai despre acest sfat de la Tony Robbins? Tu știi să recunoști și să folosești tiparele de gândire și acțiune din viața ta sau din jurul tău?
Legenda spune spune că, în anul 2006, un profesor de liceu din Anglia le-a cerut elevilor să scrie o scrisoare unui autor faimos și să-i ceară un sfat pentru viață. Scriitorul Kurt Vonnegut a fost singurul care a trimis un răspuns - iar acesta chiar merită citit și procesat:
”Dragii mei elevi și profesori,
vă mulțumesc pentru scrisorile voastre. Mi-ați înseninat zilele mohorâte de la apusul vieții (ulterior a murit pe 11 aprilie 2007). Nu mai particip la apariții publice pentru că acum semăn mai mult cu o iguana.
Ceea ce vreau să vă spun nu e mult: practicați orice formă de artă - muzică, cântat, dans, actorie, desen, pictură, sculptură, poezie, ficțiune, eseuri, reportaj etc. Nu contează cât de bine faceți arta sau cât de anti-talent sunteți, nu este pentru a face bani sau pentru a ajunge faimoși, ci pentru a experimenta devenirea, transformarea, pentru a afla ce se află în voi, pentru a lăsa spațiu sufletului să crească.
Vorbesc foarte serios! Începeți chiar acum, faceți artă și făceți-o pentru tot restul vieții. Desenați-vă profesorii sau părinții și oferiți-le desenele. Dansați când ajungeți acasă după școală, cântați la duș sau după duș și tot așa. Trasați-vă fața în pireul de cartofi. Jucați pentru o zi un personaj preferat din filme sau desene animate.
Iată o temă pentru ziua de azi și sper ca profesoara voastră să vă scadă nota dacă nu o faceți: scrieți o poezie cu 6 versuri, despre orice. Contează doar să rimeze. Respectați regulile unei poezii. Făceți-o cât de bună se poate, faceți schimbări acolo unde considerați că este cazul. Dar nu spuneți altora ce faceți, nici măcar părinților. Nu o arătați și nu o recitați nimănui, nici măcar părinților, prietenilor, pisicii. OK?
Apoi rupeți foaia cu poezia în mici bucățele și aruncați-le în coșuri de gunoi din diverse locații. Veți constata că ați fost deja recompensați pentru acea poezie. Ați experimentat transformarea, ați învățat despre ceea ce se află în sufletul vostru și i-ați oferit spațiu sufletului vostru să crească. Se simte atât de bine!
Numai bine tuturor!”
Poate de aceea a fost inventat blogul și blogging-ul. Este și asta o formă de artă, iar eu rezonez cu ea. O fac pentru sufletul meu.
Iată un subiect tare drag mie, pentru că am de-a face cu furia în fiecare zi. Ori a mea, ori a copiilor mei, furia face parte din viața mea. Furia altora nu mă interesează, dar de-a mea sau a copiilor îmi pasă foarte mult. Și mi-e suficient, e destulă cât să mă țină ocupată.
Așadar, caut în permanență informații practice, de aplicat în viața reală, care să mă ajute să înțeleg furia. De unde vine, de ce vine, ce vrea să-mi spună și cum să o navighez. Nu o pot ignora (se acumulează în timp), nu o pot înăbuși (energia ei atacă unele organe care se îmbolnăvesc în timp). O pot doar naviga, ca pe o mare învolburată.
Și pentru că cine caută, găsește, am dat peste un filmuleț al unei doamne Asha Nayaswami pe Facebook din care am înțeles mai bine cum stă treaba cu furia. Îl găsești și tu acolo, dacă te interesează și ai timp să-l cauți. Dacă nu ai timp, las mai jos ideile înțelese de mine din el și ce pot aplica concret în viața mea (dac și tu poți aplica în viața ta).
Am văzut cu toții cum arată CONTROLAREA FURIEI: îți ții gura închisă și nu comentezi nimic, ieși afară și dai câteva ture de bloc/ parc sau alergi puțin, faci un duș rece care oricum e mai ușor de suportat decât să te uiți fix în ochii uraganului furiei. Lumea este foarte inventivă și face foarte multe lucruri (consumatoare de timp, energie și bani), aproape orice numai să nu explodeze de furie și să polueze lumea din jur cu energia ei negativă (de frecvență joasă).
Secretul gestionării furiei este navigarea ei. Trecerea prin ea. Nu ocolirea, nici sărirea/ ignorarea ci tocmai navigarea furiei. Doar așa ea se va calma și-și va livra mesajul eficient ca un mesager bun de este.
Furia vine din dorința zădărnicită, neîndeplinită: vreau ca lucrurile să fie într-un anumit fel, nu sunt așa cum vreau eu, dorințele mele nu sunt îndeplinite, lumea nu ține cont de ce vreau eu, așteptările mele sunt înșelate. Dezamăgirea doare dacă nu accept că lucrurile sunt așa cum sunt în acest moment. Mă supăr din cauza asta, explodez, mă revolt. :negative: Și voi continua să fac așa atâta vreme cât consider că voi obține rezultate cu această metodă a exploziei furiei (cei din jur se sperie și reacționează, poate chiar îmi îndeplinesc o dorință- două ca să-mi treacă supărarea - comportament învățat în copilărie de la părinți).
Voi continua să îmi manifest furia, să o transpun în diverse comportamente și decizii deoarece este mai CONFORTABIL pentru mine decât EFORTUL necesar de a schimba acest comportament. Dna Asha Nayaswami numește asta PREFERINȚA PENTRU SUFERINȚA CUNOSCUTĂ (gândește-te puțin la acest lucru înainte de a citi mai departe).
Problema trebuie abordată de la sursă, de la RĂDĂCINĂ. DE CE cred că lucrurile trebuie să fie așa cum vreau eu sau într-un anumit fel învățat de la unii-alții?
De ce cred eu că, dacă am o exprimare explozivă cu privire la cât de greșite sunt lucrurile, acestea se vor schimba în direcția care cred eu că este corectă?
Cum ne AJUTĂ furia să evităm alte lucrurile pe care nu vrem să le înfruntăm, cu care nu vrem să avem de-a face? Când ești calm și nu ești furios (adică cu mintea limpede), este momentul să-ți folosești energia pentru a găsi ADEVĂRATA SURSĂ a ceea ce te supără în acel moment. Asta NU înseamnă să renunți la dorințele tale ci, poate, să le reformulezi.
Cineva CATALIZEAZĂ răspunsul tău furios dar nu îl cauzează. Cauza este cu totul alta. Dacă vrei cu adevărat să navighezi prin furie și să-i dai de capăt astfel încât să te întâlnești cu ea tot mai rar, și nu doar să te abții de la a o mai exprima în viața de zi cu zi, trebuie să înțelegi de ce ești furios cu adevărat. Pune-ți întrebarea DE CE? de mai multe ori până când ajungi la sursa reală a furiei (o vei recunoaște).
Odată ce viața îți va apăsa tot mai puțin butoanele dureroase (viața nu se schimbă, ea merge înainte, ci tu te schimbi în interior), e ca și cum ai cucerit un balaur. Îl învingi și el dispare din viața ta, chiar dacă își mai bagă capul din când în când să vadă dacă ai rămas vigilent(ă).
PONT: Începe să practici această strategie cu frustrări/ furii mici-micuțe, din viața de zi cu zi, cu miza mică. Vei învăța metoda de introspecție și apoi o poți aplica în momentele cu adevărat tensionate.
P.S. Gândește-te câtă furie a ieșit la suprafață sau s-a format nouă în contextul pandemiei și după, când nimic nu mai era cum știam noi, cum ne-am obișnuit, cum ne-am fi dorit. Totul s-a schimbat cam cu 180 de grade. Eram cu toții ca niște copii furioși în corpuri de adulți, supărați pe viață. Iar acum e musai să învățăm să o gestionăm (dacă știam să o gestionăm de la început, nu mai eram cu toții atât de frustrați și conduși de frică în fiecare zi).
Tu cum stai cu furia? Exprimările furioase îți sunt declanșate des sau reușești să înțelegi în interior ce anume te înfurie și ce poți face concret în privința asta? :good:
Ai auzit de pilda cu gândacul aterizat într-un restaurant? Are legătură cu dezvoltarea personală. Mai exact, cu primul pas din dezvoltarea personală. După primul pas, nu mai este cale de întoarcere.
Așadar, pilda zice așa: într-un restaurant, un gândac mirositor a intrat în zbor și a aterizat pe o doamnă așezată la o masă. Doamna a început să țipe speriată și de scârbă, dând isteric din mâini.
S-a ridicat în picioare și a început să se agite în încercarea de a scăpa de gândac. Mișcările necontrolate, aleatorii, o împiedicau să vadă exact unde se află gândacul pe hainele ei. Vocea îi tremura, fața îi transpira iar spectacolul era văzut de toată lumea.
Bineînțeles, reacția ei a fost contagioasă și cei din grupul ei au început să se panicheze. Prin mișcările ei disperate, a aruncat - fără intenție - gândacul în poalele alte doamne de la masă.
Și așa spectacolul și drama au continuat, domnii de la masă privind neputiincioși, scârbiți și agitați fără să știe exact ce se întâmplă și cât de grav este.
Eroul din miezul pildei este ospătarul, venit să salveze situația. Însă salvatorul a fost imediat prins în mijlocul agitației: gândacul a aterizat pe el și toată lumea acum țipa și arăta cu degetul spre el.
Ospătarul a rămas nemișcat și a urmărit comportamentul gândacului pe cămașa lui. Nu și-a pierdut cumpătul (deși îi era și lui scârbă), a observat unde este gândacul, l-a apucat cu 2 degete și l-a azvârlit afară din restaurant.
Un client din restaurant, observând toată scena agitată, și-a pus inevitabila întrebare: era de vină gândacul pentru această gălăgie? Dacă da, de ce ospătarul nu a fost și el agitat și nervos?
Toată lumea din restaurant a observat că ospătarul a gestionat situația aproape perfect, fără a cauza haos în plus.
Era clar că nu gândacul era de vină ci inabilitatea acelor persoane de a gestiona frustrarea și dezordinea cauzată de gândac. Gândacul nu avea ce căuta în restaurant, un mediu igienic și civilizat. Totuși, astfel de incidente se întâmplă și pot fi rezolvate în câteva secunde și nu minute întregi de agitație și țipete.
Extrapolând această pildă, putem spune că nu țipetele copiilor sau întârzierea autobuzului sau deciziile proaste ale șefului ne deranjează de fapt, ci inabilitatea noastră de a gestiona emoțiile negative pe care aceste situații ni le creează.
Toleranța la frustrare - despre asta este vorba. Cu cât știm mai bine să tolerăm, să gestionăm, să înțelegem frustrarea noastră, cu atât ne vor deranja mai puțin situațiile care ne produc frustrare. Asta nu înseamnă să devenim de fier, fără sentimente/ emoții/ reacții ci să știm cum să ieșim rapid, în câteva secunde sau minute din acea frustrare. Cum să acceptăm situațiile pe care nu le putem schimba, care nu depind de noi, care nu sunt sub controlul nostru.
Creșterea toleranței la frustrare se face astfel: (1) găsești o strategie care funcționează pentru tine, (2) o pui în practică cât mai des, (3) nu fugi de situațiile frustrante, (4) perfecționezi stragia până când stăpânești tu frustrarea și nu ea pe tine, (5) accepți că viața se întâmplă cu de toate, că nu poți controla decât pe tine.
Eu cred că acel calm al ospătarului vine din expunerea lui la mai multe experiențe de acest fel. Ela înțeles că e vorba doar de un gândac nefericit, în niciun caz de un pericol real. Și lui i-a fost scârbă de gândac, s-a temut să nu-l strivească și să umple restaurantul de miros oribil. Dar cu tot cu aceste emoții de scârbă și teamă, și-a regăsit calmul și a luat decizia potrivită.
Nu traficul aglomerat din București ne frustrează, ci inabilitatea noastră de a gestiona frustrarea cauzată de traficul aglomerat. Traficul nu are nicio vină, el doar există. În același trafic, unii pot fierbe de furie cu tot felul de filme în cap, iar alții pot fi calmi, acceptând situația și încercând să facă ceva constructiv/ amuzant/ interesant/ educativ în timpul liber creat de traficul aglomerat.
Mai mult decât problema, reacția noastră la problemă este ceea ce creează haos în viețile noastre. Repet: reacția noastră la probleme escaladează mai mult problema originală, nu existența problemei în sine. Viața se întâmplă oricum, asta face ea și noi nu o putem controla.
Pe scurt, această pildă zice așa: cea mai bună strategie de viață este să nu reacționezi la situații, ci să răspunzi la ele. Doamnele din pildă au reacționat, ospătarul a răspuns.
Ce înseamnă asta? Reacțiile sunt instictive, sunt activarea programelor din mintea noastră, a credințelor, a ceea ce credem noi că e bine sau rău să se întâmple. Răspunsurile înseamnă analizarea logică a situației, păstrarea calmului și alegerea celei mai bune opțiuni pentru acel context și moment.
Adu-ți aminte de această pildă a gândacului din restaurant când ceva neplăcut se întâmplă în viața ta. Oamenii veseli și optimiști sunt așa nu pentru că ceea ce se întâmplă în viața lor este bine și potrivit așteptărilor lor. Oamenii fericiți sunt așa deoarece atitudinea lor este cea potrivită, de răspuns la ceea ce se întâmplă în viață.
Atitudine potrivită versus așteptări proiectate. Gândește-te la asta!
P.S. Pentru mai multe pilde, citește o carte!
Am găsit un text scris de Elena Bernabè care mi-a plăcut foarte mult și vreau să îl traduc pentru tine aici. Este un citat din cartea La Nonna (Bunica). Autoarea nu este tradusă la noi, sau cel puțin nu am găsit eu cărțile ei în librăriile noastre online.
Totuși, nu întâmplător las acest text aici…
”- Bunico, sunt obosită. Atât de obosită de viața asta…
-Ia oboseala, copilă, și înfășoară-te cu ea. Ca o pătură pentru lunile reci de iarnă. Oboseala vine ca să te aducă înapoi în cuib, să îți pui haine călduroase, să te lași cuprinsă în îmbrățișarea sa caldă. Te invit să nu te lupți cu ea ci să i te abandonezi. Fără forță, fără gânduri, fără acțiuni.
Oboseala e precum zăpada ce acoperă totul pentru a îmblănzi lumea, pentru a o proteja de zgomote, ca o căptușeală blândă. Acceptă straturile oboselii tale și lasă-te acoperită complet de ei.
- Aș putea fi îngropată de tot de oboseală …
-Vei renaște. Precum sămânța din pământ. Nu opune rezistență oboselii, sfârșelii, epuizării. Nu te lupta cu ea cu o mie de acțiuni, o mie de intenții, o mie de gânduri de învinovățire. Oboseala vine să te ia de mână și să te conducă spre locul în care te scufunzi în abis. Acel abis în care se află sursa fiecărei puteri interioare.
Lumea ne-a învățat să fim dure prin opunerea de rezistență oboselii. Însă doar prin abandon se nasc eroii adevărați.
-Îmi este frică, bunico. Dacă oboseala mă va învinge?
-Copila mea, nu îți este frică de oboseală ci de pierderea controlului de sine. A venit vremea să te abandonezi vieții. Și să creați împreună cei mai frumoși copii: fructele sufletului tău!”
Las acest text aici pentru că fiecare dintre noi are propriul ritm de a-și trăi viața în armonie cu toate structurile sale, pornind de la corp. Uneori obosește corpul, alteori minte, alteori sistemul emoțional ș.a.m.d. Nu suntem o turmă de oi de aceea este necesar să ascultăm toate semnalele pe care le primim, inclusiv de oboseală.
Nu uita: starea de oboseală nu ține o veșnicie, deși așa pare. Ea a venit pentru a te învăța ceva și va pleca după ce o onorezi. Adică te odinești, te relaxezi, te abandonezi nevoilor corpului. Altfel, apare burnout-ul care este de o mie de ori mai periculos decât oboseala.
Să nu-ți fie rușine că ai avut o copilărie cu traume, cu probleme sau pur și simplu dificilă. Nu ai nevoie de această rușine suplimentară așa că renunță la ea din start.
Traumele din copilărie nu reprezintă o scuză să îți faci rău în prezent, în calitate de adult cu acces la alte resurse decât un copil neajutorat. Nici să faci rău altora - fii atent(ă) la acest aspect, surprinde-te când ești răutăcios(oasă) cu alții doar pentru că și tu ai fost rănit(ă) la rândul tău.
Arareori traumele din copilărie distrug complet viața adultului. De cele mai multe ori o fac mai grea, mai complicată, mai îmbârligată și mult mai consumatoare de energie internă și resurse externe.
Trauma din copilărie reprezintă o limitare, cu siguranță, și cu cât ești conștientă de această limitare și faci pace cu ea, cu atât viața ta va deveni mai ușoară. Căci tu nu ești nici trauma, nici consecințele ei - ele sunt doar aspecte ale vieții tale, nu viața însăși. Iar aceste aspecte, cu ajutorul terapeuților și specialiștilor, pot fi modelate. De aceea ești adult, să ceri ajutor atunci când îți dai seama că ai nevoie.
Când începi să-ți analizezi viața și să-ți dai seama că ai comportamente nesănătoase pentru tine, pune-ți întrebarea pe cine altcineva din viața ta afectează aceste comportamente/ obiceiuri. Fii cât se poate de analitic(ă) și sincer(ă) cu tine!
Dacă ești conștient(ă) de traumele din copilăria/ adolescența ta, nu căuta milă. Înțelegere da, milă nu. Calea cea mai bună este să fii tu conștient(ă) de consecințele traumelor, să ai grijă de tine și să îți accepți viața așa cum este.
Pentru a învăța să gestionezi trauma din viața ta, începe prin a nu o mai nega, a o accepta (este ceea ce este) și a înțelege că face parte din viața ta. Negarea nu ajută deloc. Poți schimba ceva din viața ta doar dacă acel ceva îți aparține, dacă accepți că face parte din structurile tale. Altfel nu. Nu poți schimba/ vinde/ arunca ceva ce nu este al tău.
Acum ești adult și nu ai nevoie de milă, nu te va ajuta cu nimic. Dimpotrivă, mila altora se simte ca o pătură care îți oferă confort pe moment, dar îți îngreunează mișcarea în direcția vindecării.
Dacă simți că nu-i poți ierta pe cei ce ți-au făcut rău, pe cei ce ți-au greșit, nici NU TREBUIE să o faci. Are grijă bunul Dumnezeu de ei. Tu doar asigură-te că nu dai mai departe nici trauma și nici efectele ei, că nu rănești și tu pe alții la rândul tău, că nu folosești durerile/ problemel tale drept scuză pentru a face rău altora.
Când te simți în siguranță și în compania unor oameni care te respectă și nu te judecă, poți discuta deschis despre anumite aspecte ale vieții tale, cât poți/ vrei tu deoarece trauma nu (mai) este un subiect tabu și nici unul rușinos. Trauma este o experiență reală pentru foarte mulți oameni.
A vorbi sincer despre traumele tale, într-un mediu sigur și fără judecată, poate fi eliberator și chiar hrănitor pentru sufletul tău.
Fără rușine. Poți povesti despre realitatea experienței tale cu cei care vor să o cunoască, fie terapeuți sau membri ai familiei.
Curând, vei avea certitudinea că nu ești singur(ă). Niciodată nu ai fost!
Adu-ți aminte: când oamenii îți dau voie să le afli durerile și să le asculți povestea, scoate-ți încălțămintea și spală-te pe mâini. Acest spațiu este unul sacru, sfânt. Fii umil(ă), fii blând(ă) când cineva este vulnerabil în fața ta.
Încă ceva: ce ție nu-și place, altuia nu-i face! Niciodată! Never ever!
Pont: începe căutarea de răspunsuri în cărțile Niculinei Gheorghiță. O recomand cu drag și încredere! Vei obține claritate pe niște probleme pe care nici nu le conștientizai.
Ușa spre un viitor mai bun e larg deschisă, trebuie doar să avem curajul să pășim. Atât. Doar curaj.
Soția ALEGE să calce cămașa soțului când:
Dacă soțul nu poate face cele de mai sus, atunci are 2 opțiuni: își calcă singur cămașa sau se duce cu ea șifonată.
Dacă apare cu haine șifonate, lumea înțelege că de vină este nevasta? Sau el? E o întrebare retorică, știu că toate responsabilitățile cad în capul nevestei, căci ea e femeia de servici a familiei. No comment!
Cred că adevărata armată pe care băieții/ tinerii bărbați ar trebui să o facă este să locuiască singuri cel puțin 1 an de zile. Fără ajutor concret de la mami/ iubi - poate doar sfaturi, păreri, îndrumări etc.
Bineînțeles, totul pornește de la comunicare și negociere, lucruri care ar trebui să se întâmple la începutul căsniciei. Nu după zeci de certuri.
Zilele trecute, mă trimite copilul mare să-i iau un suc cu aloe vera. Mă ruga deja de câteva zile, eu tot uitam, dar de data asta nu am mai uitat. Numai că nu s-a sincronizat memoria mea cu stocul din magazin, căci nu am mai găsit îndrăgitul suc cu aloe vera. Așa că am luat the next best thing, ceva ce conține aloe vera pe lângă mure și mere. Sincer, l-am luat mai mult pentru culoarea albastru-curaçao, am zis să-i duc ceva interesant dacă tot nu am găsit ce a vrut ea și am amânat-o de mai multe ori.
Scoate copilul capacul, cu entuziasm, căci știa că trebuie să fie un mesaj sub el (cred că a văzut la colegi). Ceva motivațional sau care prevestește un viitor luminos/ optimist. Zbang, ce dezamăgire! Mesajul este: NU ÎNCETINI! Cu tot cu semnul exclamării. Se uită copilul nedumerit la mine, eu mă uit la ea să văd dacă-mi dau seama ce a înțeles. Nici una dintre noi nu a înțeles.
Ce să nu încetinesc? Dar mă grăbesc undeva? Să nu încetinesc o viteză anume sau un proces? Mesajul e pentru șoferi și bicicliști? Sau poate sucul este preferat de șoferi ...
Nu știu, cert este că sucul a fost băut și mesajul ignorat de către copil, iar eu am rămas cu capacul pe masa din bucătărie, uitându-mă la mesaj și gândindu-mă: ”Ce a vrut să spună autorul?”
Chiar nu știu! Ce-i drept, am demarat niște acțiuni în viața mea, merg cu ele înainte. Dar nu se pune problema de viteză.
De fapt, nimic în jurul meu nu mi se pare că încetinește, ci dimpotrivă, toate vin ca un tăvălug. Cine se mișcă mai repede, câștigă. Atât la nivel de timp, cât și de rezultate. Am înțeles acest lucru prin experiența proprie și încerc să fac și eu tot posibilul în fiecare zi.
Nu încetini! Păi, atunci să nu încetinesc. Adică să păstrez ritmul ca până acum. E un ritm cam obositor, dar am weekend-urile să mă relaxez. Weekend-ul trecut, de exemplu, deși a fost vreme exemplară de primăvară, eu am simțit nevoia să o iau mai ușor și să mă relaxez în casă. Nu e nimic rău în asta.
Tu ce ai înțelege dacă ai primi un astfel de mesaj?
Nu știu dacă adulții mai pot fi educați să fie responsabili (mai ales că figurilor de autoritate din societate le lipsește responsabilitatea până la nesimțire), însă copiii cu siguranță da. Nu de către părinți iresponsabili (puterea exemplului este mai mare decât puterea cuvântului), ci despre alte persoane cu rol de educator care, prin exemplu, își asumă lucruri și consecințele lor.
Pentru copii, responsabilitatea este ceva ce ei trebuie să facă (acțiuni de igienă, de alimentație, să se îmbrace, să strângă după ei etc.) și se așteaptă de la ei să le facă. Nimeni nu se naște cu responsabilitățile tipărite în frunte, ci ele sunt alocate de familie și societate. Unele pot fi negociate, altele nu.
Adulții au multe responsabilități, inclusiv unele de la care nu se pot eschiva deloc: dacă ai mașină ai responsabilități, dacă ai apartament ai responsabilități, dacă ai copil ai responsabilități, dacă ai partener de viață ai responsabilități, dacă ai un job plătit ai responsabilități, dacă ai pisică sau câine ai responsabilități.
În cadrul unei familii, responsabilitățile copiilor sunt stabilite de părinți (copilul duce gunoiul, ajută la pus masa, își pune hainele murdare în coșul de rufe, strânge toate jucăriile după ce a terminat joaca etc) însă ele vor fi urmate numai în măsura în care și părinții își asumă și respectă propriile responsabilități.
Puterea exemplului are un rol foarte mare în felul în care copilul înțelege responsabilitatea și cum o pune în practică. Bineînțeles, când copiii nu se descurcă sau nu știu cum să pună în practică responsabilitățile, ei pot cere ajutorul adulților. Nimeni nu se naște învățat, nici măcar în ceea ce privește detaliile mărunte ale vieții de zi cu zi.
Este important ca cei mici să înțeleagă că există consecințe și dacă fac ceea ce au de făcut, și dacă nu fac. Consecințele vin la pachet cu responsabilitatea. Unele consecințe se văd imediat, altele apar după o perioadă de timp (nespălatul pe dinți seara nu strică dinții a doua zi dimineața, dar are un efect cumulativ dacă devine un obicei).
Obicei - acesta este un alt cuvânt important în educația copiilor, căci în timp devenim suma obiceiurilor noastre. Înțelegerea, acceptarea și asumarea responsabilităților de către copii este un obicei sănătos ce va ajuta copilul să devină un adult de încredere, respectuos și harnic.
Nu e ușor să îți asumi responsabilități însă doar asumarea lor cizelează caracterul omului și îi permite acestuia să-și folosească puterea interioară.
Living in RO Colors este un blog lansat în 2008 pe care scriu despre frânturi din viața mea ce merită împărtășite cu tine. Pentru că suntem aici împreună!
Viața Mea, Regulile Mele este mantra mea pentru acest an.
Și cred că ACCEPTAREA este Superputerea anului 2025!
Mulțumesc pentru atenția ta! XOXO Mihaela-Daniela
